Uităm să fim fericiți atunci când uităm de noi !

                                                                                   

                                                                     

   "Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări. 

Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare”Chris Simion

Întâlnim oameni zilnic, învățăm zilnic și îi iubim pe ceilalti zilnic . 

Acestea ar trebui să fie gândurile noastre în fiecare dimineață la fiecare pas pe care îl facem in ceea ce numim viață. Dar de cele mai multe ori, uităm că oamenii care vin în viața noastră sunt un pas al nostru spre cunoaștere, acceptare și picatura de voință fără de care nu am putea să creionam nimic din ceea ce ne dorim la nivel cognitiv si emotional.

 Experiențele zilnice ar trebui să ne formeze, să ne modeleze pentru ca zilnic să reușim să fim ceea mai bună variantă a noastră din momentul prezent.

Avem zile bune și mai putin bune în aceste zile ceea ce avem nevoie cel mai mult sunt voința, credința și curajul de a accepta situațiile, oamenii si etapele pe care trebuie să le trăim pentru a continua să ne dezvoltăm. Uneori o să reușim alteori nu, dar important este să continuam să progresăm, să continuam să vedem dincolo de aparențe. 

Tindem cu gândul mereu spre mai bine, însă de la gând la faptă uneori sunt pași giganți pe care de cele mai multe ori ne este teama sa îi facem. Uitam că totul este o lecție,  uitam că noi suntem învățăcei pe tot parcursul prezenței noastre pe Pamant. 

Trebuie sa învatam să  menținem momentele de fericire prezente. Sunt câteva aspecte în viată pe care ar fi bine sa ni le setăm cu "TREBUIE" pentru a le finaliza atunci când ne propunem ceva. Printre acestea voi enumeara acelea pe care eu le simt pentru mine a fi necesare:

1. Trebuie să mă iubesc pe mine întâi pentru ai putea iubii mai apoi pe cei de langa mine.
2. Trebuie să mă văd eu frumoasă pentru a vedea frumusețea din jurul meu.
3. Trebuie să trăiesc căutând mereu ceva frumos în ceea ce numesc viata.
4. Trebuie să accept ca oamenii sunt buni, dar si egoiști.
5. Trebuie să învăț că uneori este indicat sa știu să spun "NU".
6. Trebuie să mă iubesc cu tot ceea ce reprezint pentru a deveni ceea mai bună varianta a mea.
7. Trebuie să învăț că eu nu sunt într-o permanentă competiție cu mine însămi, am nevoie și de pauze.
8. Trebuie să învăț că iubirea de sine si iubirea față de celălalt poate să "vindece".

Viața nu este perfectă, nici nu trebuie sa fie perfectă, trebuie doar să îți dai tu voie să fie așa cum ai nevoie să fie, sa o modelezi cum simti tu și nu cei din jurul tău.

Să dai viață vieții tale...Atât de simplu și în acelasi timp extrem de complicat...

“Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări. Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurarare."

Chris Simion

Viața încearcă zi de zi să ne ofere o lecție, doar că nu mulți dintre noi stim că fiecare lecție vine cu un mesaj și implicit cum spuneam fiecare zi e o lectie pe care noi suntem "obligati" să o deslușim. 

Ce se întâmplă de fapt, noi consideram ca viața e ceva ce trebuie sa fie si e normal sa ne trezim zilnic si să începem o noua zi , când de fapt nu este așa. 

Viața este un DAR, pe care astazi îl ai, iar mâine s-ar putea sa nu îl mai ai. 

În fiecare zi găsim un motiv care este mai important decât acela de a ne bucura de prezența noastra pe Pământ.

 Gândul meu mă poartă spre a găsi o modalitate de a ne bucura de prezența noastra pe Pământ , ma gandesc inclusiv la a merge la serviciu cu sufletul deschis și bucuros ca acolo se vor intampla lucruri frumoase . Să ne întoarcem de la serviciu si să ne bucurăm de casa noastra și în mod special de oamenii pe care îi găsim ACASĂ.

 Esențial este să ne amintim zilnic că suntem trecatori prin viață  și dacă nu reușim să ne bucuram de lucrurile acestea care par a fi normale o să ajungem la un moment dat să simțim că în viată se face mult prea repede "târziu". 

Cand mai spunem "e târziu acum să îmi fac o cafea" "lasa că o sa îmi cumpar cartea respectivă mai târziu", " lasă că ne întâlnim la o cafea săptămâna viitoare", " lasa că mergem în vizita altă dată pentru că acum nu avem timp".

 Ar fi bine să ne oprim pentru un minut și să ne gândim că în viata se face prea repede târziu si că este necesar, dacă nu chiar obligatoriu să traim aici si acum. 

Viața trebuie sa fie un continuu firesc în tot ceea ce facem, dar sa fie un continuu în care să încercăm pe cat posibil să nu mai amânăm unele lucruri, situații, din teamă, din rușine sau din obligația că trebuie sa fim într-un fel sau altul.

Atunci când inima ta incepe sa bata mai repede ca gândurile tale și îți simți efectiv pulsul în tâmplă și capul ca fiind sub presiune, înseamnă că ai primit un semn de la viață că ceva faci prea mult , fie muncești prea mult, fie trăiești prea intens , fie vrei sa fie bine pentru toată lumea si uiți de tine. 

Asculta fiecare semnal pe care îl primesti de la corpul tău, asta nu înseamnă că trebuie să te transformi intr-o persoana hipocondriaca (hipocondria cunoscuta popular ca hipohondrie- o teama permanenta de a suferi de o boala grava), ci doar că nu ignori semnale repetate pe care corpul ți le transmite. 

Probabil te gândești acum că în teorie lucruile par simple, insa tu ai nevoie de acel job la care muncești multe ore pe zi pentru a te întreține si ai perfectă dreptate, dar pana la urma trebuie sa încercam să nu uităm că în toate există o masura si nimic nu trebuie sa te conduca la epuizare fizică sau emoțională. 

💖Iubeste-te tu pe tine înainte să îți dorești să te iubească ceilalți de lângă tine.

💗Fii mândru/ mândră de ceea ce ești și continuă să găsești mereu în tine lucrurile bune.

👎Oamenii mereu o sa fie nemulțumiți, oricat bine le-ai facut la un moment dat.

👍Alege sa te simți tu mulțumită de tine ca mai apoi să poți sa îi mulțumesti pe ceilalți.

Cu drag, 

Psiholog- Psihoterapeut:

Alexandra Rusu- Ababi

💖

O Alta "Lume" Si Totusi Aceasi

"Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări.

 Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare” 

    Zi de zi, aproape zece ore pe zi am  placerea si onoarea sa cunosc oameni care vad dincolo de aparente si care traiesc cu speranta ca maine e o noua zi, o zi mai buna si mai frumoasa.  In fiecare zi ascult o alta poveste sau aceeasi poveste, dar spusa cu o durere accentuata sau cu o speranta in glasul parintelui copilului si/ sau a tanarului cu dizabilitati.

 
 Am  scris acum cativa ani intr-un articol despre faptul ca  sunt o persoana cu o dizabilitate fizica , desi ma comport si ma simt extrem de normala , pentru ca am fost crescuta in acest spirit,  de a face toate lucrurile normale pe care le face oricare alta persoana, am fost crescuta intr-un mediu suportiv, cu iubire, intelegere si acceptare dincolo de aparente.

Cu toate acestea, atunci cand observ nedreptatile facute in cazul persoanelor cu nevoi speciale,  ma simt dezamagita de modul in care  societatea , cei care conduc tara ofera "sprijin si suport" persoanelor cu dizabilitati.

 Dar, am intalnit si oameni calzi care stiu sa vada dincolo de deficenta fizica  si care sunt constienti ca astazi sunt eu  persoana cu o deficenta fizica insa,  maine ar putea sa fie el in aceasi situatie.

In luna decembrie al anului trecut am avut parte de o vacanta frumoasa, in unul dintre cele mai cosmopolite orase si anume Londra. Probabil va intrebati care e legatura dintre ce am scris mai sus si Londra.

Londra este cel mai important centru politic si financiar  si unul dintre cele mai importante orase ale lumii, am putea spune ca poate din acest motiv toate aceste aspecte legate de persoana cu dizabilitati sunt mult mai bine stabilite si respectate, dar eu imi permit sa spun ca drepturile persoanelor cu dizabilitati si persoana cu dizabilitati in sine este mai apreciata si acceptata ca facand parte din paleta larga a normalitatii pentru ca acolo,  vorbim si  despre o alta mentalitate. Despre o mentalitate  sanatoasa si pozitiva, optimista, deschisa la nou.

Intr-o zi am facut o calatorie cu renumitele autobuze londoneze acelea cu double decker ce le vedem in toate documentarele si filmele despre Londra,  nu era o zi tocmai grozava fizic vorbind.

 Soferul autobuzului londonez a stationat pana mi-am gasit un loc, la noi in tara cred ca mi s-a intamplat de vreo 2-3 ori ca o persoana sa imi cedeze locul sau soferul sa astepte sa imi gasesc un loc in autobuz.

 Acolo oamenii nu te privesc ca pe o "mascota urata", acolo fiecare copil indiferent de gradul de handicap sau tabloul clinic merge la scoala si acolo nu sunt proiecte despre incluzine, incluziunea si integrarea au loc zi de zi.

In schimb la noi in tara, in proiectul din care fac parte(Retea de servicii complexe pentru copii si tineri cu dizabilitati din mediul rural), prin care inca putem sa oferim servicii gratuite copiilor si tinerilor cu dizabilitati din mediul rural, am intalnit in anul 2014 la inceputul  proiectului  copiii cu varste cuprinse intre 6 si 12 ani care nu frecventatu nici o unitate de invatamant, cu atat mai putin copiii cu varsta cuprinsa intre 3-5 ani, nici macar o zi la gradinita din comuna sau la o gradinita din Medias.
Si lucrul acesta se intampla  pentru ca aveau tulburari  de limbaj sau  un usor retard in dezvoltare psiho-comportamentala sau o deficenta locomotorie sau un climat socio-afectiv si social deficitar.

Nici o instututie pana in momentul in care am intrat noi in casele lor nu a incercat sa ii indrume pe parinti in acesti ani spre o integrare a copilului intr-o institutie de invatamant, nici macar un certificat care sa ii ateste gradul de handicap nu aveau o parte din  copiii la care noi am ajuns.

Dupa 10 ani, un copil  a reusit  datorita eforturilor noastre ca echipa mobila de recuperare complexa la domiciliu, sa mearga la o scoala speciala, cand am reusit sa il inscriem la scoala avea deja 12 ani,  in prezent este foarte bine integrat in clasa din care face parte, situatia lui fiind in continuare monitorizata de asistentul social de pe echipa mobila si in continuare beneficiaza de servicile noastre complexe de recuperare.

Tocmai din acest motiv sunt multi parinti ai copiilor cu nevoi speciale, care renunta a se mai lupta cu oamenii si mentalitatea de aici si desi nu le este deloc usor, aleg sa mearga cu copilul cu dizabilitati intr-o alta tara unde sansele lui sunt fructificate.

Destinul a facut ca si in Anglia sa am preieteni care au copii minunati cu nevoi speciale, a caror posibilitate de recuperare la noi in tara era redusa, dar o data ajunsi acolo, copiii care la noi in tara nu se puteau integra intr-o institutie de invatamant fie ca nu avem posibilitatea sa le oferim  sansa de a beneficia de o educatie conform nevoilor lor , fie ca parintii au fost refuzati cand au spus gradinitei care sunt nevoile copilului.

In Anglia copiii,  beneficiaza de o educatie conform nevoilor lor speciale si chiar mai mult, acolo ca exemplu, un copil cu autism ajunge sa fie integrat intr-o scoala de masa si chiar reuseste sa se adapteze clasei  cu suport, specialisti si incredere ca si acel copil poate sa fie ca ceilalti.

 Suntem ceea ce gandim,  suntem un exemplu pentru copilul,  adultul de maine alegerea e la noi, daca vrem sa fim un exemplu pozitiv sau unul negativ.