sâmbătă, 30 decembrie 2023

Scrisoare...


Astăzi este o altă zi din cele 365 de zile. Ne apropriem de finalul celor 365 de zile din 2023 iar la mine, aici de unde scriu acum, este o zi de Decembrie ploioasa cu vânt si nori încărcați.  Îmi place să îmi imaginez că atunci când norii sunt încărcați și plouă, practic Dumnezeu trimite ploaia pentru ca unii oameni să se curețe de greutățile de peste zi, iar alti oameni să se încarce cu energie pozitivă.

Un lucru suprinzator chiar în acest moment în care scriu de undeva de dupa norii întunecați au aparut cateva raze de soare care bat exact spre locul de unde scriu acum; cineva acolo Sus a zâmbit. Fiecare element din natura are rolul lui în dezvoltarea noastră atat pe plan personal cât și pe plan social sau profesional, la fel cum fiecare persoană și/sau situație cu care ne este dat să ne întâlnim în această călătorie numită viață ne învață o lecție: lecția pierderii, a uitării, a regasirii de sine, a curajului, a răbdării, sau de ce nu a iubirii. 

Toate lecțiile acestea au obiective si scopuri. Important este să ne dăm voie să le vedem și să le folosim așa cum avem nevoie.

Titlul lecției care înglobează întreg anul 2023, pentru mine a fost : "Curajul și răbdarea merg de mână pas cu pas". A fost anul în care toate abilitățile dobândite în cei 36 de ani ai mei au fost puse în funcțiune și pentru asta sunt recunoascătoare lui Dumnezeu, pentru că a îngăduit ca prin fiecare om pe care l-am întâlnit să îmi folosesc una sau mai multe din abilitățile, cunoștințele și princeperile mele.

Am început anul cu multe temeri și necunoscute, a fost un început din mai multe puncte de vedere, sunt recunoscatoare chiar și pentru aceste temeri si necunoscute pentru că fără ca ele să fi existat, poate astăzi eram în același loc "îmbrățișând"și mai multe temeri. 

Au fost lângă mine oameni care mi-au oferit suport moral și emoțional pe acest drum al curajului și răbdării (chiar și noi psihologii avem nevoie de suport moral și emoțional 😊) - le sunt recunoscătoare și le mulțumesc de fiecare dată cu gândul, cu gestul și cu vorba.




Îmi sunt recunoscătoare mie pentru faptul că, de fiecare dată când viața încerca să mă mai învețe câte o lecție am reușit uneori cu efort, uneori cu mai puțin efort, să accept că trebuie să am rabdare și curajul de a primi ceea ce îmi oferă fiecare situație și să extrag de acolo doar ce îmi este necesar în acel moment. Desigur nu toate alegerile mele au fost probabil cele mai potrivite, dar mă bucur că am avut posibilitatea să fac alegeri; alegerile ne aparțin într-o proporție destul de mare.

Îmi sunt recunoscatoare tot mie că m-am lasat ajutată atunci când era necesar și că nu am cedat în fața provocărilor de sănătate din acest an. Am mers pas la pas cu ele având încredere că ele nu vor fi pentru totdeauna, am avut răbdare ca durerile fizice să se reducă si curajul de a încerca diferite modalități de a diminua intensitatea durerii fizice. 

O mare parte din durerile fizice de anul acesta au purtat denumirea de migrene. Mi-au arătat cât de puternică sunt fizic si emoțional și contrar a ceea ce se spune despre migrene, în momentele în care lucram la centru cu copiii sau la cabinetul privat au fost situatii în care munca diminua durerea, pentru că faceam lucruri care imi produceau placere. 

Așadar, mi-am reconfirmat că ajuta la diminuarea intensității durerilor un nivel crescut de endorfine, serotonina și dopamină, care pot să se producă din activitățile pe care le facem, ceea ce vizionăm, alimentația, cartile pe care le citim, activitatile fizice sau datorită oamenilor pe care îi întâlnim.

 
Îți multumesc ție celui care citești acum!
Să ne recitim sau să ne revedem cu drag  peste cateva ore în 2024.💖


Cu drag si zambete,
Psih. Alexandra Rusu-Ababi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu