"3 Decembrie"...azi, mâine și în fiecare zi...

               "Fiecare clipă de căutare este o clipă de regasire." 

                                 

 Persoanele cu nevoi speciale astăzi 3 decembrie marchează ziua internațională a persoanelor cu dizabilități!

Nu este o zi de sărbătoare pentru noi (am scris noi pentru că și eu de 37 de ani sunt o persoană cu dizabilități fizice), vreau să cred și îmi place să cred, că este ziua în care omul care nu prezintă nici o dizabilitate fizică sau intelectuală, se gândește cel puțin pentru un minut că viața lui este un DAR neprețuit.

Să fii o persoană cu dizabilități nu o să fie niciodată ușor oricât de mult o să avanseze tehnologia, medicina și umanitatea, dar pentru mine să fiu o persoană cu dizabilități fizice fiecare zi este o binecuvântare și o provocare totodată. O persoană cu dizabilități într-un procent destul de mare o să dezvolte și alte comorbidități.

O să vorbesc despre mine pentru că e cel mai simplu- diagnosticul de bază:parapareză spastică, probleme la coloană, dificultăți oftalmologice și mai nou (nu e chiar recent) diagnosticul de migrene. 

Este obositor, da cu siguranță este obositor, este greu, da cu siguranță este și greu, poate să fie un exemplu de a accepta și de a "lupta" cu toate nevoile pe care le are o persoană cu dizabilități, da o persoană cu dizabilități poate să fie un exemplu că nimic nu este imposibil.

Nu toate persoanele cu dizabilități au  reușit să își transforme dizabilitatea într-un atuu. Eu și datorită dizabilități mele sunt astazi psiholog și psihoterapeut.

 Cred puternic că această dizabilitate mi-a trasat drumul în viată atât pe plan personal cât și pe plan profesional. Am învățat și învăț la fiecare pas ceva despre mine și dizabilitatea mea în interacțiunea zilnică cu oamenii pe care îi întâlnesc la centrul de recuperare unde lucrez sau în practica privata din cabinetul meu.

Oamenii de astăzi au început să fie mai toleranți, mai buni, mai calzi cu persoanele cu dizabilități.  Am simțit și observat aceste aspecte tot în interacțiunea mea cu oamenii în ultimii 10-13 ani.

Părinții de astazi care îsi înscriu copiii la atelierele de dezvoltare personală  pe care le susțin îmi spun adesea "sunteți un exemplu pentru copilul meu, un exemplu că se poate și îl ajutați să aibă încredere în el si din prisama dizabilitatii". Sunt deschisă în a vorbii atât în grupurile pentru preadolescenți cât și în grupurile pentru adulți despre dizabilitate, pentru că dizabilitatea fiecăruia dintre noi este normalitatea noastră.

Îmi doresc ca voi cei care nu purtați eticheta unei dizabilități să vă prețuiți sănătatea mai mult, să vă iubiți deopotrivă defectele și calitățile, să conștientizați că fiecare zi este o altă filă din povestea voastră, să fiți bucuroși că astăzi puteți să fiți voi încă o dată și încă o dată.

Viața nu e roz mereu știm cu toții, dar mai știm că fiecare lecție trebuie învățată, fiecare persoană care intră în viața noastră este o lecție.

Cu drag, un om cu o dizabilitate și o profesie minunată!

                 Psih.Rusu-Ababi Alexandra 

Să dai viață vieții tale...Atât de simplu și în acelasi timp extrem de complicat...

“Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări. Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurarare."

Chris Simion

Viața încearcă zi de zi să ne ofere o lecție, doar că nu mulți dintre noi stim că fiecare lecție vine cu un mesaj și implicit cum spuneam fiecare zi e o lectie pe care noi suntem "obligati" să o deslușim. 

Ce se întâmplă de fapt, noi consideram ca viața e ceva ce trebuie sa fie si e normal sa ne trezim zilnic si să începem o noua zi , când de fapt nu este așa. 

Viața este un DAR, pe care astazi îl ai, iar mâine s-ar putea sa nu îl mai ai. 

În fiecare zi găsim un motiv care este mai important decât acela de a ne bucura de prezența noastra pe Pământ.

 Gândul meu mă poartă spre a găsi o modalitate de a ne bucura de prezența noastra pe Pământ , ma gandesc inclusiv la a merge la serviciu cu sufletul deschis și bucuros ca acolo se vor intampla lucruri frumoase . Să ne întoarcem de la serviciu si să ne bucurăm de casa noastra și în mod special de oamenii pe care îi găsim ACASĂ.

 Esențial este să ne amintim zilnic că suntem trecatori prin viață  și dacă nu reușim să ne bucuram de lucrurile acestea care par a fi normale o să ajungem la un moment dat să simțim că în viată se face mult prea repede "târziu". 

Cand mai spunem "e târziu acum să îmi fac o cafea" "lasa că o sa îmi cumpar cartea respectivă mai târziu", " lasă că ne întâlnim la o cafea săptămâna viitoare", " lasa că mergem în vizita altă dată pentru că acum nu avem timp".

 Ar fi bine să ne oprim pentru un minut și să ne gândim că în viata se face prea repede târziu si că este necesar, dacă nu chiar obligatoriu să traim aici si acum. 

Viața trebuie sa fie un continuu firesc în tot ceea ce facem, dar sa fie un continuu în care să încercăm pe cat posibil să nu mai amânăm unele lucruri, situații, din teamă, din rușine sau din obligația că trebuie sa fim într-un fel sau altul.

Atunci când inima ta incepe sa bata mai repede ca gândurile tale și îți simți efectiv pulsul în tâmplă și capul ca fiind sub presiune, înseamnă că ai primit un semn de la viață că ceva faci prea mult , fie muncești prea mult, fie trăiești prea intens , fie vrei sa fie bine pentru toată lumea si uiți de tine. 

Asculta fiecare semnal pe care îl primesti de la corpul tău, asta nu înseamnă că trebuie să te transformi intr-o persoana hipocondriaca (hipocondria cunoscuta popular ca hipohondrie- o teama permanenta de a suferi de o boala grava), ci doar că nu ignori semnale repetate pe care corpul ți le transmite. 

Probabil te gândești acum că în teorie lucruile par simple, insa tu ai nevoie de acel job la care muncești multe ore pe zi pentru a te întreține si ai perfectă dreptate, dar pana la urma trebuie sa încercam să nu uităm că în toate există o masura si nimic nu trebuie sa te conduca la epuizare fizică sau emoțională. 

💖Iubeste-te tu pe tine înainte să îți dorești să te iubească ceilalți de lângă tine.

💗Fii mândru/ mândră de ceea ce ești și continuă să găsești mereu în tine lucrurile bune.

👎Oamenii mereu o sa fie nemulțumiți, oricat bine le-ai facut la un moment dat.

👍Alege sa te simți tu mulțumită de tine ca mai apoi să poți sa îi mulțumesti pe ceilalți.

Cu drag, 

Psiholog- Psihoterapeut:

Alexandra Rusu- Ababi

💖

Fiecare om este o comoară și pentru fiecare om există o comoară care-l așteaptă

”De ce trebuie să ne ascultam inima ?

Pentru că acolo unde este ea, acolo va fi și 

comoara ta.”

                                                     Alchimistul- Paulo Coelho

Pentru fiecare om este pregatită o comoară, important este sa își dorească să o recunoască prin multitudinea de lucruri pe care le experimentează într-o zi. Suntem atât de simpli, dar ne complicam atat de mult si doar din cauza sau datorita emoțiilor și sentimentelor pe care le trăim zilnic și ne este teamă, rușine, frică sa le verbalizăm să nu care cumva să fie exact ”comoara” pe care am asteptat-o ani la rând.

Fiecare om care pășește pe acest Pamant cu pași mici si timizi reprezinta o ”comoara”, un ”diamant neslefuit”, important este ca atunci cand îl întâlnim să reușim sa îl pretuim la adevarata lui valoare. 

Oamenii  de astazi trebuie iubiți, nu etichetați, trebuie înțeleși și nu criticați într-un sens negativ, trebuie ascultați activ si nu pasiv. Dacă reușim să facem aceste lucruri iubirea o  sa strălucească in relațiile dintre noi mereu și nu o să se intensifice  numai in situațiile limită sau să se ”reaprindă ” în anumite zile specifice cum sunt ”Ziua mamei (femeii)”, ”Ziua îndrăgostiților ”. Iubirea trebuie sa fie praf magic in fiecare zi, cu fiecare gest pe care îl facem pentru noi sau pentru o persoană anume. 

Trăiește pentru a iubii si astfel o sa trăiești simțind iubirea. În clipa in care noi vom porni conștienți în cautarea iubirii fie iubirea de sine sau iubirea pe care ne dorim să o dăruim si ea pornește în întâmpinarea noastră si chiar mai mult de atat poate să ne salveze si chiar să ne vindece emoțional. 

Iubeste-ți părinții, partenerul, aproapele și astăzi și mâine și oricând, dar să o faci neconditionat pentru ca iubirea necondiționată este iubirea care o sa te ajute sa cresti, să te dezvolți, să înflorești.

Prețuiește persoana de langa tine chiar și atunci cand tu simți ca a facut un pas greșit pentru că împreună îi puteți indrepta și ”repara”, iubirea vindecă emotional. 

Dar (pentru ca mereu o sa existe undeva, candva un ”dar”), nu permite să crezi că iubirea poate să răcească.  O persoana care o sa îți spună ”te-am ranit, dar te iubesc”, înseamnă ca nu a cunoscut iubirea.

Ascultă-ți inima si lăsă să curgă lin si fără griji ceea ce simți pentru celalalt, pentru că acolo unde este inima o sa fie si comoara ta, iar atunci cand o sa ai impresia că iubirea nu este prezenta și  nu mai poți să o simți, o să mai poți puțin pentru că și atunci cand nu mai poți, mai poți un pic...tot din iubire. 

”Fii bun cu tine si cu ceilalti de langa tine de cate ori se poate.

 Si intotdeauna se poate .”

Cu pretuire, 

Psih. Alexandra Ababi

💕

Îmbrățișarea proprilor defecte si calitați...

”Cel mai omenesc fel de a zbura e îmbrăţişarea.” Escandar Algeet

Imbratisarea atat prin gestul corporal cat si din punct de vedere emotional inseamna in acelasi timp, acceptare , deschidere si iubire fata de sine. A imbratisa tot ceea ce tu reprezinti cu bune si cu mai putin bune , aduce beneficii atat din punct de vedere emotinal, cat si din punct de vedere a atomului social si familial din care tu faci parte sau in care incerci sa te integrezi atat cu defectele cat si cu calitatile tale.

Noi , oamenii suntem suma gandurilor si a faptelor noastre, astfel incat , daca reusesti sa ajungi sa iti imbratisezi atat defectele (fizice, comportamentale, emotionale), cat si calitatile (acele lucruri frumoase pe care le vezi la tine), pe parcursul timpului o sa iti fie tot mai usor sa gasesti solutii la toate dificultatile pe care le vei intampina , iar pe de alta parte vei descoperii frumusetea vietii in lucruri simple.

In schimb daca, o sa te gandesti mereu ca esti intr-un fel sau altul, iar dimineata in oglinda nu reusesti sa vezi si frumusetea din ceea ce se vede in oglinda, nu o sa reusesti sa accepti ca frumusetea se afla si in ochii privitorului de langa tine, daca ii transmiti frumusete prin tot ceea ce reprezinti tu ca un tot unitar.

Atunci cand , trebuie sa te iubesti pe tine pentru a continua un drum se intampla sa simti ca acel drum este cel mai anevoios drum pe care l-ai parcurs vreodata. Oare de ce se intampla asa... e simplu iubirea de sine nu ti-a fost dezvoltata sau nu i-ai permis pe parcursul anilor sa se dezvolte o data cu dezvoltarea ta fizica si intelectuala.

Iubirea de sine nu e un gest de egoism, e un gest de apreciere, acceptare si intelegere a propriilor tale trairi, experiente si valori. Sunt mult prea putine momentele in care femeia reuseste sa se aprecieze la adevaratul ei potential si se intampla acest lucru pentru ca nu de putine ori ceea ce spune ”lumea” e mult mai important pentru ea decat ceea ce ii spune interiorul.

Cum ar fi ca pentru o zi sa acorzi atentie sporita defectelor tale pentru a le putea transforma in atuuri si cum ar fi ca pentru o zi sa iti iubesti cu adevarat calitatile pentru ca mai tarziu sa te poarte pe culmile inalte pe care le poti atinge cu gandul, cu sufletul cu fapta.

In ultima perioada am facut lucruri pe care nu ma gandeam foarte des ca le voi face intr-un viitor apropriat, dat nu e intotdeauna cum ne dorim ci de multe ori e cum trebuie sa fie. Astfel ca, a trebuit sa imi ”imbratisez”puternic atat calitatile dar, in mod special defectele fizice si/sau emotionale.

Ceea ce am redescoperit sau poate doar mi-am amintit este faptul ca, in cazul meu nu exista ”nu pot”, exista acum nu pot , dar o sa mai incerc si cu siguranta voi reusi, daca nu voi reusi singura , o sa reusesc pentru ca voi cere si voi accepta ajutorul cuiva atunci cand o sa am nevoie.

Indiferent de statutul pe care il ai, o dizabilitate fizica o sa te faca remarcat si prin faptul ca ea este vizibila dar, daca o accepti ca fiind partea ta frumoasa si partea ta care te-a ajutat sa te dezvolti frumos, dizabilitatea ta fizica se poate transforma in autuul tau. Asa a fost si este in cazul meu, chiar daca din punct de vedere motric atunci cand ai o dizabilitate fizica ajutorul din partea unei alte persoane uneori este vital.

Dizabilitatea ta, de cele mai multe ori e sansa celuilalt de a-si exersa bunatatea fata de semenii lui. Gandeste-te ca datorita dizabilitati tale fizice astazi un om a invatat ca poate sa fie mai bun printr-un gest pe care l-a facut pentru tine (fie ca a fost un telefon catre un alt coleg pentru ca tu sa ai prioritate intr-un anumit loc, fie ca ti-a facut un serviciu pentru ca a dus in locul tau un document, fie ca pur si simplu te-a insotit intr-un loc anume).

Recunosc si mie mi-a fost dificil ca sa nu spun greu sa accept ca oamenii pot sa faca lucurui pentru tine pentru ca sunt buni si nu pentru ca le este mila de tine, dar in timp vei reusi sa te lasi ajutata/ajutat si in acelasi timp apreciata pentru tot ceea ce reprezinti tu cu defecte si calitati.

”Nu poți răsplăti bunătatea. Poți doar, la rându-ți să fii bun cândva, undeva pe parcursul vieții." Anne Morrow Lindbergh

"Sunt bine in pielea mea..." Gandirea pozitiva - un stil de viata sanatos

"Sa nu ajungi la finalul vietii doar ca sa afli ca nu ai trait . Caci multi ajung in acel moment al vietii, cand privind inapoi, vad bucuria si frumusetea pe care nu le-au simtit din cauza temerilor pe care le-au avut."Clear Water

   

 O calatorie spre centrul sinelului fiecaruia dintre noi , ne poate aduce intotdeauna numai rezultate pozitive, chiar daca, la inceput poate  o sa simtiti frustrare, dezamagire , neintelegere a proprilor sentimente, emotii regasite pe parcursul calatoriei spre centrul sinelui.

    Ceea ce noi lasam sa se vada la exterior de cele mai multe ori este invelit in ceea ce ne dorim ca cei de langa noi sa observe la noi. O persoana greu incercata de cele mai multe ori o sa lasa sa iasa la suprafata puterea , ambitia si mai putin dezamagirea, deznadejea si confuzia intrebarilor fara raspuns. Aspect care poate sa fie benefic pana la un anumit moment, nu putem sa ne gandim mereu la ceea ce vrem ca alti sa vada in noi, trebuie sa ne gandim in primul rand cum suntem noi cu adevarat si ce trebuie sa facem pentru a ne accepta asa cum suntem.

Nici o persoana de langa noi nu poate sa fie mai buna , mai frumoasa, sau mai desteapta , fiecare dintre noi am fost inzestrarti cu o frumusete aparte, cu o parte buna si calda, cu o picatura de inteligenta , numai de fiecare in parte depinde sa le dezvoltam in asa fel incat toate acestea sa fie in avantajul fiecaruia dintre noi.

Totul incepe si se incheie cu acceptare, acceptarea propriilor ganduri, daca sunt negative sa cautam sa vedem de ce sunt negative, daca sunt pozitive sa le dezvoltam astfel incat sa aiba putere suficienta incat sa ia locul celor negative.

Stiu, o sa spuneti ca eu "visez cai verzi pe pereti" sau ca nu imi dau seama ce inseamna o incercare in viata unei persoane. E adevarat fiecare trecem prin filtrul nostru diferit fiecare incercare, fiecare traire pozitiva sau negativa.  Insa eu astazi m-am trezit cu un gand si anume ca acceptarea propriei persoane estea  aceea care iti va dicta stilul de viata. Am inteles de mult acest aspect, insa mereu apareau ramasite care se reaprindeau si ma faceau sa nu fiu multumita de un aspect sau altul in ceea ce priveste persoana mea si partea mea fizica.

Astazi ma simt ceea mai norocoasa persoana cu dizabilitati, mi-am reamintit una dintre intrebarile pe care mi le-a adresat un copilas de vreo 9-10 ani in 2015, aveam o activitate in programul "Scoala Altfel", in care le povesteam copiilor ce este si cum trebuie sa ne raportam la o persoana cu dizabilitati, atunci copilul m-a intrebat : "Pentru tine cum este sa fii o persoana cu handicap si cum crezi ca era daca erai normala?", pe moment primul meu impuls a fost sa spun : "Nu stiu , pentru ca pentru mine asta inseamna sa fiu normala", dar atunci mi-am rearanjat raspunsul astfel incat sa fiu pe intelesul copilului. 

Insa astazi, m-am trezit cu acesta intrebare in gand si am realizat, repet cat de norocoasa pot sa fiu pentru ca eu, avand aceasta dizabilitate inca de la nastere , nu am putut niciodata sa simt la propriu cum este sa ai o viata fara gimnastica medicala, fara mersul pe la medici, fara ironia unor copii atunci cand eram mica,  experimentandu-le pe parcursul vietii toate aceste aspecte sunt de fapt normalitatea mea. Pot doar prin ceea ce vad sa ma gandesc cum ar fi fost daca... insa  din punct de vedere psihologic- emotional eu  am trait o trauma existentiala la constientizarea dizabilitati mele, pe care am depasit-o usor , datorita faptului ca nu am avut o alta experienta , o alta varianta a mea in acel moment sa spun asa la care sa ma pot raporta si atunci chiar si acceptarea propriei persoane, propriului fizic in timp, a fost una usoara si inteleapta.

Dar, atunci cand o persoana cu dizabilitati a avut o viata perfect normala cu ceva timp in urma , dupa care in urma unui accident sau in urma instalarii unei boli perfide a ajuns sa fie o persoana dependenta de ceilalti, o persoana cu dizabilitati, acceptarea este mai grea, trauma este mai profunda si aici intervine factorul emotional, sprijinul pe care il primeste persoana, acceptarea celorlalti a faptului ca ea este  in continuare o persoana minunata si ca o dizabilitate nu trebuie sa insemne marginalizare, izolare , suferinta, dimpotriva trebuie sa insemne : credinta, ambitie, iubire de sine si acceptarea propriei persoane pentru a putea sa isi recladeasca drumul in viata.

Pentru mine dizabilitatea mea este normalitatea mea, doar ca asta nu inseamna ca nu o sa incerc sa o stopez. Nu ii permit sa fie un obstacol in a  face anumite lucruri doar pentru ca sunt o persoana cu o dizabilitate fizica. Mersul greoi uneori si zecile de cazaturi uneori in fata la multi alti oameni, sau anii de kinetoterapie (gimnastica medicala) nu m-au facut sa ma accept mai putin , dimpotriva . Dar , am avut si am langa mine persoane minunate, care mi-au aratat ca dizabilitatea mea poate sa fie transformata in atuul meu. Asa am ajuns astazi sa lucrez cu sufletul si nu cu partea materiala, sa vad in om prima data bunatatea lui si nu frustrarea lui.
Cred ca fiecare vine pe acest pamant cu un  "bagaj" pe care este nevoit sa il poarte si sa il accepte ca fiind parte din ceea ce reprezinta ca persoana. Nimic nu este la voia intamplarii, asa raspund mereu cand sunt intrebata de ce am ales sa ma dezvolt ca psiholog , consider ca dizabilitatea mea m-a ajutat si din acest punct de vedere, sunt constienta ca dizabilitatea mea mi-a oferit oportunitatea sa vad dincolo de aparente , atunci  cand ma intalnesc pentru prima data cu copiii si parintii copiilor cu dizabilitati, cu care lucrez.

"Fii bun de cate ori se poate . Si intotdeauna se poate." Dalai Lama

💖