Autism si arta...

Incearca sa privesti dincolo de aparente!

  Autismul printre noi

  Autismul printre noi

 Autismul printre noi

Noutăţi despre autism

Autismul este o formă de funcţionare dezordonată a creierului, care generează deficienţe de comunicare şi interacţionare în relaţiile sociale, precum şi de comportament. Absenţa semnelor de autism la vîrsta de trei ani exclude acest diagnostic.
La copiii la care autismul se manifestă în primul an de viaţă cele mai evidente caracteristici sînt eşecul constant la a răspunde cînd sînt chemaţi pe nume, eşecul în a privi oamenii în ochi şi eşecul dezvoltării limbajului. Uneori copilul se descurcă normal un timp, după care se izolează şi pierde abilităţile dobîndite (limbajul, contactul vizual, interesul pentru joc). Această represie care apare de obicei după vaccinarea împotriva rujeolei şi a oreionului a sugerat ipoteza că autismul ar fi cauzat de vaccin sau de conţinutul său în mercur, dar numeroase studii clinice ulterioare au infirmat-o.
Tiparele comportamentale pe baza cărora se face diagnosticarea, nu apar sau nu pot fi uşor identificate înainte de 18 luni. În ultimii ani, însă, cercetătorii au dezvoltat instrumente pentru detectarea autismului la vîrste mai mici de 18 luni. Aceste instrumente au o importanţă deosebită, deoarece copiii la care se suspectează diagnosticul sînt trimişi la specialişti pentru confirmare şi, totodată, se începe tratamentul care este mai eficient dacă este iniţiat mai devreme.
În Anglia, doctorul Baron-Cohen a dezvoltat un program special care urmăreşte capacitatea de a participa la un joc simbolic (o petrecere pentru păpuşi), capacitatea de a arăta cu indexul către un obiect care este numit şi capacitatea de a privi la un obiect care îi este arătat cu indexul. Absenţa uneia din aceste abilităţi este urmată de o consultaţie la un specialist pentru diagnostic.
În februarie 2011 cercetătorii britanici au anunţat că sînt pe cale de a dezvolta un test rapid pentru diagnosticarea autismului. Testul ar putea dura mai puţin de un sfert de oră şi poate da un diagnostic de autism cu o precizie de 90%. El constă în fotografierea creierului unui număr de bolnavi de autism şi de persoane sănătoase. Studiind prin comparaţie aceste fotografii, computerul a putut detecta o serie de diferenţe care apar în cadrul spectrului de tulburări specifice autismului. Cercetătorii au constatat că părţile creierului unde au apărut modificări sînt lobii temporali şi lobii frontali.
De menţionat că se consideră de către specialişti că autismul este cauzat de prezenţa unor gene anormale care interacţionează între ele şi cu factorii de mediu, declanşînd afecţiunea.

Rodica Băciulescu, psiholog http://www.monitorulexpres.ro/

Dialogul cu copilul autist

Picture Exchange Communication Systems (PECS), sistemul de comunicare bazat pe imagini, este conceput special pentru copiii cu autism care nu pot să vorbească. "Dacă în America, acest sistem de comunicare este integrat în sistemul de educaţie destinat copiilor cu nevoi speciale, în România, sistemul este încă la început. Mai exact, în România există două clase într-un centru de plasament în care se aplică această metodă. Prea puţine, deşi există studii care îi atestă eficienţa", precizează consultantul Lili Covaci, director general la Pyramid Educational Consultants România.

Comunic prin pictograme
Copiii care ating vârsta de 4-5 ani şi nu pot vorbi au nevoie să fie ajutaţi să comunice. Prin acest sistem se pun la dispoziţia copilului imagini cu obiecte atât concrete, cât şi mai abstracte, care simbolizează lucrurile de care copilul ar putea avea nevoie: apă, mâncare, dulciuri, jucării, toaletă. Copilul este învăţat ce înseamnă fiecare imagine şi cum o poate folosi pentru a primi ceea ce doreşte.

Metodă structurată pe 6 faze
Există şase faze ale acestei metode, pe care terapeutul trebuie să le parcurgă împreună cu copilul autist. În primă fază, copilul învaţă să ceară printr-o pictogramă, este etapa schimbului fizic. Cu ajutorul imaginii, copilul solicită un anumit obiect, pe care terapeutul i-l pune la dispoziţie. Cea de-a doua etapă, numită distanţă şi persistenţă, vizează un efort mai mare din partea copilului, care va fi nevoit să meargă să îşi ia singur obiectul pe care îl doreşte. În a treia etapă, discriminarea, copilul autist învaţă să facă diferenţa între pictograme.

Faza a patra reprezintă momentul structurării unei fraze. Astfel, copilul va învăţa să formuleze o propoziţie utilizând un cartonaş "vreau" şi o imagine cu obiectul preferat pe care i le va înmâna terapeutului. În cea de-a cincea fază, terapeutul trebuie să primească de la copil răspunsul la întrebarea "ce vrei?". În ultima fază, aşteptările sunt mai mari. Terapeutul îi va solicita copilului să răspundă la întrebări de comentariu: "ce vrei?", "cum e?", "ce vezi?".

Stimulent contra schimburilor corecte
"Este foarte important ca pe parcursul antrenamentului, copilul să primească un stimulent ori de câte ori va efectua un schimb corect", precizează consultantul Lili Covaci. La început, antrenamentul se face cu gesturi ample, dar acestea se vor diminua pe parcurs. Partea cea mai dificilă va fi răspunsul alternativ la întrebările "ce vezi?" şi "ce vrei?". În timp, prin exerciţiu se va ajunge la o bună discriminare a întrebărilor şi răspunsurilor copilului.

Se asociază mai multe terapii
După aflarea diagnosticului, părinţii trebuie să se informeze despre fiecare formă de terapie, luând în calcul mai multe aspecte: resursele financiare de care dispun, timpul pe care îl pot aloca terapiei, nevoile copilului, obiectivele pe care le doresc atinse prin terapie. Nici o metodă destinată copiilor cu autism nu funcţionează de sine stătător, ci trebuie asociată cu alte terapii. Prin urmare, PECS poate fi asociată cu terapia logopedică, terapia ocupaţională, terapia prin artă, terapia senzorială.

4 factori în atingerea succesului
Potrivit psihologului Anca Dumitrescu, consultant analiză comportamentală aplicată, succesul în terapia persoanelor cu autism depinde de patru factori majori: vârsta la intrarea în program, potenţialul copilului (nivelul cognitiv, capacitatea de înţelegere), gradul de implicare al familiei şi profesionalismul şi experienţa echipei de terapeuţi.

www.jurnalul.ro/viata-sanatoasa/starea-de-sanatate/dialogul-cu-copilul-autis

Autor: GINA MATEI

Metode de evaluare pentru copilul autist- II

Profilul Psiho-Educational Schopler (P.P.E.)

Profilul psiho-educational a fost conceput de E.Schopler si R.J. Reichler in 1976 si a fost revizuit in 1979.

Obiectivele acestui instrument sunt:

-   Evaluarea dimensiunilor importante de dezvoltare pentru copii (imitatie, perceptie, motricitate fina, motricitate globala, performanta cognitiva, integrare ochi-mana, limbaj) pana la nivelul de functionare normala echivalent varstei de 7 ani;

-   Evaluarea gradului de deviatie comportamentala;

-   Precizarea obiectivelor pedagogice ale unui program de interventie individualizata.

P.P.E. se aplica la copii normali de varsta prescolara, la deficienti mintali intre 1-12 ani si la copii autisti.

Modul de administrare este urmatorul: evaluatorul ii cere verbal copilului sa efectueze un numar de sarcini, care unst legate de dimensiunile importante ale dezvoltarii. In masura in care copilul este incapabil sa realizeze sarcina, examinatorul il ajuta mimandu-i-o. In cazul unui nou esec al copilului, adultul ii arata copilului cum sa procedeze. In ultima instanta, examinatorul executa impreuna cu copilul actiunile care compun sarcina.

Sesiunea de evaluare ofera ocazia determinarii ritmului de invatare al subiectului. Examinatorul poate evalua si competenta sociala a copilului, observand masura in care comportamentul sau se schimba cand adultul isi modifica vocea (intensitate, intonatie) sau isi transforma fizionomia.

In ceea ce priveste continutul P.P.E. acesta consta dintr-o scala de evaluare a dezvoltarii si o scala  de devianta

A. Scala de evaluare a dezvoltarii este compusa din 95 itemi care sunt repartizati in 7 sectoare:

1) Imitatia: 10 itemi masoara capacitatea copilului de a imita comportamente verbale si motorii.

2) Perceptia: 11 itemi masoara functionarea perceptiei vizuale si a celei auditive. Abilitatile perceptive permit integrarea informatiilor senzoriale si contribuie la descoperirea si construirea mediului inconjurator.

3) Motricitatea fina: 10 itemi permit evaluarea abilitatilor existente in mod normal la un copil in cadrul activitatilor de autonommie si de joc.

4) Motricitatea globala: masurata de 11 itemi. Abilitatile puse sunt cele care dezvolta atentia copilului si usureaza locomotia.

5)  Integrarea ochi-mana:  14 itemi  masoara in acelasi timp coordonarea ochi-mana si motricitatea fina, competente esentiale pentru stapanirea scrisului si a desenului.

6) Performanta cognitiva: 20 itemi evalueaza intelegerea limbajului, fara a necesita un raspuns verbal explicit.

7)  Cognitiv-verbal: 19 itemi permit evaluarea limbajului expresiv al copilului.

B. Scala de devianta este constituita din 44 itemi destinati identificarii coportamentelor deviante si psihotice. Scala evalueaza urmatoarele 5 dimensiuni:

1) afectivitatea,

2) relatia, cooperarea, interesele umane,

3) jocul si interesul fata de obiect,

4) modalitati senzoriale,

5) limbajul

Itemii scalei de devianta permit compilarea observatiilor comportamentale in momentul bilantului evaluativ

Sistemul de notare a itemilor de dezvoltare este divizat pe trei nivele:

1) „Reusita”: copilul executa sarcina la simpla comanda verbala a examinatorului, fara nici un ajutor (a).

2) „Emergenta”: copilul poate realiza sarcina dupa un ajutor vizual (b), o demonstratia (c) sau chiar o actiune convergenta cu examinatorul (d). Daca este necesara repetarea demonstratiilor inainte  de executarea sarcinii, performanta este considerata emergenta.

3) „Esec”: copilul se dovedeste incapabil de a realiza orice componenta a sarcinii. Nu incape executarea sarcinii nici dupa demonstratii repetate.

Un comportament deviant specific poate fi absent, usor sau sever:

1) „Absent”

2) „Usor”:  comportamentul nu corespunde varstei cronologice a subiectului, ci se aseamana cu cel al unui copil mai mic.

3) „Sever”: intensitatea comportamentului, calitatea sau caracteristicile sale prezinta un caracter bizar, diferit sau neobisnuit.

Cand un copil se la un nivel inferior fata de cel al varstei sale cronologice, diferenta dintre deficienta mintala si psihoza se reflecta cel mai adesea, in acest profil. Profilurile copiilor psihotici prezinta inegalitati intre dimensiuni. Profilurile deficientilor mintali prezinta, din contra, o distributie relativ, in privinta raspunsurilor emergente si a nivelurilor de functionare.

Profilul psiho-educational Schopler are meritul de a realiza o individualizare maxima a evaluarii, in scopul conceperii unei interventii educative adecvate.   

Importanta procesului evaluarii

1.      Evaluare contribuie la elaborarea proiectului terapeutic

In functie de de nivelul de dezvoltare si de interesele copilului, dar si de tulburarile particulare, sunt definite obiectivele ale caror realizare este progrersiva: de exemplu: controlul  agitatiei si al nerabdarii, prin propunerea unor exercitii scurte de imitatie, schimbul elementar de obiecte prin exercitii de ” a da- a lua”.

Modificarile comportamentului si progresele neuro-cognitive  trebuie evaluate in mod regulat: rezultatele acestor evaluari constituie o noua baza pentru eventuale ameliorari si /sau reorganizari ale proiectului terapeutic.

2.      Evaluarea poate sa contribuie la prevenirea unor distorsiuni relationale precoce

Evaluarea contribuie nu numai la identificarea precoce a tulburarilor, ci si la furnizarea unor indicatii destul de precise familiei pentru ca acesta sa incerce sa amelioreze aceste disfunctionalitati.

Proiectele terapeutice destinate copilului au in general ca obiective imbunatatirea calitatii contactelor vizuale si posturale, o acceptare mai pronuntata a prezentei altora si diminuarea frecventei comportamentelor motorii inadecvate si a celor stereotipe.

Sedintele de terapie individuala ii sunt propuse copilului, daca este posibil, in prezenta mamei. Alegerea diverselor situatii utilizate pentru realizarea obiectivelor si derularea sedintelor depind de diferite elemente de evaluare: nivelul dezvoltarii motorii, mintale, a limbajului, intesitatea semnelor functionale( atentie, perceptie). In functie de caz, exercitiile se pot axa mai degraba pe prelimbaj, pe motricitate fina si globala sau pe manipularea simbolica a jucariilor.

3.       Evaluare  psihologica contribuie la evaluarea eficacitatii terapeutice

Fiecare dintre instrumentele utilizate in cadrul explorarii functiilor neurocognitive, neurofiziologice, permite si evaluarea eficatitatiii terapiei.consecintele acestor evaluari sunt reajustabile psihoeducative sau farmacologice constante.un copil stabilizat pe plan comportamental poate sa acorde o atentie mai mare persoanelor din jur, sa-si amelioreze schimburile cu acestea si sa realizeze obtinerea acelor abilitati sociale care ii vor facilita autonomia.

In domeniul farmacologic este posibila prefigurarea unor ajustari de doze, prin modificarea schemei terapeutice, prin repartitia dozelor de medicamente pe zi.

In domeniul psihoeducativ pot fi abandonate partial sau total anumite exercitii si pot fi propuse alte noi, mai adecvate.

Examenul psihologic al copiilor autisti este fara indoiala indispensabil, fiind util deopotriva in diagnosticare si terapie. El de inscrie in perspectiva teoretica a psihologiei dezvoltarii cuprinzand instrumente de evaluare clasice si specifice. Aceste evaluari furnizeaza orientarea proiectului terapeutic individualizat si permit totodata aprecierea eficacitatii tratamentelor.

Evaluarea ”ecologica” a unui copil autist

Kanner( 1934) a descris 11 copii prezentand o serie de simptome neobisnuite a fi retinute in acea perioada. Unele dintre acestea se refereau la probleme alimentare, la o apreciere deosebita pentru muzica, la o memorie iesita din comun, la o dezvoltare motorie intarziata, un coeficient de inteligenta care putea ajunge la 140, la inversiunea pronominala, aceste simptome nefiind insa prezente la toti copiii descrisi. Exista, cu toate acestea, o trasatura autista ce era caracteristica si care includea incapacitatea de astabili realtii cu ceilalti, inlocuita de relationarea obsesiva cu unele obiecte, dorinta de mentinere a unui mediu neschimbat si dificultati de comunicare, luand forma mutismului sau ecolaliei.

Studiul initiat de Lichstein (1976) examineaza un copil autist dintr-o perspectiva ecologica, fiind vorba de observatii realizate in mediul vietii sale cotidiene. In afara culegerii informatiilor despre comportamentul ” natural” al unui astfel de copil, scopul studiului include si aplicatiile clinice ale acestei abordari evaluative, precum si masura in care comportamentul copilului este dependent de situatie, reactiile, raspunsurile observate si legaturile existente intre acestea, in vederea construirii unui program educativ coerent si util.

Copilul in cauza este un baiat, care in momentul introducerii terapiei avea 5 ani si 3 luni. Sora mai mare cu 3 ani, descrisa ca un copil sensibil si predispus la crize de furie,  esentialmente normala, frecventeaza o scoala normala. Tatal este absolvent al unui colegiu, iar mama este absolventa a unui liceu, familia apartinand clasei de mijloc.

Pentru  a  studia aparitia spontana a diverselor comportamente la acest copil, au fost observate o serie de activitati de rutina, in trei medii diferite. Aceste medii erau relativ neasemanatoare si au fost alese pentru a examina efectul pe care il pot avea asupra comportamentului.

In cadrul studiului s-a realizat o examinare a covariatiei intre comportamente de-a lungul sedintelor pentru a analiza clasei raspunsurilor si a interactiunilor stimul –raspuns. La acest copil nu a putut fi detectata o dorinta de pastrare a mediului neschimbat; de asemenea, nu au aparut comportamente disruptive si de lamentare. Expresia dragostei neconditionate si dezvoltarea realtiilor obiectuale intre copilul autist si terapeut sunt procedurile de baza ale terapiei psihanalitice aplicate copiilor autisti in special de catre Bettelheim (1967)

Abordarea ”ecologica” a evaluarii, bazandu-se pe un spectru larg de comportamente in diferite medii, ia in considerare subiectul intr-o maniera ignorata de tehnicile evaluative traditionale. Rezultatele acestui studiu pot fi rezumate in cateva idei:

1.    Copilul autist luat in studiu manifesta o mare diversitate de comportament in cursul timpului intr-un anumit mediu dar si in mai multe medii.

2.    Copilul manifesta o absenta marcata a relatiilor cu alti copii non-autisti. El demonstreaza o reactie de raspuns crescuta fata de adulti.

3.    Au fost identificate clase de raspunsuri care reflectau o corelatie inversa intre comportamentele autostimulatoare si capacitatea de atentie si raspuns la mediul copilului.

4.    Nivelurile crescute ale atentiei sociale fata de adulti s-au dovedit a di in stransa legatura cu reducerea aparitiei comportamentelor autostimulatoare.

5.    Programele de interventie ar putea anticipa cresterea inadecvata a unor comportamente inderizabile, insotita de suprinderea planificata a altora.

Probe  de diagnosticare al deficientelor sociocognitive din autism

1.      Sarcini specifice pentru  teoria functinarii mentale –”Theory of mind”

Sarcinile care urmaresc sa puna in evidenta existenta unei TOM au fost utilizate extensiv in ultimii 15 ani. Sarcinile de tip TOM sunt construite pentru  a satisface constrangeri de ordin  ecologic, atat sub aspect formal, cat si sub aspectul continutului. Ele sunt prezentate de obicei ca scenarii, fie jucate de personaje-papusi, fie insotite de imagini care infatiseaza pe rand momentele cheie ale povestirii. Fie ca iau  forma unui ” teatru de papusi”, fie ca sunt de tipul unor ”carti de povesti ilustrate”, materialul utilizate are avantajul de a fi familiar pentru copii.

Apelul la poveste se justifica tinand cont de faptul ca se suprapune peste modul de reprezentare a cunostintelor de catre sistemul cognitiv al copilului, care este predispus la astfel  de constructii narative-initial sub forma unor reprezentari generalizate ale evenimentelor, apoi sub forma scenariilor si sub forma povestilor.

Dupa unii narativitatea constituie tocmai proprietatea definitorie-diferenta specifica a speciei umane(Carrithers,1991), avand avantajul de a putea surprinde dimensiuni temporale dincolo de ” aici si acum”, precum si relatii sociale complexe. Bruner (1986) considera ca naratiunea este singura forma a gandirii care poate sa surprinda ”peisajul constiintei”, intrucat ea nu acopera doar actiuni, ci interpretari pe care le dau oamenii actiunilor, in termeni de scopuri, motivatii, credinte, sentimente, valori. Incarcatura verbala, precum si complexitatea constructiei scenariului limiteaza semnificativ accesibilitatea povestirilor la copiii de varste mici. Formula de testare apeleaza exclusiv la cunostinte explicite ale copiilor in legatura cu situati a data, pe baza carora se da verdictul de posedare sau nu a unei ”theory of mind”(TOM).

In mod traditional, aceste sarcini au fost utilizate punctual, diagnosticul fiind elaborat pe baza performantei la un singur astfel de tip de test.

1.          Testarea credintelor false

A.     Credinte false de ordin I

1). Continutul surpriza/ neasteptat

a). aceasta sarcina, conceputa de Perner, Leekam si Wimmer in 1987, reluata apoi de Wimmer si Hartl in 1991, presupune folosirea unei cutii prototip( bomboane /cutie de chibrituri) in care s-a pus un continut neasteptat(creioane colorate/piese de Logo).

Initial copilului i se prezinta cutia si el este intrebat ce crede ca se gaseste inauntru. Dupa ce a raspuns” bomboane /cutie de chibrituri”, urmeaza sa i se arate continutul actual al cutiei, pe care este solicitat sa il numeasca.

Apoi cutia este inchisa, iar copilului i se spune ca va veni X(un prieteni) caruia i se va arata aceeasi cutie, inchisa-cum i –a fost aratata si lui, si i se va cere sa spuna ce contine aceasta. Copilul trebuie sa prezica raspunsul lui X.

Compararea performantelor subiectilor autisti cu cele ale subiectilor cu leziuni cerebelare dobandite la probe de comutare a atentiei a fost considerata drept argument suplimentar al teoriei in discutie.

Analiza comparativa a modelelor

Localizarea deficitului specific autismului la nivel de ” theory of mind” nnu este univoc acceptata, in ciuda faptului ca aceasta ipoteza a generat un volum de cercetari extrem de bogat. Daca modelul reuseste sa explice tulburarile interactiunii sociale si ale comunicarii, i s-a obiectivat faptul ca nu poate explica o serie de aspecte ale simptomatologiei autiste, in randul carora intra repertoriul restrans de interese, steriotipiile, ritualurile cvasi-obsesive, capacitatiile idioatilor savanti, memoria mecanica excelenta, atasamentele anormale fata de obiecte, raspunsurile neobisnuite la stimuli senzoriali.

2). Locatia neasteptata

a) acest tip de sarcina reprezinta prima incercare de operationalizare a ideii lui Dennett(1987)- de demonstrare a existentei intentionalitatii-de catre Wimmer si Perner, in 1983.

Prim aversiune a acestei sarcini are la baza modelarea uramtorului scenariu: un baietel  pe nume Maxi  ascunde niste ciocolata intr-o cutie albastra. Mama in absenta lui muta ciocolata, iar copiii sunt pusi  sa faca predictii in legatura cu locul in care isi va cauta Maxi ciocolata.

b) doi ani mai tarziu, Baron-Cohen reduc din complexitatea sarcinii si folosesc scenariul”Sally si Anna”.

3). Imaginea neasteptata

Aceasta presupune folosirea unei carti cu poze, care a fost elaborata de Gopnik si Asintogton(1988), in care o imagine partiala a ceea ce parea sa reprezinte urechile unei pisici se dovedeste a fi o imagine neasteptata-petalele unei flori. Copiii sunt intrebati ce va crede un alt copil,care vede doar imaginea partiala, ca reprezinta desenul.

4). Rationament credinta-dorinta

Acest tip de sarcina a fost propusa de catre Harris, Johnson, Hutton, Andrews(1989). Are la baza tot utilizarea unor scenarii, care de aceasta data presupun fie o surpriza placuta, fie una neplacuta. Copiilor li se cere sa prezica o emotie care est provocata de o credinta falsa.

B.     Credinte false de ordin II

1.      Locatia neasteptata

a)    Intelegerea credintelor de ordin II a fost investigata de Perner si Wimmer (1985) cu ajutorul unui alt scenariu care le-a fost prezentat copiilor, tot sub forma unui ” teatru de papusi”.

b)    O alta versiune a sarcinii a fost utilizata de Baron-Cohen (1989)

c)    Povestea propusa de Sullivan, Zaitchik(1993) foloseste starea mentala de”a sti” in locul celei de ” crede”, atitudine proportionala care se considera ca ar fi mai usor de inteles si manipulat.

d)    O povestire bazata pe principiile celei elaborate de Sullivan, este folosita de Hughes et al.(2000). Si in acest caz prezentarea se face sub forma unor ilustratii.

2.          Teste de manipulare

a)         Din moment in care copiii realizeaza ca oamenii pot avea credinte false, ei pot de asemenea sa isi constientizeze si propria capacitate de manipulare a comportamentului celorlalti. Inducerea in eroare a celuilalt presupune tocmai implantarea unei credinte false in mintea acestuia.Un experiment realizat de Peskin(citat de Perner, 1990)a investigat acest lucru

b). Adaptand paradigma folosita de Hala el al.(1991), Yirmiya, Solomonica(1961) propun urmatoarea sarcina: o masina mica este ascunsa intr-una din patru cutii de catre o papusa care lasa urme pe masura ce se deplaseaza catre cutia aleasa. Initial participantilor li se prezinta papusa, de catre experimentator E1. Dupa care urmeaza ascunderea papusii de catre E2 in timp ce E1 si copilul sunt afara din incapere.

3.             Teste de intelegere a surprizei

Ruffman si Keenan(1996) au elaborat mai multe versiuni ale testelor de intelegere a surprizei bazate pe ”rationament retrospectiv”. Testarea intelegerii surprizei s-a facut fie folosind termenul de ”surpriza”, fie cu ajutorul unei fete desenate care exprima surpriza. Materialele folosite pentru versiunea testului presupun mai multe bucati de hartie alba si verde, patru vase de plastic cu capac, doua albe, unul verde si unul galben si doua papusi. 

4.   Teste de inferare a starilor mentale din directia privirii

(Reading the Mind in the Eyes)

Cercetari recente demonstreaza ca majoritatea copiilor normali reusesc la varsta de patru ani sa detecteze din directia privirii cuiva daca persoana respectiva se gandeste la ceva. Testele de acest tip au fost elaborate de Baron-Cohen si Cross(1992) si presupun prezentarea de perechi de fotografii ale unor copii, dintre care unul priveste”frontal” si unul lateral, subiectii fiind intrebati care dinte cei doi gandesc.

Un alt test care foloseste directia privirii este cel in care copiii trebuie sa infereze, pe baza directiei privirii, care este obiectul pe care si-l doreste o anumita persoana-dintre multe ale obiecte. Si la acest tip copiii normali reusesc sa dea raspunsul corect, in shimb cei autisti sunt in mare dificultate. Acest tip de probe este singurul care foloseste stimuli nonverbali pentru evaluarea nivelui de functionare al ”theory of mind”.

5.     Teste de intelegere a metaforelor, sarcasmului si ironiei

Happe(1994) a testat intelegerea limbajului figurat cu ajutorul unei tehnici de comprehensiune a povestilor. Limbajul figurat presupune o intelegere a intentiilor vorbitorului, pentru a trece dincolo de simplu nivel literal al corespondentei dintre cuvinte si referentii acestora. Exemple de limbaj figurat includ sarcasmul(”ce frumos ti-ai curatat camera!”-afirmatia a unui parinte exasperat), si metafora(”are o limba ascutita”). Copiii normali de opt ani trec cu usor, la acest tip de teste de lectura a mintii.

Un test mai simplu este cel de intelegere a intentiei cuiva de a glumi, insa copiii autisti insa indica faptul ca experimentatorul a gresit.

6.     Teste care vizeaza pragmatica

Intelegerea vorbirii figurative si a umorului reprezinta doar un subtest al pragmaticii sau al folosirii limbajului corespunzator contextului social.

Pragmatica include urmatoarele aspecte:

§                Ajustarea vorbirii  cuiva la nevoile ascultatorului

§                Adaptarea continutului vorbirii cuiva la ceea ce ascultatorul stie sau crede ca stie deja

§                Respectarea maximelor conversationale, cum ar fi a fi sincer, relevant, concis si politicos

§                A fi sensibil la contributia celuilalt la conversatie

§                A re cunoaste ce e bine si ce rau sa spui intr-un context particular

§                A-l ajuta pe ascultator sa te urmareasca atunci cand a survenit o schimbare a subiectului

Studiile experimentale vizand pragmatica au fost folosite in primul rand in cazul subiectilor autisti, si se pot grupa in :

1)      Testarea masurii in care maximele lui Grice de relevanta conversationala pot fi recunoscute(Surian el al.1996)

2)      Teste de recunoastere a faptului ca cineva a spus ceva gresit (faux pas) ( Stone el al.1998).

Un faux pas apare atunci cand cineva spune ceva ciudat sau dureros unei alte persoane, fara a sti sau fara a realiza ca nu ar trebui sa spuna ceea ce a spus. Recunoasterea unui faux pas implica deopotriva intelegerea credintei false sau gresite si o inferenta empatica legata de modul in care afirmatia va afecta o anumita persoana. Copiii de 12 ani cu sindrom Asperger sunt in mod semnificativ in urma la acest tip de teste. 

Erori uzuale de interpretare a comportamentului indivizilor autisti inteligenti

Asperger in a recunoaste trasaturile comune sindromului pe care il identificase, el a cazut in cursa propriului sistem de analiza sociala, si a atribui anumite motivatii unor comportamente autiste care erau asociate cu aceste motivatii la copiii normali.

Copiii autisti ar trebui sa fie adevarate genii pentru  a putea intra in mintea celorlalti si a alege cel mai nepotrivit moment posibil pentru a crea o problema, asa cum sustinea Asperger. Povestile care sunt cele mai reamintite si repetate de catre copii sunt exact cele mai socante. Este de asemenea adevarat si faptul ca anumite situatii tensionate incita la actiune, fara nici un fel de rautate sau premeditare din partea copilului. De exemplu in loc sa observe ceremonia, un copil autist va asculta probabil alte sunete din incapere, ca de exemplu tusea celorlalti, soaptele si fosnetele. Iar atunci cand se lasa linistea, copilul obsearva acest lucru si e tentat sa o umple cu sunetul lui prostesc-dar preferat. Chiar daca este intr-un moment nepotrivit acest copil autist nu a planuit cu rautate sa strice ocazia festiva

Copiii autisti sunt din punct de vedere social mult mai tineri decat varsta lor reala. La   patru ani, un copil normal nu e constient de nuantele amuzante sau socante ale afirmatiilor sale. Copiii autisti raman inconstienti din punct de vedere social mult mai mult timp.

Depasirea interpretarilor eronate

Netezirea căilor de comunicare prin interpretare

Uneori comportamentul copiilor autisti trebuie interpretat pentru un profesor, pentru colegi, vanzatorul de la magazin. La fel de des, cuvintele sau actiunile derutante ale celorlalti trebuie interpretate pentru indivizii autisti. Un copil ce e adesea respins si necajit ar putea foarte bine sa –si dezvolte mecanisme de aparare ostile. Nevoia de interpretare este asadar mai mare atunci cand un copil autist sufera de sindromul Asperger decata tunci cand el nu vorbeste, in cazul caruia a fi protejat e un lucru de la sine inteles.

Cu cat o persoana autista este mai capabila, cu atat e mai probabil ca cei din jur se vor astepta ca ea sa-si rezolve problemele fara supraveghere. Ciudatenia unei persoane autiste este cel mai tare in evidenta in situatii comune. Ea nu stie in mod intuitiv ceea ce se presupune ca ar trebui sa stie toata lumea, si ii lipseste constienta existentei alor minti, ceea ce i-ar permite sa-si ghideze comportamentul dupa indicii subtile pe care le ofera contextului. In schimb, in situatii in care aproape toata lumea e nedumerita datorita expectantelor anterior formate, indivizii autisti par mai putin inadaptati. Se pot descurca atunci cand calatoresc intr-o alta tara, de exemplu, parand doar mai putin ciudati dacat ceilalti turisti.

O interpretare a fenomenului de acceptare cu intarziere a ideilor celorlalti

Idivizii autisti nu pot adopta cu usurinta un punct de vedere diferit de al lor. Intampina dificultati maxime in a percepe simultan doua interpretari diferite ale aceleiasi situatii. Daca indiviziilor autisti le lipseste asa numita”theory of mind”, atunci este posibil ca ei sa nu realizeze faptul ca si-au modificat o credinta, si motivele pentru care si-au modificat-o. Ei au credinte, pe care le pot modifica, dar masura in care ei stiu cum se formeaza credintele e cu totul alta problema.

Mijloc suprem de schimbare

Nimic nu e la fel de eficient in a indruma o persoana autista ca intarirea pozitiva. Aici nu este vorba de a ”corupere” individul printr-o recompensa oferita pentru modificarea comportamentului, ci este vorba despre intariri pozitive continue, prin remarci favorabile si aprecieri manifestate exact la timpul potrivit. Acestea trebuie selectiv directionate catre orice semn de schimbare dezirabila. Persoana autista devine atat de anxioasa, incat o mica greseala poate provoca o reactie emotionala catastrofica. Toti adultii autisti pe care i-am cunoscut raspund favorabil la complimentele sincere.

Compromisuri: a invata cand e suficienta interventia

Sub presiunea timpului, un autist nu va sti intuitiv ce detalii ale toaletei cotidiene sa elimine. Spalatul dintilor, curatarea unghiilor, folosirea deodorantului, a samponului, schimbarea lenjeriei, spalarea corpului, taierea parului, schimbarea sosetelor, curatarea hainelor si multe alte detalii ale toaletei zilnice trebuie accentuate pentru o persoana autista. Cea mai buna tactica de a fixa un plan(orar)- si de a mentine instructiunile la un nivel de baza. Poate fi indus un anumit grad de discriminare utilizand o scala de la unu la zece, aplicata doar toaletei zilnice.

Oamenii normali fac compromisuri cu propriile lor planuri mai mult decat sunt dispusi sa admita atunci cand ofera sfaturi. Fiecare dispozitiv si fiecare obiect de imbracaminte are atasate o serie de reguli de ingrijire si avertismente extreme pentru netratarea lor cu atentia cuvenita. Acest lucru poate coplesi o persoana autista care nu poate discrimina esentialul de banal. Cu cat individul e mai institutilonalizat, cu atat el trebuie sa-si faca mai putine griji. Cei ce se aventureaza de unii singuri merita sfaturi sincere care sa includa scurtaturi si omisiunni acceptabile.

Sprijinirea unei persoane autiste in identificarea unui sistem de suport

Deja in adolescenta, autistii cu inteligenta normala trebuie sa realizeze faptul ca mintile celorlalti pot contine cunostinte care lor le lipsesc, ca de exemplu informatii factuale. Ei au in continuare tendinta de a presupune ca altii ar trebui sa stie ce se petrece in mintea lor fara a li se supune, si se considera uneori responsabili de adetine informatii pe care nimeni nu asteapta ca ei sa le detina

Cele mai bune surse de suport sunt familia, prietenii si colegii de munca deoarece acestia sunt oamenii cei mai capabili sa-l inteleaga pe individ. Dar in timp membrii familiei devin tot mai putin capabili sa ofere ajutor. O peroana autista are rar prieteni apropiati.

Metode de evaluare pentru copilul autist- I

Autismul nu este o boala in sine ci o manifestare, un tip de comportament care insoteste o anumita conditie psihica.

Tulburarile de comportament ale copilului autist fac uneori extrem de dificila utilizarea metodelor de examinare standardizata. Evaluarea trebuie sa tina seama de antecedentele copilului, examinatorul practicand cel mai adesea o metodologie multipla de cercetare a cazului.

In domeniul tulburarilor de comportament si de dezvoltare, demersul complementar de evaluare clinica (constituit in sisteme) a fost resimtit a fost resimtit in mod progresiv ca o necesitate. Aceste sisteme nu se substituie examenului clinic, ci il sustin. Ele permit transcrierea in cateva cuvinte a observatiei cotidiene si faciliteaza astfel dialogul intre diferitele persoane implicate. Diversele sisteme puse la punct permit masurarea comportamentelor si a functiilor, asa cum alte evaluari clinice implica o cuantificare a datelor observatiei medicale ca pulsul, temperatura si tensiunea arteriala.

Sistemle evaluarii clinice (scale, chestionare) au ca punct de plecare listelel simptomelor comportamentale, carora le sunt aplicate elementele de masura, permitand aprecierea diverselor grade de intensitate sau de frecventa.

Primul nivel de observatie: evaluarea comportamentelor

Plecand de la aceasta evaluare, va fi posibila:

1.                       definirea sectoarelor comporamentale, in care manifestarile sunt in mod special inadaptate si

2.                       urmarirea evolutiei notelor comportamentale in cursul terapiei.

Al doilea nivel al observatiei: evaluarea functionala

Aceasta metoda provine din conceptia neurofiziologica asupra autismului. Evaluarea comportamentelor, a dezvoltarii si a functionalitatii copiilor autisti cu ajutorul scalelor si al testelor adecvate este indispensabila pentru prezicerea diagnosticului, pentru determinarea severitatii tulburarilor si elaborarea proiectului terapeutic individualizat.

Evaluarea dezvoltarii mintale si globale la copiii autisti

Evaluarea psihologica a tulburarilor mintale in cadrul autismului, ea presupune, la randul ei, posibilitatea unor abordari diferite, dintre care le amintim pe cea psihometrica si pe cea clinico-experimentala, ca fiind cele mai importante.

Examinarea unui copil autist necesita respectarea unor reguli elementare. Inainte de a propune probele din cadrul testelor, este de dorit realizarea familiarizarii copilului cu locul si cu examinatorul.

Clinicianul trebuie sa dea dovada de multa rabdare, ingeniozitate si perseverenta pentru a-i permite copilului sa se destinda, sa nu alunece in stereotipii si pentru a-i facilita motivatia. De asemenea, sala in care se desfasoara examinarea trebuie sa fie silentioasa, cu decoratii discrete si bine luminata. Activitatile sunt propuse tinand cont de interesul si atentia copilului.

Aboradrea psihometrica

Testele psihometrice furnizeaza date cantitative legate de functiile psihice, in ceea ce priveste inteligenta, exprimate in coeficientul de inteliganta Q.I. Pentru posibilitatea elaborarii unui proiect educativ si terapeutic adecvat, datele calitative obtinute la diferite subteste constituie o baza extrem de utila.

Abordarea clinico-experimentala

Metoda clinica, invocata printre altii de J. Piaget, permite, cu ajutorul diverselor sarcini cognitive si sociale, punerea in evidenta a diferitelor strategii de rezolvare a problemelor, a modurilor si mijloacelor de comunicare utilizate de copil.

Daca subiectul nu reuseste sa gaseasca singur solutia problemei, o alta procedura de evaluare consta in a-l ajuta, a-l asista, aratandu-i comportamentele care permit intelegerea sarcinii. Daca, dupa acest demers, copilul reuseste, nivelul corespunzator de intelegere este numit „nivelul de dezvoltare potential”. Distanta dintre cele doua niveluri corespondente „zonei proxime dezvoltarii” sau „potentialului de  invatare”; este vorba de un spatiu individual de progres, in care sunt asteptate o serie de achizitii din partea copilului.

Tehnicile de evaluare psihologica presupun punerea in lumina a elementelor care caracterizeaza comportamentul, dezvoltarea si functionarea copilului autist si vizeaza realizarea unui portret individual al acestuia.

Evaluarea dezvoltarii psihice, cuprizand atat dezvoltarea psihomotorie cat si cea cognitiva, se realizeaza prin intermediul unor teste clasice de evaluare a dezvoltarii globale, care pot fi utilizate, in unele cazuri si pentru copii autisti: Scala Burnet-Lezine, Scala de aptitudini McCarthy, Scala de dezvoltare cognitiva Chevrie-Muller, Scalelel de dezvoltare Griffiths, la care se adauga scale avand o specificitate mai mare pentru domeniul autismului.

Aceste din urma evaluari specifice sunt efectuate cu ajutorul testelor sau scalelor care tin seama de particularitatile tulburarilor din autism si exploreaza anumite sectoare ale dezvoltarii psihice, alterate cu precadere copilului autist.

1) Cognitia senzorio-motrica

Scalal lui Uzgiris-Hunt (IPDS:  Infant Pshyhological Development Scale) este o proba de tip piagetian avand ca punct de plecare descrierea conduitelor copilului autist in varsta de 0 pana la 24 dde luni. Este compusa din itemi ierarhizati pe o scala de varsta si de stadii, grupati in 6 rubrici, fiecare dintre acestea corespunzand unei activitati cognitive specifice: permanenta obiectului; relatii spatiale; mijloace-scopuri; imitatie; cauzalitate operationala; scheme. Nivelul dezvoltarii atins de un copil este exprimat sub forma de varsta ADA (Age de developpement aproximatif) sub forma de stadii de inteligenta senzorio-motrica (I-IV), in functie de metoda clinica aleasa de examinator.

2)Comunicarea

Scala de dezvoltare a comunicarii Seibert-Hogan sau ESCS (Early Social Communication Scale), construita de asemenea dupa modelul pigetian, acopera perioada 0-30 de luni, explorand dezvoltarea comunicarii copilului prin analizarea a trei tipuri de activitati: intercatiune sociala, atentia concomitenta, ajustarea comportamentului. Fiecare dintre aceste activitati este studiata prin trei manifestari sau moduri (raspuns, angajare, mentinere), pentru primele doua, si prin doua (raspuns, angajare) pentru a treia. Activitatile sunt caracterizate prin itemi ierarhizati pe 5 niveluri, discriminate si ordonate semnificativ. Aceste niveluri corespund stagiilor piagetiene:

· nivelul 0 = stadiul I (0-2 luni)

· nivelul 1 = stadiul II si III (0-7 luni)

· nivelul 2 = stadiul IV (9-12 luni)

· nivelul 3 = stadiul V (12-18 luni)

· nivelul 4 = stadiul VI (20-30 luni)

3) Cognitia si limbajul

Pentru completarea evaluarii dezvoltarii verbale furnizate de scale de dezvoltare globala, este uneori necesara folosirea unor instrumente cu specificitate crescuta. Testele de vocabular in imagini Lege si Dagne, Deltour si Hupkens si ale lui Boehm investigheaza cu ajutorul unui set de imagini sau desene cunostintele lexicale si capacitatile de expresie comprehesiune verbala ale copilului.

Evaluarea notiunii de numar, a capacitatilor de organizare spatiala si temporala, a dezvoltarii sociale si motricitatii se realizeaza cu ajutorul unor instrumente clinice adecvate elaborate de G. Lelord si D. Sauvage.

Studiul dezvoltarii functiilor congnitivo-sociale

Studiul prevede o baterie de teste constituite din 16 rubrici, corespunzand cognitiei senzorio-motrice (7 subteste) si cognitiei socio-emotionale (9 subteste).

Fiecare subtest este compus din itemi ierarhizati in stadii de dezvoltare cognitiva, conform teoriei piagetene, iar principalele functii studiate vizeaza elementele cheie de evaluare.

§  Cognitie: probele sunt extrase din Scala IPDS si din Testul lui Lowe si Costello-Symbolic Play Test, care exploreaza dezvoltarea capacitatilor de utilizare functionala si simbolica a obiectelor intre 1-3 ani.

§  Prelimbaj: itemii sunt imprumutati din testele de dezvoltare traditionale (Brunet-Lezine, Griffiths) si din probele clinice axate pe modelul piagetian (Mahoney).

§  Comunicarea: evaluarea se realizeaza cu ajutorul unor itemi selectionati din Scala de comunicare Seibert-Hogan.

§  Relatie: probele din domeniul relatiei afective sunt celel ale scalei Gonin-Decarie si ale Scalei calitatii atasamentului(Ainsworth).

§  Emotie: probele sunt extrase din scalele de dezvoltare socio-emotionala Lewis si Michalson.

Cotarea permite obtinerea unui scor mediu in cele doua sectoare ale dezvoltarii psihice: cognitie practica, cognitie socio-emotionalal si un scor pentru fiecare din functiile si domeniile de evaluare. Profilul cognitivo-social al copilului este determinat prin relationarea diferitelor niveluri de reusita.

Studiul functionarii cognitive

Observatiile comportamentale au fost confruntate cu studiile electro-fiziologice legate de potentialele corticale evocate: instabilitatea si varietatea raspunsurilor comportamentale si corticale sunt dovada existentei unor tulburari bazale a reglarii activitatii autistului.

Pentru a adanci problema descrierii acestui fenomen neurocognitiv a fost pusa la punct o scala de evaluare compusa din 15 itemi. Datele obtinute, adaugate la evaluarile comportamentului si dezvoltarii, permit aprecierea mobilitatii, disponibilitatii si stabilitatii activitatilor cognitive ale copilului.

Scale de evaluare utilizate in autismul infantil

Scalele de evaluare sunt destinate inregistrarii comportamentului unui subiect aflat intr-o situatie concreta, reala, in maniera obiectiva, precisa. Comparativ cu testele, ele nu necesita participarea subiectului examinat, ci interventia unui observator competent si experimentat, care poate, de altfel, utiliza o terta persoana.

Scalele de evaluare permit masurarea intensitatii unor comportamente sau simptome la un anumit moment. Simptomul inregistrat pe o scala poate fi definit ca: „orice fenomen anormal in comportamentul, atitudinea sau ideile subiectului”. Acest fenomen observabil poate fi cuantificat de la „0  la un maximum” sau de la „absent la foarte important”.

Aceste instrumente se prezinta sub forma de chestionare, liste de simptome care trbuie scoase in evidenta (chek-list), inventare, sale de apreciere sau de evaluare. Ele treuie diferentiate de testele psihologice de eficienta sau de personalitate care presupun existenta unui material si a unor probe standardizate si de scalelel de diagnostic destinate includerii unui subiect intr-o categorie nosologica.

Se disting trei tipuri de scale de evaluare:

1) Scalele de autoevaluare, care sunt administrate subiectului insusi, sub forma unui chestionar care urmeaza a fi completat sau a unor fise de clasat. Este astfel evitata interventia unui intermediar. Folosirea acestora este limitata subiectii cooperanti, care inteleg termenii utilizati. La copii, aceste scale pot fi folosite doar incepand de la 8-9 ani.

2) Scalele de evaluare cu evaluator extern, in care  notele sunt atribuite in cursul sau in urma unui examen psihiatric clasic. Examinatorul tine cont de informatiile primite din partea parintilor sau a anturajului si de comportamentul manifest al subiectului. Acestea se pot obtine si sub forma unor interviuri standardizate cu parintii.

3) Scalele de comportament, care sunt completate dupa observarea prelungita a comportamentului subiectului in diverse situatii aparute spontan sau provocate.

Chestionarul diagnostic E2 Rimland

 Prima versiune a acesteui chestionar dateaza din 1964 si conta dintr-o serie de 76 de intrebari cu raspunsuri la alegere, raspunsuri date de catre parinti sau de catre persoanele care ii ingrijesc pe copii. In urma unor studii de validare, s-a ajuns la forma E2, care se refera in principal la antecedentele si anomaliile in dezvoltare, survenite inainte de 6 ani. Aceasta forma cuprinde 79 de intrebari. A fost conceputa si o grila dpe care se noteaza aparitia punctelor pozitive, corenspunzatoare semnelor caracteristice autismului, si a celor negative, corespunzatoare raspunsurilor care denota o patologie non-autistica.

Dupa opinia lui Rimland, scorurile mai mari de 20 sunt argumente in favoare includerii copiilor in categoria celor ce prezinta tulburarea autistica clasica, tip Kanner.

Adaptarea franceza a chestionarului E2 are in vedere  reformularea unor itemi, ea cuprinde 79 de intrebari, dintre care 41 vizeaza sindromul comportamental (motricitatea spontana, imitatia, tulburarile perceptive, izolarea afectiva) si 17 vizeaza limbajul.

Acest chestionar permite culegerea a numeroase informatii asupra comportamentului copilului, informatii care vor fi utile pentru precizarea originii, a conditiilor de aparitie si a naturii tulburarilor observate

Scala de observatie a comportamentului Freeman (SOC)

Scala de observatie a comportamentului a fost elaborata de Freeman in 1978  si se refera la evaluarea obiectiva a comportamentului copiilor autisti intr-un context de dezvoltare dat. In versiune originala, ea cuprinde 67 de itemi. Sedinta se desfasoara intr-o sala cu jucarii adaptate varstei si poate fi impartita in 9 perioade de cate trei minute.

Intr-un prim timp, copilul „face ceea ce doreste”, examinatorul ramanand pasiv. Este introdus apoi in situatii de joc bine definite sau de simulari standardizate. Cotarea scalei este bazata pe frecventa aparitiei comportamentelor marcate in cursul fiecarei perioade de 3 minute. Se utilizeaza, pentru cotare, urmatoarele cifre:

0. – absent

1. – apare odata

2. – apare de doua ori

3. – apare permanent

Scala de evaluare a comportamentelor autistice (ECA)

Istoria intocmirii acestei scale cuprinde mai multe etape incepand cu anul 1973, cand a fost pusa la punct de catre Lelord scala asa-numita „Bretonneau”. Scopul initial al acestei scale era punerea in relatie a variabilelor clinice si electrofiziolozice.

Cea dintai versiune a scalei, numita Bretonneau I sau ECA I a fost alcatuita plecand de la raportul Duche (1969). Ea se prezenta sub forma unui chestinar de 55 de itemi, la care se raspunde prin „da” sau „nu”. Aceasta varianta a fost apoi modificata, pastrandu-se doar 28 de itemi.

A doua versiunea,  Bretonneau II  sau ECA II, elaborata in urma unei analize factoriale a corespondentelor, a permis degajarea a 18 itemi dintre cei 55 initiali si stabilirea unor corelatii intre datele clinice si electrofiziologice. In 1978, referindu-se la criteriile retinute pentru DSM III, cei 18 itemi au fost regrupati in 6 rubrici, unii dintre ei fiind reformulati (Garreau, 1980, Lelord, 1981).

Utilizari: prcatica clinica si cercetarea

„Profilul comportamental” individual si evolutia sa

Scala ECA rezuma evaluarea psihiatrica realizata de clinician. Cotarea diverselor simptome permite obtinerea unui portret sau profil simptomatic pentru un copil sau pentru un grup de copii la un moment dat.

Aceasta scala poate fi utilizate in mod regulat. Completat la intervale de timp apropiate si regulate, profilul simptomatic al unui copil poate fi urmarit pe parcursul mai multos luni.

Scala ECA este esentialmente descriptiva. Ea permite realizarea unor rezumate observative precise. Notele atribuite simptomelor pot alcatui un adevarat grafic, pe care pot fi urmarite variatiile pe perioade, mergand de la cateva saptamani la cateva luni.

Scala ECA si tehnicile terapeutice

Evantaiul terapeutic de care poate beneficia un copil autist intr-un serviciu pedo-psihiatric cuprinde trei categorii: interventiile educative, psihoterapiile si terapiile farmacologice. Rezumatele clinice oferite de scala ECA sunt foarte utile in acest domeniu.

Scala de evaluare a autismului infantil a autismului infantil Schopler

Scala a fost conceputa pentru prima data in 1971 de catre E. Schopler. R. Reichler si B. Renner avand ca  obiective identificarea copiilor autisti si distrugerea cazurilor de autism usor si moderat de cazurile severe.

Scala este compusa din 15 itemi dupa cum urmeaza:

I. Relatia cu oamenii

Devierile care pot apare in raport cu o relatie pot sa fie relativ usoare, ca de exemplu, o timiditate exagerata, un anume negativism, evitarea unui contact vizual, dar pot merge pana la forme severe, ca dezinteres profund, evitare si uitare.

Se noteaza reactia copilului la contactul fizic , la manifestarile de afectiune si raspunsurile la solicitari, la critici si la pedepse.

II. Imitatia (verbala si motrica)

Imitatia verbala poate include repetarea unor simple vocalize pana la repetarea unor fraze lungi si complicate.

Imitatia motrica include atat imitatia motrica globala, cat si imitatia fina (copierea unor forme, decuparea cu foarfeca sau jocul cu obiecte mici).

III. Reactia afectiva adecvata sau inadecvata

Se acorda atentie gradelor extreme si inexplicabile ale raspunsurilor afective sau rigiditatii acestora precum si celor care sunt, ocazional, mai putin evidente si scurte. Se va considera ca intensitatea raspunsului este anormala, atunci cand copilul nu manifesta vreo emotie in situatiile in care subiectii normali de aceeasi varsta prezinta asemenea emotii, cand are accese de furie sau devine foarte agitat ca raspuns la un eveniment minor.

IV. Utilizarea corpului

Se observa activitatile de tip decupaj, desen, puzzle si se evalueaza frecventa si intensitatea utilizarii bizare ale corpului.

V. Utilizarea obiectelor

Se observa de asemenea modul in care copilul se o joaca pe o perioada nestructurata, in care adultul nu intervine.

VI. Adaptarea la schimbare

Adaptabilitatea copilului la schimbare poate fi evaluata luand in considerare disponibilitatea copilului de a trece de la un obiect la altul si de a schimba instrumentele in cadrul aceleiasi activitati. Se noteaza reactia copilului la schimbarea activitatii, la tentativele de modificare a raspunsurilor sau comportamentelor organizate, la schimbarea rutinei.

Devierile pot avea forma unui refuz al copilului de a inapoia un obiect, de a termina o activitate sau, in caz extrem, poate fi vorba de o rezistenta severa si de o iritabilitate pronuntata la schimbarea obiectului sau a activitatii.

VII. Raspunsurile vizuale

Se observa masura in care copilul isi utilizeaza ochii normal cand  priveste obiectele sau cand interactioneaza cu oamenii. Devierile includ atat evitarea raspunsului vizual, cat si comportamentele vizuale bizare. Forma mai severe constau in grimase repetate in fata oglinzii, privirea fixa a luminilor.

VIII. Reactia la sunete

Se urmareste lipsa de atentie in raport cu sunetele si conversatia sau evitarea acestora, cat si hipersensibilitatea fata de acestea. Se noteaza atractia neobisnuita sau frica de unele sunete. Copilul poate reactiona in maniera excesiva la sunete normale, tresarind sau acoperindu-si urechile cu mainile

IX. Reactia la miros, gust, durere

Comportamentele care pot sa apara sunt mirosirea, gustarea, atingerea unor obiecte mai degraba pentru senzatia produsa decat experientei functionale.

Se disting insa aici comportamentele infantile (ducerea la gura a obiectului ) si anomaliile mai severe care presupun chiar introducerea lui in gura. Se urmaresc eventualele reactii la durere.

X. Teama, nervozitatea

Anxietatea se poate manifesta sub mai multe forme, ca de exemplu: plansetele, tipetele, rasul nervos, retragerea si temerile.

Prima separare de parinti, ori uneori marionetele si anumite jocuri pot declansa raspunsuri anxioase din partea copilului.

XI. Comunicare verbala

Anomaliile la nivelul comunicarii verbale pot merge de la un simplu retard in dezvoltarea limbajului, la utilizarea exclusiva a unui limbaj aparte, bizar, asemeanator unui jargon sau la ecolalie. Se noteaza modul in care copilul vorbeste, easpunde la intrebari si repeta cuvinte sau sunete la cerere.

XII. Comunicarea non-verbala

Copii care prezinta un deficit de imbaj pot sa dezvolte sau nu mijloace non-verbale de comunicare

XIII. Nivelul activitatii

Trebuie sa se tina seama de varsta copilului, de durata examinarii, trebuie sa aiba ocazia de a se misca in mod liber, evaluandu-se insa si capacitatea de a se misca in mod liber, evaluandu-se insa si  capacitatea de a se controla, in momentul in care examinatorul insista sa stea linistit. Trebuie luate in considerare hiperactivitatea sau pasivitatea

XIV. Nivelul si consistenta functiilor intelectuale

 Se evalueaza nivelul general de functionare intelectuala si omogenitatea acestui nivel de la un tip de abilitate la altul. Se ia in considerare utilizarea si intelegerea limbajului, a numerelor, a conceptelor dar si a modului in care copilul isi aduce aminte de lucruri vazute sau auzite, modul in care exploreaza mediul si in care intelege functionarea lucrurilor.

XV.  Impresia generala

Aceasta evaluare este realizata luand in considerare toate informatiile posibile furnizate de parinti, de dosarele medicale.

In ceea ce priveste  interpretare rezultatelor, categoria diagnostica este determinata pe baza scorului total obtinut de copil si a numarului de itemi la care a realizat un scor de 3 sau mai mult.

Scopul acestei scale  este evaluarea comportamentului fara a se recurge la explicatii cauzale

Scorul total se va distringe intre un copil autist si alti copii cu diverse tulburari de dezvoltare. De exemplu un copil  deficient dar nu autist, poate prezenta  reactii afective neobisnuite (deprimare, inhibare, expresie faciala bizara) si poate fi cotat cu (2)  la rubrica „Raspunsuri emotionale”.

Scala de evaluare a autismului infantil Schopler este importanta datorita faptului ca se bazeaza pe observarea directa a comportamentului copilului. Ea poate fi utilizata in mode special pentru clasificare, cercetare; de asemenea, ea furnizeaza un rezumat descriptiv al comportamentelor patologice.