DELICVENTA JUVENILA III

   Delicventii juvenili la fel ca si infractorii adulti pot fi calasificati in functie de o serie de criterii :

•       Prezenta sau absenta intentiei , acte delicvente spontan –intentionate , acte premeditate ;abesnta intentiei ;

•       In functie de numarul infractiunilor comise : prima infractiune , mai multe infractiuni (recidivism) ;

•       In functie de gradul de normalitate psihica (anaormal, bolnav mintale) ; normal ;

•       Gradul de responsabilitate :perfect responsabil , intelect redus , intoxicatie , dezorganizare psihica ;

•       In functie de motivatia ce sta la baza conduitei delicventei : predominat extrinseaca (interesul principal oreintat spre atingerea unor scopuri cum ar fi intrarea in posesea unor bunuri ) ; predominant intrinseci (interesul este predominanat spre aspectele de continut ale activitatii antisociale).

W.W.Wattenberg realizeaza o clasificare a delicventei care pleca de la cele sase structuri de reactii comportamentale asa cum sunt ele inscrise in Manualul statistic si diagnostic al tulburarilor mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Dosorders) elaborat de catre Asociatia psihologilor americani :

1.      reactia hiperkinetica specifica copiilor ce prezinta afectiuni neurologice minime ;

2.      reactia de retrage , ce poate sa apara atunci cand copilului  I se ofera prea putina satisfactie , aceasta situatie este specifica copiilor cu parinti care adopta inraport cu ei o conduita neadecvata (sunt detasati, excesiv de permisivi sau exagerati in aplicarea sanctiunilor) ;

3.      reactia superanxioasa , tiinde sa apara in mod particular in clasa mijlocie, in familile deosebit de ambitioase in plan educational in care copiii , sunt solicitati sa realizeze achizitii comportamentale in baza unor inalte standarde impuse;

4.      reactia agresiv nesocializata , tinde sa apara in cazul respingerii parentale ,cuplata cu superprotectie parentala;

5.      reactia de fuga , de evadare tinde sa apara ca o reactie la respingerea parentala parentala integrala

6.      reactia grupului delicvent tiinde sa apara ca rezultat al rebeliunii de grup din anii adolsecentei , in absenta supravegherii parentale si, mai ales , acelei paterne.

     Dupa cum se observa din aceasta clasificare , cu exceptia primului tip de reactie comportamentala , toate celalte vizeaza modul de relationare dintre parinti si copii.

         R.Mucchielli (1965) elaboreaza teoria disocialitatii , care pune accentul mai mult pe factori psihosociali in explicarea delicventei juvenile.

In viziunea lui disociabilitatea se exprima in :

a.       a societatii

b.      falsa perceptie sociala a celor din jur

c.       lipsa aprofundarii si evaluarii adecvate a consecintelor actelor comise

d.      respingerea rolului social ce i s-a acordat inainte de a deveni delicvent si pe care i-l pretindea colectivitatea.

GENURI DE INFRACTIUNI COMISE DE MINORI

Comportamentul, luat ca rezultanta dinamica a interactiunii complexe organism-mediu, are la baza multiple asocieri psihologice, elaborate in functie de dinamica mediului, de conditiile de viata si de educatie. Cand mediul actioneaza organizat, stabil si asigura satisfacerea trebuintelor minorului, atunci comportamentul sau este pozitiv, iar cand actiunea mediului este nefavorabila, comportamentul va fi negativ, deviant.In procesul socializarii, minorul opereaza relational cu atitudini adoptate dupa modelul oferit de mediul social. Prin repetare, atitudinile sale se consolideaza si se organizeaza in comportamente ce se pot modifica in functie de motivatie si interes. Psihologic, manifestarea exterioara a comportamentului apare ca o modalitate de actiune tipic umana influentata de insusirile temperamentale ale persoanei.
Debutul infractional al minorului este greu de precizat. Acesta capata semnificatie intr-un anumit context familial, scolar, social, reprezentand o perturbare a raportului relational al copilului cu obiecte sau persoane, constituind intotdeauna un raspuns la atitudinea altora. La varsta prescolara incep sa apara manifestari cu adresa relativ conturata. Ele apar cu precadere in mediul familial si pot lua expresia unei ostilitati la adresa unora dintre membrii familiei, ostilitate obiectivata in gesturi de neascultare, deteriorare sau distrugere de obiecte, impolitete, obraznicie, uneori chiar injurii si loviri etc.
La varsta scolara pot sa apara tulburari de comportament, cu semnificatie morala, care merg de la forma preinfractionala pana la cea infractionala propriu-zisa. Chiar daca minorii nu comit in toate cazurile acte cu caracter antisocial, comportamentul lor indezirabil, atitudinile lor in dezacord cu exigentele scolare, lasa deschisa ori grabesc aceasta posibilitate. La aceasta varsta incep sa apara unele conduite discordante: nesupunerea, obraznicia fata de profesori, violenta fata de colegi, absenteismul, minciuna, fuga si vagabondajul, furtul etc.
In ceea ce priveste infractiunile de furt din avutul public si privat, numarul deosebit de mare al acestora, diversitatea modurilor de operare, marimea grupurilor de minori si valoarea pagubelor, presupune o analiza cauzala mai atenta. Este de remarcat faptul ca, in timp ce furturile in dauna avutului public inregistreaza o usoara tendinta de scadere, cele din avutul particular cresc (Pitulescu, 1995). Principala explicatie a acestor tendinte consta in cresterea patrimoniului privat al unor persoane fizice dupa anul 1990, prin achizitionarea de bunuri si valori care suscita interesul minorilor.
Infractiunile de furt comise de minori au anumite particularitati, astfel:
• furturile savarsite de minori se disting in primul rand prin valoarea mai redusa a bunurilor furate. Ei sustrag obiecte mici si usor vandabile (radiocasetofoane, casete audio si video, minicalculatoare etc.), manifestand o anumita predilectie pentru furtul dulciurilor, tigarilor fine si chiar bauturilor;
• manifesta multa fantezie si ingeniozitate in comiterea furturilor, patrund prin locuri inaccesibile unui infractor major;
• de regula nu folosesc instrumente sau dispozitive specifice spargatorilor profesionisti, ci improvizeaza si utilizeaza mijloace gasite intamplator;
• in foarte putine situatii devin violenti; in conditiile in care sunt descoperiti de cele mai multe ori folosesc fuga;
• nu manifesta prea multa grija pentru a-si proteja urmele, ceea ce duce la descoperirea lor rapida;
• infractorii minori manifesta multa precipitare in a se debarasa de bunurile furate, astfel incat pot fi intalniti la scurt timp dupa comiterea faptei, oferind spre vanzare bunurile insusite, la preturi derizorii;
• de obicei, furturile sunt comise prin participarea mai multor minori conduse adesea de infractori recidivisti.
Dupa anul 1990 se manifesta o recrudescenta a infractiunilor comise de minori indreptate asupra vietii si integritatii persoanelor (omor, tentativele de omor si lovirile cauzatoare de moarte). Cea mai mare parte din aceste infractiuni au fost savarsite in grup, avand ca mobil jaful, violul etc. De obicei sunt vizate persoane varstnice, lipsite de aparare, care locuiesc in case izolate. Anterior savarsirii infractiunii, se remarca o anumita predispozitie a minorilor spre consumul de bauturi alcoolice sau spre inhalarea unor substante halucinogene.

PROFILAXIA DELINCVENTEI JUVENILE

Profilaxia delincventei juvenile se realizeaza prin interventia asupra cauzelor, conditiilor si circumstantelor care pot genera acte infractionale, actionandu-se atat asupra minorilor cat si asupra mediului micro si macrosocial caruia ii apartin. Prevenirea si combaterea delincventei juvenile presupune cercetarea stiintifica a fenomenului, perfectionarea cadrului legal de sanctionare a comportamentului deviant al minorilor si elaborarea unui sistem unitar si coerent de prevenire a acestuia.
Cercetarea stiintifica a infractionalitatii in randul minorilor implica studii complexe, interdisciplinare, care sa abordeze etiologia comportamentului infractional la nivel individual, de grup si la nivel social, global. Trebuie avuti in vedere factorii de control social, asistenta sociala si educativi care concura la activitatea profilactica si la ocrotirea minorilor aflati in situatia de a savarsi acte infractionale. In functie de complexitatea factorilor care genereaza comportamentul infractional al minorilor trebuie formulate si orientate masurile de prevenire.
Prevenirea eficienta a delincventei juvenile poate fi realizata numai printr-o interventie educativ-coercitiva a unor institutii specializate, exercitata printr-un control social strict, iar in cazuri de exceptie, in institutii inchise, anume create, profilate pe un sistem corespunzator de scolarizare, de pregatire profesionala si de redresare morala, pe o durata care sa poata fi individualizata de instantele judecatoresti in functie de gravitatea faptei savarsite si de particularitatile individuale ale minorului.
Prevenirea delincventei juvenile reclama necesitatea elaborarii unei strategii noi si unitare, cu actiuni concertate din partea tuturor institutiilor, organismelor si organizatiilor care pot contribui la reducerea fenomenului infractional, avandu-se in vedere:
• infiintarea unor organisme nationale si locale, care sa contribuie la cunoasterea exacta a situatiilor familiilor cu multi copii, indeosebi a celor cu greutati materiale si insuficient consolidate moral;
• cunoasterea familiilor care isi neglijeaza indatoririle fata de copii, ii abandoneaza, maltrateaza sau ii expun unor riscuri sociale;
• avandu-se in vedere deficitul de experienta pedagogica existent in prezent in interiorul unei familii, indeosebi a celor recent constituite, institutiile specializate vor trebui sa elaboreze impreuna cu alti factori educativi, actiuni menite sa deprinda parintii in legatura cu indatoririle ce le revin in domeniul ingrijirii si educarii copiilor, relatiile care trebuie sa caracterizeze o familie, perioadele critice din viata copiilor, metodele care trebuie folosite pentru depasirea momentelor dificile etc.;
• cunoasterea riguroasa, pe fiecare localitate si unitate teritoriala a minorilor care prezinta tulburari de comportament, tendinte de inadaptabilitate, astfel incat sa se poata lua masurile care se impun (medicale, educative etc.);
• cunoasterea pe baza de analiza a starii infractionale in randul minorilor si elaborarea unor strategii de diminuare a acesteia;
• instituirea unui sistem de pregatire a unor specialisti in probleme de prevenire si combatere a delincventei juvenile;
• asigurarea necesarului de institutii special amenajate pentru ocrotirea minorilor, care din diverse motive nu au nici un fel de camin, traind in strada;
• organizarea de catre autoritatile publice locale a unor actiuni de cuprindere in procesul de invatamant a copiilor care provin din familii de romi.
In prezent, mai mult ca oricand, institutiile de invatamant trebuie sa coopereze intr-o mai mare masura cu familia, organizatiile comunitare si toti factorii implicati in sistemul educativ al societatii. Invatamantul trebuie sa raspunda unitatilor socioprofesionale actuale si de perspectiva, astfel incat toti tinerii sa aiba posibilitatea de a se incadra in munca.
Majoritatea cercetarilor (Knopp, 1985) implicate in prevenirea delincventei juvenile opereaza cu strategii derivate din paradigme, conditionari operante, cognitiv-comportamentale si invatare sociala. Se propun cateva modele generale, avand drept tinta caracteristicile cognitiv-comportamentale:

a).reducerea neincrederii si stimularea motivatiei in vederea unei integrari sociale adecvate;

b).stimularea capacitatii empatice, cultivarea relatiei si dezvoltarea intelegerii pentru situatia victimelor;

c).furnizarea unor modalitati de actiune fata de evenimente, situatii neasteptate;

d).consilierea tinerilor victimizati;

 e).educatia sexuala, modificarea distorsiunilor cognitive in privinta comportamentului sexual inadecvat;

 f).utilizarea unor procedee de conditionare fata de modelele de comportament alterate;

g).dezvoltarea abilitatilor sociale si controlul anxietatii

 h).terapia familiala.

Mass-media exercita o influenta deosebita asupra personalitatii in formare a minorului. De aceea, se impune chiar interzicerea difuzarii, unor materiale (scene, cazuri) care elogiaza furtul, violenta, amoralul, nefirescul si excentricul in raport cu firescul, ceea ce degradeaza imaginea relatiilor interpersonale, contamineaza deosebit de periculos viata si comportamentul minorului.
Se impune o reconsiderare a conceptiei de organizare atat a centrelor de primire, cat si a celor de reeducare a minorilor, pentru a oferi conditii corespunzatoare de cazare, hrana, educatie, supraveghere si formare profesionala, elemente definitorii in reintegrarea sociala a delincventului minor.
Unitatile de politie trebuie sa-si infiinteze formatiuni distincte specializate pe probleme de minori, formatiuni incadrate cu specialisti din domeniul sociologiei, psihologiei, pedagogiei, criminologiei etc., care sa studieze acest fenomen sub toate aspectele (etiologia, evolutia si tendintele sale) pentru a intreprinde cele mai adecvate masuri de prevenire a delincventei juvenile.
Programa de invatamant preuniversitar trebuie sa cuprinda activitati de educatie morala, juridica si pregatire antiinfractionala a minorilor.
Directiile pentru munca si ocrotire sociala si autoritatile tutelare sa fie incadrate cu psihologi si asistenti sociali in mod corespunzator pentru a gasi cele mai optime solutii in problema minorilor.

Bibliografie

1.      Matei Basarab, 2001, Drept Penal , Partea Generala , ed.Lumina Lex Bucuresti.

2.      Nicolae Mitrofan ;Tudorel Butoi ; Voicu Zdrenghea , 2000, Psihologie Judiciara, ed. Sansa S.R.L. Bucuresti.

3.      Adrian Opre ; Daniel David ; Ioan Bus ; Mirecea Miclea 2004, Curs post universitar Psihologie Judiciara, ed. Clujeana , Cluj –Napoca.

DELICVENTA JUVENILA II

      « Profil psihologic » al delicventului juvenil :

ü      Inclinatia catre agresivitate fie latenta , fie manifesta ce este bazata pe un fond de ostilitate , de negare a valorilor socialmente acceptate (munca de exemplu)

ü      Instabilitatea emotionala generata de carente educationale si in ultima instanta de fragilitatea eului ;

ü      Inadaptarea sociala provenita dein exacerbarea sentimenului de insecuritate, pe care minorul cauta sa-l suprime prin schimbarea frecventa a domiciliului, vagabondaj ori prin evitarea formelor de viata si munca ;

ü      Duplicitatea conduitei manifestata in discordanta dintre doua planuri : unul cel al comportamentului tainic , intim in care se pregateste infractiunea si celalalt, nivelul comportamental de relatie cu societatea prin care isi tradeaza de cele mai multe ori infractiunea ;

ü      Dezechilibrul existential exprimat prin patimi, vicii, perversiuni etc.

Factori implicati in determinarea comportamentului infractional la minori

Factorii implicati in determinarea deviantei comportamentale a minorilor pot fi sistematizati in doua categorii :

ü      Factori individuali de personalitate

ü      Factori externi sociali.

     Din prima categorie fac parte particularitatile si strucura somato-fiziologica si neuro-psihica , structura psihologica particulara a minorului , posibilitatile intelectuale , particularitatile afectiv-temperamentale.

     In a doua categorie se include factorii de ordin familial , socio- afectivi si educationali, socio-culturali, economici.

    Mitrofan si colab., 1992 spuneau ca devienta rezulta din « intalnirea » specifica a diferitilor factori pentru fiecare caz in parte. De asemenea studii efectuate de Dragomirescu , 1980 au stabilit ca factori implicati in aparitia deviantei comportamentale au urmatoarea pondere : 31,20% , cei de ordin individual , de personalitate 25% , cei de ordin extern, sociali si 43,8% combinatii care sublineaza caracterul de concurare si potentare reciproca a conditiilor care duc la decompensarea pe fondul evident al inadaptarii.

Sotii Sheldon si Eleonor Gluck , studiind cu ajutorul unei echipe interdisciplinare un lot de 500 de minori delicventi si un lot de 500 de nedelicvenyi (lot martor), care erau corespunzatori ca varsta , sex, statut socio-economic , aparenta etnica etc. au observat ca delicventii se deosebesc de nedelicventi prin urmaroarele trasaturi mai importante :

•     Din punct de vedere fizic, delicventi sunt cu precadere de constitutie mezomorfica (sunt solizi, au forta musculara mare, etc.) ;

•     Ca temeperament sunt energici , impulsivi, extraverti agresivi, distructivi (adesea sadici) ;

•     Au atitudini ostile, sfidatoare sunt plini de resentimente , de suspiciuni  sunt incapatatnati , dornici sa se afirme in grup , cu spirit de aventura neconventionali, nesupusi autoritatiilor ;

•     Din punct de vedere psihologic , tiind spre exprimari direct socio-culturale , provin in proportie mult mai mare decat cei din grupul de control , din familii neintelegatoare, neafective , instabile, lipsite de tinuta morala  etc.

J.S. Peters (1957) arata ca in urma efectuarii unor cercetarii empirice , ca nevarstnicii si tinerii care au venit in conflict cu normele legal-morale prezinta drept caracateristici distincte :atitunci nefavorabile fata de legi si fata de munca ; atitudini necorespunzatoare fata de ei insisi , fata de parinti si fata de alte prsoane. « Delicventuleste un individ care aparent are un surplus de experiente neplacute si care simte ca traieste intr-o lume disconforta amenintatoare . Sentimentul lui de autoaprecire pare sa fie subminat de aceea el nu pirede nimic daca este criticat sau chiar incarcerat. Neavand un statut de aparat , teama de a-l pierde nu-l motiveaza sa faca eforturi pentru a se conforma normelor sociale. Mai mult inca fie ca a avut prea multe contacte neplacute cu alti oameni , fie ca pe toti ii considera asemanatori – el nu ii precizeaza pe alti si din aceasta cauza nici nu pune prea mult pret pe opininea lor. Acest set de atitudini face sa fie extrem de dificila stabilirea de contacte cu el in vederea incercarii de al reeduca. »

    Influentele educative, reeducative si recuperative trebuie sa patrunda adanc in substructurile de personalitate ale minorului delicvent , depasindu-se aspectul pur formal prin utilizarea activa si adecvata a unor metode si procese eficente terapeutic-suportiv si constructiv comepensatorii.

DELICVENTA JUVENILA

“Delicvenţii fac mai puţin rău decât un judecător nepriceput.” Francisco de Quevedo

Conceptul de „delicvenţă juvenilă“ cuprinde două noţiuni distincte, care trebuie precizate, şi anume conceptul de „delicvenţă“ şi cel „juvenil“. Deşi ambii termeni au intrat în limbajul comun şi par să aibă semnificaţii bine determinate şi univoce, ei sunt foloşiti adesea cu înţelesuri diferite, nu numai în vorbirea curentă, ci şi în limbajul ştiinţific.
Termenul de „delicvenţă juvenilă“ nu este întâlnit nici în legislaţia penal din ţara noastră, nici în dreptul din alte ţări. El este o creaţie a doctrinei penale şi teoriilor criminologice sau sociologice, în încercările lor de a grupa o serie de infracţiuni în funcţie de criterii de vârstă, considerându-se în mod justificat, că faptele penale prezintă o serie de particularităţi determinate de nivelul de maturitate biologică şi cu precădere mintală .
Conceptul de „delicvenţă juvenilă“ este sinonim în anumite limbi cum sunt italiana, germana şi franceza, cu noţiunea de „criminalitate juvenilă“: criminalita giovanile, criminalité juvénile, jugend kriminalitat. Cu toate acestea, la origine, şi anume în limba latină, aceste cuvinte aveau înţelesuri diferite. Verbul „delinquere“ avea accepţia de „a greşi“, „a scapa din vedere, „a lipsi“, în timp ce prin „crimen“ se înţelegea „crima“ la care se asociau semnificaţiile de „acuzare“, „imputare“, „pricină a unui rău“.
Totodată, conceptul de „delicvenţă“ nu este sinonim, deci nu se confundă cu cel de „devianţă”, sfera acestuia fiind mai largă şi cuprinzând ca formă particulară noţiunea de „delicvenţă“.

   Astfel devianţa constă în „orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii ori ale unui grup social particular”.

   Delincvenţa juvenilă este una din formele devianţei, cu mari implicaţii pentru individ şi colectivitate, comportamentul deviant referindu-se la forme de conduită care se depărtează în mod sensibil de normele existente într-o cultură dată şi care corespund unor roluri şi statuturi sociale bine definite în respectiva cultură. Derivat din latinescul delinquere şi juvenis, delincvenţa juvenilă un concept juridic, care desemnează ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de minori şi, în unele opinii, de tinerii care nu au devenit adulţi, constituind un fenomen social complex şi grav prin consecintele sale negative, nu numai pentru comunitate, dar şi pentru destinul ulterior al tanarului.

Definirea delicvenţei juvenile a preocupat un număr mare de cercetători, pornind de la evidenţierea caracteristicilor specifice personalităţii delicventului minor, ajungându-se la conturarea unui profil psihologic, definit prin: înclinaţie către agresivitate, instabilitate emoţională, inadaptare socială, duplicitatea conduitei, dezechilibru existenţial.
Delicvenţa juvenilă poate fi definită şi ca un comportament de încălcare a legilor din partea celor care, din cauza tinereţii lor, nu sunt încă văzuţi ca fiind pe deplin responsabili pentru acţiunile lor.
Fenomenul delicvenţei juvenile este larg dezbătut antrenând cercetători din diverse domenii: medical, sociologic, psihologic, pedagocic, criminalistic, juridic, etc., conferindu-i acestui fenomen o investigaţie interdisciplinară.

   Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri: copii cu tulburări de comportament (termen medical), tineri inadaptaţi (termen sociologic), „copii problemă” (termen psiho-pedagogic), minori delicvenţi (termen juridic). Toţi aceşti termeni se referă la minori, care, într-un fel sau altul au ajuns în conflict cu normele morale şi juridice valabile pentru comunitatea în care trăiesc.

Conduita normala este reprezentata de comportamente socialmente acceptate , compatibile cu modelele culturale ale societatii din care face parte minorul.

Controlul social este un factor principal de organizare si ordonare a conduitelor individuale si a raporturilor sociale asigurand consistenta si coeziunea interna , orientarea si reglarea comportamentului social , integrarea individului in societate.

Prin intermediul sau societatea formeaza si impune indivizilor motivatia asimilarii si respectarii valorilor si normelor sociale dezirabile recomenesand conduitele conform cu modelul sau etico-jurdic si respingand pe cele care se abat de la acel model.

In orice societate controlul social poate sa fie pozitiv sau negativ , formal sau informal , direct sau indirect (Banciu, 1992)

Mijloacele controlului social pot fi grupate in :

ü      Psihosociale prin care se incearca realizarea conformitatii, actionandu-se asupra reperezentarilor, atitudinilor sentimentelor, opinilor, ideeilor si comportamentelor indivizilor astfel incat sa se realizeze o internalizare morala si o respectare din convingere a normelor si valorilor sociale ;

ü      Oraganizarea  a diferitelor organisme statale, juridice , politice- administrative ., etc.

ü      Neinstitutionalizate , repezentate de obiceiuri, traditii ,morvuri, uzante cutune , care datorita evolutiei cultural-istorice si recunoastrea de catre majoritatea membrilor , unei societati devin adevarate etaloane de conduita.

   In mod obijnuit copilul dobandeste propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural pe care societatea il promoveaza. Socializarea devine pozitiva sau negativa ca urmare a influentei factorilori sociali a interactiunilor dintre individ si mediul social.

In multe cazuri procesul de socializare se desfasoara pe fondul unui conflict intre individ si societate.

   Continutul fenomeneologic al conduitelor deviante nu s-a schimbat prea mult in decursul timpului , in schimb frecventa lor a continuat sa creasca intr-un mod care in prezent ridica probleme deosebite cu privire la integrarea sociala a viitorului adult.

In unele situatii devierile de conduita pot lua forma unor manifestari antisociale grave, ca aceea a delicventei juvenile.

   Delicventa juvenila reperezinta un fenomen ce include totalitatea incalcarilor de norme soaciale savarsite de catre tinerii sub 18 ani , incalcari sanctionate penal.

   Asa dupa cum am mentionat mai sus delicenta juvenila include totalitatea incalacarilor de norme sociale savarsite de catre tinerii sub 18 ani astfel :pana la 14 ani neimpliniti minorul este prezumat (prezumtie absoluta) ca nu are discernamant.

 Intre 14 si 16 ani exista, de asemenea, prezumtia lipsei de discernamant , care are caracter relativ , putand fi inalaturata prin dovedirea existentei acesteia .

Ea se va face printr-o expertiza psihiatrica coroborata cu alte probe . In acest ultim caz discernamantul apare ca o particularizare in raport cu o fapta concreta.

  De la 16 ani impliniti pana la 18 ani neimpliniti , minorii sunt prezumati ca au discernamant din momentul implinirii varstei de 16 ani . In concret se poate doveni ca aceasta lipseste asa cum se poate dovedii lipsa responsabilitati la majori.

Daca nu ar fi asa , ar insemna ca minorii sunt pusi in inferioritate fata de majori a caror lipsa de vinovatie, datorita iresponsabilitatii, poate fi dovedita potrivit dispozitiilor dispuse in diferite articole care includ minorii si majorii.

S-a sustinut insa si parerea ca nu se poate dovedii lipsa discernamantului acesta fiind prezumat ca exista in mod absolut.

   Atat limita de varsta cat si discernamantul trebuie luate in considerare in raport cu data savarsirii prevazute de legea penala , chiar daca in cursul procesului faptuitorul ar implinii 18 ani.