Alcoolismul - simptome si recuperare (Partea a doua)

Tratamentul alcoolismului

            Tratamentul alcoolismului implică trei paşi generali (Liska, 1981):

1.      Tratamentul episoadelor acute de intoxicaţie sau de sevraj având drept scop imediat salvarea vieţii;

2.      Tratamentul problemelor cronice de sănătate asociate cu alcoolismul;

3.      Schimbarea comportamentului pe termen lung faţă de alcool, astfel încât obiceiul distructiv de a bea să înceteze.

Perioada de tratament adresată intoxicaţiei cronice sau sevrajului este denumită de detoxifiere. După încetarea bruscă a consumului de alcool, în mod uzual la o persoană dependentă, într-o primă fază apar într-un interval de 12-48 ore simptome variate cum ar fi: tremor, cefalee, creşterea tensiunii arteriale, vărsături, pierderea apetitului, iritabilitate, anxietate, disforie, agitaţie, hiperemie facială. După aproximativ 36 ore pot apare halucinaţiile în toate modalităţile senzoriale. În mod uzual acestea dispar într-o zi sau două.

Simptomatologia cea mai severă, aceea a deliriumului tremens se poate instala între 1-3 zile de la încetarea consumului de alcool, cu dezorientare temporo-spaţială, hipoprosexie accentuată, hipomnezie, creşterea temperaturii, transpiraţii, uneori crize grand mal. Riscul de a muri al acestor pacienţi este de 5%. Sevrajul nu parcurge în mod obligatoriu toate aceste faze, el putându-se opri în prima fază, sau a 2-a, neatingând starea de delirium. Pacienţii cu delirium tremens se pot complica medical, motiv pentru care tratamentul acestora se face de multe ori în secţii de terapie intensivă în vederea restabilirii echilibrului hidroelectrolitic, reducerii pragului convulsivant, tratamentului cu antibiotice în cazul suprainfectării. Pentru controlul simptomelor psihice se utilizează benzodiazepine sau antipsihotice. Îngrijirea medicală a acestor pacienţi reclamă un mediu calm, liniştit, fără zgomote puternice, bine luminat (obscuritatea generează iluzii şi halucinaţii vizuale generatoare de anxietate marcată).

Pacientul este asigurat că halucinaţiile vor ceda; şi pe cît posibil reorientat în timp şi spaţiu făcându-se referire la mediul înconjurător în timpul conversaţiei. Va fi supravegheată atent ingestia de lichide şi alimente. Odată depăşit sevrajul şi starea pacientului fiind stabilă fizic şi psihic se poate trece în etapa următoare a tratamentului. Aceasta depinde de abilitatea pacienţilor de a recunoaşte şi schimba acele modele comportamentale maladaptative legate de alcool. Nu toate persoanele  internate în spital în urgenţă, având sevraje complicate cu crize grand mal sau delirium tremens sunt internate de bună voie. Ca atare, după restabilirea stării fizice şi psihice pacientul bagatelizează consumul de alcool, “Eu nu beau alcool, beau numai bere”, sau “Nu sunt alcoolic, beau şi eu ca omul”, nu consideră că aceasta este principala cauză a internării sale, sau încearcă să transfere vina asupra altora “Beau, ce să fac dacă m-a lăsat soţia, sau “Nu am serviciu”, etc. Această etapă a tratamentului poartă numele de confruntare.

Confruntarea se poate constitui şi în prima fază a abordării pacientului alcoolic, în ambulator înainte de internarea sa, dar în mod uzual constituie a doua fază de abordare a pacientului dependent de alcool aflat în spital după detoxifiere. Pacientul trebuie ajutat în recunoaşterea problemelor de sănătate şi de viaţă pe care alcoolul i le-a generat. Confruntarea implică convingerea pacientului că este responsabil pentru acţiunile proprii, că este răspunzător pentru ceea ce i se întâmplă (destrămarea familiei, pierderea locului de muncă, etc.).

Obiectivul confruntării este de a creşte motivaţia unui tratament de aversiune şi de a continua abstinenţa. De obicei o singură abordare este insuficientă, fiind necesare mai multe discuţii pe această temă cu pacientul, lărgirea cunoştiinţelor despre alcoolism şi consecinţele sale. Pacienţii care urmează tratament de aversiune trebuie să fie motivaţi pentru ca tratamentul să reuşească. Terapia are efecte numai în cazul în care pacientul doreşte cu adevărat să renunţe la alcool. Ea nu se poate face la cererea familiei sau a colectivelor de muncă.

Terapia de aversiune implică administrarea unei substanţe cum ar fi disulfiramul (Antalcool, Antabuz) concomitent cu alcool, moment în care apar simptome cum ar fi greaţă, vărsături, hipotensiune, dureri de cap, tahicardie, polipnee. Aceste reacţii se menţin atâta timp cât este alcool în sânge. Pacienţii trecuţi de 50 de ani, cu afecţiuni severe ale inimii, diabet, epilepsie, boli hepatice sau boli psihice nu vor fi supuşi probelor de aversiune. Următoarea etapă a tratamentului este aceea a reabilitării.

Reabilitarea include două componente:

Ø      continuarea eforturilor pentru a menţine şi motiva abstinenţa;

Ø      ajutarea pacientului în a-şi reajusta viaţa fără alcool;

Reabilitarea se poate face în centre speciale (având o durată de 3-6 luni) sau în ambulatoriu. Ea implică:

Ø      includerea pacientului în grupuri de autosusţinere de tipul Alcoolicilor Anonimi sau în psihoterapie de grup sau individuală;

Ø      constituirea unor programe pentru evenimente sociale şi recreaţionale fără alcool;

Ø      restabilirea comunicării cu membrii de familie şi prieteni;

Ø      identificarea situaţiilor în care riscul de recădere este mare, în vederea evitării lor

Alcoolismul - simptome si recuperare

Stiu ca este o tema mult dezbatuta prin toate medile, o intanim in fiecare stire de la ora 17, dar in ultimii aproape doi ani , intamplarea a facut sa intru tot mai des in contact cu persoane care consuma alcool, insa ajungandu-se la partea patologica , care nu mai intra in categoria "consum" , ci abuz nociv de etanol.
Alcoolismul , ne place sau nu inca este un subiect tabu (la fel ca si temele legate de sexualitate), insa din pacate persoanele care ajung sa faca abuz de alcool sunt din ce in ce mai multe si aici nu ma refer numai la adulti ci chiar si la adolescenti ...Astfel ca m-am gandit ca tema pentru articolul din seara de luni in aceasta saptamana sa cuprinda"Alcoolismul - simptome  si recuperare".
O sa incep cu aspecte generale dupa care o sa ajung la concret , o scurta prezentare a alcoolismul, desi cred ca stiti cu totii despre ce este vorba... in linii mari...

Alcoolismul este o boală progresivă şi cronică caracterizată prin lipsa de control asupra consumului de alcool, cu consecinţe serioase fizice, psihologice, legale şi sociale.

Alcoolismul sau dependenţa de alcool este un model maladaptativ al uzului de alcool care conduce la o semnificativă suferinţă sau invalidare în funcţionarea socio-profesională a individului. 

După DSM-IV dependenţa de alcool se evidenţiază atunci când într-un interval de 12 luni apar trei sau mai multe din următoarele simptome:

A.    Toleranţa. Ea este definită în două moduri:

Ø      nevoia marcată de a creşte cantitatea de alcool pentru a atinge efectele dorite (sau intoxicaţia) sau

Ø      diminuarea marcată a efectului la utilizarea continuă a aceleiaşi cantităţi de alcool.

Toleranţa poate fi evidenţiată de testele de laborator care arată un nivel seric înalt de alcool în condiţiile unei mici evidenţe de intoxicaţie. Astfel dacă la o persoană normală nivele serice de 100 – 150 mg/dl determină apariţia intoxicaţiei acompaniată de vorbire dizartrică, incoordonare, mers ebrios, nistagmus, perturbarea atenţiei sau memoriei, urmând ca la valori de peste 200 mg/dl să apară perturbarea severă a semnelor vitale cu stare de torpoare, stupor, comă, iar la valori de peste 300 mg/dl se poate instala moartea prin depresia centrilor respiratori, la persoane care au dezvoltat toleranţa semnele de intoxicare sunt mai reduse la aceste valori (la 300 –400 mg/dl le poţi vedea pe picioare).

B.     Sevrajul. Adaptarea organismului la expunerea prelungită de mari cantităţi de alcool este capabilă să producă dependenţa fizică care stă la baza fenomenului de sevraj la alcoolici. Sevrajul apare când concentraţia alcoolului din sânge sau ţesuturi scade la un individ cu consum prelungit şi în cantităţi mari. Sindromul de sevraj la alcool  este caracterizat prin două sau mai multe din următoarele simptome:

Ø      hiperactivitate vegetativă (transpiraţii, tahicardie, creşterea tensiunii arteriale);

Ø      diverse grade de tremor;

Ø      greaţă, vărsături;

Ø      insomnie;

Ø      anxietate;

Ø      agitaţie psihomotorie;

Ø      iluzii, halucinaţii tranzitorii,

Ø      crize convulsive.

Tulburările perceptuale pot apare în sevraj în absenţa deliriumului (pacientul realizează caracterul neveridic al halucinaţiilor induse de alcool).

Atunci când persoana este convinsă de realitatea lor şi apar de asemenea tulburări ale conştiinţei cu hipoprosexie, tulburări de memorie imediată, dezorientarea temporală şi/sau spaţială, vorbirea incoerentă alături de tulburări de somn, de comportament, de afectivitate, vegetative este vorba de delirium indus de sevrajul la alcool denumit şi delirium tremens.

Evidenţierea toleranţei şi a sevrajului – sunt suficiente pentru a diagnostica dependenţa de alcool.

Alte simptome care definesc uzul compulsiv de alcool caracteristic dependenţei:

Ø      alcoolul este utilizat în cantităţi mai mari sau pe perioade mai lungi decât intenţiona individul

Ø      există o dorinţă persistentă sau eforturi lipsite de succes de a înceta sau controla uzul de alcool

Ø      mare parte a timpului este petrecută în activităţi necesare procurării alcoolului, consumării lui sau recuperării din efectele sale

Ø      virtual toată activitatea individului se învârte în jurul alcoolului cu reducerea importantă a activităţilor profesionale, ocupaţionale, sociale sau recreaţionale

Ø      utilizarea de alcool este continuată în ciuda evidenţei de a avea probleme psihologice sau fizice persistente sau recurente cauzate sau exacerbate de acesta (de exemplu individul continuă să bea în ciuda faptului că recunoaşte că ulcerul său gastric merge mai rău, sau a problemelor materiale sau familiale generate de alcool).

Toleranţa şi sevrajul constituie caracteristici ale dependenţei fizice şi sunt asociate cu un risc crescut de afecţiuni somatice sau recădere în cazul abstinenţei.

Se consideră că alături de factori psihologici, socio-culturali, de mediu (responsabili mai degrabă de vârsta de debut şi evoluţia bolii), cel puţin pentru anumite cazuri s-a relevat importanţa factorilor genetici în alcoolism printr-un mecanism poligenic.

Riscul pentru dependenţa de alcool (alcoolism) este de 3-4 ori mai mare la rudele de gradul I al persoanelor cu această tulburare decât în populaţia generală (riscul descendenţilor este cu atât mai mare cu cât în familie sunt mai mulţi indivizi de acest fel). Studiile arată că rata de concordanţă pentru alcoolism este mai mare la gemenii monozigoţi comparativ cu cei dizigoţi.  Studiile de adopţie arată apariţia bolii la copiii provenind din părinţi cu alcoolism chiar dacă au fost adoptaţi de familii fără această problemă şi invers, neapariţia unor probleme severe legate de alcool la copiii provenind din părinţi biologic sănătoşi chiar dacă au fost crescuţi în familii de alcoolici.

Efectele alcoolului (după două băuturi pe zi) în organism sunt multiple:

-Efectele asupra SNC:

Ø      fenomenul Mallenby caracterizat prin schimbări de comportament legate de nivelul de alcool din sânge;

Ø      fenomenul de black out caracterizat prin amnezia evenimentelor trăite în perioada în care persoana a fost intens băută;

Ø      tulburări psihice severe (delirium, tulburare psihotică indusă de alcool, tulburare de dispoziţie legată de alcool – 10 % din pacienţii cu alcoolism se sinucid – tulburare amnestică, demenţă).

-Efecte gastrointestinale:

-Efecte cerebrale şi cardiovasculare (HTA, AVC)

-Efecte asupra imunităţii:

-Efecte endocrinologice: