Oglinda copilului tău esti chiar tu....

"Scuzele obligatorii îi învață pe copii  să spună lucruri pe care nu le simt, 

așadar să mintă."-Alfie Kohn

Prea des le cerem copiilor să se conformeze unor modele pe care ei nu le consideră modele, prea des se întâmplă în comunicarea cu copilul și/sau adolescentul să auzim explicația " trebuie să faci asta pentru că eu sunt părintele tău și eu știu mai bine" sau "eu știu mai bine pentru că am fost și eu la vârsta ta".

 În cazul acesta copilul poate să răspundă pozitiv și să realizeze ceea ce ai solicitat din rolul de părinte sau poate să se împotrivească pentru că de prea multe ori tu ca părinte nu ai fost perseverent în ce ai solicitat sau în modul în care ai solicitat.

Copiii pot să fie extrem de dificili din punct de vedere comportamental între 10 ani și 16 ani, însă chiar dacă nu pare această perioadă este la fel de dificilă pentru copii cât este pentru părinți. 

Pentru copii este perioada în care caută atenție, caută să fie "populari" să fie peste tot și în același timp tot mai puțin în interiorul familiei. 

În același timp aceast interval de vârstă poate să fie exact opusul la ce am scris mai sus. Întâlnim copii care nu reușesc să își dezvolte relații armonioase de prietenie,  simt neîncredere, nesiguranță, disconfort din punct de vedere fizic.

Atât copiii care își doresc să fie "populari" cât și copiii care se închid în carapacea lor în acest interval de vârstă, de fapt aleg să fie așa din cel puțin trei motive, dar uneori mai greu de înțeles de adulți. Mediul îi poate determina să facă alegeri care să nu fie în concordanță cu educația primită în interiorul familiei, dorința de apartenență la grup, teama de etichete, singuratate, teama că nu o să fie acceptați.

Raspunde la cele 10 intrebari din rolul de adult si parinte al copilului tau:

1. Cerințele in ceea ce il priveste pe copilul tau sunt zilnice, dar te-ai intrebat vreodata daca si recompensele verbale si fizice  oferite copilului tau sunt zilnice ?

2. Nevoile tale in ceea ce il priveste pe copilul tau sunt zilnice, de cate ori te-ai gandit ca nevoile tale ca parinte nu sunt in permanenta si nevoile copilului tau?

3.Ai creat mediul potrivit în care copilul tău să se simtă în siguranță și să nu simtă nevoia de a avea anumite comportamente nepotrivite doar pentru a atrage atenția?

4.Ai  vorbit cu copilului tău despre lucurile bune pe care le-a adus în viața ta?

5.Ai incercat vreodata sa ii ceri opinea copilului tău atunci când a trebuit să iei o decizie, astfel încât să se simtă și el important și responsabil, chiar dacă tu ești adultul?

6.Ai fost în permanență sincer cu tine și copilul tău atunci când ai vorbit cu el?

7.Are copilul tău limite?

8.Are copilul tău responsabilități în casă?

9.Știe copilul tău să îți explice ce înseamnă pentru el iubirea, respectul, atenția și răbdarea?

10.Știe copilul tău să îți explice ce înseamnă pierderea, câștigul și dezamăgirea?

Cinci "cadouri"pe care parintele poate  sa le ofere copilului lui zilnic :

1.Atenție:

 A oferi atenție înseamnă a asculta activ, a fi interesat de ceea ce i s-a întâmplat sau ce și-ar fi dorit să i se întâmple.  Copilul de astazi poate sa solicitate mai mult timp, mai mult spatiu, mai multe imbratisari, mai multe momente petrecute in familie, pentru ca  copilul de azi nu este adultul in rolul de parinte.

2. Timp: 

Timpul este prețios atât pentru tine adultul din fața copilului dar cu atât mai mult pentru copilul din fata ta. De aceea vin cu o alta recomandare calduroasa catre tine, care este o nevoie pe care am observat-o la copilul de azi din practica privata si nu numai : pentru copilul de azi timpul este aici si acum, cele 10-20 de minute dintr-o zi in care sa nu ii amintesti doar de responsabilitatile lui ci sa ii povestesti deschis si fara temeri cate de mult il validezi, cat de puternic si curajos il vezi si cat de multe poti sa inveti si tu de la el, nu doar el de la tine.

3. Spatiu: ;Copilul mic sau adolescentul tau au nevoie de tine, dar nu sub forma de hiperprotectie, are nevoie de tine pentru ca tu sa il lași să "zboare", in acelasi timp sa ii pui limite sanatoase care sa ii ofere siguranta si inc8redere ca tot timpul tu parintele lui o sa fii acolo.

4. Limite sanatoase :  cuvantul "limite" te duce cu gandul la a impune ceva in mod neplacut, dar nu e nevoie sa fie mereu asa, copilul de astazi si adolescentul de maine are nevoie de limite sanatoase care sa creasca nivelul comunicarii dintre voi doi, limitele sanatoase o sa creasca nivelul de repect in relatia dintre voi.Exemplu de limite sanatoase: " iti permit sa iesi cu prieteni si este chiar o bucurie pentru mine faptul ca faci parte dintr-o gasca, dar imi doresc sa iti cunosc prieteni pentru a te intelege si pe tine mai bine. De aceea ai libertatea sa ii aduci la noi acasa in prezenta noastra oricand doresti."

5.Rabdare: posibil sa fie una dintre calitatile cele mai dificil de dezvoltat la copil, insa de cele mai multe ori acele calitati pe care nu le are adultul nu o sa le dezvolte nici copilul, pentru ca tu, adultul din fata lui esti oglinda copilului tau. Rabdarea este o virtute pe care daca ajungi sa o dobandesti inseamna ca eul copil a crescut si i-a dat voie adultului sa se dezvolte armonios.

Concluzie : cere copilului ce stii ca esti capabil sa ii oferi, cere-i copilului tau ce stii ca poate sa vada in tine (curaj, determinare, deschidere, incredere, ambitie). Ofera-i copilului tau ocazii sa creasca in armonie cu tine si nevoile voastre comune.

 Îmbrățișări,

 Psiholog- Psihoterapeut:

 Alexandra Rusu-Ababi

O scrisoare cӑtre tine... un exercițiu de cunoaștere si acceptare

„Fericirea o face pe femeie frumoasă și dragostea o face fericită. Iubirea este adevăratul fard al femeii.” — Charles Baudelaire

          

Acordă-ți timpul necesar și curajul de a nu uita de tine, oferă-ți spațiu să ai grija de tine în adevăratul sens al cuvântului.

 Fără tine familia ta, si tot ceea ce încerci să se dezvolte armonios în jurul tău o să aibă mereu câte o piesă lipsă pentru că tu probabil la un moment dat ai uitat, că ești piesa ceea mai  importanta din acest puzzle numit viață.

 Amintește-ți mereu că fara sa fii sănătoasă, fară zâmbete, încredere, dorințe și aspirații înalte toate celelalte aspecte ale vieții o să se piardă pe parcurs, când ar putea sa fie minunate și sa fie prezente pentru totdeauna in viața ta, daca tu  o să încerci sa îți acorzi timp si spatiu pentru tine si nevoile tale.

Haideti sa facem impreuna un exercitiu care sa ne permita sa ne conectăm la interiorul nostru pentru o acceptare mai profunda a ceea ce se afla dincolo de ce se vede la exterior zi de zi.

Răspunde la cele cinci întrebări despre tine, argumentează raspunsul, adauga beneficile sau dezavantajele fiecărui raspuns si ofera-ți timp 20 de minute/ pe zi pentru a face o analiza a rolului tau de zi cu zi.

1. Cum ti-ai descrie interiorul folosind cele 5 limbaje ale iubirii?

2. Ce i-ai scrie  interiorului tău daca ar trebui să îi mulțumesti pentru ceea ce ai devenit astăzi?

3. Cand te-ai iertat ultima data si pentru ce anume?

4. Care este modul in care continui sa te iubesti pe tine insuti?

5. Care sunt cele 5 aspecte din viata ta pentru care esti recunoscatoare?

Un copil fericit o sa aibă în spate întodeauna o mama si o femeie fericită și sănătoasă, o mama si o femie care să se simtă iubită, apreciată și susținută în ceea ce își dorește să facă atât pe plan familial, dar si pe plan profesional și personal.

Un sot fericit are în spatele lui o soție care se simte apreciată, ascultată și susținută din toate punctele de vedere. 

Pentru a exista un echilibru în relația de căsnicie sau în oricare alt gen de relație este necesar să fie prezente cel puțin 3 ingrediente principale : iubire, atenție și comunicare. 

Să îți amintești mereu :

1. După furtună și ploi răsare întotdeauna soarele.

2. Oamenii sunt precum frunzele, unii pleacă și nu se mai mai întorc.

3. Ceea ce trăiești astăzi nu mai poți să trăiești și mâine pentru că viața este despre aici și acum.

Cu drag,

Psiholog- psihoterapeut,

Alexandra Rusu-Ababi ❤

Ce îți dorești să transmiți din rolul de părinte în relația cu adolescentul tău?

"Hrănește fiecare copil cu iubire, atenție și răbdare, 

copilul de astăzi este adolescentul și adultul de mâine."

Adolescentul de astăzi în cele mai multe dintre situații este oglinda adultului din casa unde își petrece întreaga viață. Nimic nu este la voia întâmplări și nimic din ceea ce adolescentul din ziua de astăzi prezintă nu este fără motiv. 

Tot ceea ce adolescentul de astăzi face are un motiv, care de fapt de cele mai multe ori este reprezentat de o nevoie emoțională pe care adolescentul tău nu a înțeles-o așa cum te așteptai sa o înteleagă sau care nu i-a fost satisfăcută conform așteptărilor lui.

Într-un moment în care simte că nu este înțeles, acceptat și iubit recurge la comportamente care sunt văzute de societate ca fiind dezirabile și care în mod inevitabil îi schimbă și lui viața. 

Motivele pentru care alege să se comporte altfel decât așteptările pe care fiecare părinte le are de la adolescentul lui pot să fie extrem de simple și complexe în același timp. 

Are nevoie de o comunicare deschis, are nevoie de   limite care să îi crească încrederea în capacitățile proprii, are nevoie să se simtă ascultat, are nevoie să simtă că și părerea lui este importantă, are nevoie să se simtă în siguranță în mediul familial, are nevoie de iubire, are nevoie de tine în mod necondiționat.

De cele mai multe ori ei par a se mulțumii  cu lucrurile materiale, pe deoparte este ceea ce se observă la exterior, pe de altă parte în cele mai multe cazuri prin exprimarea nevoii de lucruri materiale, ei vor umple golul din interior cu o placere de moment, cu o nevoie materială de moment. 

Nu există o rețetă prin care să reușim întotdeauna să avem cu adolescenții numai relații armonioase, în schimb există ceea ce se numește : răbdare, atenție, iubire, suport, acceptare, înțelegere și perseverență.

Nu știu dacă este cel mai potrivit exemplu, dar este unul pe care îl am în acest moment în gând: adolescentul tău este aluatul pe care îl pregătești pentru cozonacii gustoși cu nucă. 

Cozonacii au nevoie de mai multe ingrediente ca să crească frumos, dar un aspect o să fie mereu esențial, baza (în acest caz făina  este nevoie să fie una de calitate superioară), așa este și în cazul adolescentului tău. 

Dacă educația din copilăria mică este santoasă, armonioasă, dacă mediul în care o să crească adolescentul tău este unul în care se simte în siguranță, iubit, apreciat, înțeles și responsabilizat conform capacităților lui și el o să fie un adolescent cu imagine de sine sanatoasă, care o să accepte și o să înțeleagă necesitatea limitelor, o să reușească să dăruiască și să primească atenție și iubire,fără a impune condiții. 

Adolescentul de  astăzi mai are nevoie și de modele de așa "da" și modele de "așa nu", poate nu reușește să facă întotdeauna alegerile cele mai potrivite, dar cu siguranță întotdeauna o să aibă nevoie de tine ca resursa lui emoțională principală.

Ce anume să evităm în relația de comunicare cu adolescentul de azi:

💢 Evită să îi vorbești mereu cu superioritate;

💢 Evită să îl acuzi mereu, fără să îi oferi posibiltatea să îți argumenteze un anumit comportament;

💢Evită să îi ceri mereu să facă ceva fără ai oferi și tu ceva la randul tău.

💢Evită să îi răspunzi mereu "nu înțelegi, e inutil să îți explic, o să înțelegi când o să ajungi de vârsta mea."

Ce anume să faci pentru a dezvolta o relație armonioasă cu adolescentul de azi:

🌞Vorbește-i conform capacităților lui de înțelegere.

🌞Cere-i părerea și ține cont de ea, îl responsabilizează.

🌞Ascultă-l, chiar și atunci când simți că nu ești de acord cu ceea ce îți spune, îl ajută să aibă mai multă încredere în relația dintre voi.

🌞 Folosește limitele ca fiind sănătoase, oferă-i exemplu propriu despre importanța limitelor în relațiile tale cu prietenii tai, uneori un exemplu propriu contează mult mai mult ca o morală.

🌞 Nu îl hiperproteja, dar asigură-l mereu că tu o să fii alături de el indiferent de circumstanțe. 

🌞 Amintește-i că adolescența vine la pachet cu asumarea comportamentului lui și a consecințelor comportamentului.

🌞 Arată-i iubire, atenție, răbdare, înțelegere și acceptare.

Cu drag,

Psiholog-psihoterapeut

Alexandra Rusu-Ababi

Scrisoare...

Astăzi este o altă zi din cele 365 de zile. Ne apropriem de finalul celor 365 de zile din 2023 iar la mine, aici de unde scriu acum, este o zi de Decembrie ploioasa cu vânt si nori încărcați.  Îmi place să îmi imaginez că atunci când norii sunt încărcați și plouă, practic Dumnezeu trimite ploaia pentru ca unii oameni să se curețe de greutățile de peste zi, iar alti oameni să se încarce cu energie pozitivă.

Un lucru suprinzator chiar în acest moment în care scriu de undeva de dupa norii întunecați au aparut cateva raze de soare care bat exact spre locul de unde scriu acum; cineva acolo Sus a zâmbit. Fiecare element din natura are rolul lui în dezvoltarea noastră atat pe plan personal cât și pe plan social sau profesional, la fel cum fiecare persoană și/sau situație cu care ne este dat să ne întâlnim în această călătorie numită viață ne învață o lecție: lecția pierderii, a uitării, a regasirii de sine, a curajului, a răbdării, sau de ce nu a iubirii. 

Toate lecțiile acestea au obiective si scopuri. Important este să ne dăm voie să le vedem și să le folosim așa cum avem nevoie.

Titlul lecției care înglobează întreg anul 2023, pentru mine a fost : "Curajul și răbdarea merg de mână pas cu pas". A fost anul în care toate abilitățile dobândite în cei 36 de ani ai mei au fost puse în funcțiune și pentru asta sunt recunoascătoare lui Dumnezeu, pentru că a îngăduit ca prin fiecare om pe care l-am întâlnit să îmi folosesc una sau mai multe din abilitățile, cunoștințele și princeperile mele.

Am început anul cu multe temeri și necunoscute, a fost un început din mai multe puncte de vedere, sunt recunoscatoare chiar și pentru aceste temeri si necunoscute pentru că fără ca ele să fi existat, poate astăzi eram în același loc "îmbrățișând"și mai multe temeri. 

Au fost lângă mine oameni care mi-au oferit suport moral și emoțional pe acest drum al curajului și răbdării (chiar și noi psihologii avem nevoie de suport moral și emoțional 😊) - le sunt recunoscătoare și le mulțumesc de fiecare dată cu gândul, cu gestul și cu vorba.

Îmi sunt recunoscătoare mie pentru faptul că, de fiecare dată când viața încerca să mă mai învețe câte o lecție am reușit uneori cu efort, uneori cu mai puțin efort, să accept că trebuie să am rabdare și curajul de a primi ceea ce îmi oferă fiecare situație și să extrag de acolo doar ce îmi este necesar în acel moment. Desigur nu toate alegerile mele au fost probabil cele mai potrivite, dar mă bucur că am avut posibilitatea să fac alegeri; alegerile ne aparțin într-o proporție destul de mare.

Îmi sunt recunoscatoare tot mie că m-am lasat ajutată atunci când era necesar și că nu am cedat în fața provocărilor de sănătate din acest an. Am mers pas la pas cu ele având încredere că ele nu vor fi pentru totdeauna, am avut răbdare ca durerile fizice să se reducă si curajul de a încerca diferite modalități de a diminua intensitatea durerii fizice. 

O mare parte din durerile fizice de anul acesta au purtat denumirea de migrene. Mi-au arătat cât de puternică sunt fizic si emoțional și contrar a ceea ce se spune despre migrene, în momentele în care lucram la centru cu copiii sau la cabinetul privat au fost situatii în care munca diminua durerea, pentru că faceam lucruri care imi produceau placere. 

Așadar, mi-am reconfirmat că ajuta la diminuarea intensității durerilor un nivel crescut de endorfine, serotonina și dopamină, care pot să se producă din activitățile pe care le facem, ceea ce vizionăm, alimentația, cartile pe care le citim, activitatile fizice sau datorită oamenilor pe care îi întâlnim.

 

Îți multumesc ție celui care citești acum!

Să ne recitim sau să ne revedem cu drag  peste cateva ore în 2024.💖

Cu drag si zambete,

Psih. Alexandra Rusu-Ababi

"3 Decembrie"...azi, mâine și în fiecare zi...

               "Fiecare clipă de căutare este o clipă de regasire." 

                                 

 Persoanele cu nevoi speciale astăzi 3 decembrie marchează ziua internațională a persoanelor cu dizabilități!

Nu este o zi de sărbătoare pentru noi (am scris noi pentru că și eu de 37 de ani sunt o persoană cu dizabilități fizice), vreau să cred și îmi place să cred, că este ziua în care omul care nu prezintă nici o dizabilitate fizică sau intelectuală, se gândește cel puțin pentru un minut că viața lui este un DAR neprețuit.

Să fii o persoană cu dizabilități nu o să fie niciodată ușor oricât de mult o să avanseze tehnologia, medicina și umanitatea, dar pentru mine să fiu o persoană cu dizabilități fizice fiecare zi este o binecuvântare și o provocare totodată. O persoană cu dizabilități într-un procent destul de mare o să dezvolte și alte comorbidități.

O să vorbesc despre mine pentru că e cel mai simplu- diagnosticul de bază:parapareză spastică, probleme la coloană, dificultăți oftalmologice și mai nou (nu e chiar recent) diagnosticul de migrene. 

Este obositor, da cu siguranță este obositor, este greu, da cu siguranță este și greu, poate să fie un exemplu de a accepta și de a "lupta" cu toate nevoile pe care le are o persoană cu dizabilități, da o persoană cu dizabilități poate să fie un exemplu că nimic nu este imposibil.

Nu toate persoanele cu dizabilități au  reușit să își transforme dizabilitatea într-un atuu. Eu și datorită dizabilități mele sunt astazi psiholog și psihoterapeut.

 Cred puternic că această dizabilitate mi-a trasat drumul în viată atât pe plan personal cât și pe plan profesional. Am învățat și învăț la fiecare pas ceva despre mine și dizabilitatea mea în interacțiunea zilnică cu oamenii pe care îi întâlnesc la centrul de recuperare unde lucrez sau în practica privata din cabinetul meu.

Oamenii de astăzi au început să fie mai toleranți, mai buni, mai calzi cu persoanele cu dizabilități.  Am simțit și observat aceste aspecte tot în interacțiunea mea cu oamenii în ultimii 10-13 ani.

Părinții de astazi care îsi înscriu copiii la atelierele de dezvoltare personală  pe care le susțin îmi spun adesea "sunteți un exemplu pentru copilul meu, un exemplu că se poate și îl ajutați să aibă încredere în el si din prisama dizabilitatii". Sunt deschisă în a vorbii atât în grupurile pentru preadolescenți cât și în grupurile pentru adulți despre dizabilitate, pentru că dizabilitatea fiecăruia dintre noi este normalitatea noastră.

Îmi doresc ca voi cei care nu purtați eticheta unei dizabilități să vă prețuiți sănătatea mai mult, să vă iubiți deopotrivă defectele și calitățile, să conștientizați că fiecare zi este o altă filă din povestea voastră, să fiți bucuroși că astăzi puteți să fiți voi încă o dată și încă o dată.

Viața nu e roz mereu știm cu toții, dar mai știm că fiecare lecție trebuie învățată, fiecare persoană care intră în viața noastră este o lecție.

Cu drag, un om cu o dizabilitate și o profesie minunată!

                 Psih.Rusu-Ababi Alexandra 

Cum este să fii o persoană cu dizabilități în rolul de psiholog si psihoterapeut zi de zi?

  

  A fost o dată cândva de mult o fată mică la interior, dar cu dorințe și vise mărețe la exterior care își dorea să fie cândva psiholog. Dorința a aparut desigur, datorită experiențelor repetate la psiholog (necesare la fiecare reînoire a certificatului de handicap), pentru că da, această fată care își dorea să fie cândva psiholog era o fată cu o dizabilitate neuromotorie (fizică).

La vârsta de aproximativ 15-16 ani la o altă vizită anuală la psiholog a primit și întrebarea : "ce vrei să faci după ce vei termina liceul?" raspunsul acestei fete cu o dizabilitate a fost simplu si spontan (pentru că citea de ceva ani cărți care erau despre de psihologie ), vreau să fiu psiholog , pe biroul psihologului de atunci se afla o carte mare si groasa, avea să afle mai târziu că aceea carte mare și groasa se numea DSM (Manual de Diagnostica si Statistica Mentala).

Acesta este începutul legături mele minunate cu psihologia si cu dorința de a cunoaște, a explora, a înțelege și a învăța tot ceea ce se putea despre știința sufletului. Pentru că viața este plină de coincidențe frumoase, primul meu supervizor pe partea de psihologie clinica a fost însuși psihologul care m-a întrebat atunci ce îmi doresc să fac după terminarea liceului.

Am terminat studiile de licență în psihologie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, apoi am continuat cu studiile de master în psihologie clinică la aceasi Universitate,  dupa finalizarea masterului am continuat cu școala de formare in Psihoterapie- Psihodramă Clasică la Sibiu și multe alte cursuri de formare continua cum de altfel continui sa particip la astfel de cursuri si in prezent.

Spuneam mai sus că viața este o continua coincidență deloc întâmplătoare, o parte din cadrele didactice de la Universitate  mi-au facut evaluarile  psihologice pe parcursul anilor de recuperare medicală când timpul mi-l petreceam prin prin sectia  de recuperare fizica pentru ca astăzi să pot să fiu colegă cu o parte din psihologii de atunci. 

Uneori drumul a fost anevois pentru că fata din mine care își dorea să fie psiholog era totuși în continuare o persoană cu dizabilități fizice, cu mersul greoi, cu stări de fatigabilitate, cu momente în care era dependentă din punct de vedere fizic de o altă persoană, iar in rolul de studentă sau viitor psiholog, era necesar să îmi înfrunt toate aceste nevoi atat fizice cât și emoționale pentru a-mi îndeplini un vis.

Chiar și în această postură dizabilitatea mea a fost atuul meu, așa o văd acum cu ochii unui adult și a unui psiholog- psihoteraput cu aproape 14 ani de experiență în acest domeniu și în acest rol. Atunci nu am simțit-o așa, dimpotrivă, am avut momente în care simțiam că mă încurcă, mă face să "bat" pasul pe loc. 

 A avea o dizabilitate fizică de natura pe care o am eu însemna să fac față durerilor, drumurilor, navetă Mediaș- Sibiu, scărilor din cămin (da, din cinci ani de studiu : facultate si master, patru ani am stat în cămin, iar anul cinci , respectiv anul doi de master am facut naveta Mediș- Sibiu pentru că deja lucram în calitate de  psiholog la un cabinet psihologic din oraș). Urmatorii ani de formare ca psihoterapeut în psihodramă clasică pe care i-am facut la Sibiu au fost anii de naveta, in fiecare luna.

În tot acest proces de învățare, dezvoltare, explorare, acceptare a propriilor nevoi au fost și momente în care am simțit că voi renunța, dar nu am facut-o pentru că am avut lângă mine persoane deosebite care m-au susținut moral, emoțonal chiar si financiar ca drumul meu să continue, să mă transform în acel fin psiholog la care visam cândva că o sa fiu.

În anii de studenție recuperarea fizică din păcate a fost pusă pe pauza (timp de patru ani) a trebuit să aleg în a merge la cursuri sau a face gimnastică medicală. Am ales să merg zilnic la cursuri, să studiez, să mă dezvolt, să cresc. Nu am reușit să le fac pe amandouă pentru că timpul nu era pe atunci în favoarea mea, iar costurile în ceea ce privește studiile erau si ele mari. Tocmai de aceea uneori eforturile mele fizice zilnice se resimțiau mai puternic.

O dată ce am început să lucrez la cabinetul psihologic din oarș în calitate de psiholog am reînceput și gimnastica medicală(kinetoterapia), era necesară și obligatorie în același timp.

Recuperarea pentru o persoană cu dizabilități neuromotorii este esențială, practic face parte din rutina zilnică, așa cum avem nevoie de mâncare, de apa pentru a supraviețui, așa are nevoie o persoana cu dizabilități fizice de gimnastică medicală pentru a-și putea continua viața de zi cu zi (cel puțin așa este în cazul meu).

Dizabilitatea mea a fost și este în continuare cartea mea de vizită, speranța, încrederea pentru părinții, copiii  și adolescenții pe care îi întâlnesc la Centrul de Recuperare Neuromotorie  sau în cabinetul privat zi de zi.  Acest aspect mă ajută să cresc, să mă dezvolt, să îmi doresc în continuare să fiu în fiecare zi versiunea mea ceea mai bună.

Atunci când cei din jurul nostru  sunt deschiși să vadă dincolo de dizabilitatea noastră fizică vor întelege că rolul unei persoane cu dizabiliăți într-o anumită profesie este extrem de important, când scriu acest lucru mă gândesc la omul care nu are nici o dizabilitate, dar vrea să renunțe pentru că se simte obosit, când o să aibă lângă el o persoană cu dizabilități care depune același efort (uneori dublu), dorința de a renunța o să fie mai mică.

Experiența personală ca personă cu dizabilități m-a ajutat și mă ajută foarte mult în rolul de psiholog și psihoterapeut, în primul rând în ceea ce privește partea de psiho-educație atunci cand vorbim despre o dizabilitate fizică, în al doilea rând pot să fiu în rolul de "sigur se poate și așa", în al treilea rând gradul de empatie vis a vis de o persoană cu dizabilități este diferit, capacitatea de întelegere a nevoilor acelei persoane este mai mare, cu mentiunea ca  fiecare experiență este diferita și fiecare persoană este diferită si unica.

Trăirile, dorințele , nevoile, insuccesele, succesele, reușitele uneori sunt la indigo. Diferența este dată de faptul că eu am învățat și continui să invăț cum să gestionez transferul, care invetitabil apare intre o persoana cu dizabilități cu psihologul sau terapeutul care l-a rândul lui are o dizabilitate.

Fiecare persoană din viața noastră este o lecție pentru noi, să învățăm și să ne amintim zilnic că aveam puterea de a face alegeri. Așadar alege să nu mai pui etichete  înainte de a cunoște persoana, experiența de viața a fiecaruia dintre noi poate să fie ajutorul tău.

Vă mulțumesc cu recunoștință tuturor celor care ați contribuit la experiența și dezvoltarea mea ca om dar  și ca psiholog-psihoterapeut!💓

Să aveți zile cu liniște, pace și armonie atât în suflete cât si pe chip!

 Psiholog- Psihoterapeut, Alexandra Rusu-Ababi

Povestea din spatele Copilului "Soare"- 21 Martie Ziua Internationala a Sindromului Down

"Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări. 

Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare” 

Chris Simion

 

 21 Martie marcăm ziua Internațională a Sindromului Down, ziua in care ne îndreptam atentia, gandurile pozitive, iubirea si zambetele spre cele mai luminoase fiinte de pe Pamant si anume copiii si persoanele "Soarelui".

Persoanele cu Sindrom Down au ca noi toti de altfel ceva aparte, ceva diferit, acel ceva ce ii face unici  atat pe ei cat si pe noi ca oameni.

In acest articol mi-am dorit sa aduc in prim-plan cateva aspecte legate de influentele cromozomiale pentru o mai buna claritate a ceea ce inseamna de fapt Sindromul Down, dar inainte de a transpune aceste aspecte cred ca cel mai indicat este sa spulber cateva mituri care se regasesc in informatiile pe care le primim despre copiii/persoanele adulte cu Sindrom Down.

1. Sindromul Down nu este o boala- Sindromul Down este o anomalie cromozomiala!
2. Sindromul Down nu este contagios (poate doar in iubire si afectiune) 😊💛
3. Copiii cu Sindrom Down pot sa dezvolte abilitati de viata independenta .
4. Persoanele cu Sindrom Down pot sa fregventeze cursurile unei scolii de masa cu sau fara profesor de sprijin.
5. Persoanele cu Sindrom Down pot sa urmeze cursurile unei Universitati.
6. Sindromul Down nu este egal cu retard mental sever.

 În nucleul fiecărei celule vii se pot evidenţia după o coloraţie specifică mici bastonaşe ce se numesc cromozomi. Constituiţi din molecule de ADN, acestea constituie bază caracterelor genetice a fiecărei specii. Cromozomii sunt purtătorii zestrei genetice, aceea ce omul a moştenit de la predecesorii săi. 

Fiecare celulă normală din corpul nostru are un număr de 46 de cromozomi adică 23 de perechi de cromozomi, dintre acestea o pereche determină sexul; iar celelalte 22 de perechi se numesc autozomi şi sunt numerotaţi de la 1 la 22 în funcţie de mărimea lor.

Fiecare pereche de cromozomi este formată din unul maternal şi unul paternal. Studiul cromozomilor sau cariotipul necesită o tehnică destul de complexă (studiul citogenetic). Se poate realiza pe orice celulă din corp, dar cel mai frecvent se folosesc celulele sanguine, limfocite, uşor de obţinut prin simplul contact cu sângele.

 La conceperea copilului fiecare părinte transmite 23 de cromozomi, unul din fiecare pereche autozoma, un X pentru celule de origine maternală şi un X sau un Y pentru celule de origine paternală.

  Trizomnia 21 este ceea mai frecventă anomalie cromozomială (1/700), ea apare la ambele sexe. Mai multe mecanisme se întâlnesc definind tot atâtea forme citogenetice de trizomnia 21.

 Am spus că la conceperea fiecărui copil fiecare părinte transmite 23 de cromozomi, dacă perechea cu numărul 21 din ovul nu se divide în mod obişnuit acest proces se numeşte nondisjunctie, ovulul sau spermatozoidul va conţine 24 în loc de 23 de cromozomi, deci din unirea unei celule cu 24 de cromozomi şi a unei celule de 23 de cromozomi va rezultă o celulă nouă de 47 de cromozomi, în loc de 46 cât ar fi normal.

            Din cele 23 de perechi de cromozomi se poate întâmpla că oricare să nu se dividă, dacă perechea 21 nu se divide atunci vorbim de trizomnia 21, adică trei cromozomi în perechea 21 în loc de doi cât ar fi normal.

  Această nondisjunctie se întâmplă accidental şi duce la naşterea unui copil cu trizomnia 21, care a primit astfel printr-un accident un exces de cromozomi normali, din cauza adăugării acestui cromozom 21, în plus copilul se va dezvolta diferit într-o măsură mai mică sau mai mare de cei normali.

            Atunci când nondisjunctia cromozomului 21 apare într-un embrion compus doar din câteva celule, atunci anumite celule se vor dezvolta normal, iar altele anormal, o astfel de persoană prezintă mozaicism cromozomial care duce la apariţia unei forme de sindrom Down cu o formă mai lejeră. 

 

  Trăsături fizice comune

 Prezenţa unor tasaturi fizice comune copiilor cu sindrom Down nu reprezintă indicii ale abilităţilor viitoare şi nici ale capacităţii de a învăţa.

 Dintre caracteristicile fizice mai frecvent întâlnite la persoanele cu sindrom Down:

·      

Hipotonia musculară, tonus muscular scăzut.  Tonusul muscular mai scăzut decât la alţi copii poate

conduce la dificultăţi de coordonare şi mers. A sări, a fugi, a ţopăii poate fi dificil pentru unii copii

şi ar putea cauza frustrări cu ocazia jocurilor de echipă şi a sporturilor, dar ei nu trebuie descurajaţi

în a participa.

 Unii copii cu sindrom Down pot întâmpina dificultăţi în execuţia unor mişcări care solicită o coordonare mai fină, cum ar fi încheierea/descheierea nasurilor, trasarea formei literelor, mai ales la început, datorită degetelor mai scurte şi mai lipsite de putere decât a copiilor obişnuiţi.

·       Profil facial plat, nas mic cu puntea nazală lăsată în jos;

·        Fisură palpebrală oblică, ochii înclinaţi îndreptaţi în sus;

·       Aspect modificat al urechii, ureche implantată mai jos decât în mod normal;

·        Plica palmară unică care traversează centrul palmei

·        Hiperflexibilitate, capacitate exagerată de a-şi întinde articulatile;

·       Aspect modificat al falangelui mijlociu al degetului mic, degetul se îndoie o singură dată în loc să se îndoaie de două ori;

·        Epicant bilateral, pliu cutanat la pleoapele superioare la colţul intern al ochilor ;

·       Distanţă mai mare decât în mod obişnuit între degetul mare şi al doilea deget de la picior ;

·        Limbă prea mare în raport cu dimensiunea gurii;

 Limbă mai mare îngroşată îi poate cauza copilului dificultăţi în a o ţine înăuntrul cavităţii bucale. Poziţia în afară a limbii poate afecta respiraţia şi articulaţia ceea ce determină apariţia dificultăţilor de vorbire.

       Nu este obligatoriu că persoană cu sindrom down să prezinte toate aceste trăsături. Ea poate să prezinte una sau mai multe din trăsăturile enumerate mai sus.

Dacă există aceste particularităţi fizice comune nu înseamnă că toţi copiii cu sindrom Down arată la fel. Ei seamă mai degrabă cu membrii familiei din care fac parte. Iar dacă unele din trăsăturile menţionate mai sus se regăsesc la o persoană nu înseamnă că aceasta, în mod obligatoriu are sindrom Down.

 Toţi copiii cu sindrom Down pot continua să se dezvolte până la adolescenţa târzie sau chiar începutul vârstei adulte, şi vor continua să dobândească noi abilităţi şi cunoştinţe pentru tot restul vieţii. Dezvoltarea este marcată de perioade de progres minim şi perioade de progres rapid. Dacă beneficiază de îngrijire medicală corespunzătoare, de intervenţie timpurie şi de un mediu ambiant securizant, majoritatea acestor copii se vor încadra în categoria deficienţei cognitive moderate sau chiar uşoare sau fara deficenta din punct de vedere cognitiv. Din totdeauna au existat persoane cu sindrom Down care au dat dovadă de calităţi şi capacităţi excepţionale. Fie că au scris cărţi în diferite domenii, fie că au jucat în filme, fie că au câştigat competiţii de artă sau că au obţinut trofee în competiţiile de dansuri. (Sindromul Down în România, 2007, revista numărul 1).

Extrem de important  este să se plece de la premisa că părinţii sunt cei mai importanţi „profesori” din viaţa copilului; respectul şi tactul dovedit de cadrul didactic faţă de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc. Atitudinea imparţială, care solicită gândirea pozitivă şi deschisă despre familii, evitarea judecăţilor evaluative şi dezaprobatoare. Atitudinea imparţială înseamnă descurajarea familiilor de către profesori să-şi evalueze propriile decizii, fără a influenţa cu propria părere. Empatia faţă de părinte poate fi uşor sesizată de acesta prin deschiderea la dialog şi comunicare sinceră, sensibilă.

 

Copiii " Soarelui", sunt minunati la fel ca toti copiii lumii! 

Toti copiii au drepturi egale!

P.S. Informatiile din articol sunt preluate din lucrarile mele de licenta si disertatie care au avut in vedere copilul /persoana cu Sindrom Down si parintele copilului /persoanei cu Sindrom Down.

Psiholog- Psihoterapeut

Rusu-Ababi Alexandra💛

 

Tu, femeia din fața oglinzii

 

Astăzi scriu despre mine, despre tine, despre femeia din oglindă, dar mai mult de atât vreau să scriu despre femeia cu dizabilități din oglindă- despre mine.🌞

În urmă cu 13 ani, nu mai eram doar femeia tânără cu o dizabilitate, eram femeia tânără licențiată în psihologie și care continua să-și continue armonios drumul spre a se transforma întru-un psiholog și un psihoterapeut care să aducă un zâmbet, un strop de încredere, un exemplu de "pot și eu o femeie cu dizabilități" să ajung acolo unde în clasa a V-a doar visam cu ochii deschiși că voi ajunge.🫠

Începutul poveștii femeii cu dizabilități din oglindă a fost unul anevoios și nu doar din punct de vedere fizic dar și din punct de vedere emoțional. 

Eu, femeia cu dizabilități din oglindă a avut lângă ea alte exemple de femei puternice care mi-au arătat mereu că se poate, indiferent de piedici întotdeauna se poate. Mama mea , a fost exemplul viu care mereu mi-a amintit că eu pot, chiar dacă uneori trebuia să fac de mai multe ori un lucru pentru a reușii să-l finalizez din punct de vedere fizic. (Mulțumesc, mama!)♥️

Au fost momente în care eu femeia din oglindă care purta cu ea și o dizabilitate  a vrut să renunțe la acest drum la care a visat atât de mult timp. Însă cu pași mici si uneori dezechilibrați (chiar și la propriu) a ajuns acolo unde a visat.🧠

Astăzi (8 Martie), eu femeia din oglindă cu o dizabilitate fizică, am încredere că tot ceea ce transmit Universului  prinde contur: sunt psiholog clinician specialist, psihoterapeut,  lucrez ìntr-o echipă în care fiecare femeie din echipă contribuie la zâmbetele pictate pe chipul copiilor și al părinților, am și propriul cabinet psihologic, astfel pot să spun că:  visele devin realitate atunci când credem în ele și avem exemple de alte femei puternice cu vise împlinite. 😊

Astăzi eu femeia din oglindă cred cu tărie faptul că :

☘️Iubirea de sine te ajută să crești !

☘️Acceptarea începe de la tine!

☘️Dizabilitatea fizică sau emoțională nu trebuie să fie un impas în dezvoltarea ta!

☘️Fiecare zi îți este dăruită pentru a o transforma exact în ceea ce ai nevoie!

☘️Ai dreptul să ai zile bune și zile mai puțin bune !

☘️Fiecare persoană are nevoie de o "ANCORĂ" emoțională!

♥️ Zâmbește și continuă să crezi că orice este posibil atât timp cât ești aici și acum.🌷

Cu drag,

Psih. Rusu-Ababi Alexandra  💕🧠🤗

Intrăznește să ai visuri mărețe!

Anul 2022... ai fost un an al provocărilor, un an al încercărilor, un an al reușitelor, un an în care am vrut să cred cu tărie că este sănătos să ai visuri mărețe.

Anul 2022, a fost anul în care cu sprijinul persoanelor frumoase la suflet și gând am reușit să îmi îndeplinesc o dorință profesională, care tot aștepta să prindă contur încă de acum 12 ani. 🌞

Anul 2022, a fost cel mai potrivit pentru îndeplinira și realizarea acestei dorințe. 🙂

Am crescut emoțional, m-am dezvoltat și acceptat ca femeie, ca persoană cu dizabilități, ca profesionist pe tot parcursul celor 35 de ani pe care îi simt și îi resimt fizic și emoțional, dar mă bucur că i-am trăit și experimentat. 🙏

1. Orice trebuie să se întâmple o să fie la momentul potrivit și nu neapărat atunci când vrem noi să se întâmple. 

2. Oamenii toxici din viața noastră ne vor oprii mereu din ascensiunea noastră .

3. Eliberarea de gânduri, oameni posesivi, situații "sufocante"ajută la regăsirea echilibrului emoțional. 

4. Iubirea vindecă sufletul, mintea și trupul.

5. Să fim oameni este atât de simplu, să rămânem oamenii este atât de complicat.

Încep anul 2023 pe o treaptă importantă în dezvoltarea și consolidarea mea ca om și profesionist.

Așadar, începând cu acest an 2023 voi oferii servicii de Psihologie și Psihoterapie și la cabinetul privat.

Cabinet Individual de Psihologie Rusu-Ababi Alexandra

Locația: Mediaș, jud. Sibiu

Tel: 0756156986

Servicii oferite :

Evaluare psihologică: copii, adolescenți și adulți.🧠

Consiliere Psihologică: copii, adolescenți și adulți. 👨‍👩‍👧‍👦

Psihoterapie : copii, adolescenți, adulți, cuplu și familie.👨‍👩‍👧‍👦

Psihoterapie online : Skype.👩‍💻

Grupuri de dezvoltare personală : copii, adolescenți și adulți.♥️

Să avem un An Nou 2023 binecuvântat și să fim "ANCORĂ" fiecare pentru cel de lângă noi și pentru noi înșine!

La mulți ani!♥️

Cu drag, Psiholog-Psihoterapeut:

Rusu-Ababi Alexandra. 

Să fim oameni...în fiecare zi!

Să fim oamenii care primesc si dăruiesc iubire și atentie, să fim oamenii care îi acceptă pe cei lângă care își petrec timpul și își împart spațiul de la școala, spațiul de joacă, spațiul de la muncă, să fim oameni. 

Acesta a fost gândul meu când m-am trezit astăzi de dimineață și acest gând m-a însoțit pe tot parcursul zilei de 3 Decembrie- Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.

Sa fim oameni uneori din exterior pare a fi ceva simplu pentru că în definitiv asta și suntem oameni, doar că eu aici vorbesc despre tot ceea ce înseamnă cu adevărat să fim oameni, mă gandesc la a răspunde la salut, a lăsa spatiul liber de parcare al unei persoane cu dizabilități, ai acorda prioritate nu doar atunci când ești ”obligat” prin lege ci oricând te întalnești cu o persoană cu dizabilități și exemplele pot continua.

Povestea mea, dacă mi-ați m-ai citit blogul probabil ați reușit să o deslușiți :  astăzi în fața laptopului vă scriu în calitate persoanei cu dizabilități care a reușit să depășească ”eticheta” pusă de societate unei persoane cu dizabilități. Pe parcursul formarii mele profesionale ca psiholog si psihoterapeut am întalnit oameni care au cuprins toată paleta de tipuri/genuri de oameni.  Acest aspect m-a ajutat astăzi să fiu unde sunt în prezent. De asemenea m-a determinat să îmi doresc să mă formez și să mă dezvolt în continuare atat ca om cât și ca profesionist.

Au trecut 12 ani de când sunt psiholog- psihoterapeut cu o dizabilitate, timp în care am întalnit oameni care au crezut în dorințele mele, în capacitățile mele, în proiectele mele, am întalnit acei oameni care au reușit să privească dincolo de dizabilitatea mea.  În acești 12 ani am încercat mereu să amintesc prin munca mea cu copiii cu dizabilități, prin proiectele pe care le-am desfășurat , prin seminarii pentru specialiști și părinți faptul că: o persoană cu nevoi speciale este în primul rând un om dincolo de orice dizabilitate.

 Omul care își dorește să fie acceptat, apreciat, înțeles, inclus în proiecte și în grup.  Oricât de puține lucruri pare că ar putea să facă o persoană cu dizabilități niciodată să nu o subestimați. Dincolo de dizabilitatea fizică sau psihică a unei persoane există o personă care are același dorințe,  aceași determinare, voință și aceleaș așteptări ca și tine care nu ai o dizabilitate.

Vorbim foarte mult în această zi despre incluziune, acceptare și toleranță, însă din păcate de cele mai multe ori aici se și opresc toate lucrurile la” a vorbi”.  Am scris ”de cele mai multe ori” pentru că mai sunt situații în care am fost plăcut surprinsă să constat că se fac pași mici  dar siguri în ceea ce privește acceptarea, incluziunea persoanelor cu nevoi speciale.

”Fii recunoscător persoanelor dificile din viața ta învață de la ele: ți-au arătat exact persoana care nu vrei să devii.”Oprah Winfrey

Cu drag,

Psih. Alexandra Rusu-Ababi

💖

                   

                                                             

Uităm să fim fericiți atunci când uităm de noi !

                                                                                   

                                                                     

   "Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări. 

Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare”Chris Simion

Întâlnim oameni zilnic, învățăm zilnic și îi iubim pe ceilalti zilnic . 

Acestea ar trebui să fie gândurile noastre în fiecare dimineață la fiecare pas pe care îl facem in ceea ce numim viață. Dar de cele mai multe ori, uităm că oamenii care vin în viața noastră sunt un pas al nostru spre cunoaștere, acceptare și picatura de voință fără de care nu am putea să creionam nimic din ceea ce ne dorim la nivel cognitiv si emotional.

 Experiențele zilnice ar trebui să ne formeze, să ne modeleze pentru ca zilnic să reușim să fim ceea mai bună variantă a noastră din momentul prezent.

Avem zile bune și mai putin bune în aceste zile ceea ce avem nevoie cel mai mult sunt voința, credința și curajul de a accepta situațiile, oamenii si etapele pe care trebuie să le trăim pentru a continua să ne dezvoltăm. Uneori o să reușim alteori nu, dar important este să continuam să progresăm, să continuam să vedem dincolo de aparențe. 

Tindem cu gândul mereu spre mai bine, însă de la gând la faptă uneori sunt pași giganți pe care de cele mai multe ori ne este teama sa îi facem. Uitam că totul este o lecție,  uitam că noi suntem învățăcei pe tot parcursul prezenței noastre pe Pamant. 

Trebuie sa învatam să  menținem momentele de fericire prezente. Sunt câteva aspecte în viată pe care ar fi bine sa ni le setăm cu "TREBUIE" pentru a le finaliza atunci când ne propunem ceva. Printre acestea voi enumeara acelea pe care eu le simt pentru mine a fi necesare:

1. Trebuie să mă iubesc pe mine întâi pentru ai putea iubii mai apoi pe cei de langa mine.
2. Trebuie să mă văd eu frumoasă pentru a vedea frumusețea din jurul meu.
3. Trebuie să trăiesc căutând mereu ceva frumos în ceea ce numesc viata.
4. Trebuie să accept ca oamenii sunt buni, dar si egoiști.
5. Trebuie să învăț că uneori este indicat sa știu să spun "NU".
6. Trebuie să mă iubesc cu tot ceea ce reprezint pentru a deveni ceea mai bună varianta a mea.
7. Trebuie să învăț că eu nu sunt într-o permanentă competiție cu mine însămi, am nevoie și de pauze.
8. Trebuie să învăț că iubirea de sine si iubirea față de celălalt poate să "vindece".

Viața nu este perfectă, nici nu trebuie sa fie perfectă, trebuie doar să îți dai tu voie să fie așa cum ai nevoie să fie, sa o modelezi cum simti tu și nu cei din jurul tău.

Începutul de an școlar - anxietate și somatizare?

 Orice viseți să întreprindeți, începeți-l. 

Indrazneala are geniu, putere, magie. (Goethe)

Într-o frumoasă zi de toamna sosesc val-vârtej emoțiile induse de un nou început pentru cei mici, mijloci și mai mari. Indiferent de început, întotdeauna el vine însoțit de provocări mai mici sau mai mari, exact cum sunt și școlarii la început de drum. Fiecare început de septembrie reprezintă o provocare pentru cei mici și cei mari. Părinții trebuie să găsească soluții inedite la nevoile copilului de gradinita sau școală.

Cat de des te gândești ca părinte la : Anxietate- Somatizare in privinta  școlii?

Sa le luam în ordinea în care aceste aspecte apar, se dezvolta  si îngreunează intreg procesul copilului de școală și/ sau grădiniță.

Anxietatea este prezenta atat în rândul copiilor mici de grădiniță/ creșă cât și în rândul copiilor puțin mai mari de școală - clasa pregătitoare până la elevii de clasa a XII-a.

Anxietatea de separare : Cand- Cum- Unde- Ce- Cine si De ce apare ?

Sunt ferm convinsă că ai auzit de acest termen cel puțin o dată -cândva, undeva. Anxietatea de separare este întâlnită cel mai des la copiii între 2-4 ani (copiii de creșă și grădiniță), este absolut normală si benefică până la un punct în dezvoltarea armonioasă a copilului. Însă în anumite condiții această anxietate de separare se poate agrava si poate lua forma unor patologii- a unei tulburări anxioase de separare si poate sa fie prezentă atât la copil cand si la adult.

Ce este anxietatea de separare ?

Anxietatea de separare este tulburarea în care persoana afectată (copil-adolescent-adult) simte o frică semnificativă / excesivă legata de o persoana din mediul ei sau de confortul de acasa sau o teamă inexplicabila- teama copilului ca o sa fie parasit.

Toate aceste simptome se dezvoltă o dată cu explicațiile pe care copilul- adolescentul le aude din partea părintelui în legătură cu acest nou început a lui, fie ca vorbim de un copil de gradiniță-clasa pregătitoare, clasa a- V-a, intrarea la liceu, clasa a-XII-a. Chiar și în privința adultului in rolul de părinte se întâlnesc simptome specifice anxietății de separare, fie din cauza așteptărilor în ceea ce privește un nou inceput, fie din cauza/ datorita paternurilor comportamentale preluate pe parcursul dezvoltării lui ca adult în rolul de parinte.

Când se instaleaza anxietatea de separare ?

Un timp "propice" al anxietății de separare este atunci cand, copilul- adolescentul sau adultul trebuie să iasă din zona de confort , cu atat mai mult cu cât mediul este unul nou, unde trebuie sa se adapteze la persoane noi, locuri noi, reguli noi.

Când ?

Un copil se simte anxios chiar dacă el nu știe să exprime în cuvinte ceea ce simte : copilul îți spune că te iubește și o să îi fie dor de tine, de fiecare dată când tu îi vorbești despre școală, copilul plânge de fiecare dată când tu încerci să îi povestești de acest nou început, copilul prezinta nevoia sa fie mereu in preajma ta și se asigură ca nu este lasat singur. Copilul plânge cand este lasat la bunici, chiar daca până la momentul apropriat începerii grădiniței sau al școlii la bunici era locul preferat unde isi petrecea o mare parte din timp.

 Atunci când al tău copil îți spune că îl doare burtica când povestiți despre școală, atunci când oricât i-ai povestii despre școală,  copilul mereu găsește un alt subiect pe care să-l abordați in care tu sa il asiguri ca el o sa se descurce la scoala, ca nu o sa fie uitat la scoala sau la gradinita, ca indiferent de ce s-ar intampla in acele locuri el nu o sa piarda iubirea si aprecierea ta.

Cum ?

 Somatizarea apare sub forma de dureri de burtică,  dureri de cap, lipsă poftei de mâncare, agitație, isomnie, irascibilitate.

De ce ?

 Pentru că este un firesc al modului în care noi ne dezvoltăm, creștem și experimentam. 

Copiii la fel ca adulții trebuie lăsați să experimenteze fiecare etapa din viața lor în mod propriu. 

Ce trebuie să faci ?

 Rolul tau ca părinte rămâne același: să îi oferi copilului siguranță în mediul în care el trăiește, să îi oferi înțelegere, spațiu și cel mai important să îi oferi iubire. Nu de puține ori am auzit expresia: "dacă nu ești cuminte te duc înapoi la scoală/grădinița".

La acest început de drum pentru a diminua anxietatea-somatizarea,  trebuie să te asiguri că locul ales pentru ca al tău copil să se dezvolte armonios este exact ceea ce are nevoie.

Atâta timp cât copilul nu poate să ia o decizie responsabilă, oferă-i posibilitatea să rămână intr-un mediu cunoscut de el și sigur pentru a evita mai târziu comportamente de tip anxios .

Expresiile: "Nu ai de ce să ...", de multe ori induc stări de confuzie și agitație. Dacă schimbăm acestă expresie cu "știu că este un loc nou și sunt copii noi,  dar eu sunt convinsă ca vei reușii să descoperi lucruri interesante astăzi, te voi aștepta mereu acasă să îmi povestești despre acest loc nou și acești copii frumoși pe care îi vei intalni astazi. "

5 expresii care produc anxietate-somatizare în ceea ce privește școala/ gradinita:

1. Nu ai de ce să plângi la școală/grădiniță este foarte frumos.

2. Nu trebuie să te joci cu toți copiii dacă nu vrei .

3.Trebuie să fii mereu atent la ore, eu nu o să te pot ajuta la teme când te întorci de la școală.

4. La școală sunt și copii răi, să nu te lași bătut de ei.

5. Acum trebuie să înveți și să iei numai note de 10, dacă îți dorești să mai primești lucruri noi de la noi.

5 expresii care produc siguranță, încredere și dorința de a continua să meargă la școală:

1. La fel ca tine și eu ca om mare am emoții atunci când am parte de un nou început.

2. Școala este locul în care vei învăța mereu ceva nou și distractiv.

3 . Școala este locul în care ne facem prieteni noi.

4. A merge la școală sau la grădiniță înseamnă că tu deja ești un copil mai mare care poate să povestească cu noi (mama și tata) orice simti / vrei sa povestesti.

5. Doamna învățătoare/educatoare o să te sprijine în tot ceea ce tu vei avea nevoie. 

Fiecare nou început poartă cu el un amalgam de emoții și schimbări,  tot ceea ce trebuie să avem în vedere este faptul că orice dificultate își are soluția și orice zâmbet la început de drum produce o stare de siguranță și încredere.

Așadar, oferă-i copilului tău un zâmbet în fiecare dimineață, o îmbrățișare, asigură-l că merge într-un loc frumos  in care o sa se dezvolte armonios alaturi de grupul de copii.

Cu drag,

Psih. Alexandra Ababi