Tratamentul alcoolismului
Tratamentul
alcoolismului implică trei paşi generali (Liska, 1981):
1.
Tratamentul episoadelor acute de intoxicaţie sau de sevraj având drept scop
imediat salvarea vieţii;
2.
Tratamentul problemelor cronice de sănătate asociate cu alcoolismul;
3.
Schimbarea comportamentului pe termen lung faţă de alcool, astfel încât
obiceiul distructiv de a bea să înceteze.
Perioada de tratament
adresată intoxicaţiei cronice sau sevrajului este denumită de detoxifiere. După încetarea bruscă a consumului
de alcool, în mod uzual la o persoană dependentă, într-o primă fază apar
într-un interval de 12-48 ore simptome variate cum ar fi: tremor, cefalee,
creşterea tensiunii arteriale, vărsături, pierderea apetitului, iritabilitate,
anxietate, disforie, agitaţie, hiperemie facială. După aproximativ 36 ore pot
apare halucinaţiile în toate modalităţile senzoriale. În mod uzual acestea
dispar într-o zi sau două.
Simptomatologia cea mai severă, aceea a deliriumului
tremens se poate instala între 1-3 zile de la încetarea consumului de
alcool, cu dezorientare temporo-spaţială, hipoprosexie accentuată, hipomnezie,
creşterea temperaturii, transpiraţii, uneori crize grand mal. Riscul de a muri
al acestor pacienţi este de 5%. Sevrajul nu parcurge în mod obligatoriu toate
aceste faze, el putându-se opri în prima fază, sau a 2-a, neatingând starea de
delirium. Pacienţii cu delirium tremens se pot complica medical, motiv pentru
care tratamentul acestora se face de multe ori în secţii de terapie intensivă
în vederea restabilirii echilibrului hidroelectrolitic, reducerii pragului
convulsivant, tratamentului cu antibiotice în cazul suprainfectării. Pentru
controlul simptomelor psihice se utilizează benzodiazepine sau antipsihotice.
Îngrijirea medicală a acestor pacienţi reclamă un mediu calm, liniştit, fără
zgomote puternice, bine luminat (obscuritatea generează iluzii şi halucinaţii
vizuale generatoare de anxietate marcată).
Pacientul este asigurat că halucinaţiile vor ceda; şi
pe cît posibil reorientat în timp şi spaţiu făcându-se referire la mediul
înconjurător în timpul conversaţiei. Va fi supravegheată atent ingestia de
lichide şi alimente. Odată depăşit sevrajul şi starea pacientului fiind
stabilă fizic şi psihic se poate trece în etapa următoare a tratamentului.
Aceasta depinde de abilitatea pacienţilor de a recunoaşte şi schimba acele
modele comportamentale maladaptative legate de alcool. Nu toate persoanele internate în spital în urgenţă, având sevraje
complicate cu crize grand mal sau delirium tremens sunt internate de bună voie.
Ca atare, după restabilirea stării fizice şi psihice pacientul bagatelizează
consumul de alcool, “Eu nu beau alcool, beau numai bere”, sau “Nu sunt
alcoolic, beau şi eu ca omul”, nu consideră că aceasta este principala cauză a
internării sale, sau încearcă să transfere vina asupra altora “Beau, ce să fac
dacă m-a lăsat soţia, sau “Nu am serviciu”, etc. Această etapă a tratamentului
poartă numele de confruntare.
Confruntarea se poate
constitui şi în prima fază a abordării pacientului alcoolic, în ambulator
înainte de internarea sa, dar în mod uzual constituie a doua fază de abordare a
pacientului dependent de alcool aflat în spital după detoxifiere. Pacientul trebuie ajutat în
recunoaşterea problemelor de sănătate şi de viaţă pe care alcoolul i le-a
generat. Confruntarea implică convingerea pacientului că este responsabil
pentru acţiunile proprii, că este răspunzător pentru ceea ce i se întâmplă
(destrămarea familiei, pierderea locului de muncă, etc.).
Obiectivul confruntării
este de a creşte motivaţia unui tratament de aversiune şi de a continua
abstinenţa. De obicei o singură abordare este insuficientă, fiind necesare mai
multe discuţii pe această temă cu pacientul, lărgirea cunoştiinţelor despre
alcoolism şi consecinţele sale. Pacienţii care urmează tratament de aversiune
trebuie să fie motivaţi pentru ca tratamentul să reuşească. Terapia are efecte
numai în cazul în care pacientul doreşte cu adevărat să renunţe la alcool. Ea
nu se poate face la cererea familiei sau a colectivelor de muncă.
Terapia
de aversiune implică administrarea unei substanţe cum ar fi
disulfiramul (Antalcool, Antabuz) concomitent cu alcool, moment în care apar
simptome cum ar fi greaţă, vărsături, hipotensiune, dureri de cap, tahicardie,
polipnee. Aceste reacţii se menţin atâta timp cât este alcool în sânge.
Pacienţii trecuţi de 50 de ani, cu afecţiuni severe ale inimii, diabet,
epilepsie, boli hepatice sau boli psihice nu vor fi supuşi probelor de
aversiune. Următoarea etapă a tratamentului este aceea a reabilitării.
Reabilitarea
include două componente:
Ø continuarea eforturilor
pentru a menţine şi motiva abstinenţa;
Ø ajutarea pacientului
în a-şi reajusta viaţa fără alcool;
Reabilitarea se
poate face în centre speciale (având
o durată de 3-6 luni) sau în ambulatoriu.
Ea implică:
Ø
includerea pacientului în grupuri de
autosusţinere de tipul Alcoolicilor Anonimi sau în psihoterapie de grup sau
individuală;
Ø
constituirea unor programe pentru
evenimente sociale şi recreaţionale fără alcool;
Ø
restabilirea comunicării cu membrii de
familie şi prieteni;
Ø
identificarea situaţiilor în care riscul
de recădere este mare, în vederea evitării lor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu