RELATIILE PSIHOLOGIEI SANATATII CU PSIHOLOGIA CLINICA, PSIHOLOGIA SOCIALA, PSIHOSOMATICA

“Fiecare om este autorul propriei sale sanatati sau  boli”-Budda

Psihologia Sănătăţii este considerată a fi o disciplină „hibridă”, care combină

perspectiva ştiinţelor socio-umane (psihologie, sociologie, antropologie) cu cea a ştiinţelor naturale (medicină clinică, sănătate publică, imunologie). Sintetic putem defini Psihologia Sănătăţii ca fiind domeniul interdisciplinar ce aplică cunoştinţele şi tehnicile psihologice în domeniul sănătăţii şi bolii.

Psihologia sănătăţii fiind un domeniu interdisciplinar utilizează şi pune la

dispoziţie cunoştinţe şi tehnici din/pentru mai multe ramuri ale psihologiei.

Totodată, datorită caracterului relativ nou al disciplinei, mai persistă confuzii în

diverşi termeni relaţionaţi.

Psihologia socială - nu de puţine ori psihologia sănătăţii este considerată o ramură aplicativă a psihologiei sociale, în domeniul sănătăţii şi bolii.

Psihologia clinică - diferenţa între cele două discipline constă în faptul că psihologia clinică vizează mai ales tulburările emoţionale şi boala mentală, în timp ce psihologia sănătăţii se focalizează pe starea globală de sănătate, rolul factorilor psiho-sociali în etiologia bolii somatice (boală cardio-vasculară, cancer, SIDA), reacţia, adaptarea şi recuperarea din boala somatică acută (ex. infarct miocardic) sau cronică (ex. Colon iritabil). Conceptele şi teoriile dezvoltate de psihologia clinică (teoriile anxietăţii, depresiei, tulburărilor de personalitate, diagnosticul clinic) sunt deosebit de relevante pentru psihologia sănătăţii.

Psihoterapia şi Consilierea oferă psihologiei sănătăţii cunoştinţe şi tehnice de lucru cu pacienţii, cum sunt cele privitoare la relaţionarea psiholog- pacient, modalităţi de modificare a cogniţiilor nerealiste, a stării emoţionale negative sau ale comportamentelor deficitare.

Psihologie medicală este un termen care acoperea până acum trei decenii  o bună parte din domeniul psihologiei sănătăţii. Termenul este tot mai puţin utilizat în ultimii ani datorită caracterului său restrictiv. Psihologia medicală se focaliza preponderent pe relaţia medic – pacient şi pe adaptarea bolnavului la mediul spitalicesc şi starea de boală.

Psihosomatica conturează un domeniu interdisciplinar, situat la graniţa dintre medicina clinică şi psihologie care a făcut carieră până în anii 60. Datorită faptului că modelele sale explicative şi tehnicile de intervenţie se bazau preponderent pe paradigma psihanalitică, astăzi termenul este tot mai puţin utilizat. Termenii de medicină comportamentală, psihologia sănătăţii sau cel de consultaţie de legătură (consultation liason) au luat în

mare măsură locul celui de psihosomatică.

Psihologia sanatatii vs Psihologie medicala

Psihologia medicală se referă la atitudinea faţă de bolnav şi boală, faţă de sistemele de îngrijire a sănătăţii, atât ale individului bolnav, cât şi ale celui sănătos, acest lucru incluzând logic şi atitudinea medicului şi celor ce lucrează în domeniul medical faţă de propria profesiune.

Încercând să simplifice domeniul de definiţie, Huber W. (1992) defineşte psihologia clinică arătând că este ramura psihologiei care are drept obiect problemele şi tulburările psihice ca şi componenta psihică a tulburărilor somatice. Este deci studiul problemelor psihice care se manifestă în conduitele normale şi patologice şi ale intervenţiei în aceste conduite. Această definiţie îi permite autorului francez să refere psihologia medicală nu doar la cele trei domenii deja clasice: situaţia de a fi bolnav, relaţia medic-pacient, psihologia profesiunii medicale, ci să o extindă către psihologia sănătăţii şi psihologia comunitară. În ceea ce priveşte alegerea între sintagmele „psihologie medicală” şi „psihologie clinică” credem că fără a fi similare, cele două formulări acoperă un câmp asemănător de preocupări, psihologia clinică putând fi considerată un subdomeniu al psihologiei medicale.

Psihologia sanatatii vs Psihosomatica

Cu toate ca la ora actuala exista o gama atat de variata de metode terapeutice destinate terapiei psihosomatice in culturile vestice exista inca o problema in relatia dintre psihologie si sanatatea fizica, probabil datorita persistentei influentei lui Rene Descartes ( 1637) a carui filozofie se refera la dualism, o separare intre corp si minte. Psihanaliza a fost prima care a incercat sa acopere acest gol prin intremediul medicinii psihosomatice, spunand ca in diferite afectiuni exista anumite trasaturi de personalitate. Acestea sunt insa niste formulari simplificate, fiindca unele afectiuni pot fi, de exemplu, de natura alergica, sau infectioasa. Psihosomatica datoreaza multe lui Sigmund Freud, insa terapia strategica dezvoltata de Paul Watzlawick si hipnoza Ericksoniana, promovata de Milton Erickson permit abordarea afectiunilor functionale si psihosomatice fara a necesita psihoterapie de lunga durata.

Psihoterapie si psihosomatica
Psihoterapia nu este indicata numai in afectiunile psihosomatice, managementul durerii si al bolilor cronice, ci si pentru terapia copiiilor cu parinti care au boli cronice, in aproximativ 50% din cazuri. Copilul poate sa nu aiba capacitatea de a se descurca cu situatia de viata reprezentata de boala parintelui, astfel ca exista riscul problemelor de sanatate psihica si fizica la copiii cu parinti bolnavi cronici. Utilitatea psihoterapiei este evidenta nu numai in terapia afectiunilor psihosomatice, ci si a afectiunilor cronice organice, cu componente psihologice derivate care necesita atentie. Asa sunt hepatita cronica cu virus C sau B , SIDA, cancerul, afectiunile renale cronice, pacientii dializati, boala Alzheimer, etc. In domeniul bolilor profesionale psihoterapia este utilizata pentru tratamentul pacientilor cu enecefalopatie toxica cronica, care poate rezulta din expunerea pe termen lung la solventi organici, caracterizata prin dificultati de atentie si memorie, oboseala si simptome afective. Terapia cognitiv- comportamentala este o metoda pentru managementul cognitiilor disfunctionale privitoare la eficacitatea odihnei si pentru a stimula activitatea progresiva.
In general medicii sunt presati de timp si nu mai exista practic relatia terapeutica medic- pacient. Cu toate ca biotehnologia s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani, tot mai multi pacienti necesita psihoterapie, partial si datorita faptului ca in medie medicul petrece 7 minute cu fiecare pacient, in timp ce terapeutul petrece cel putin 30 de minute.
Pacientii cu manifestari fizice si tulburari psihologice datorate afectiunilor psihosomatice au adesea nevoi terapeutice speciale ( Frederick, Phillips, 1992). La nivel constient au vederi pesimiste legate de viitor, inclusiv spectrul mortii iminente. In hipnoza, progresia de varsta poate creste sperantele pozitive ale pacientului pentru supravietuire, utile fiind intarirea eului si integrarea. Sachse (1990) spunea ca terapeutii exercita o influenta puternica asupra procesului explicativ al clientului, tipul de referinte pe care le face terapeutul influentand puternic efectul interventiilor la clientii cu probleme psihosomatice.

Metode psihoterapeutice in psihosomatica
In tratamentul psihosomatic in prezent se utilizeaza psihoeducatia, tehnicile de relaxare, managementul stressului si terapia suportiva, mai ales cognitiv- comportamentala si psihoterapia psihodinamica. S-a constatat ca psihoterapia este eficace in astmul bronsic, ulcerul duodenal si migrena si mai putin eficace in hipretensiunea arteriala si colita ulcerativa, cu variabilitate la diferitele tipuri de psihoterapii. Frankel ( 1975) sustinea ca hipnoza, tehnicile de relaxare, sugestibilitatea si raspunsul de tip placebo includ ca aplicatii majore in bolile psihosomatice : relaxarea, indepartarea simptomelor si psihoterapia. Autorul recomanda evaluarea hipnotizabilitatii la toti pacientii tratati prin hipnoterapie, cu ajutorul scalelor de sugestibilitate hipnotica.
In 1929 Edmund Jacobson introducea relaxarea progresiva ca terapie a anxietatii, iar in 1975 Herbert Benson descria in detaliu mecanismul de reducere a stressului prin care corpul scurtcircuiteaza raspunsul de tip lupta sau fuga si duce la scaderea tensiunii arteriale, relaxarea musculara si controlul frecventei cardiace. Stressul a fost legat de geneza bolilor coronariene, hipertensiunii arteriale, sindromului de colon iritabil, ucerului gastro- duodenal, anxietatii, tulburarilor de tip adictiv, putand declansa simptome precum greata, cefalee, caderea parului, oboseala si durere musculara.
Exercitiile de respiratie profunda imbunatatesc functia respiratorie si elimina stressul si tensiunea. Inainte de acest exercitiu pacientul trebuie sa devina constient de modul cum respira, punandu-si o mana pe abdomen si una pe piept si observand miscarea mainilor. Daca pacientul are respiratie toracica acest exercitiu de respiratie are efecte benefice. Pacientul sta intins pe spate, cu genunchii indoiti, cu corpul relaxat, o mana pe abdomen si una pe piept. Inspira de cateva ori lung, pe nas, incercand sa miste abdomenul si nu pieptul. Respiratia profunda continua 20 de minute. Dupa terminarea exercitiului se continua cu relaxarea. Metodele de respiratie profunda sunt utilizate apoi de pacient acasa pentru a scadea tensiunea.
Exista la ora actuala protocoale terapeutice distincte pentru multe din afectiunile psihosomatice, impreuna cu imageria destinata controlului durerii. Inainte de interventia hipnotica majoritatea autorilor recomanda determinarea gradului de sugestibilitate hipnotica cu ajutorul scalei de sugestibilitate hipnotica Stanford.
In ultimii ani au aparut noi tehnici terapeutice utile in pihosomatica, terapia cognitiv- comportamentala castigand serios teren in acest domeniu. Psihologii acorda o atentie crescuta cognitiei distribuite, examinand nu doar psihismul individual, ci si mediul fizic si social, asa cum in informatica se discuta despre inteligenta artificiala distribuita prin retele de cooperare intre calculatoare ( Paul Thagard, 1997).
Derivata din terapia cognitiv- comportamentala este tehnica biofeedback-ului, care combina relaxarea, vizualizarea si tehnicile cognitive. Pe corp se plaseaza senzori care masoara tensiunea musculara, undele cerebrale, frecventa cardiaca, temperatura corpului, si traduc informatiile prin inregistrare audio sau video. Pe masura ce pacientul vede informatia de pe monitor, incepe sa-si dea seama de modul in care gandurile, frica si imaginile mentale ii influenteaza reactiile fizice. Monitorizand relatia dintre minte si corp, poate fi folosita deliberat imageria mentala pentru a manipula frecventa cardiaca, temperatura corporala, undele EEG, alte functii ale corpului, pentru a reduce stressul. Prin biofeedback pacientul poate vedea rezultatul eforturilor sale, dar biofeedback-ul poate fi contraindicat la persoanele cu pace-maker.
Terapia prin sunet, incluzand terapia prin muzica si sunetele din natura este de asemenea utila in terapia afectiunilor psihosomatice. Diferite sunete declanseaza emotii si reactii diferite. In 1896 medicii americani descopereau ca muzica poate imbunatati procesul gandirii si fluxul sangvin, dar terapia prin muzica a inceput in 1940, cand a fost utilizata ca tratament de reabilitare pentru soldati. Intre 1950 si 1960 terapia prin sunete s-a dezvoltat in Europa, Alfred Tomatis si Guy Bernard, medici ORL din Franta promovand terapia prin sunet auzit in casti, fiind astazi larg folosita pentru a trata afectiuni de la dificultati academice pana la anxietate, atat la adult cat si la copil. Se sustine ca terapia prin sunet este benefica in tratamentul stressului, anxietatii, hipertensiunii arteriale, depresiei si autismului.

In terapia bolii Alzheimer se folosesc incantatiile, despre care se spune ca ajuta la functionarea memoriei. Terapia Tomatis este promovata si pentru pacientii cu probleme motorii si de coordonare. Pacientul foloseste casti cu conducere aeriana si osoasa pentru a asculta frecvente muzicale inregistrate, despre care se crede ca actioneaza asupra undelor cerebrale. Alte forme de terapie prin sunet sunt cele cu frecvente speciale sau muzica pentru SIDA sau obezitate, terapia cu sunete sintetizate, pentru a induce o stare de transa, si adaptarea instrumentelor vechi tibetane, impreuna cu incantatiile sau meditatia.
Alte metode terapeutice implicate in terapia psihosomatica moderna sunt consilierea directiva, bazata pe explicatiile furnizate pacientului, psihoterapia psihodinamica si terapia centrata pe persoana.

Psihologia sanatatii vs psihologia sociala

Factorii de mediu si de munca, stilul de viata si reteaua de suport social influenteaza semnificativ bolile. Locusul de control al pacientului si credintele despre sanatate au efecte profunde asupra starii somatice. Exista o mare complexitate a simptomelor, fara explicatie medicala, la care ne referim ca somatizare. Fiecare afectiune somatica se insoteste de simptomatologie psihologica. De exemplu pacientii cu diabet zaharat sunt in general tristi, au schimbari de dispozitie, sentimente de manie, stima de sine scazuta. Factorii psihosociali afecteaza nivelul glicemiei indirect prin complianta la tratament si direct prin efecte neuroendocrine. La randul sau glicemia poate afecta starea emotionala, in aceasta situatie utila fiind terapia cognitiv- comportamentala, care imbunatateste capacitatea de coping, complianta la tratament si controlul glicemiei. Un alt exemplu semnificativ este acela al ulcerului duodenal, despre care nu demult psihiatrii sustineau ca este in primul rand o boala psihosomatica, ceea ce la ora actuala s-a demonstrat a fi fals, ulceul peptic avand etiologie multifactoriala. Oricum, infectia cu Helicobacter pylori, care este acum la moda, nu poate fi considerata o cauza suficienta, mai ales ca pana la varsta de 70 de ani 50% din populatie este expusa infectiei cu H. pylori si nu toate cazurile de ulcer duodenal au infectie cu Helicobacter. Sindromul de oboseala cronica este un sindrom clinic cu prevalenta si morbiditate semnificativa, dar de etiologie necunoscuta, cu putine rezultate medicale obiective care sa explice acest sindrom. Sindromul de oboseala cronica are un efect negativ asupra relatiei pacientului cu familia si prietenii, precum si cu medicul, si asupra stimei de sine a pacientului. Tratamentul actual consta dintr-un program gradat de reabilitare, dar nu exista dovezi in sprijinul eficacitatii tratamentului.

Exerciţii şi aplicaţii

1. O clinică de cardiologie îşi propune să angajeze un psiholog, iar

dumneavoastră participaţi la concursul pentru ocuparea postului respectiv.

Motivaţi angajatorului utilitatea, într-o asemenea clinică, a unui psiholog

specializat în domeniul psihologiei sănătăţii, specificând principalele.

2. Argumentaţi rolul cercetării în munca psihologului care lucrează în

domeniul psihologiei sănătăţii.

3. Discutaţi principiul: “Există interacţiuni complexe între somatic şi

psihic”

4. Pe baza informaţiilor obţinute în cadrul acestui modul, de ce consideraţi că

psihologia clinică a fost menţionată ca disciplină care condiţionează

performanţele în cadrul acestei discipline?

Bibliografie

1. Tudose, Florin, Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică şi
2. medicală în practica psihologului, Editura Fundaţiei România de
3. Mâine, Bucureşti, 2003.
4. Tudose, Florin, Orizonturile Psihologiei Medicale, Editura Infomedica,
5. Bucureşti, 2003.
6. Tudose, Florin, O abordare modernă a psihologiei medicale, Editura
7. Infomedica, Bucureşti, 2000.
8. Tudose, Florin, C. Tudose, Abordarea pacientului în psihiatrie, Editura
9. Infomedica, Bucureşti, 2002.
10. www.scribd.ro- Psihologia sanatatii
11. www.psihoterapie.eu- Psihoterapie in afectiunile somatice