Notiuni de atasament si de intercunoastere intre parinti si copii
Omul poate ajunge la nivelul cel mai înalt al posibilitătilor sale cu
ajutorul persoanelor apropiate (familie, prieteni). Acestea trebuie să ne ofere ajutor neconditionat. Cu alte cuvinte ei trebuie să ne iubească si să ne respecte indiferent de ceea ce facem noi
Carl Rogers
Familia este una dintre cele mai vechi forme de comunitate umană. In cadrul ei, fiecare se descoperă pe sine, căci acolo creştem, ne maturizăm, evoluăm şi tot de acolo plecăm in lume. Acolo ne avem rădăcinile şi bazele profunde ale fiinţei noastre. Şi tot acolo tindem să revenim atunci cand formăm, mai tarziu, propria familie. Iar dacă nu reuşim acest lucru, implinirea personală nu pare a fi deplină.
Ce este de fapt atasamentul?
Atasamentul este definit ca fiind relatia afectionala (de apropriere) dintre doua persoane.
Atasamentul este definit ca fiind relatia afectionala (de apropriere) dintre doua persoane.
In primii ani de viata ar trebui sa ne concentram asupra nevoilor copilului iar acestea sa devina o prioritate pentru noi.
Lipsa acestor nevoi se manifesta prin plans si se poate transforma in manie si intr-o mare frica in cazul in care ele nu sunt vazute si satisfacute. Copilul isi mai poate de altfel manifesta nevoile si prin contactul cu ochii, atingerile, zambetul, miscarile.
Increderea pe care copilul o prinde in noi este de folos la dezvoltarea constiintei , care il va ajuta sa aleaga binele si raul, sa inteleaga si sa tina cont de sentimentele altor persoane.

Copilul lipsit de atasament nu-si gaseste rostul, nu poate gandi si reactiona ca o persoana normala.
In partea centrala a lipsei de atasament sta ascunsa furia si supararea.
Aceasta furie pune stapanire pe psihic, durerea neinteleasa pune stapanire pe suflet datorita faptului ca s-au simtit singuri si abandonati. Inabilitatea lor de a comunica si lipsa de interactiona face ca tratamentul si educatia sa fie aproape imposibile.

Astfel pot sa apara anumite tulburari comportamentale :
• Expunerea la droguri si alcool, stresul din familie sau sarcinile nedorite afecteaza copilul care este inca in dezvoltare: „Copii stiu ce gandeste si ce simte mama pe timpul sarcinii.”
• Cauzele tulburarilor comportamentale sunt de ordin: psihic, emotional, abuz sexual,neglijarea, moartea unuia dintre parinti, boala severa, depresia cronica, mame nepregatite fara priceperi de parinte.
Aceste situatii pot cauza blocarea comportamentului si sa nu-si dezvolte abilitati de incredere , iubire, grija. In cele din urma copilul nu va permite sa fie controlat.O altă modalitate importantă de interacţiune între adulţi şi copii este imitarea. S-a dovedit că

până şi copiii foarte mici imită expresiile mamelor lor, iar mamele afişează deseori expresii faciale exagerate atunci când le vorbesc copiilor. Stern (1977)
Atasamentul-liant dintre mama si copil este responsabil pentru:
Abilitatea de a mentine un echilibru emotional;
Capacitatea de a fi impacat/fericit cu tine insuti si cu ceilalti;
Succesul sau esecul viitoarelor relatii intime;
Capacitatea de a-ti reveni dupa un esec, o dezamagire, o deceptie etc.
Atasamentul solid ne dezvolta abilitatea:
De a ne simti in siguranta;
De a explora lumea;
De a fi echilibrati din punct de vedere emotional;
De a ne simti confortabil si in siguranta;
De a gasi sensul vietii noastre;
De a avea asteptari sanatoase de la relatiile cu ceilalti.
Joc de rol - « Să învăţăm să ascultăm »
Obiective :
- Analiza relatiei de comunicare parinte –copil ;
- Analiza echilibrului relatiei parinte –copil din punct de vedere emotional ;
- Analiza asteptarilor parintilor in relatiile cu copiii
- Inlaturarea barierelor aparute la nivel emotional.
Acest joc de rol are ca scop indeplinirea acestor obiective , dar in acelasi timp se doreste constientizarea faptului ca aproprierea dintre parinti si copii le ofera copiilor abilitatea de a se simti in siguranta de a explora lumea, de a fi echilibrati din punct de vedere emotional, de a se simti confortabil si in siguranta in mediu,de a avea asteptari sanatoase in relatiile cu ceilalati.
De asemenea se doreste cosntientizarea faptului ca atasamentul (aproprierea afectiva) dintre parinti si copii este responsabila pentru :
· Capacitatea copilului de a fi impacat / fericit cu el insusi si cu ceilalti ;
· Succesul sau esecul viitoarelor relatii intime ;
· Capacitatea de a-si reveni dupa un esec, o dezamagire, o deceptie.
Din punct de vedere psihologic se urmareste informarea parintilor cu privire la modalitatile de relationare , care ar trebui sa existe intre parintii si copii. De asemenea se uramareste aprofundarea faptului ca , echilibrul emotional este elementul care contribuie in devoltarea copilului pe tot parcursul vietii.
1. Situatia:
Imaginati-va ca sunteti mama unei fete de 10 ani pe nume Sabina , iar intr-una din zile Sabina se intoarce de la scoala si va spune ca, in curtea scolii s-a apropriat de ea un tanar adolescent, care i-a oferit o pastila mica alba si i-a spus ca daca va lua aceea pastila toate problemele ei se vor rezolva.
Rolul 1 –Sabina : Mama vreau sa stiu, daca aceea pastila alba ne va ajuta sa rezolvam toate problemele pe care le avem? Oare la ce ma va ajuta aceasta mica pastila?
Rolul 2- Mama: Gandeste-te cum ii explicit fetei tale de 10 ani ca ceea ce i-a spus acel tanar nu este adevarat.
3. Observatorii:
Pe o scală de la 1 la 10, în care 1 înseamnă foarte puţin, iar 10, foarte mult, evaluează măsura în care mama a reusit sa asculte ceea ce i-a povestit Sabina si masura in care mama a reusit sa ii ofere o explicatie Sabinei, bazandu-se pe relatia de atasament.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu