Relatiile sociale si copilul cu TSA

Relatiile sociale sunt importante pentru toti oamenii , dar marea majoritate a persoanelor diagnosticate cu TSA prezinta dificultati majore in a stabili si a dezvolta relatii sociale. 

 Dezvoltarea unor relatii sociale presupune dobandirea unor abilitati sociale , cunoasterea unor reguli nescrise pe care persoanele tipice le preiau din comportamenul observat la alte persoane sau pur si simplu reprezinta un reflex. 

Insa , la copiii si persoanele cu TSA firescul sa zic asa, se invata si el, totul la ei e un comportament care trebuie invatat.

Din acest motiv nu trebuie sa ii grabim in a mastera , automatiza sau in a generaliza ceva. Fiecare persoana, copil are un mod propriu de achizitii si deprinderi a unor abilitati, insa cu toate acestea regasim si repere dupa care ne putem ghida sau ajuta un copil cu TSA in dezvoltarea relatiilor sociale.

Antrenamentul abilitatilor sociale – povestile sociale reprezinta o metoda prin care putem veni in sprijinul copiilor cu TSA , astfel incat ei sa fie pregatiti sa faca fata unei situatii sociale . Daca de exemplu ei trebuie sa participe la un eveniment vom prezenta acel eveniment cu ajutorul unei povesti sociale, fie ca folosim cartonase de strategie cu imagini , fie ca folosim jocul de rol, atunci cand vorbim de adultii cu TSA.

Povestile sociale , au deobicei propozitii descriptive despre contexte , personaje , emotiile si gandurile lor, astfel ca ii orienteaza catre comportamente si reactii adecvate.

Povestile sociale si conversatiile din benzile desenate pot sa fie adaptate la multe contexte si situatii care urmeaza sa fie experimentate de copii cu TSA.

O alta modalitate prin care putem consolida si dezvolta totodata relatiile sociale atunci cand ne referim la persoanele cu TSA , o reprezinta grupurile de dezvoltare personala, in mod special atunci cand este vorba despre un adolescent inalt functional, dar cu dificultati in aria relatiilor sociale. Un grup de dezvoltare persoanala cu adolescenti tipici, care pot sa fie exemple de „Asa Da” si „Asa Nu” din punct de vedere social, dar si din punct de vedere a gestionarii proprilor emotii din punct de vedere social.

Indiferent ca suntem tipici sau atipici atunci cand ne dorim sa construim, sa dezvoltam sau sa consolidam relatiile sociale, sa nu uitam de cateva incrediente cheie: intelegere, respect, claritate, iubire si acceptare.

Socializarea incepe din primii an de viata, de aceea atunci cand observati la copilul dumneavoastra aspecte care nu sunt tocmai cum ar trebui sa fie la o anumita etapa de varsta din punct de vedere al socializarii , nu evitati in a consulta si un specialist .

Socializarea  1-2 Ani

1.Imită adultul în diverse activități(aranjează îmbrăcămintea , întinde așternutul , manevrează vesela).

2.Se joacă cu alt copil fiecare făcând activități diferite.

3. Participă la jocuri cu un alt copil timp de 2-5 minute.

4. Acceptă absența părinților prin continuarea activității, exprimându-și eventual supărarea pentru moment.

5. Explorează activ mediul înconjurător .

6. Participă la jocuri de manipulare (trage sfoara, prinde cu ambele mâini o jucărie , o rotește ), împreună cu alte persoane.

7. Îmbrățișează și duce în brațe o jucărie de pluș.

8. Repetă acțiuni care produc zâmbete și atrag atenția.

9. Aduce cărți adultului pentru a-i “citi” sau să le “citească” împreună.

10. Trage o altă persoană pentru ai arăta o serie de acțiuni sau obiecte.

11. Își trage mâinile sau spune “nu-nu” când se afla în apropriere ce îi amintesc interdicția.

12. Așteaptă să fie schimbat, alimentat când este plasat în scaunul înalt sau pe masa de schimbat.

13. Se joacă cu alți 2-3 copii.

14. Își împarte jucăriile sau mancarea cu un alt copil atunci când i se cere .

15. Saluta pe copiii de vârsta sa și persoanele familiare când i se aduce aminte .

16. Îndeplinește ceea ce îi cer părinții 50% din timp. (Sursa : Test Portage)

Copiii cu CES vãzuţi dincolo de aparenţe vs Nevoile copiilor cu CES

"Nu exista copil perfect, asa cum nu exista parinte perfect,

 dar exista copilul special, vazut prin ochii parintelui special."

   Notiunea de CES este bogata in sensuri . Cerinţele educative speciale constituie un concept apărut recent care defineşte cerinţele specifice faţă de educaţie ale copilului derivate sau nu dintr-o deficienţă.

Cerinţele educative speciale reies din particularităţile individuale de dezvoltare, învăţare, relaţionare cu mediul, din experienţele anterioare ale copilului, din problemele sociale şi de existenţă ale lor. Cerinţele educative speciale pot fi temporare sau se pot instala pentru totdeauna, apărînd la etapele cele mai timpurii ale dezvoltării şi la toate nivelurile sistemului de educaţie. (Otilia Ivan Tugui, 2011).

Cerinţele educaţionale cuprind un registru larg de probleme speciale în educaţie, de la copiii cu deficienţe în dezvoltare pînă la cei dotaţi, fiecare dintre ei avînd cerinţe speciale individuale. Abordarea adecvată a acestor cerinţe ar asigura accesul egal la o educaţie de calitate, participarea şi includerea şcolară şi socială reală a tuturor copiilor.   Un copil cu cerinte educative speciale are cerinte similare celorlati copii fara cerinte educative speciale, dar prezinta si alte dificultati suprapuse specifice . Ca exemplu un copil diagnosticat cu Sindrom Asperger cu un nivel de inteligenta inalt functional, s-ar presupune ca nu ar avea nevoie de un certificat de orientare scolara ,  dar acel copil poate sa exceleze intr-un anumit domeniu si in altul totusi , sa prezinte cerinte educative speciale.

Un alt exemplu , copiii cu ADHD (Deficit de atentie si concentare si hiperactivitate), in cazul lor un certificat de orientare scolare poate sa reprezinte un "instrument" de sprijin in dezvoltarea continuua a capacitatii de a se concentra mult mai usor si in acelasi timp posibilitatea de intelegere a sarcinii mai repede , atunci cand, lectia predata la clasa ii este explicata si individual.

Adaptarea curiculara depinde de tipul şi gradul deficienţei/ nevoii copilului de posibilităţile fiecărei şcoli de a asigura ajutorul fiecărui copil cu CES în parte În planul dezvoltării curriculare pentru  copiii cu deficienţă, are loc o mişcare în sensuri diferite faţă de curriculum-ul general pentru elevii /copiii, care nu prezinta cerinte educative speciale.  Pe de o parte curriculum-ul acestora se restrânge, iar pe de alta parte se amplifică prin introducerea unor activităţi suplimentare individualizate, destinate compensării şi recuperării stării de deficienţă. 

Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:
             - copiii cu deficienţe senzoriale şi fizice:

·         tulburări vizuale,

·         tulburări de auz,

·         dizabilităţi mintale,

·         paralizia cerebrală);

-          copiii cu deficienţe mintale si comportamentale:

·         tulburări de conduită,

·         hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD,

·         tulburări de opoziţie şi rezistenţă;

-           copiii cu tulburări afective, emoţionale:

·         anxietatea;

·         depresia,

·         mutism selectiv,

·         atacul de panică,

·         tulburări de stres posttraumatic,

·         tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea;

-          copiii cu handicap asociat;

-          copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare:

·         sindromul Down,

·         dificultăţi de învăţare, dislexia, discalculia, dispraxia;

-          copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune:

·         tulburări din spectrul autistic,

·         sindromul Asperger,

·         întârzieri în dezvoltarea limbajului. 

   Parintii copilului cu nevoi speciale si/ sau cerinte educative speciale sunt deseori stresati, ingandurati si de mult ori rusinati, desi nu e normal sa fie asa, ei nu sunt vinovati ca, copilul lor are anumite deFicente. Sunt cazuri in care primesc acasa bilet/ telefon ca, copilul nu a reusit sa faca x lucru sau a avut comportamentul y.

   Trebuie sa intelegem ca uneori acest copii nu au un auto-control asupra propriului comportament. De exemplu in cazul copilului cu TSA, prezinta anumite steriotipii, se intampla sa nu reuseasca sa le gestioneze intotdeauna corespunzator sau nu reusesc sa pastreze permanent contactul vizual.

   Un alt exemplu, copilul cu ADHD : Desi copilul cu ADHD adesea doreste sa fi un elev bun, comportamentul impulsiv si dificultatile in concentrarea atentiei pot produce probleme. Profesorii, parintii si prietenii stiu ca copilul are un comportament problematic dar s-ar putea sa nu isi dea seama ce nu este in regula.

ADHD ( Attention Deficit Hyperactivity Disorder) înseamnă Deficit de Atentie-Tulburare Hiperkinetică si este una dintre cele mai frecvente afectiuni comportamentale întâlnite la copii si adolescenti. Exista tendinta abuziva de a atribui toate dificultatile ce le au copii in invatare si comportament, carentele educationale sau problemele de atitudine din partea copiilor, acestui sindrom numit ADHD.

Copiii cu dizabilitati si /sau cerinte educative speciale  au dreptul să meargă la școală cu un însoțitor plătit de familie, care poate sta în clasă și să participe la ore. Acest lucru este reglementat în ordinul comun publicat în Monitorul Oficial de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (nr. 1985/04.10.2016); Ministerul Sănătății (nr. 1305/17.11.2016) și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (5805/23.11.2016). 

Articolele care reglementeaza acest lucru sunt 63 și 64.

Art. 63 aliniatul (2) Măsurile de sprijin pentru prevenirea și combaterea barierelor de atitudine includ cel puțin:
punctul d) prezența facilitatorului, numit în literatura de specialitate shadow, alături de copil în unitatea de învățământ.
Art. 64 (1) Fiecare unitate de învățământ în care se află copii cu dizabilități și/sau CES include în regulamentul de organizare și funcționare proceduri privind aprobarea prezenței facilitatorilor în unitatea de învățământ, precum și modul de organizare a activității acestora, acestea fiind prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar.
(2) Facilitatorul menționat la art. 63 alin. (2) lit. d) poate fi unul dintre părinți, asistentul personal pentru copiii cu grad de handicap grav, o persoană numită de părinți față de care copilul are dezvoltată o relație de atașament sau un specialist recomandat de părinți/reprezentant legal. 
(3) Numirea, de către părinți/ reprezentant legal, a unui facilitator se face în urma includerii acestuia în planul de abilitare-reabilitare, respectiv planul de servicii psihoeducaționale. Includerea facilitatorului în plan se face fie la solicitarea părinților/reprezentantului legal, fie la recomandarea unui profesionist, cu acordul părinților/reprezentantului legal.
(4) Pentru copiii cu grad de handicap grav cu asistent personal, părinții/reprezentantul legal asigură obligatoriu facilitator.
(5) Un facilitator poate avea grijă de mai mulți copii cu dizabilități și/sau CES în aceeași clasă. 
(6) Părinții/ reprezentantul legal poate numi facilitatori provenind din cadrul unor organizații neguvernamentale, universități, alte instituții, cu care unitatea de învățământ încheie acorduri în acest sens.
(7) Pentru copiii cu dizabilități și/sau CES care necesită tratament pe parcursul programului școlar, dacă părinții/reprezentantul legal nu poate asigura facilitator, se includ prevederi pentru asigurarea tratamentului în contractul cu unitatea de învățământ.
(8) Atribuțiile facilitatorului sunt cel puțin următoarele:
a) Supravegherea și îngrijirea copilului în timpul orelor de curs, în pauze și în cursul activităților extrașcolare;
b) Facilitarea relației copilului cu colegii, în timpul orelor de curs și în pauze;
c) Facilitarea relației copilului cu cadrul didactic, în timpul orelor de curs;
d) Sprijin la efectuarea exercițiilor predate, în timpul orelor de curs;
e) Colaborarea cu cadrul didactic de la clasă, cu profesorul itinerant și de sprijin și cu alte cadre didactice și profesioniști din școală;
f) Facilitarea relației cu colegii și profesorii în cursul activităților extrașcolare;
g) Colaborarea cu părinții/reprezentanții legali.
(9) Prezența facilitatorilor la clasă nu poate fi condiționată de gradul de handicap.

Bibliografie :

1. Russell A. Barkely (2011) Copilul Dificil- Manualul Terapeutului pentru Evaluarea si pentru Traingul Parintiilor, Ed. ASCRED Cluj- Napoca;
2.  Verza F “Introducerea în psihopedagogia specială şi asistenţa socială”, Ed Fundatiei Humanitas, 2002