vineri, 6 aprilie 2018

"Sunt bine in pielea mea..." Gandirea pozitiva - un stil de viata sanatos

"Sa nu ajungi la finalul vietii doar ca sa afli ca nu ai trait . Caci multi ajung in acel moment al vietii, cand privind inapoi, vad bucuria si frumusetea pe care nu le-au simtit din cauza temerilor pe care le-au avut."Clear Water


     O calatorie spre centrul sinelului fiecaruia dintre noi , ne poate aduce intotdeauna numai rezultate pozitive, chiar daca, la inceput poate  o sa simtiti frustrare, dezamagire , neintelegere a proprilor sentimente, emotii regasite pe parcursul calatoriei spre centrul sinelui.
    Ceea ce noi lasam sa se vada la exterior de cele mai multe ori este invelit in ceea ce ne dorim ca cei de langa noi sa observe la noi. O persoana greu incercata de cele mai multe ori o sa lasa sa iasa la suprafata puterea , ambitia si mai putin dezamagirea, deznadejea si confuzia intrebarilor fara raspuns. Aspect care poate sa fie benefic pana la un anumit moment, nu putem sa ne gandim mereu la ceea ce vrem ca alti sa vada in noi, trebuie sa ne gandim in primul rand cum suntem noi cu adevarat si ce trebuie sa facem pentru a ne accepta asa cum suntem.
Nici o persoana de langa noi nu poate sa fie mai buna , mai frumoasa, sau mai desteapta , fiecare dintre noi am fost inzestrarti cu o frumusete aparte, cu o parte buna si calda, cu o picatura de inteligenta , numai de fiecare in parte depinde sa le dezvoltam in asa fel incat toate acestea sa fie in avantajul fiecaruia dintre noi.
Totul incepe si se incheie cu acceptare, acceptarea propriilor ganduri, daca sunt negative sa cautam sa vedem de ce sunt negative, daca sunt pozitive sa le dezvoltam astfel incat sa aiba putere suficienta incat sa ia locul celor negative.
Stiu, o sa spuneti ca eu "visez cai verzi pe pereti" sau ca nu imi dau seama ce inseamna o incercare in viata unei persoane. E adevarat fiecare trecem prin filtrul nostru diferit fiecare incercare, fiecare traire pozitiva sau negativa.  Insa eu astazi m-am trezit cu un gand si anume ca acceptarea propriei persoane estea  aceea care iti va dicta stilul de viata. Am inteles de mult acest aspect, insa mereu apareau ramasite care se reaprindeau si ma faceau sa nu fiu multumita de un aspect sau altul in ceea ce priveste persoana mea si partea mea fizica.
Astazi ma simt ceea mai norocoasa persoana cu dizabilitati, mi-am reamintit una dintre intrebarile pe care mi le-a adresat un copilas de vreo 9-10 ani in 2015, aveam o activitate in programul "Scoala Altfel", in care le povesteam copiilor ce este si cum trebuie sa ne raportam la o persoana cu dizabilitati, atunci copilul m-a intrebat : "Pentru tine cum este sa fii o persoana cu handicap si cum crezi ca era daca erai normala?", pe moment primul meu impuls a fost sa spun : "Nu stiu , pentru ca pentru mine asta inseamna sa fiu normala", dar atunci mi-am rearanjat raspunsul astfel incat sa fiu pe intelesul copilului. 
Insa astazi, m-am trezit cu acesta intrebare in gand si am realizat, repet cat de norocoasa pot sa fiu pentru ca eu, avand aceasta dizabilitate inca de la nastere , nu am putut niciodata sa simt la propriu cum este sa ai o viata fara gimnastica medicala, fara mersul pe la medici, fara ironia unor copii atunci cand eram mica,  experimentandu-le pe parcursul vietii toate aceste aspecte sunt de fapt normalitatea mea. Pot doar prin ceea ce vad sa ma gandesc cum ar fi fost daca... insa  din punct de vedere psihologic- emotional eu  am trait o trauma existentiala la constientizarea dizabilitati mele, pe care am depasit-o usor , datorita faptului ca nu am avut o alta experienta , o alta varianta a mea in acel moment sa spun asa la care sa ma pot raporta si atunci chiar si acceptarea propriei persoane, propriului fizic in timp, a fost una usoara si inteleapta.
Dar, atunci cand o persoana cu dizabilitati a avut o viata perfect normala cu ceva timp in urma , dupa care in urma unui accident sau in urma instalarii unei boli perfide a ajuns sa fie o persoana dependenta de ceilalti, o persoana cu dizabilitati, acceptarea este mai grea, trauma este mai profunda si aici intervine factorul emotional, sprijinul pe care il primeste persoana, acceptarea celorlalti a faptului ca ea este  in continuare o persoana minunata si ca o dizabilitate nu trebuie sa insemne marginalizare, izolare , suferinta, dimpotriva trebuie sa insemne : credinta, ambitie, iubire de sine si acceptarea propriei persoane pentru a putea sa isi recladeasca drumul in viata.

Pentru mine dizabilitatea mea este normalitatea mea, doar ca asta nu inseamna ca nu incerc sa o stopez si nu ii permit sa ma determine sa nu fac anumite lucruri doar pentru ca sunt o persoana cu o dizabilitate fizica. Mersul greoi uneori si zecile de cazaturi uneori in fata la multi alti oameni, sau anii de kinetoterapie (gimnastica medicala) nu m-au facut sa ma accept mai putin , dimpotriva . Dar , am avut si am langa mine persoane minunata, care mi-au aratat ca dizabilitatea mea poate sa fie transformata in atuul meu. Asa am ajuns astazi sa lucrez cu sufletul si nu cu partea materiala, sa vad in om prima data bunatatea lui si nu frustrarea lui.

"Fii bun de cate ori se poate . Si intotdeauna se poate." Dalai Lama
💖

duminică, 4 februarie 2018

"Cu cât privesc mai mult cu atât ȋnvãţ mai mult"- Contactul vizual si dezvoltarea comunicãrii

 "Atunci când pierzi contactul cu liniştea lăuntrică, pierzi contactul cu tine însuţi, când pierzi contactul cu tine însuţi, te pierzi în lume..."Eckhart Tolle

 

Contactul vizual este una dintre cele mai importante modalitati de baza prin care oamenii pot crea o punte de legatura unul catre celalalt. Lipsa contactului vizual este unul din elementele de baza atunci cand abordam tema autismului si anume faptul ca , copilul tau nu pastreaza contactul vizual pe langa alte elemente poate sa te determine ca parinte sa iti pui anumite intrebari 
  Lista cu manifestarile timpuri caracteristice TSA, 
conform  NMH (Institutul Pentru Sanatate   Mintala):
        1.Copilul nu scoate sunete nearticulate , nu arata cu degetul si nu face anumite gesturi, care au o anume semnificatie pana lavarsta de un an.
2. Copilul nu rosteste nici un cuvant pana la varsta de 16 luni.
3. Copilul nu leaga doua cuvinte pana la varsta de doi ani.
4. Nu raspunde atunci cand este strigat pe nume.
5. Pierde din abilitatile de comunicare si cele sociale pe care le-a intalnit.
6. Priveste rar in ochi persoanele cu care vine in contact.
7. Pare ca nu este in stare sa se joace cu jucariile.
8. Exagereaza in a pune in ordine jucariile sau alte obiecte.
9. Este atasat in mod deosebit de o anumita jucarie, respectiv de un anumit obiect.
10.Nu zambeste.
11. Cateodata pare sa nu auda bine.

Indiferent daca copilul tau in varsta de 3 ani nu vorbeste si a fost diagnosticat cu autism sever sau daca ai un copil de varsta mai mare diagnosticat cu Sindrom Asperger (inalt functional), contactul vizual este cu siguranta un aspect cu care copilul tau are dificultati destul de mari.
In relatia mea cu parintele copilului cu autism inca de la inceputului programului de recuperare in care stabilim obiectivele din programul de recuperare tin foarte mult sa inteleaga importanta contactului vizual atunci cand se lucreaza efectiv sau chiar si atunci cand vrem ca el sa invete ceva prin joc. 
Un exemplu simplu pentru parintii copiilor tipici , dar cu o incarcatura foarte mare pentru parintii copiilor cu autism care nu au limbaj : este important ca , copilul cu autism cand raspunde la intrebarea : "Cine e acolo?"-"Mama", sa priveasca spre mama, sau cand mama copilui atipic : striga copilului la iesirea din casa " te iubesc , spor la scoala", copilul o sa intealaga si o sa raspunda in consecinta, in schimb atunci cand mama copilului cu autism ii spune : "te iubesc puiule", trebuie sa se asigure ca, copilul a auzit si vizualizat ceea ce i-a spus mama si eventualputem intarii ceea ce am spus printr-un gest, pentru ca copilul sa raspunda in timp sub acelasi mod.
Acest aspect este cat se poate de logic, deoarece autismul este o tulburare neurobiologica si social-relationala. Marea majoritate a copiilor cu Asperger si alte forme ale autismului au dificultati in aria sociala, iar contactul vizual este una dintre cele mai importante si puternice modalitati prin care se pot stabili legaturi interpersonale.
In timpul sedintelor de recuperare , terapetul ar trebui sa incerce si sa persiste ca mereu copilul sa fie conectat la terapeut :  Un exemplu in care copilul are limbaj in dezvoltare.
"  T: Uita- te la mine. " 
 "T: Cine esti tu?
" R: eu sunt P.
T:"Uita-te la mine."
"R: Tu esti Ale"
Atunci cand nu se reuseste sa se stabileasca contactul vizual prin cerinta "uita-te la mine", folosesc ceea ce copilul deja a automatizat cum ar fi parintile corpului si obtin contactul vizual unde sunt ochii , in momentul acela copilul imi arata ochii atat ai lui cat si ai mei si astfel contactul vizual este stabilit chiar si pentru o perioada scurta de timp.
Sau o alta modalitate care duce la crearea contactului vizual si pastrarea lui , atunci cand cerem direct asa cum am aratat mai sus : "priveste-ma", sau "imi place cand te uiti la mine".
Cere indirect : foloseste intrebari care il determina pe copil sa se intoarca spre tine cand iti vorbeste . Mi s-a intamplat de multe ori in terapie sa il intreb pe copilul cu care lucram (copil inalt functional) : "Unde privesti? Sunt eu cumva desenata pe perete?", atunci copilul raspunde zambind "Nu, nu tu esti aici in fata mea", sau "Cu cine vorbesti acolo?"- moment in care isi intoarce privirea spre mine.
La copii mai mici de varsta si cu o forma de autism severa si intarzieri severe/ moderate de limbaj, am grija ca pozitia corpului meu sa fie adecvata pentru contactul vizual astfel incat sa imi tin fata la nivelul lui sau cat de mult posibil la nivelul ochilor lui  sau sa ii intorc privirea usor printr-o magaiere pe fata, iar atunci cand activitatea din timpul terapiei sau jocul este pe podea am grija din nou sa fiu  in aceasi pozitie ca si el si sa fiu prezenta cat mai mult in aria lui vizuala, folosind o jucarie care ii place sau cantand un cantecel - astfel incat el pastreaza din nou contactul vizual.
    Daca ii oferi copilului ceva din ceea ce el isi doreste , tine acel lucru aproape de ochii tai, astfel incat copilul sa poata stabili contactul vizual mult mai usor , iar daca vrei sa il pastreze si mai mult si sa si verbalizeze cand il vede poti sa accentuezi spunand : " asta vrei", " sau "ce este pe cartonas?"


     Bucura-te de contactul vizual : Extrem de important, ori de cate ori copilul tau are contact vizual cu tine, bucura-te, arata-ti entuziasmul , astfel incat el sa perceapa ca a fost un lucru bun si sa fie dornic sa il repete, ofera-i recompense sociale : "esti minunat, foarte bine, bravo". Daca copilul prezinta anumite sensibilitati auditive, ai grija ca bucuria ta sa nu il deranjeze auditiv. 

   Incearca sa faci acest exercitiu in fiecare zi cu copilul tau, alege un moment al zilei in care conectarea dintre voi este mai puternica si se poate stabili mai usor, fie atunci cand sunteti la masa, fie atunci cand ii faci baie, fie atunci cand cantati un cantecel. 
      Creaza-ti un jurnal al tau si al copilului tau, obisnuies-te sa notezi acolo diverse activitati pe care le faceti intr-o zi, noteaza tot acolo intr-un tabel de cate ori crezi ca te va privi copilul tau in aceea zi , in timpul exercitiului ai grija sa bifezi de fiecare data cand el a privit cu aproximati si timpul in care te-a privit. O sa observi ca uneori poate sa te priveasca mai putin, dar exersand puteti ajunge sa aveti un contact vizual cat mai indelungat. Un contact vizual bine stabilit aduce o intelegre, o satfisfactie si o exprimare verbala mult mai buna a copilului tau! 

Succes! ☺☺