"Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări.
Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare”Chris Simion
Întâlnim oameni zilnic, învățăm zilnic și îi iubim pe ceilalti zilnic .
Acestea ar trebui să fie gândurile noastre în fiecare dimineață la fiecare pas pe care îl facem in ceea ce numim viață. Dar de cele mai multe ori, uităm că oamenii care vin în viața noastră sunt un pas al nostru spre cunoaștere, acceptare și picatura de voință fără de care nu am putea să creionam nimic din ceea ce ne dorim la nivel cognitiv si emotional.
Experiențele zilnice ar trebui să ne formeze, să ne modeleze pentru ca zilnic să reușim să fim ceea mai bună variantă a noastră din momentul prezent.
Avem zile bune și mai putin bune în aceste zile ceea ce avem nevoie cel mai mult sunt voința, credința și curajul de a accepta situațiile, oamenii si etapele pe care trebuie să le trăim pentru a continua să ne dezvoltăm. Uneori o să reușim alteori nu, dar important este să continuam să progresăm, să continuam să vedem dincolo de aparențe.
Tindem cu gândul mereu spre mai bine, însă de la gând la faptă uneori sunt pași giganți pe care de cele mai multe ori ne este teama sa îi facem. Uitam că totul este o lecție, uitam că noi suntem învățăcei pe tot parcursul prezenței noastre pe Pamant.
Trebuie sa învatam să menținem momentele de fericire prezente. Sunt câteva aspecte în viată pe care ar fi bine sa ni le setăm cu "TREBUIE" pentru a le finaliza atunci când ne propunem ceva. Printre acestea voi enumeara acelea pe care eu le simt pentru mine a fi necesare:
- Trebuie să mă iubesc pe mine întâi pentru ai putea iubii mai apoi pe cei de langa mine.
- Trebuie să mă văd eu frumoasă pentru a vedea frumusețea din jurul meu.
- Trebuie să trăiesc căutând mereu ceva frumos în ceea ce numesc viata.
- Trebuie să accept ca oamenii sunt buni, dar si egoiști.
- Trebuie să învăț că uneori este indicat sa știu să spun "NU".
- Trebuie să mă iubesc cu tot ceea ce reprezint pentru a deveni ceea mai bună varianta a mea.
- Trebuie să învăț că eu nu sunt într-o permanentă competiție cu mine însămi, am nevoie și de pauze.
- Trebuie să învăț că iubirea de sine si iubirea față de celălalt poate să "vindece".
Viața nu este perfectă, nici nu trebuie sa fie perfectă, trebuie doar să îți dai tu voie să fie așa cum ai nevoie să fie, sa o modelezi cum simti tu și nu cei din jurul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu