"3 Decembrie"...azi, mâine și în fiecare zi...

               "Fiecare clipă de căutare este o clipă de regasire." 

                                 

 Persoanele cu nevoi speciale astăzi 3 decembrie marchează ziua internațională a persoanelor cu dizabilități!

Nu este o zi de sărbătoare pentru noi (am scris noi pentru că și eu de 37 de ani sunt o persoană cu dizabilități fizice), vreau să cred și îmi place să cred, că este ziua în care omul care nu prezintă nici o dizabilitate fizică sau intelectuală, se gândește cel puțin pentru un minut că viața lui este un DAR neprețuit.

Să fii o persoană cu dizabilități nu o să fie niciodată ușor oricât de mult o să avanseze tehnologia, medicina și umanitatea, dar pentru mine să fiu o persoană cu dizabilități fizice fiecare zi este o binecuvântare și o provocare totodată. O persoană cu dizabilități într-un procent destul de mare o să dezvolte și alte comorbidități.

O să vorbesc despre mine pentru că e cel mai simplu- diagnosticul de bază:parapareză spastică, probleme la coloană, dificultăți oftalmologice și mai nou (nu e chiar recent) diagnosticul de migrene. 

Este obositor, da cu siguranță este obositor, este greu, da cu siguranță este și greu, poate să fie un exemplu de a accepta și de a "lupta" cu toate nevoile pe care le are o persoană cu dizabilități, da o persoană cu dizabilități poate să fie un exemplu că nimic nu este imposibil.

Nu toate persoanele cu dizabilități au  reușit să își transforme dizabilitatea într-un atuu. Eu și datorită dizabilități mele sunt astazi psiholog și psihoterapeut.

 Cred puternic că această dizabilitate mi-a trasat drumul în viată atât pe plan personal cât și pe plan profesional. Am învățat și învăț la fiecare pas ceva despre mine și dizabilitatea mea în interacțiunea zilnică cu oamenii pe care îi întâlnesc la centrul de recuperare unde lucrez sau în practica privata din cabinetul meu.

Oamenii de astăzi au început să fie mai toleranți, mai buni, mai calzi cu persoanele cu dizabilități.  Am simțit și observat aceste aspecte tot în interacțiunea mea cu oamenii în ultimii 10-13 ani.

Părinții de astazi care îsi înscriu copiii la atelierele de dezvoltare personală  pe care le susțin îmi spun adesea "sunteți un exemplu pentru copilul meu, un exemplu că se poate și îl ajutați să aibă încredere în el si din prisama dizabilitatii". Sunt deschisă în a vorbii atât în grupurile pentru preadolescenți cât și în grupurile pentru adulți despre dizabilitate, pentru că dizabilitatea fiecăruia dintre noi este normalitatea noastră.

Îmi doresc ca voi cei care nu purtați eticheta unei dizabilități să vă prețuiți sănătatea mai mult, să vă iubiți deopotrivă defectele și calitățile, să conștientizați că fiecare zi este o altă filă din povestea voastră, să fiți bucuroși că astăzi puteți să fiți voi încă o dată și încă o dată.

Viața nu e roz mereu știm cu toții, dar mai știm că fiecare lecție trebuie învățată, fiecare persoană care intră în viața noastră este o lecție.

Cu drag, un om cu o dizabilitate și o profesie minunată!

                 Psih.Rusu-Ababi Alexandra 

Povestea din spatele Copilului "Soare"- 21 Martie Ziua Internationala a Sindromului Down

"Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări. 

Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare” 

Chris Simion

 

 21 Martie marcăm ziua Internațională a Sindromului Down, ziua in care ne îndreptam atentia, gandurile pozitive, iubirea si zambetele spre cele mai luminoase fiinte de pe Pamant si anume copiii si persoanele "Soarelui".

Persoanele cu Sindrom Down au ca noi toti de altfel ceva aparte, ceva diferit, acel ceva ce ii face unici  atat pe ei cat si pe noi ca oameni.

In acest articol mi-am dorit sa aduc in prim-plan cateva aspecte legate de influentele cromozomiale pentru o mai buna claritate a ceea ce inseamna de fapt Sindromul Down, dar inainte de a transpune aceste aspecte cred ca cel mai indicat este sa spulber cateva mituri care se regasesc in informatiile pe care le primim despre copiii/persoanele adulte cu Sindrom Down.

1. Sindromul Down nu este o boala- Sindromul Down este o anomalie cromozomiala!
2. Sindromul Down nu este contagios (poate doar in iubire si afectiune) 😊💛
3. Copiii cu Sindrom Down pot sa dezvolte abilitati de viata independenta .
4. Persoanele cu Sindrom Down pot sa fregventeze cursurile unei scolii de masa cu sau fara profesor de sprijin.
5. Persoanele cu Sindrom Down pot sa urmeze cursurile unei Universitati.
6. Sindromul Down nu este egal cu retard mental sever.

 În nucleul fiecărei celule vii se pot evidenţia după o coloraţie specifică mici bastonaşe ce se numesc cromozomi. Constituiţi din molecule de ADN, acestea constituie bază caracterelor genetice a fiecărei specii. Cromozomii sunt purtătorii zestrei genetice, aceea ce omul a moştenit de la predecesorii săi. 

Fiecare celulă normală din corpul nostru are un număr de 46 de cromozomi adică 23 de perechi de cromozomi, dintre acestea o pereche determină sexul; iar celelalte 22 de perechi se numesc autozomi şi sunt numerotaţi de la 1 la 22 în funcţie de mărimea lor.

Fiecare pereche de cromozomi este formată din unul maternal şi unul paternal. Studiul cromozomilor sau cariotipul necesită o tehnică destul de complexă (studiul citogenetic). Se poate realiza pe orice celulă din corp, dar cel mai frecvent se folosesc celulele sanguine, limfocite, uşor de obţinut prin simplul contact cu sângele.

 La conceperea copilului fiecare părinte transmite 23 de cromozomi, unul din fiecare pereche autozoma, un X pentru celule de origine maternală şi un X sau un Y pentru celule de origine paternală.

  Trizomnia 21 este ceea mai frecventă anomalie cromozomială (1/700), ea apare la ambele sexe. Mai multe mecanisme se întâlnesc definind tot atâtea forme citogenetice de trizomnia 21.

 Am spus că la conceperea fiecărui copil fiecare părinte transmite 23 de cromozomi, dacă perechea cu numărul 21 din ovul nu se divide în mod obişnuit acest proces se numeşte nondisjunctie, ovulul sau spermatozoidul va conţine 24 în loc de 23 de cromozomi, deci din unirea unei celule cu 24 de cromozomi şi a unei celule de 23 de cromozomi va rezultă o celulă nouă de 47 de cromozomi, în loc de 46 cât ar fi normal.

            Din cele 23 de perechi de cromozomi se poate întâmpla că oricare să nu se dividă, dacă perechea 21 nu se divide atunci vorbim de trizomnia 21, adică trei cromozomi în perechea 21 în loc de doi cât ar fi normal.

  Această nondisjunctie se întâmplă accidental şi duce la naşterea unui copil cu trizomnia 21, care a primit astfel printr-un accident un exces de cromozomi normali, din cauza adăugării acestui cromozom 21, în plus copilul se va dezvolta diferit într-o măsură mai mică sau mai mare de cei normali.

            Atunci când nondisjunctia cromozomului 21 apare într-un embrion compus doar din câteva celule, atunci anumite celule se vor dezvolta normal, iar altele anormal, o astfel de persoană prezintă mozaicism cromozomial care duce la apariţia unei forme de sindrom Down cu o formă mai lejeră. 

 

  Trăsături fizice comune

 Prezenţa unor tasaturi fizice comune copiilor cu sindrom Down nu reprezintă indicii ale abilităţilor viitoare şi nici ale capacităţii de a învăţa.

 Dintre caracteristicile fizice mai frecvent întâlnite la persoanele cu sindrom Down:

·      

Hipotonia musculară, tonus muscular scăzut.  Tonusul muscular mai scăzut decât la alţi copii poate

conduce la dificultăţi de coordonare şi mers. A sări, a fugi, a ţopăii poate fi dificil pentru unii copii

şi ar putea cauza frustrări cu ocazia jocurilor de echipă şi a sporturilor, dar ei nu trebuie descurajaţi

în a participa.

 Unii copii cu sindrom Down pot întâmpina dificultăţi în execuţia unor mişcări care solicită o coordonare mai fină, cum ar fi încheierea/descheierea nasurilor, trasarea formei literelor, mai ales la început, datorită degetelor mai scurte şi mai lipsite de putere decât a copiilor obişnuiţi.

·       Profil facial plat, nas mic cu puntea nazală lăsată în jos;

·        Fisură palpebrală oblică, ochii înclinaţi îndreptaţi în sus;

·       Aspect modificat al urechii, ureche implantată mai jos decât în mod normal;

·        Plica palmară unică care traversează centrul palmei

·        Hiperflexibilitate, capacitate exagerată de a-şi întinde articulatile;

·       Aspect modificat al falangelui mijlociu al degetului mic, degetul se îndoie o singură dată în loc să se îndoaie de două ori;

·        Epicant bilateral, pliu cutanat la pleoapele superioare la colţul intern al ochilor ;

·       Distanţă mai mare decât în mod obişnuit între degetul mare şi al doilea deget de la picior ;

·        Limbă prea mare în raport cu dimensiunea gurii;

 Limbă mai mare îngroşată îi poate cauza copilului dificultăţi în a o ţine înăuntrul cavităţii bucale. Poziţia în afară a limbii poate afecta respiraţia şi articulaţia ceea ce determină apariţia dificultăţilor de vorbire.

       Nu este obligatoriu că persoană cu sindrom down să prezinte toate aceste trăsături. Ea poate să prezinte una sau mai multe din trăsăturile enumerate mai sus.

Dacă există aceste particularităţi fizice comune nu înseamnă că toţi copiii cu sindrom Down arată la fel. Ei seamă mai degrabă cu membrii familiei din care fac parte. Iar dacă unele din trăsăturile menţionate mai sus se regăsesc la o persoană nu înseamnă că aceasta, în mod obligatoriu are sindrom Down.

 Toţi copiii cu sindrom Down pot continua să se dezvolte până la adolescenţa târzie sau chiar începutul vârstei adulte, şi vor continua să dobândească noi abilităţi şi cunoştinţe pentru tot restul vieţii. Dezvoltarea este marcată de perioade de progres minim şi perioade de progres rapid. Dacă beneficiază de îngrijire medicală corespunzătoare, de intervenţie timpurie şi de un mediu ambiant securizant, majoritatea acestor copii se vor încadra în categoria deficienţei cognitive moderate sau chiar uşoare sau fara deficenta din punct de vedere cognitiv. Din totdeauna au existat persoane cu sindrom Down care au dat dovadă de calităţi şi capacităţi excepţionale. Fie că au scris cărţi în diferite domenii, fie că au jucat în filme, fie că au câştigat competiţii de artă sau că au obţinut trofee în competiţiile de dansuri. (Sindromul Down în România, 2007, revista numărul 1).

Extrem de important  este să se plece de la premisa că părinţii sunt cei mai importanţi „profesori” din viaţa copilului; respectul şi tactul dovedit de cadrul didactic faţă de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc. Atitudinea imparţială, care solicită gândirea pozitivă şi deschisă despre familii, evitarea judecăţilor evaluative şi dezaprobatoare. Atitudinea imparţială înseamnă descurajarea familiilor de către profesori să-şi evalueze propriile decizii, fără a influenţa cu propria părere. Empatia faţă de părinte poate fi uşor sesizată de acesta prin deschiderea la dialog şi comunicare sinceră, sensibilă.

 

Copiii " Soarelui", sunt minunati la fel ca toti copiii lumii! 

Toti copiii au drepturi egale!

P.S. Informatiile din articol sunt preluate din lucrarile mele de licenta si disertatie care au avut in vedere copilul /persoana cu Sindrom Down si parintele copilului /persoanei cu Sindrom Down.

Psiholog- Psihoterapeut

Rusu-Ababi Alexandra💛

 

Să fim oameni...în fiecare zi!

Să fim oamenii care primesc si dăruiesc iubire și atentie, să fim oamenii care îi acceptă pe cei lângă care își petrec timpul și își împart spațiul de la școala, spațiul de joacă, spațiul de la muncă, să fim oameni. 

Acesta a fost gândul meu când m-am trezit astăzi de dimineață și acest gând m-a însoțit pe tot parcursul zilei de 3 Decembrie- Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.

Sa fim oameni uneori din exterior pare a fi ceva simplu pentru că în definitiv asta și suntem oameni, doar că eu aici vorbesc despre tot ceea ce înseamnă cu adevărat să fim oameni, mă gandesc la a răspunde la salut, a lăsa spatiul liber de parcare al unei persoane cu dizabilități, ai acorda prioritate nu doar atunci când ești ”obligat” prin lege ci oricând te întalnești cu o persoană cu dizabilități și exemplele pot continua.

Povestea mea, dacă mi-ați m-ai citit blogul probabil ați reușit să o deslușiți :  astăzi în fața laptopului vă scriu în calitate persoanei cu dizabilități care a reușit să depășească ”eticheta” pusă de societate unei persoane cu dizabilități. Pe parcursul formarii mele profesionale ca psiholog si psihoterapeut am întalnit oameni care au cuprins toată paleta de tipuri/genuri de oameni.  Acest aspect m-a ajutat astăzi să fiu unde sunt în prezent. De asemenea m-a determinat să îmi doresc să mă formez și să mă dezvolt în continuare atat ca om cât și ca profesionist.

Au trecut 12 ani de când sunt psiholog- psihoterapeut cu o dizabilitate, timp în care am întalnit oameni care au crezut în dorințele mele, în capacitățile mele, în proiectele mele, am întalnit acei oameni care au reușit să privească dincolo de dizabilitatea mea.  În acești 12 ani am încercat mereu să amintesc prin munca mea cu copiii cu dizabilități, prin proiectele pe care le-am desfășurat , prin seminarii pentru specialiști și părinți faptul că: o persoană cu nevoi speciale este în primul rând un om dincolo de orice dizabilitate.

 Omul care își dorește să fie acceptat, apreciat, înțeles, inclus în proiecte și în grup.  Oricât de puține lucruri pare că ar putea să facă o persoană cu dizabilități niciodată să nu o subestimați. Dincolo de dizabilitatea fizică sau psihică a unei persoane există o personă care are același dorințe,  aceași determinare, voință și aceleaș așteptări ca și tine care nu ai o dizabilitate.

Vorbim foarte mult în această zi despre incluziune, acceptare și toleranță, însă din păcate de cele mai multe ori aici se și opresc toate lucrurile la” a vorbi”.  Am scris ”de cele mai multe ori” pentru că mai sunt situații în care am fost plăcut surprinsă să constat că se fac pași mici  dar siguri în ceea ce privește acceptarea, incluziunea persoanelor cu nevoi speciale.

”Fii recunoscător persoanelor dificile din viața ta învață de la ele: ți-au arătat exact persoana care nu vrei să devii.”Oprah Winfrey

Cu drag,

Psih. Alexandra Rusu-Ababi

💖

                   

                                                             

Îmbrățișarea proprilor defecte si calitați...

”Cel mai omenesc fel de a zbura e îmbrăţişarea.” Escandar Algeet

Imbratisarea atat prin gestul corporal cat si din punct de vedere emotional inseamna in acelasi timp, acceptare , deschidere si iubire fata de sine. A imbratisa tot ceea ce tu reprezinti cu bune si cu mai putin bune , aduce beneficii atat din punct de vedere emotinal, cat si din punct de vedere a atomului social si familial din care tu faci parte sau in care incerci sa te integrezi atat cu defectele cat si cu calitatile tale.

Noi , oamenii suntem suma gandurilor si a faptelor noastre, astfel incat , daca reusesti sa ajungi sa iti imbratisezi atat defectele (fizice, comportamentale, emotionale), cat si calitatile (acele lucruri frumoase pe care le vezi la tine), pe parcursul timpului o sa iti fie tot mai usor sa gasesti solutii la toate dificultatile pe care le vei intampina , iar pe de alta parte vei descoperii frumusetea vietii in lucruri simple.

In schimb daca, o sa te gandesti mereu ca esti intr-un fel sau altul, iar dimineata in oglinda nu reusesti sa vezi si frumusetea din ceea ce se vede in oglinda, nu o sa reusesti sa accepti ca frumusetea se afla si in ochii privitorului de langa tine, daca ii transmiti frumusete prin tot ceea ce reprezinti tu ca un tot unitar.

Atunci cand , trebuie sa te iubesti pe tine pentru a continua un drum se intampla sa simti ca acel drum este cel mai anevoios drum pe care l-ai parcurs vreodata. Oare de ce se intampla asa... e simplu iubirea de sine nu ti-a fost dezvoltata sau nu i-ai permis pe parcursul anilor sa se dezvolte o data cu dezvoltarea ta fizica si intelectuala.

Iubirea de sine nu e un gest de egoism, e un gest de apreciere, acceptare si intelegere a propriilor tale trairi, experiente si valori. Sunt mult prea putine momentele in care femeia reuseste sa se aprecieze la adevaratul ei potential si se intampla acest lucru pentru ca nu de putine ori ceea ce spune ”lumea” e mult mai important pentru ea decat ceea ce ii spune interiorul.

Cum ar fi ca pentru o zi sa acorzi atentie sporita defectelor tale pentru a le putea transforma in atuuri si cum ar fi ca pentru o zi sa iti iubesti cu adevarat calitatile pentru ca mai tarziu sa te poarte pe culmile inalte pe care le poti atinge cu gandul, cu sufletul cu fapta.

In ultima perioada am facut lucruri pe care nu ma gandeam foarte des ca le voi face intr-un viitor apropriat, dat nu e intotdeauna cum ne dorim ci de multe ori e cum trebuie sa fie. Astfel ca, a trebuit sa imi ”imbratisez”puternic atat calitatile dar, in mod special defectele fizice si/sau emotionale.

Ceea ce am redescoperit sau poate doar mi-am amintit este faptul ca, in cazul meu nu exista ”nu pot”, exista acum nu pot , dar o sa mai incerc si cu siguranta voi reusi, daca nu voi reusi singura , o sa reusesc pentru ca voi cere si voi accepta ajutorul cuiva atunci cand o sa am nevoie.

Indiferent de statutul pe care il ai, o dizabilitate fizica o sa te faca remarcat si prin faptul ca ea este vizibila dar, daca o accepti ca fiind partea ta frumoasa si partea ta care te-a ajutat sa te dezvolti frumos, dizabilitatea ta fizica se poate transforma in autuul tau. Asa a fost si este in cazul meu, chiar daca din punct de vedere motric atunci cand ai o dizabilitate fizica ajutorul din partea unei alte persoane uneori este vital.

Dizabilitatea ta, de cele mai multe ori e sansa celuilalt de a-si exersa bunatatea fata de semenii lui. Gandeste-te ca datorita dizabilitati tale fizice astazi un om a invatat ca poate sa fie mai bun printr-un gest pe care l-a facut pentru tine (fie ca a fost un telefon catre un alt coleg pentru ca tu sa ai prioritate intr-un anumit loc, fie ca ti-a facut un serviciu pentru ca a dus in locul tau un document, fie ca pur si simplu te-a insotit intr-un loc anume).

Recunosc si mie mi-a fost dificil ca sa nu spun greu sa accept ca oamenii pot sa faca lucurui pentru tine pentru ca sunt buni si nu pentru ca le este mila de tine, dar in timp vei reusi sa te lasi ajutata/ajutat si in acelasi timp apreciata pentru tot ceea ce reprezinti tu cu defecte si calitati.

”Nu poți răsplăti bunătatea. Poți doar, la rându-ți să fii bun cândva, undeva pe parcursul vieții." Anne Morrow Lindbergh

Tu femeie... si când nu mai poți mai poți un pic ...

"Fiecare clipa de cautare este o clipa de regasire."Alchimistul- Paulo Coelho

Femeia este apusul si rasaritul in acelasi timp , depinde numai din ce perspectiva privesti si cat de multa intelegere, atentie si iubire ii acorzi.

Femeia nu e fiinta rationala si intransigenta, femeia este bunatatea si echilibrul de care ai nevoie in viata ta, dar pe care o sa inveti sa le apreciezi la adevarata intensitate si importanta atunci cand se vor pierde.

Femeia nu inseamna o persoana caruia trebuie sa îi faci toate capricile pentru ati oferi un zambet, ea ofera zambetul si imbratisarea ei fara sa astepte ceva in schimb. 

Ea chiar exista asa cum am descris-o eu in aceste randuri, tot ce trebuie sa faci e sa inveti sa o asculti si cand spun sa o inveti sa o asculti , ma refer la ai arata ca o iubesti nu doar in zilele de 1-8 Martie ci in fiecare zi, pentru ca fiecare zi aduce un suflu nou relatiei dintre tine si ea , daca iti doresti cu adevarat.

Iubirea , admirația și gândul pozitiv poți să le îndrepti către persoana iubita sau către persoana căruia îi spui mama și care ți-a creat acest Univers , in fiecare zi pentru că, nici o zi nu e la fel ca alta . 

Fiecare dimineață își are farmecul ei aparte magic , în care vechi universuri sunt distruse și se creează noi stele.

Un om , o femeie poate aduna durere dincolo de ceea ce o sa exprime la exterior , dar pentru că ea este puternica merge înainte chiar și atunci când nu mai poate . O femeie o sa poată întotdeauna pentru că știe că și atunci când nu mai poți , mai poți un pic .

Credeti ca o un om, o femei poate să uite durerea pierderii ? Nu, dar se poate bucura atunci când înfăptuiește ceva sau când cineva e bucuros , lăsând la o parte durerea proprie .

O femeie poate să fie empatică chiar și cu persoana care a rănit-o cel mai mult pe parcursul timpului , daca aceea persoana se află acum într-un impas ... oare cum și de ce e capabilă de empatie , chiar și în aceste momente ... Răspunsul e simplu , femeia poate să fie în același timp o fință rationala , dar si o fiinta care iubeste dincolo de durerea proprie.

Iubește femeia dincolo de aparențe și o să descoperi că o pereche de pantofi nu o pot bucura mai mult decât i-ar aduce bucurie un moment de atenție , o clipa de înțelegere din partea ta ... un telefon scurt în timpul zilei în care să o intrebi “cum te simți ...?”. O îmbrățișare uneori e tot ce are nevoie , trebuie doar să vrei să simți și să asculti .

E atât de simplu ... daca ai asculta-o ai înțelege femeia .

Restul sunt doar glume, clișee... nu trebuie să o pierzi pentru a înțelege că savoarea persoanelor recuperate, care reintra in viata ta este mierea cea mai dulce pe care o puteai gusta.

“Dacă cunoști iubirea cu adevărat, cunoști și sufletul lumii, care e făcut din iubire.”

Relatiile sociale si copilul cu TSA

Relatiile sociale sunt importante pentru toti oamenii , dar marea majoritate a persoanelor diagnosticate cu TSA prezinta dificultati majore in a stabili si a dezvolta relatii sociale. 

 Dezvoltarea unor relatii sociale presupune dobandirea unor abilitati sociale , cunoasterea unor reguli nescrise pe care persoanele tipice le preiau din comportamenul observat la alte persoane sau pur si simplu reprezinta un reflex. 

Insa , la copiii si persoanele cu TSA firescul sa zic asa, se invata si el, totul la ei e un comportament care trebuie invatat.

Din acest motiv nu trebuie sa ii grabim in a mastera , automatiza sau in a generaliza ceva. Fiecare persoana, copil are un mod propriu de achizitii si deprinderi a unor abilitati, insa cu toate acestea regasim si repere dupa care ne putem ghida sau ajuta un copil cu TSA in dezvoltarea relatiilor sociale.

Antrenamentul abilitatilor sociale – povestile sociale reprezinta o metoda prin care putem veni in sprijinul copiilor cu TSA , astfel incat ei sa fie pregatiti sa faca fata unei situatii sociale . Daca de exemplu ei trebuie sa participe la un eveniment vom prezenta acel eveniment cu ajutorul unei povesti sociale, fie ca folosim cartonase de strategie cu imagini , fie ca folosim jocul de rol, atunci cand vorbim de adultii cu TSA.

Povestile sociale , au deobicei propozitii descriptive despre contexte , personaje , emotiile si gandurile lor, astfel ca ii orienteaza catre comportamente si reactii adecvate.

Povestile sociale si conversatiile din benzile desenate pot sa fie adaptate la multe contexte si situatii care urmeaza sa fie experimentate de copii cu TSA.

O alta modalitate prin care putem consolida si dezvolta totodata relatiile sociale atunci cand ne referim la persoanele cu TSA , o reprezinta grupurile de dezvoltare personala, in mod special atunci cand este vorba despre un adolescent inalt functional, dar cu dificultati in aria relatiilor sociale. Un grup de dezvoltare persoanala cu adolescenti tipici, care pot sa fie exemple de „Asa Da” si „Asa Nu” din punct de vedere social, dar si din punct de vedere a gestionarii proprilor emotii din punct de vedere social.

Indiferent ca suntem tipici sau atipici atunci cand ne dorim sa construim, sa dezvoltam sau sa consolidam relatiile sociale, sa nu uitam de cateva incrediente cheie: intelegere, respect, claritate, iubire si acceptare.

Socializarea incepe din primii an de viata, de aceea atunci cand observati la copilul dumneavoastra aspecte care nu sunt tocmai cum ar trebui sa fie la o anumita etapa de varsta din punct de vedere al socializarii , nu evitati in a consulta si un specialist .

Socializarea  1-2 Ani

1.Imită adultul în diverse activități(aranjează îmbrăcămintea , întinde așternutul , manevrează vesela).

2.Se joacă cu alt copil fiecare făcând activități diferite.

3. Participă la jocuri cu un alt copil timp de 2-5 minute.

4. Acceptă absența părinților prin continuarea activității, exprimându-și eventual supărarea pentru moment.

5. Explorează activ mediul înconjurător .

6. Participă la jocuri de manipulare (trage sfoara, prinde cu ambele mâini o jucărie , o rotește ), împreună cu alte persoane.

7. Îmbrățișează și duce în brațe o jucărie de pluș.

8. Repetă acțiuni care produc zâmbete și atrag atenția.

9. Aduce cărți adultului pentru a-i “citi” sau să le “citească” împreună.

10. Trage o altă persoană pentru ai arăta o serie de acțiuni sau obiecte.

11. Își trage mâinile sau spune “nu-nu” când se afla în apropriere ce îi amintesc interdicția.

12. Așteaptă să fie schimbat, alimentat când este plasat în scaunul înalt sau pe masa de schimbat.

13. Se joacă cu alți 2-3 copii.

14. Își împarte jucăriile sau mancarea cu un alt copil atunci când i se cere .

15. Saluta pe copiii de vârsta sa și persoanele familiare când i se aduce aminte .

16. Îndeplinește ceea ce îi cer părinții 50% din timp. (Sursa : Test Portage)

"Sunt bine in pielea mea..." Gandirea pozitiva - un stil de viata sanatos

"Sa nu ajungi la finalul vietii doar ca sa afli ca nu ai trait . Caci multi ajung in acel moment al vietii, cand privind inapoi, vad bucuria si frumusetea pe care nu le-au simtit din cauza temerilor pe care le-au avut."Clear Water

   

 O calatorie spre centrul sinelului fiecaruia dintre noi , ne poate aduce intotdeauna numai rezultate pozitive, chiar daca, la inceput poate  o sa simtiti frustrare, dezamagire , neintelegere a proprilor sentimente, emotii regasite pe parcursul calatoriei spre centrul sinelui.

    Ceea ce noi lasam sa se vada la exterior de cele mai multe ori este invelit in ceea ce ne dorim ca cei de langa noi sa observe la noi. O persoana greu incercata de cele mai multe ori o sa lasa sa iasa la suprafata puterea , ambitia si mai putin dezamagirea, deznadejea si confuzia intrebarilor fara raspuns. Aspect care poate sa fie benefic pana la un anumit moment, nu putem sa ne gandim mereu la ceea ce vrem ca alti sa vada in noi, trebuie sa ne gandim in primul rand cum suntem noi cu adevarat si ce trebuie sa facem pentru a ne accepta asa cum suntem.

Nici o persoana de langa noi nu poate sa fie mai buna , mai frumoasa, sau mai desteapta , fiecare dintre noi am fost inzestrarti cu o frumusete aparte, cu o parte buna si calda, cu o picatura de inteligenta , numai de fiecare in parte depinde sa le dezvoltam in asa fel incat toate acestea sa fie in avantajul fiecaruia dintre noi.

Totul incepe si se incheie cu acceptare, acceptarea propriilor ganduri, daca sunt negative sa cautam sa vedem de ce sunt negative, daca sunt pozitive sa le dezvoltam astfel incat sa aiba putere suficienta incat sa ia locul celor negative.

Stiu, o sa spuneti ca eu "visez cai verzi pe pereti" sau ca nu imi dau seama ce inseamna o incercare in viata unei persoane. E adevarat fiecare trecem prin filtrul nostru diferit fiecare incercare, fiecare traire pozitiva sau negativa.  Insa eu astazi m-am trezit cu un gand si anume ca acceptarea propriei persoane estea  aceea care iti va dicta stilul de viata. Am inteles de mult acest aspect, insa mereu apareau ramasite care se reaprindeau si ma faceau sa nu fiu multumita de un aspect sau altul in ceea ce priveste persoana mea si partea mea fizica.

Astazi ma simt ceea mai norocoasa persoana cu dizabilitati, mi-am reamintit una dintre intrebarile pe care mi le-a adresat un copilas de vreo 9-10 ani in 2015, aveam o activitate in programul "Scoala Altfel", in care le povesteam copiilor ce este si cum trebuie sa ne raportam la o persoana cu dizabilitati, atunci copilul m-a intrebat : "Pentru tine cum este sa fii o persoana cu handicap si cum crezi ca era daca erai normala?", pe moment primul meu impuls a fost sa spun : "Nu stiu , pentru ca pentru mine asta inseamna sa fiu normala", dar atunci mi-am rearanjat raspunsul astfel incat sa fiu pe intelesul copilului. 

Insa astazi, m-am trezit cu acesta intrebare in gand si am realizat, repet cat de norocoasa pot sa fiu pentru ca eu, avand aceasta dizabilitate inca de la nastere , nu am putut niciodata sa simt la propriu cum este sa ai o viata fara gimnastica medicala, fara mersul pe la medici, fara ironia unor copii atunci cand eram mica,  experimentandu-le pe parcursul vietii toate aceste aspecte sunt de fapt normalitatea mea. Pot doar prin ceea ce vad sa ma gandesc cum ar fi fost daca... insa  din punct de vedere psihologic- emotional eu  am trait o trauma existentiala la constientizarea dizabilitati mele, pe care am depasit-o usor , datorita faptului ca nu am avut o alta experienta , o alta varianta a mea in acel moment sa spun asa la care sa ma pot raporta si atunci chiar si acceptarea propriei persoane, propriului fizic in timp, a fost una usoara si inteleapta.

Dar, atunci cand o persoana cu dizabilitati a avut o viata perfect normala cu ceva timp in urma , dupa care in urma unui accident sau in urma instalarii unei boli perfide a ajuns sa fie o persoana dependenta de ceilalti, o persoana cu dizabilitati, acceptarea este mai grea, trauma este mai profunda si aici intervine factorul emotional, sprijinul pe care il primeste persoana, acceptarea celorlalti a faptului ca ea este  in continuare o persoana minunata si ca o dizabilitate nu trebuie sa insemne marginalizare, izolare , suferinta, dimpotriva trebuie sa insemne : credinta, ambitie, iubire de sine si acceptarea propriei persoane pentru a putea sa isi recladeasca drumul in viata.

Pentru mine dizabilitatea mea este normalitatea mea, doar ca asta nu inseamna ca nu o sa incerc sa o stopez. Nu ii permit sa fie un obstacol in a  face anumite lucruri doar pentru ca sunt o persoana cu o dizabilitate fizica. Mersul greoi uneori si zecile de cazaturi uneori in fata la multi alti oameni, sau anii de kinetoterapie (gimnastica medicala) nu m-au facut sa ma accept mai putin , dimpotriva . Dar , am avut si am langa mine persoane minunate, care mi-au aratat ca dizabilitatea mea poate sa fie transformata in atuul meu. Asa am ajuns astazi sa lucrez cu sufletul si nu cu partea materiala, sa vad in om prima data bunatatea lui si nu frustrarea lui.
Cred ca fiecare vine pe acest pamant cu un  "bagaj" pe care este nevoit sa il poarte si sa il accepte ca fiind parte din ceea ce reprezinta ca persoana. Nimic nu este la voia intamplarii, asa raspund mereu cand sunt intrebata de ce am ales sa ma dezvolt ca psiholog , consider ca dizabilitatea mea m-a ajutat si din acest punct de vedere, sunt constienta ca dizabilitatea mea mi-a oferit oportunitatea sa vad dincolo de aparente , atunci  cand ma intalnesc pentru prima data cu copiii si parintii copiilor cu dizabilitati, cu care lucrez.

"Fii bun de cate ori se poate . Si intotdeauna se poate." Dalai Lama

💖