Profilul Psiho-Educational Schopler (P.P.E.)
Profilul psiho-educational a fost conceput de E.Schopler si R.J. Reichler in 1976 si a fost revizuit in 1979.
Obiectivele acestui instrument sunt:
- Evaluarea dimensiunilor importante de dezvoltare pentru copii (imitatie, perceptie, motricitate fina, motricitate globala, performanta cognitiva, integrare ochi-mana, limbaj) pana la nivelul de functionare normala echivalent varstei de 7 ani;
- Evaluarea gradului de deviatie comportamentala;
- Precizarea obiectivelor pedagogice ale unui program de interventie individualizata.
P.P.E. se aplica la copii normali de varsta prescolara, la deficienti mintali intre 1-12 ani si la copii autisti.
Modul de administrare este urmatorul: evaluatorul ii cere verbal copilului sa efectueze un numar de sarcini, care unst legate de dimensiunile importante ale dezvoltarii. In masura in care copilul este incapabil sa realizeze sarcina, examinatorul il ajuta mimandu-i-o. In cazul unui nou esec al copilului, adultul ii arata copilului cum sa procedeze. In ultima instanta, examinatorul executa impreuna cu copilul actiunile care compun sarcina.
Sesiunea de evaluare ofera ocazia determinarii ritmului de invatare al subiectului. Examinatorul poate evalua si competenta sociala a copilului, observand masura in care comportamentul sau se schimba cand adultul isi modifica vocea (intensitate, intonatie) sau isi transforma fizionomia.
In ceea ce priveste continutul P.P.E. acesta consta dintr-o scala de evaluare a dezvoltarii si o scala de devianta
A. Scala de evaluare a dezvoltarii este compusa din 95 itemi care sunt repartizati in 7 sectoare:
1) Imitatia: 10 itemi masoara capacitatea copilului de a imita comportamente verbale si motorii.
2) Perceptia: 11 itemi masoara functionarea perceptiei vizuale si a celei auditive. Abilitatile perceptive permit integrarea informatiilor senzoriale si contribuie la descoperirea si construirea mediului inconjurator.
3) Motricitatea fina: 10 itemi permit evaluarea abilitatilor existente in mod normal la un copil in cadrul activitatilor de autonommie si de joc.
4) Motricitatea globala: masurata de 11 itemi. Abilitatile puse sunt cele care dezvolta atentia copilului si usureaza locomotia.
5) Integrarea ochi-mana: 14 itemi masoara in acelasi timp coordonarea ochi-mana si motricitatea fina, competente esentiale pentru stapanirea scrisului si a desenului.
6) Performanta cognitiva: 20 itemi evalueaza intelegerea limbajului, fara a necesita un raspuns verbal explicit.
7) Cognitiv-verbal: 19 itemi permit evaluarea limbajului expresiv al copilului.
B. Scala de devianta este constituita din 44 itemi destinati identificarii coportamentelor deviante si psihotice. Scala evalueaza urmatoarele 5 dimensiuni:
1) afectivitatea,
2) relatia, cooperarea, interesele umane,
3) jocul si interesul fata de obiect,
4) modalitati senzoriale,
5) limbajul
Itemii scalei de devianta permit compilarea observatiilor comportamentale in momentul bilantului evaluativ
Sistemul de notare a itemilor de dezvoltare este divizat pe trei nivele:
1) „Reusita”: copilul executa sarcina la simpla comanda verbala a examinatorului, fara nici un ajutor (a).
2) „Emergenta”: copilul poate realiza sarcina dupa un ajutor vizual (b), o demonstratia (c) sau chiar o actiune convergenta cu examinatorul (d). Daca este necesara repetarea demonstratiilor inainte de executarea sarcinii, performanta este considerata emergenta.
3) „Esec”: copilul se dovedeste incapabil de a realiza orice componenta a sarcinii. Nu incape executarea sarcinii nici dupa demonstratii repetate.
Un comportament deviant specific poate fi absent, usor sau sever:
1) „Absent”
2) „Usor”: comportamentul nu corespunde varstei cronologice a subiectului, ci se aseamana cu cel al unui copil mai mic.
3) „Sever”: intensitatea comportamentului, calitatea sau caracteristicile sale prezinta un caracter bizar, diferit sau neobisnuit.
Cand un copil se la un nivel inferior fata de cel al varstei sale cronologice, diferenta dintre deficienta mintala si psihoza se reflecta cel mai adesea, in acest profil. Profilurile copiilor psihotici prezinta inegalitati intre dimensiuni. Profilurile deficientilor mintali prezinta, din contra, o distributie relativ, in privinta raspunsurilor emergente si a nivelurilor de functionare.
Profilul psiho-educational Schopler are meritul de a realiza o individualizare maxima a evaluarii, in scopul conceperii unei interventii educative adecvate.
Importanta procesului evaluarii
1. Evaluare contribuie la elaborarea proiectului terapeutic
In functie de de nivelul de dezvoltare si de interesele copilului, dar si de tulburarile particulare, sunt definite obiectivele ale caror realizare este progrersiva: de exemplu: controlul agitatiei si al nerabdarii, prin propunerea unor exercitii scurte de imitatie, schimbul elementar de obiecte prin exercitii de ” a da- a lua”.
Modificarile comportamentului si progresele neuro-cognitive trebuie evaluate in mod regulat: rezultatele acestor evaluari constituie o noua baza pentru eventuale ameliorari si /sau reorganizari ale proiectului terapeutic.
2. Evaluarea poate sa contribuie la prevenirea unor distorsiuni relationale precoce
Evaluarea contribuie nu numai la identificarea precoce a tulburarilor, ci si la furnizarea unor indicatii destul de precise familiei pentru ca acesta sa incerce sa amelioreze aceste disfunctionalitati.
Proiectele terapeutice destinate copilului au in general ca obiective imbunatatirea calitatii contactelor vizuale si posturale, o acceptare mai pronuntata a prezentei altora si diminuarea frecventei comportamentelor motorii inadecvate si a celor stereotipe.
Sedintele de terapie individuala ii sunt propuse copilului, daca este posibil, in prezenta mamei. Alegerea diverselor situatii utilizate pentru realizarea obiectivelor si derularea sedintelor depind de diferite elemente de evaluare: nivelul dezvoltarii motorii, mintale, a limbajului, intesitatea semnelor functionale( atentie, perceptie). In functie de caz, exercitiile se pot axa mai degraba pe prelimbaj, pe motricitate fina si globala sau pe manipularea simbolica a jucariilor.
3. Evaluare psihologica contribuie la evaluarea eficacitatii terapeutice
Fiecare dintre instrumentele utilizate in cadrul explorarii functiilor neurocognitive, neurofiziologice, permite si evaluarea eficatitatiii terapiei.consecintele acestor evaluari sunt reajustabile psihoeducative sau farmacologice constante.un copil stabilizat pe plan comportamental poate sa acorde o atentie mai mare persoanelor din jur, sa-si amelioreze schimburile cu acestea si sa realizeze obtinerea acelor abilitati sociale care ii vor facilita autonomia.
In domeniul farmacologic este posibila prefigurarea unor ajustari de doze, prin modificarea schemei terapeutice, prin repartitia dozelor de medicamente pe zi.
In domeniul psihoeducativ pot fi abandonate partial sau total anumite exercitii si pot fi propuse alte noi, mai adecvate.
Examenul psihologic al copiilor autisti este fara indoiala indispensabil, fiind util deopotriva in diagnosticare si terapie. El de inscrie in perspectiva teoretica a psihologiei dezvoltarii cuprinzand instrumente de evaluare clasice si specifice. Aceste evaluari furnizeaza orientarea proiectului terapeutic individualizat si permit totodata aprecierea eficacitatii tratamentelor.
Evaluarea ”ecologica” a unui copil autist
Kanner( 1934) a descris 11 copii prezentand o serie de simptome neobisnuite a fi retinute in acea perioada. Unele dintre acestea se refereau la probleme alimentare, la o apreciere deosebita pentru muzica, la o memorie iesita din comun, la o dezvoltare motorie intarziata, un coeficient de inteligenta care putea ajunge la 140, la inversiunea pronominala, aceste simptome nefiind insa prezente la toti copiii descrisi. Exista, cu toate acestea, o trasatura autista ce era caracteristica si care includea incapacitatea de astabili realtii cu ceilalti, inlocuita de relationarea obsesiva cu unele obiecte, dorinta de mentinere a unui mediu neschimbat si dificultati de comunicare, luand forma mutismului sau ecolaliei.
Studiul initiat de Lichstein (1976) examineaza un copil autist dintr-o perspectiva ecologica, fiind vorba de observatii realizate in mediul vietii sale cotidiene. In afara culegerii informatiilor despre comportamentul ” natural” al unui astfel de copil, scopul studiului include si aplicatiile clinice ale acestei abordari evaluative, precum si masura in care comportamentul copilului este dependent de situatie, reactiile, raspunsurile observate si legaturile existente intre acestea, in vederea construirii unui program educativ coerent si util.
Copilul in cauza este un baiat, care in momentul introducerii terapiei avea 5 ani si 3 luni. Sora mai mare cu 3 ani, descrisa ca un copil sensibil si predispus la crize de furie, esentialmente normala, frecventeaza o scoala normala. Tatal este absolvent al unui colegiu, iar mama este absolventa a unui liceu, familia apartinand clasei de mijloc.
Pentru a studia aparitia spontana a diverselor comportamente la acest copil, au fost observate o serie de activitati de rutina, in trei medii diferite. Aceste medii erau relativ neasemanatoare si au fost alese pentru a examina efectul pe care il pot avea asupra comportamentului.
In cadrul studiului s-a realizat o examinare a covariatiei intre comportamente de-a lungul sedintelor pentru a analiza clasei raspunsurilor si a interactiunilor stimul –raspuns. La acest copil nu a putut fi detectata o dorinta de pastrare a mediului neschimbat; de asemenea, nu au aparut comportamente disruptive si de lamentare. Expresia dragostei neconditionate si dezvoltarea realtiilor obiectuale intre copilul autist si terapeut sunt procedurile de baza ale terapiei psihanalitice aplicate copiilor autisti in special de catre Bettelheim (1967)
Abordarea ”ecologica” a evaluarii, bazandu-se pe un spectru larg de comportamente in diferite medii, ia in considerare subiectul intr-o maniera ignorata de tehnicile evaluative traditionale. Rezultatele acestui studiu pot fi rezumate in cateva idei:
1. Copilul autist luat in studiu manifesta o mare diversitate de comportament in cursul timpului intr-un anumit mediu dar si in mai multe medii.
2. Copilul manifesta o absenta marcata a relatiilor cu alti copii non-autisti. El demonstreaza o reactie de raspuns crescuta fata de adulti.
3. Au fost identificate clase de raspunsuri care reflectau o corelatie inversa intre comportamentele autostimulatoare si capacitatea de atentie si raspuns la mediul copilului.
4. Nivelurile crescute ale atentiei sociale fata de adulti s-au dovedit a di in stransa legatura cu reducerea aparitiei comportamentelor autostimulatoare.
5. Programele de interventie ar putea anticipa cresterea inadecvata a unor comportamente inderizabile, insotita de suprinderea planificata a altora.
Probe de diagnosticare al deficientelor sociocognitive din autism
1. Sarcini specifice pentru teoria functinarii mentale –”Theory of mind”
Sarcinile care urmaresc sa puna in evidenta existenta unei TOM au fost utilizate extensiv in ultimii 15 ani. Sarcinile de tip TOM sunt construite pentru a satisface constrangeri de ordin ecologic, atat sub aspect formal, cat si sub aspectul continutului. Ele sunt prezentate de obicei ca scenarii, fie jucate de personaje-papusi, fie insotite de imagini care infatiseaza pe rand momentele cheie ale povestirii. Fie ca iau forma unui ” teatru de papusi”, fie ca sunt de tipul unor ”carti de povesti ilustrate”, materialul utilizate are avantajul de a fi familiar pentru copii.
Apelul la poveste se justifica tinand cont de faptul ca se suprapune peste modul de reprezentare a cunostintelor de catre sistemul cognitiv al copilului, care este predispus la astfel de constructii narative-initial sub forma unor reprezentari generalizate ale evenimentelor, apoi sub forma scenariilor si sub forma povestilor.
Dupa unii narativitatea constituie tocmai proprietatea definitorie-diferenta specifica a speciei umane(Carrithers,1991), avand avantajul de a putea surprinde dimensiuni temporale dincolo de ” aici si acum”, precum si relatii sociale complexe. Bruner (1986) considera ca naratiunea este singura forma a gandirii care poate sa surprinda ”peisajul constiintei”, intrucat ea nu acopera doar actiuni, ci interpretari pe care le dau oamenii actiunilor, in termeni de scopuri, motivatii, credinte, sentimente, valori. Incarcatura verbala, precum si complexitatea constructiei scenariului limiteaza semnificativ accesibilitatea povestirilor la copiii de varste mici. Formula de testare apeleaza exclusiv la cunostinte explicite ale copiilor in legatura cu situati a data, pe baza carora se da verdictul de posedare sau nu a unei ”theory of mind”(TOM).
In mod traditional, aceste sarcini au fost utilizate punctual, diagnosticul fiind elaborat pe baza performantei la un singur astfel de tip de test.
1. Testarea credintelor false
A. Credinte false de ordin I
1). Continutul surpriza/ neasteptat
a). aceasta sarcina, conceputa de Perner, Leekam si Wimmer in 1987, reluata apoi de Wimmer si Hartl in 1991, presupune folosirea unei cutii prototip( bomboane /cutie de chibrituri) in care s-a pus un continut neasteptat(creioane colorate/piese de Logo).
Initial copilului i se prezinta cutia si el este intrebat ce crede ca se gaseste inauntru. Dupa ce a raspuns” bomboane /cutie de chibrituri”, urmeaza sa i se arate continutul actual al cutiei, pe care este solicitat sa il numeasca.
Apoi cutia este inchisa, iar copilului i se spune ca va veni X(un prieteni) caruia i se va arata aceeasi cutie, inchisa-cum i –a fost aratata si lui, si i se va cere sa spuna ce contine aceasta. Copilul trebuie sa prezica raspunsul lui X.
Compararea performantelor subiectilor autisti cu cele ale subiectilor cu leziuni cerebelare dobandite la probe de comutare a atentiei a fost considerata drept argument suplimentar al teoriei in discutie.
Analiza comparativa a modelelor
Localizarea deficitului specific autismului la nivel de ” theory of mind” nnu este univoc acceptata, in ciuda faptului ca aceasta ipoteza a generat un volum de cercetari extrem de bogat. Daca modelul reuseste sa explice tulburarile interactiunii sociale si ale comunicarii, i s-a obiectivat faptul ca nu poate explica o serie de aspecte ale simptomatologiei autiste, in randul carora intra repertoriul restrans de interese, steriotipiile, ritualurile cvasi-obsesive, capacitatiile idioatilor savanti, memoria mecanica excelenta, atasamentele anormale fata de obiecte, raspunsurile neobisnuite la stimuli senzoriali.
2). Locatia neasteptata
a) acest tip de sarcina reprezinta prima incercare de operationalizare a ideii lui Dennett(1987)- de demonstrare a existentei intentionalitatii-de catre Wimmer si Perner, in 1983.
Prim aversiune a acestei sarcini are la baza modelarea uramtorului scenariu: un baietel pe nume Maxi ascunde niste ciocolata intr-o cutie albastra. Mama in absenta lui muta ciocolata, iar copiii sunt pusi sa faca predictii in legatura cu locul in care isi va cauta Maxi ciocolata.
b) doi ani mai tarziu, Baron-Cohen reduc din complexitatea sarcinii si folosesc scenariul”Sally si Anna”.
3). Imaginea neasteptata
Aceasta presupune folosirea unei carti cu poze, care a fost elaborata de Gopnik si Asintogton(1988), in care o imagine partiala a ceea ce parea sa reprezinte urechile unei pisici se dovedeste a fi o imagine neasteptata-petalele unei flori. Copiii sunt intrebati ce va crede un alt copil,care vede doar imaginea partiala, ca reprezinta desenul.
4). Rationament credinta-dorinta
Acest tip de sarcina a fost propusa de catre Harris, Johnson, Hutton, Andrews(1989). Are la baza tot utilizarea unor scenarii, care de aceasta data presupun fie o surpriza placuta, fie una neplacuta. Copiilor li se cere sa prezica o emotie care est provocata de o credinta falsa.
B. Credinte false de ordin II
1. Locatia neasteptata
a) Intelegerea credintelor de ordin II a fost investigata de Perner si Wimmer (1985) cu ajutorul unui alt scenariu care le-a fost prezentat copiilor, tot sub forma unui ” teatru de papusi”.
b) O alta versiune a sarcinii a fost utilizata de Baron-Cohen (1989)
c) Povestea propusa de Sullivan, Zaitchik(1993) foloseste starea mentala de”a sti” in locul celei de ” crede”, atitudine proportionala care se considera ca ar fi mai usor de inteles si manipulat.
d) O povestire bazata pe principiile celei elaborate de Sullivan, este folosita de Hughes et al.(2000). Si in acest caz prezentarea se face sub forma unor ilustratii.
2. Teste de manipulare
a) Din moment in care copiii realizeaza ca oamenii pot avea credinte false, ei pot de asemenea sa isi constientizeze si propria capacitate de manipulare a comportamentului celorlalti. Inducerea in eroare a celuilalt presupune tocmai implantarea unei credinte false in mintea acestuia.Un experiment realizat de Peskin(citat de Perner, 1990)a investigat acest lucru
b). Adaptand paradigma folosita de Hala el al.(1991), Yirmiya, Solomonica(1961) propun urmatoarea sarcina: o masina mica este ascunsa intr-una din patru cutii de catre o papusa care lasa urme pe masura ce se deplaseaza catre cutia aleasa. Initial participantilor li se prezinta papusa, de catre experimentator E1. Dupa care urmeaza ascunderea papusii de catre E2 in timp ce E1 si copilul sunt afara din incapere.
3. Teste de intelegere a surprizei
Ruffman si Keenan(1996) au elaborat mai multe versiuni ale testelor de intelegere a surprizei bazate pe ”rationament retrospectiv”. Testarea intelegerii surprizei s-a facut fie folosind termenul de ”surpriza”, fie cu ajutorul unei fete desenate care exprima surpriza. Materialele folosite pentru versiunea testului presupun mai multe bucati de hartie alba si verde, patru vase de plastic cu capac, doua albe, unul verde si unul galben si doua papusi.
4. Teste de inferare a starilor mentale din directia privirii
(Reading the Mind in the Eyes)
Cercetari recente demonstreaza ca majoritatea copiilor normali reusesc la varsta de patru ani sa detecteze din directia privirii cuiva daca persoana respectiva se gandeste la ceva. Testele de acest tip au fost elaborate de Baron-Cohen si Cross(1992) si presupun prezentarea de perechi de fotografii ale unor copii, dintre care unul priveste”frontal” si unul lateral, subiectii fiind intrebati care dinte cei doi gandesc.
Un alt test care foloseste directia privirii este cel in care copiii trebuie sa infereze, pe baza directiei privirii, care este obiectul pe care si-l doreste o anumita persoana-dintre multe ale obiecte. Si la acest tip copiii normali reusesc sa dea raspunsul corect, in shimb cei autisti sunt in mare dificultate. Acest tip de probe este singurul care foloseste stimuli nonverbali pentru evaluarea nivelui de functionare al ”theory of mind”.
5. Teste de intelegere a metaforelor, sarcasmului si ironiei
Happe(1994) a testat intelegerea limbajului figurat cu ajutorul unei tehnici de comprehensiune a povestilor. Limbajul figurat presupune o intelegere a intentiilor vorbitorului, pentru a trece dincolo de simplu nivel literal al corespondentei dintre cuvinte si referentii acestora. Exemple de limbaj figurat includ sarcasmul(”ce frumos ti-ai curatat camera!”-afirmatia a unui parinte exasperat), si metafora(”are o limba ascutita”). Copiii normali de opt ani trec cu usor, la acest tip de teste de lectura a mintii.
Un test mai simplu este cel de intelegere a intentiei cuiva de a glumi, insa copiii autisti insa indica faptul ca experimentatorul a gresit.
6. Teste care vizeaza pragmatica
Intelegerea vorbirii figurative si a umorului reprezinta doar un subtest al pragmaticii sau al folosirii limbajului corespunzator contextului social.
Pragmatica include urmatoarele aspecte:
§ Ajustarea vorbirii cuiva la nevoile ascultatorului
§ Adaptarea continutului vorbirii cuiva la ceea ce ascultatorul stie sau crede ca stie deja
§ Respectarea maximelor conversationale, cum ar fi a fi sincer, relevant, concis si politicos
§ A fi sensibil la contributia celuilalt la conversatie
§ A re cunoaste ce e bine si ce rau sa spui intr-un context particular
§ A-l ajuta pe ascultator sa te urmareasca atunci cand a survenit o schimbare a subiectului
Studiile experimentale vizand pragmatica au fost folosite in primul rand in cazul subiectilor autisti, si se pot grupa in :
1) Testarea masurii in care maximele lui Grice de relevanta conversationala pot fi recunoscute(Surian el al.1996)
2) Teste de recunoastere a faptului ca cineva a spus ceva gresit (faux pas) ( Stone el al.1998).
Un faux pas apare atunci cand cineva spune ceva ciudat sau dureros unei alte persoane, fara a sti sau fara a realiza ca nu ar trebui sa spuna ceea ce a spus. Recunoasterea unui faux pas implica deopotriva intelegerea credintei false sau gresite si o inferenta empatica legata de modul in care afirmatia va afecta o anumita persoana. Copiii de 12 ani cu sindrom Asperger sunt in mod semnificativ in urma la acest tip de teste.
Erori uzuale de interpretare a comportamentului indivizilor autisti inteligenti
Asperger in a recunoaste trasaturile comune sindromului pe care il identificase, el a cazut in cursa propriului sistem de analiza sociala, si a atribui anumite motivatii unor comportamente autiste care erau asociate cu aceste motivatii la copiii normali.
Copiii autisti ar trebui sa fie adevarate genii pentru a putea intra in mintea celorlalti si a alege cel mai nepotrivit moment posibil pentru a crea o problema, asa cum sustinea Asperger. Povestile care sunt cele mai reamintite si repetate de catre copii sunt exact cele mai socante. Este de asemenea adevarat si faptul ca anumite situatii tensionate incita la actiune, fara nici un fel de rautate sau premeditare din partea copilului. De exemplu in loc sa observe ceremonia, un copil autist va asculta probabil alte sunete din incapere, ca de exemplu tusea celorlalti, soaptele si fosnetele. Iar atunci cand se lasa linistea, copilul obsearva acest lucru si e tentat sa o umple cu sunetul lui prostesc-dar preferat. Chiar daca este intr-un moment nepotrivit acest copil autist nu a planuit cu rautate sa strice ocazia festiva
Copiii autisti sunt din punct de vedere social mult mai tineri decat varsta lor reala. La patru ani, un copil normal nu e constient de nuantele amuzante sau socante ale afirmatiilor sale. Copiii autisti raman inconstienti din punct de vedere social mult mai mult timp.
Depasirea interpretarilor eronate
Netezirea căilor de comunicare prin interpretare
Uneori comportamentul copiilor autisti trebuie interpretat pentru un profesor, pentru colegi, vanzatorul de la magazin. La fel de des, cuvintele sau actiunile derutante ale celorlalti trebuie interpretate pentru indivizii autisti. Un copil ce e adesea respins si necajit ar putea foarte bine sa –si dezvolte mecanisme de aparare ostile. Nevoia de interpretare este asadar mai mare atunci cand un copil autist sufera de sindromul Asperger decata tunci cand el nu vorbeste, in cazul caruia a fi protejat e un lucru de la sine inteles.
Cu cat o persoana autista este mai capabila, cu atat e mai probabil ca cei din jur se vor astepta ca ea sa-si rezolve problemele fara supraveghere. Ciudatenia unei persoane autiste este cel mai tare in evidenta in situatii comune. Ea nu stie in mod intuitiv ceea ce se presupune ca ar trebui sa stie toata lumea, si ii lipseste constienta existentei alor minti, ceea ce i-ar permite sa-si ghideze comportamentul dupa indicii subtile pe care le ofera contextului. In schimb, in situatii in care aproape toata lumea e nedumerita datorita expectantelor anterior formate, indivizii autisti par mai putin inadaptati. Se pot descurca atunci cand calatoresc intr-o alta tara, de exemplu, parand doar mai putin ciudati dacat ceilalti turisti.
O interpretare a fenomenului de acceptare cu intarziere a ideilor celorlalti
Idivizii autisti nu pot adopta cu usurinta un punct de vedere diferit de al lor. Intampina dificultati maxime in a percepe simultan doua interpretari diferite ale aceleiasi situatii. Daca indiviziilor autisti le lipseste asa numita”theory of mind”, atunci este posibil ca ei sa nu realizeze faptul ca si-au modificat o credinta, si motivele pentru care si-au modificat-o. Ei au credinte, pe care le pot modifica, dar masura in care ei stiu cum se formeaza credintele e cu totul alta problema.
Mijloc suprem de schimbare
Nimic nu e la fel de eficient in a indruma o persoana autista ca intarirea pozitiva. Aici nu este vorba de a ”corupere” individul printr-o recompensa oferita pentru modificarea comportamentului, ci este vorba despre intariri pozitive continue, prin remarci favorabile si aprecieri manifestate exact la timpul potrivit. Acestea trebuie selectiv directionate catre orice semn de schimbare dezirabila. Persoana autista devine atat de anxioasa, incat o mica greseala poate provoca o reactie emotionala catastrofica. Toti adultii autisti pe care i-am cunoscut raspund favorabil la complimentele sincere.
Compromisuri: a invata cand e suficienta interventia
Sub presiunea timpului, un autist nu va sti intuitiv ce detalii ale toaletei cotidiene sa elimine. Spalatul dintilor, curatarea unghiilor, folosirea deodorantului, a samponului, schimbarea lenjeriei, spalarea corpului, taierea parului, schimbarea sosetelor, curatarea hainelor si multe alte detalii ale toaletei zilnice trebuie accentuate pentru o persoana autista. Cea mai buna tactica de a fixa un plan(orar)- si de a mentine instructiunile la un nivel de baza. Poate fi indus un anumit grad de discriminare utilizand o scala de la unu la zece, aplicata doar toaletei zilnice.
Oamenii normali fac compromisuri cu propriile lor planuri mai mult decat sunt dispusi sa admita atunci cand ofera sfaturi. Fiecare dispozitiv si fiecare obiect de imbracaminte are atasate o serie de reguli de ingrijire si avertismente extreme pentru netratarea lor cu atentia cuvenita. Acest lucru poate coplesi o persoana autista care nu poate discrimina esentialul de banal. Cu cat individul e mai institutilonalizat, cu atat el trebuie sa-si faca mai putine griji. Cei ce se aventureaza de unii singuri merita sfaturi sincere care sa includa scurtaturi si omisiunni acceptabile.
Sprijinirea unei persoane autiste in identificarea unui sistem de suport
Deja in adolescenta, autistii cu inteligenta normala trebuie sa realizeze faptul ca mintile celorlalti pot contine cunostinte care lor le lipsesc, ca de exemplu informatii factuale. Ei au in continuare tendinta de a presupune ca altii ar trebui sa stie ce se petrece in mintea lor fara a li se supune, si se considera uneori responsabili de adetine informatii pe care nimeni nu asteapta ca ei sa le detina
Cele mai bune surse de suport sunt familia, prietenii si colegii de munca deoarece acestia sunt oamenii cei mai capabili sa-l inteleaga pe individ. Dar in timp membrii familiei devin tot mai putin capabili sa ofere ajutor. O peroana autista are rar prieteni apropiati.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu