La multi ani 2012 !!

     

  Din inima va doresc si voua tuturor tot ceea ce-mi doresc mie si anume sanatate, clipe senine, succes, noroc, clipe minunate, sa incercati sa va pictati fiecare zi din Noul An in culori calde!




Se facea ca parca era iarna,
Te-mbracai in frig si in zapezi,
Gandurile incepeau sa cearna
Tot ce-n anul nou urma sa vezi.
Se facea apoi ca-i primavara,
Te schimbai in muguri si in vise,
Inima ta incepea sa cearna
Tot ce-n noul an ti-au fost promise.

Se facea din nou ca era vara,
Tu cresteai in Soare si-n Lumina,
Vremea Sufletului, ca sa moara, Nu credeai vreodata sa mai vina.

Se facea apoi ca parca-i toamna,
Tu te ofileai in vant si ploi,
Vremea o rugai, ca pe o doamna,
Sa-si intoarca mersul inapoi.

Iata ca se face iarna iar,
Tu te-ngropi in tot ce n-ai facut,
Pui pe rug uitarii in zadar
Anul ce te doare c-a trecut.

Dar, mai bine hai, tu - Gand al meu,
Sa ne curatim de tot ce-a fost,
Numai primaveri s-avem mereu
Si "inflorirea" sa ne fie rost!
 
 LA MULTI ANI!

    (Poezia este preluata dintr-un mesaj primit  de la o persoana deosebita- Maria- Ioana Bogdan)

Un suflet cald...

"Totul este cu putinta in sufletul omenesc, el este in orice clipa susceptibil, de schimbare fericirea poate aparea in mijlocul disperarii."

Nimic nu este intamplator in aceasta viata, totul este predestinat spunea cineva drag sufletului meu, am ajuns sa ma conving si eu de acest citat.

Am sa va povestesc in randurile urmatoare despre o persoana puternica, o persoana minunata , o persoana care a "luptat" cu viata si mereu a castigat "batalia".

Bucuria , puterea de munca, fericirea  si pe de alta parte tistetea, deznadejdea, le primim de la Dumnezeu, doar de noi depinde cat de mult ne pot ajuta in dezvoltarea noastra ca persoana.

Persoana despre care va povestesc a stiut sa se bucure atunci cand a fost cazul, sa zambeasca dupa ce lacrimile i-au pus stapanire pe suflet, a reusit mereu sa aduc un zambet pe chipul copilasilor care aveau nevoie de un zambet, o mangaiere, un alint, o vorba buna.

Eu am avut deosebita placere si onoare sa lucrez alaturi de aceasta persoana minunata , desi eu eram doar voluntar la centrul pe care ea il coordoneaza, a stiut mereu sa pe ma faca sa ma simt acolo ca si cum fac parte din echipa lor , lucru pe care il face in continuare, desi drumurile noastre profesionale au luat-o in directii oarecum diferite.

O persoana care m-a primit cu caldura si care a reusit sa imi ajunga la suflet usor, o persoana speciala, o prietena deosebita...ea se numeste Lavinia :)

Am mai scris pe blog despre o prietenie care poate traversa Oceanul, sunt mandra si bucuroasa ca am posiblitatea sa am langa mine astfel de persoane, care imi demostreaza mereu ca, o prietenie adevarata, poate traversa Oceanul, poate depasii obstacole.





Focul şi cenuşa visurilor noastre

Nu-i adevărată povestea că oamenii au
descoperit focul
lovind două pietre.

Focul a apărut altfel, când singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mâinile
şi teama de el.

Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
când vulturii coboară în noi
şi ne temem.

Definitia despartirilor

Nu stiam ca floarea amara a singuratatii

Are daca o atingi pe obraz

Sunetul unor pasi care pleaca.

                                             Octavian Paler

ADELE - hiding my heart away -lyrics-

I'll be Waiting - Adele

Prietenia poate traversa Oceanul.../ Friendship can cross the Ocean...

 Un prieten este cineva care te cunoaste asa cum esti, intelege ce ai fost, accepta ce ai devenit si, cu blandete, te lasa sa cresti in continuare.  William Shakespeare

M-am gandit de cateva zile sa va scriu despre prietenie, ceea ce m-a determinat sa va scriu este o persoana draga sufletului meu , o persona minunata care se afla la mii  de km distanta, dar care imi demostreaza mereu ca imi este o prietena oricand si in orice situatie m-as afla.

O prietenie puternica poate traversa mii de km doar cu sufletul, doar cu gandul, doar cu dorinta ca aceea persoana sa zambeasca. Prietenia este ceea ce te face sa mergi mai departe, sa ai incredere ca poti sa faci mai multe.

Eu am parte de o astfel de prietena, care a avut un aport deosebit la realizarile mele, chiar daca au trecut 6 ani de cand nu ne-am mai vazut...

Aceea persona minunata se numeste Criss , and she is my girl:). Nu i-am cerut acordul de a scrie despre ea pe pagina mea, dar am considerat ca merita sa vada toata lumea care imi citeste blogul cat de mult o apreciez si cat de mult tin la ea!

Criss, este o persona puternica care a reusit mereu sa mearga mai departe, sa zambeasca si sa sadeasca un "pom" acolo pe unde a trecut . Este o persona care a stiut ceea ce isi doreste si nu a dat inapoi oricat de greu a fost, de aceea au ramas langa ea numai persoanele minunate care au stiut sa o aprecieze asa cum merita ea!

Iti multumesc pentru ca faci parte din viata mea!

Un prieten este o raza de soare...

Un prieten este puterea de a continua

Un prieten este o speranta...

Un prieten este dorinta de a prospera,

Un prieten este acela care te critica,

Un prieten este acela care iti iubeste defectele.

Prietenul e acela care te ajuta sa “zbori”…

El te ajuta sa iesi la suparafata…


Here is the translation girls :)

Friendship can cross the ocean

A friend is someone who knows you as you are , understands what you have been , accepts what you have become and gently, let it grow further . William Shakespeare

I thought a few days to write about friendship , which led me to write  about a beautiful person , which is a thousand miles away, but I think we proved that friendship can ever resist a thousand miles away.
A strong friendship can cross thousands of miles only to the soul, just thinking , just wish that that person smile . Friendship is what makes you move , you can trust that you can do more .
I am part of such a friend , who had a great contribution to my accomplishments , even if it has been six years since we 've seen...
That person is called Criss wonderful , and she is my girl :) . I have not asked for consent to write about it on my page, but I thought it was worth seeing everyone who reads my blog and how much I appreciate how great is my love for her
Criss is a strong person who always managed to go further, to smile and to plant a " tree " out there  everywhere she walked.
 It is a person who knew what she wants and did not give back no matter how hard it was , so she just stayed near the wonderful people who knew how to appreciate as it deserves !

Thank you for choosing to be in my life!

A friend is a ray of sunshine ...
A friend is the power to continue
A friend is a hope ...
A friend is a desire to prosper,
A friend is someone who criticizes you
A friend is someone who loves you flaws.
A friend is one who helps you "fly" ...
It helps you get to the inside surface ...

Nevoile copilului cu cerinte educative speciale (C.E.S.)

Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficienţe. Ei sunt percepuţi diferit, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Mulţi oameni au reticenţe faţă de persoanele cu deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele. Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilaţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului.

Persoanele deficiente, la rândul lor au două păreri în ceea ce priveşte impedimentul lor: unele îl consideră dezastru, iar altele un simplu inconvenient.

Există mai multe perspective de abordare a handicapului ce se concretizează în diferite definiţii sau modele ale acestuia:

Modelul medical- defineşte handicapul ca o boala cronică;
 Modelul economic- consideră că persoanele cu handicap sunt incapabile de a munci sau de a se deplasa, deci sunt neproductive sau mai puţin productive, fiind deci o boală economică;
 Modelul limitării funcţionale- defineşte handicapul ca o deficienţa severă, cronică, proprie persoanei care îndeplineşte următoarele condiţii: manifestă o deficienţă mentală sau fizică (sau o combinaţie de deficienţe mentale şi fizice), se manifestă înaintea vârstei de 22 de ani, se continuă fără a preciza o limită, reflectă nevoia persoanei de îngrijire, tratament sau alte forme de servicii pentru o perioadă îndelungată sau pentru toata viaţa, concepute şi aplicate în mod individual.
 Modelul psiho-social- raportează handicapul de societate plasând problema handicapului la interacţiunea dintre persoane şi diferitele segmente ale sistemului social, astfel că societatea este cea care trebuie sa se adapteze la persoanele care o compun, nu numai persoana să se adapteze societăţii.
Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:
- copiii cu deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz, dizabilităţi mintale, paralizia cerebrală);
- copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);
- copiii cu tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul de panică, tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);
- copiii cu handicap asociat;
- copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare, sindromul Down, dislexia, discalculia, dispraxia);
- copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul autistic, sindromul Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului).
Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp.
Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap, întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului.
Copiii cu tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie să fie cât mai variate.
Şcoala este de asemenea un mediu important de socializare.
Formele de integrare a copiilor cu C.E.S. pot fi următoarele: clase diferenţiate, integrate în structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte doi-trei copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite, integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite.
Integrarea şcolară exprimă atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe care o urmează; condiţia psihică în care acţiunile instructive-educative devin accesibile copilului; consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului în munca de invăţare; situaţie în care copilul sau tânarul poate fi considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate pentru educaţia sa; corespondenţa totală între solicitările formulate de şcoală şi posibilităţile copilului de a le rezolva; existenţa unor randamente la învăţatură şi în plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare.
În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine de obicei grupului de elevi slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar. Din asemenea motive, copilul cu tulburări de comportament se simte respins de catre mediul şcolar (educatori, colegi). Ca urmare, acest tip de şcolar intră în relaţii cu alte persoane marginalizate, intră în grupuri subculturale şi trăieşte în cadrul acestora tot ceea ce nu-i oferă societatea.
Datorită comportamentului lor discordant în raport cu normele şi valorile comunităţii sociale, persoanele cu tulburări de comportament sunt, de regulă, respinse de către societate. Aceste persoane sunt puse în situaţia de a renunţa la ajutorul societăţii cu instituţiile sale, trăind în familii problemă, care nu se preocupă de bunăstarea copilului.
Elevii cu C.E.S. au nevoie de un curriculum planificat diferenţiat, de programe de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare-învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De asemenea vor beneficia de consiliere şcolară şi vocaţională personală şi a familiei.
Stilul de predare trebuie să fie cât mai apropiat de stilul de învăţare pentru ca un volum mai mare de informaţii să fie acumulat în aceeaşi perioadă de timp. Acest lucru este posibil dacă este cunoscut stilul de învăţare al copilului, dacă este facută o evaluare eficientă care ne permite să ştim cum învaţă copilul, dar şi ce si cum este necesar să fie învăţat.
Unii elevi au nevoie de o terapie a tulburărilor de vorbire şi de limbaj şi de psihoterapie individuală şi de grup pentru sprijinirea integrării pe plan social.
De asemenea copiii au nevoie de ajutor suplimentar din partea profesorilor şi colegilor, fiind nevoie să primească în activitatea şcolară conţinuturi şi sarcini simplificate.
Elevii cu tulburări vizuale, tulburări de auz, cu dizabilităţi fizice, necesită programe şi modalităţi de predare adaptate cerinţelor lor educative, programe de terapie, rampe de acces pentru deplasare, asistenţă medicală specializată, asistenţă psihoterapeutică.
Elevii ce prezintă tulburări emoţionale trebuie să fie din timp identificaţi astfel încât consultarea psihologului, a medicului neuropsihiatru şi terapia să fie facute cât mai precoce, cu implicarea tuturor factorilor educaţionali (familie, cadre didactice). Consilierul şcolar este şi el de un real ajutor, el oferind consilierea elevului şi a familiei.
Din experienţa personală putem afirma că profesorul poate folosi în procesul de predare-învăţare, evaluare diverse strategii şi intervenţii utile:
 Crearea unui climat afectiv-pozitiv;
 Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;
 Încurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei atitudini pozitive a colegilor;
 Încurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale;
 Încurajarea eforturilor;
 Sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a crea dependenţă;
 Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea pozitivă, astfel încât să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres;
 Crearea unui climat afectiv, confortabil;
 Centrarea învăţarii pe activitatea practică;
 Sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile;
 Folosirea învăţării afective;
 Adaptarea metodelor şi mijloacelor de învăţare, evaluare;
 Sprijinirea elevului să devină membru al unui grup;
 Organizarea unor activităţi de grup care să stimuleze comunicarea şi relaţionarea interpersonală (jocuri, excursii, activităţi extraşcolare, activităţi sportive, de echipă);
 Sprijin emoţional;
 Folosirea unui limbaj simplu, accesibil elevului şi nivelului lui de înţelegere;
 Instrucţiuni clare privind sarcinile şi elaborarea unor programe individuale de lucru;
 Aşezarea în prima bancă a elevilor cu deficienţe de vedere, îmbunătaţirea calităţii iluminării, adecvarea materialelor didactice;
 Poziţia profesorului să fie astfel ca fiecare elev să-l poată vedea, iar în dialogul profesor-elev profesorul să vorbească numai stând numai cu faţa spre elevi;
 Stabilirea foarte clară a regulilor şi consecinţelor nerespectării lor în clasă şi aplicarea lor constantă;
 Aşezarea copiilor cu hiperactivitate şi deficit de atenţie în primele banci, astfel încât să nu le distragă atenţia restul colectivului şi să fie aşezat în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive;
 Încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei;
 Profesorul să fie ferm, consecvent, să folosească înţelegerea şi calmul ca modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului;
 Să fie comentată acţiunea elevului şi nu personalitatea lui;
 Profesorul să aprecieze limita de suportabilitate a elevului (să nu-l jignească sau umilească);
 Profesorul să folosească o mimică binevoitoare şi o atitudine deschisă (să nu încrucişeze braţele şi să nu încrunte privirea);
 Orice activitate să fie bine planificată, organizată şi structurată;
 Profesorul să dea dovadă de consecvenţă şi corectitudine în evaluare;
Abordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a-i ajuta pe elevi să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe elevi să reuşeasca acest lucru. Pentru aceasta şcoala trebuie să dispună de strategii funcţionale pentru a aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu care se confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Putem stabili de asemenea relaţii de colaborare cu autoritaţile locale, părinţii şi reprezentanţii comunităţii.
Poate fi dezvoltat un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poată discuta cu lejeritate despre dificultăţile pe care le pot întâlni şi să aiba curaj să ceară ajutor.
Într-o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să îi fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.

<sub>Referinte :
1. Albu A., Albu C. “Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic”, Iasi, Poliron, 2000
2. Ionescu S “Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucuresti, Ed Academiei, 1975
3. Popescu G, Plesa O “Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro Humanitate, 1998
4. Verza E, Paun E “Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998
5. Weihs T J “Copilul cu nevoi speciale”, Ed Triade, Cluj Napoca, 1998
6. Arcan P, Ciumageanu D “Copilul deficient mintal”, Ed Facla
7. Verza F “Introducerea în psihopedagogia specială şi asistenţa socială”, Ed Fundatiei Humanitas, 2002
8. Pavelcu V “Psihiatrie”, Ed Medicala, 1989
9. Enachescu C “Tratat de psihopatologie”, Ed Tehnica, 2000
10. Nicola I “Pedagogie”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

 

Mecanisme secundare de procesare a informatiei

« Tot ce citim, să nu lăsăm să rămână întocmai, ca să nu fie străin ci să asimilăm cele citite; altfel vor intra în memorie, nu în minte. »

Seneca

Psihicul reprezinta o organizare sistemica, structural eterogena si complexa.
Procesele psihice particulare nu sunt entitati izolate, cu existenta independenta, ci componente relationate si integrate intr-o organizare supraordonata.
Analiza oricarui proces psihic particular trebuie sa-i determine locul in cadrul organizarii sistemice de ansamblu si interactiunile sale cu celelalte procese.
Psihicul cuprinde urmatoarele categorii de mecanisme psihice:
Mecanisme psihice informational operationale :

Ø      Mecanisme primare de prelucrare a informatiei : senzatie, perceptie, reprezentare ;

Ø      Mecanisme secundare de procesare a informatiei : imaginatie , gandire, memorie.

Pentru ca traim intr-un mediu informational , omul are nevoie de o serie de instrumente care sa ii permita prelucrarea adecvata a informatiei, iar psihicul este cel care i le ofera.

Imaginatia este un proces cognitiv de elaborare a unor imagini si idei pe baza combinarii si transformarii datelor experientei anterioare.
M. Golu considera ca pe de o parte imaginatia vine in continuarea reprezentarii, bazandu-se pe memorie, pe de alta parte ea deviaza printr-o bucla traiectoriala care incepe spre gandire, ocupand astfel o pozitie aparte pe continuumul activitatii cognitive a omului.
Specificul imaginaţiei ni se dezvăluie în următoarele elemente:
1) generarea de imagini noi, pornind fie de la fapte reale date în experienţa anterioară,
fie crearea prin mecanisme proprii de imagini „pure”, fără legătură aparentă cu realul;
2) operarea cu imagini exclusiv în limitele imageriei secundare şi ale fanteziei,
realizându-se combinări, amplificări, reordonări, etc.;
3) o minimă originalitate a modului de operare cu datele iniţiale şi a produsului final;
4) caracterul convenţional, figurativ şi simbolistic al funcţiei designative a imaginilor
elaborate.

Imaginaţia este elementul central în structura creativităţii, ca dimensiune globală a personalitatii.
Imaginatia apare ca o zona a libertatii umane, e proprie numai omului si apare doar pe o anumita treapta a dezvoltarii (atunci cand s-au dezvoltat reprezentarile, gandirea, memoria si cand a fost achizitionata o anumita experienta).
Sursa imaginatiei o constituie: experienta anterioara, realitatea obiectiva
Imaginatia trebuie deosebita de imaginar, termen acreditat de J.P.Sartre care se refera la produsul creat de imaginatie. Acest produs nu este un echivalent al realitatii obiective ci, o iluzie, o lume aparte, o fictiune. Imaginarul permite omului sa se inchida in sine, sa traiasca in vis si reverie.
Imaginatia interactioneaza cu toate celelalte procese psihice si acest aspect a fost constientizat inca de timpuriu.
Bernis afirma faptul ca nu este nicio indoiala in faptul ca imaginatia reprezinta ,,psihismul in ansamblul sau cu tot dinamismul sau orientat spre posibil si cateodata spre real”.

Un alt mecanism de procesare secundara  a informatiei este gandirea ,  ea ocupă un loc central în psihologie, aşa încât părerile autorilor care subliniază acest fapt nu ne miră deloc. „Gândirea reprezintă, poate, subiectul cel mai important al întregii psihologii", scriau doi bine cunoscuţi psihologi americani (Lindsay şi Norman, 1980, p. 579).

Pentru ca am vorbit despre imaginatie trebuie sa stim ca imaginatia depinde de gandire si invers si anume : gandirea este cea care ghideaza si dirijeaza imaginatia.

Alain declara ca ,, a imagina inseamna a gandi un obiect si a reprezenta actiunea sa posibila asupra organelor noastre de simt”.
Bernis afirma ca sursa imaginatiei se afla in gandire deoarece, imaginatia nu se manifesta doar in inventie si si in formarea ideilor si judecatilor. Prin dinamismul  sau, imaginatia este sursa de imbogatire a gandirii.

M. Golu scria  in lucrarea sa ca , termenul ca atare de gândire este insuficient de bine circumscris din punct de vedere semantic.

În psihologie, el a pătruns prin intermediul filosofiei şi al logicii şi a fost asociat cu anumite forme ale activităţii mentale – de a opera cu concepte, cu abstracţiuni, de a judeca, de a raţiona şi de a genera cunoştinţe.

Descartes identifica gândirea cu conştiinţa şi o considera ca un dat (proba peremptorie a existenţei de sine era însăşi realizarea in vivo a procesului de gândire sau de cugetare: « gândesc, deci exist ».

Prin conţinutul reflectoriu, gândirea se integrează în continuumul cogniţiei, reprezentând segmentul calitativ superior al acestuia şi marcând, totodată, o discontinuitate prin realizarea saltului activităţii de cunoaştere de la senzorial la logic.

Spre deosebire de procesele senzoriale şi chiar de reprezentări, gândirea, ca proces reflectoriu, are un caracter mijlocit, generalizat, esenţializat şi abstract.

 In consecinta prin gândire, activitatea de cunoaştere a omului ajunge să ia în stăpânire generalul şi universalul, esenţialul şi legicul, devenind capabilă să diferenţieze, să identifice şi să descrie obiectele, dar şi să le înţeleagă, să le explice şi să le interpreteze prin prisma unor legi cauzale, genetice, structurale şi funcţionale şi, corespunzător, să organizeze activitatea practică de transformare sau reproducere a lor.

            Memoria un alt mecanism secundar de procesare a informatiei, la fel ca si gandirea, memoria este strans legata de imaginatie si anume : memoria reprezinta ,,rezervorul imaginatiei” deoarece, imaginatia isi extrage continuturile in cea mai mare parte din experienta anterioara furnizata de perceptie si stocata in memorie.

In cartea lui M. Golu « Fundamentele psihologiei », memoria este definita ca fiind o  modalitate de fiinţare şi manifestare în timp a fiecărui proces în parte şi a sistemului în ansamblu.
Memoria poate fi analizată sistemic pe baza schemei cibernetice „input-output-input”.

Ea nu este o entitate statică şi închisă, permanent aceeaşi în conţinut şi în raporturile dintre elementele componente. Condiţia existenţei şi menţinerii ei este comunicarea cu mulţimea evenimentelor de la „intrare” şi cu cea a „răspunsurilor” de la „ieşire”. Prin input prezentul intră în trecut, iar prin output trecutul intră în actualitate.

Structura input-ului mnemonic este eterogenă, cuprinzând fluxuri senzoriale (vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile, kinestezice, viscerale), fluxuri imaginative, fluxuri

conceptual-simbolice, logico-propoziţionale, fluxuri de trăiri emoţionale, fluxuri motivaţionale, fluxuri motorii (acţionale).

La fel de eterogenă va fi şi structura output-ului, blocul memorativ având două tipuri de „ieşiri”: specifice sau primare şi nespecifice sau secundare 

Ieşirile specifice constau în reactualizarea şi reproducerea unor conţinuturi cognitive, afective, motivaţionale, motorii etc. în formă „pură”, aşa cum au fost ele stocate şi conservate, fără să fie utilizate în alte forme de activitate. Ele se activează prin administrarea unor probe corespunzătoare de memorie: de recunoaştere imagistică sau obiectuală, de fixare şi reproducere a unor serii de cuvinte, de numere, de date, de elemente topografice etc.

Latura procesuală a memoriei se relevă în succesiunea şi intercondiţionarea a trei faze principale:

a)      engramarea sau fixarea memorarea în accepţiunea tradiţională;

b)       păstrarea sau conservarea;

c)        reactualizarea

Bibliografie

1. Edward E. Smith ,2006, Introducere in Psihologie , Editura Tehnica , Bucuresti
2. Mihai Golu , 2007, Fundamentele psihologiei, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti.



ANALIZA CONCEPTULUI DE LOIALITATE

 Analiza conceptului de loialitate:

Conceptul poate sta la baza strategiei de business dar rezultatele apar din zona operationala, in special din punctele de lucru direct cu clientii. Implementarea acestor concepte si in echipa  se poate face analizand situatia curenta, iar analiza se poate baza pe cateva  intrebari:

1. Cine sunt cei mai loiali si profitabili clienti? 
2. Care sunt asteptarile esentiale (cu castig emotional puternic) pe care acesti clienti le au? 
3. Ce avantaje competitive ai pentru serviciul oferit si care este castigul clientului tau de pe urma lor? 
4. Care este cea mai avantajoasa metoda de a crea experiente placute in mod consistent? 
5. Care sunt oportunitatile pe care le poti folosi pentru livrarea de servicii la un standard calitativ inalt in mod regulat?

Un avantaj important al acestui concept este ca experienta cu care ramane clientul nu se leaga de o consistenta a serviciului oferit bazat doar pe superlative pentru generarea unor legaturi emotionale puternice. Cu toate acestea este nevoie ca serviciul oferit sa surprinda in mod placut constant si sa se bazeze pe o intelegere cat mai clara a modului in care poti lega emotional clientul de produsul sau serviciul pe care il oferi. Pentru a putea dezvolta acea legatura emotionala pe care o dorim, client-produs sau client-serviciu, este obligatoriu sa oferim o experienta unica clientului, specifica brand-ului.

Loialitatea consumatorului

Auzim tot mai des cum loialitatea consumatorilor începe să-şi piardă sensul, să scadă pe zi ce trece şi cum mai toate serviciile adresate „clienţilor noştri, stăpânilor noştri” au nevoie de îmbunătăţiri semnificative.

 Prin definiţie loialitatea consumatorului reprezintă acel algoritm de găsire, atragere şi menţinere a interesului de a cumpara .Însă întrebarea este : poate fi loialitatea cumpărată?

Mulţi ar spune “uitaţi de programele de fidelizare, de cardurile acelea ce îţi oferă statutul de client fidel , de orice alt demers în acest sens.

 Loialitatea nu poate fi cumpărată!”Recompensarea clienţilor pentru cheltuirea unor sume considerabile poate crea un ciclu vicios de noi clienţi ce doresc şi caută acest surplus de beneficii. Iar dacă loialitatea nu o putem cumpăra, cum o câştigăm?

Înainte de toate prin câştigarea încrederii propriilor angajaţi. Cum te poţi aştepta la loialitate din partea clienţilor dacă nu o practici în propria-ţi companie. Ben McConnell scria în cartea sa “Citizen Marketers” “angajează pentru atitudine, instruieşte pentru abilitate.

 Loialitatea este adesea rezultatul direct al relaţiilor pe care angajaţii le crează şi menţin ”.Clienţii cumpără de cele mai multe ori relaţii, comportamente, chiar preferinţele lor în “ambalaje”prietenoase.
Pănă la urmă loialitatea nu o capeţi plătind, ci insuflănd valoare, ajutând a înţelege, respectând fiecare persoană în parte pentru preferinţele sale, dând sens alegerii ce le reflectă principiile şi ambiţiile. Oferind atenţia şi implicarea dorită de client îl vei putea determina să îşi ia un angajament pe o perioadă îndelungată faţă de ceea ce încerci să-i vinzi, la rândul lui creând perpetuare prin recomandările făcute.

Satisfacerea consumatorului şi loialitatea consumatorului sunt corelate pozitiv, deşi corelarea lor este mai scăzută în industriile cu o presiune competitivă înaltă. În acest caz,deoarece consumatorii nu au o relaţie puternică cu oferta întreprinderii, înclinaţia

spre concurenţă este mare chiar şi în rândul consumatorilor satisfăcuţi.

Loialitatea consumatorilor corespunde unui nivel superior al angajării consumatorului. Consumatorii loiali recompensează întreprinderea cu un înalt grad de vânzări în timp dând valoare ridicată a "vieţii - consumator" pentru preţuri mai joase pentru fiecare tranzacţie, preţuri reduse în caz de nereuşită, rezistenţă crescută la presiunea

concurenţei şi o sensibilitate faţă de preţuri scăzute. În plus, loialitatea consumatorului creşte motivaţia angajaţilor şi permite întreprinderii să câştige şi să reţină oameni mai

bine calificaţi. În sfârşit, clienţii loiali generează un flux de bani pozitiv, stabil, în timp, astfel atrăgând investitori pe piaţa de capital. Aceste efecte sunt legate pozitiv şi activează un ciclu de loialitate generatoare de valori.

Amurg De Toamnă

Din vârf de munti amurgul sufla
cu buze rosii
în spuza unor nori
si-atâta
jaraticul ascuns
sub valul lor subtire de cenusa.

O raza
ce vine goana din apus
si-aduna aripile si se lasa tremurând
pe-o frunza:
dar prea e grea povara -
si frunza cade.

O, sufletul!
Sa mi-l ascund mai bine-n piept
si mai adânc,
sa nu-l ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabusi.

E toamna.

Lucian Blaga

O calatorie prin "lumea" terapiilor...

Terapia adleriana

Terapia adleriana reprezinta un model de crestere. Implica o viziune pozitiva asupra naturii umane si faptul ca ne controlam singuri soarta si nu suntem o victima a acesteia. Incepem de la o varsta frageda sa ne creem stilul unic de viata si acel stil ramane relativ constant pe parcursul vietii. Terapeutul va aduna cat de multa istorie familiala poate. Ei vor folosi aceste date pentru a fixa obiective pentru client si pentru a-si face o idee despre trecutul persoanei. Aceasta va ajuta la asigurarea unui scop adecvat si faptul ca, clientul are metode de a-l atinge. Scopul terapiei adleriene este sa provoace si sa incurajeze premisele si obiectivele clientului. Obiectivele trebuie sa fie utile social si sa ajute pacientul sa se simta egal. Acest obiective pot fi orientate asupra fiecarei componente a vietii incluzand, abilitati parentale, abilitati maritale, incetarea abuzului de substante si orice altceva. Terapeutul se va concentra in examinarea stilului de viata al clientilor si va incerca sa formeze un respect mutual si incredere unul fata de altul. De asemenea, terapeutul poate da teme de casa pentru client si poate face sugestii asupra modului in care clientul isi poate atinge scopurile.

Terapia behaviorista

Terapia behaviorista se afla intr-o continua rafinare si foloseste invatarea pentru depasirea unor probleme specifice de comportament. In acest tip de terapie se considera ca, comportamentele sunt invatate si ca suntem un produs al mediului in care traim. Se va pune baza pe prezent si  pe un comportament deschis. In acest tip de terapie se considera ca reintarirea si imitatia conduc la un comportament normal si comportamentul anormal este rezultatul direct al invatarii defectuoase. Terapia va fi bazata pe teoria invatarii. Acesta va include un plan de tratament, scopurile tratamentului vor fi  puse dinainte si rezultatul asteptat va fi stabilitat tot dinainte. Pentru a elimina comportamentele nedroite este necesara invatarea comportamentelor noi. Aceasta poate include asertivitatea, repetarea comportamentala, antrenarea, restructurarea cognitiva, desensibilizarea, modelarea, reintarirea, metodele de relaxare, auto-managementul sau noi abilitati sociale. Atat clientul cat si terapeutul trebuie sa aiba un rol activ in invatarea comportamentului dorit. Terapia behaviorista este eficienta in depresie, tulburari comportamentale ale copiilor, fobii, tulburari sexuale de orice tip si balbism.

Terapia existentiala

Este orientata asupra libertatii de alegere in modelarea vietii proprii a unei persoane. Invata individul ca acesta este responsabil sa-si modeleze propria viata, si o nevoie de auto-determinare si auto-cunoastere. Unicitatea fiecarui individ formeza propria sa personalitate, incepand din copilarie. Terapia existentiala se concentreaza asupra prezentului si asupra viitorului. Terapeutul incearca sa ajute clientul sa vada ca e liber si sa vada posibilitatatile pentru viitor. Ei vor provoca clientul sa recunoasca ca el insusi este responsabil pentru evenimentele din viata lor. Acest tip de terapie este foarte potrivit in ajutarea clientului sa faca alegeri bune sau sa se confrunte cu viata.

Gestalt-terapia

Gestalt-terapia integreaza factorii minte-corp folosindu-se de procesele de constientizare si integrare. Integrarea comportamentelor, sentimentelor si a gandirii reprezinta scopul principal al gestalt-terapiei. Clientii sunt vazuti ca avand abilitatea sa recunoasca cum influentele anterioare le-ar fi putut schimba viata. Clientului ii se explica importanta responsabilitatii personale, modul in care poate evita problemele, sa termine lucruri neterminate, sa experimenteze lucrurile intr-o lumina pozitiva si in constiinta din momentul de fata. Tine de terapeut sa-si conduca clientul spre constiinta momentului prin experimentarea momentelor vietii. Apoi trebuie sa provoace clientul sa accepte responsabilitatea de a avea grija de ei insisi, in loc sa astepte sa o faca altii. Terapeutul poate utiliza confruntarea, analiza viselor, dialogul cu polaritati sau jocul de roluri  pentru a-si atinge scopurile. Acestea pot include tratamentul interventiei de criza, terapia maritala/familiala, problemele ale comportamentului copiilor, tulburari psihosomatice sau training-ul profesionistilor in sanatatea mentala.

Terapia centrata pe persoana

Terapia centrata pe persoana da mai multa responsabilitate clientului in propriul lor tratament si are o viziune pozitiva asupra omului. A fost intemeiata de Carl Rogers in anii 40’. Rogers a avut multa incredere in faptul ca ne putem rezolva singuri problemele. Terapeutul va indrepta clientul spre auto-cunoastere, ajutandu-l pe acesta sa experimenteze sentimente reprimate. El va invata clientul sa aiba incredere in propria persoana si sa foloseasca aceasta incredere pentru a-si gasi directia lor in viata. Terapeutul centrat pe persoana face clientul constient de problemele lui si il ghideaza spre un mijloc de rezolvare a acestora. Terapeutul si clientul trebuie sa aiba incredere ca, clientul poate si va gasi propria directie. Terapeutul se concentreaza pe aici si pe acum. Ei motiveaza clientul in trairea si exprimarea sentimentelor. Terapeutul centrat pe persoana considera ca o sanatatea mentala buna reprezinta un echilibru intre eul ideal si eul real. Tocmai aici rezida problema, rezultatul diferentei dintre ceea ce suntem si ceea ce ne dorim sa fim cauzeaza un comportament neadecvat.

Terapia psihanalitica

Psihanaliza se concentreaza asupra inconstientului si considera ca acesta influenteaza comportamentul uman. Se considera ca o persoana este condusa de agresivitate si impulsuri sexuale. Psihanaliza pune accentul pe primii 6 ani ai vietii si pe modul in care evnimentele din aceasta perioada determina personalitatea. Conflictele reprimate din copilarie duc la probleme de personalitate mai tarziu in viata. Anxietatea este rezultatul direct al reprimarii conflictelor. Psihoterapeutii considera ca motivele inconstiente alaturi de conflictele nerezolvate duc la un comportament inadecvat. Ei cred ca pentru a se dezvolta o personalitate normala, o persoana trece cu succes prin cinci stadii psihosexuale:

• Oral – De la nastere pana la 1 an:  Suptul.
• Anal – 1 la 3 ani:  Retentia si eliberarea urinei si fecalelor.
• Falic – 3 la 6 ani:  Stimulare genitala.
• Latenta – 6 la 11 ani:  Dezvoltarea instinctelor sexuale.
• Genital – Adolescenta:  Reaparitia instinctelor sexuale.

Rezolvarea inadecvata a oricarui din aceste stadii duce la o dezvoltare slaba a personalitatii. Clientul cu ajutorul terapeutului va aduce in constiinta conflictele reprimate, facand inconstientul constient. Transformarea conflictelor in constiente va ajuta clientul in rezolvarea constienta a acestora. Psihoterapia nu este utila la clientii care sunt auto-centrati, impulsivi sau foarte psihotici. Terapetului trebuie sa aiba o pregatire extensiva. Tratamentul se va desfasura pe o durata lunga de timp.

Terapia rational-emotiva si cognitiv-comportamentala

Terapia rational-emotiva este orientata foarte mult spre actiune si se concentreaza cu starea cognitiva si morala a individului. Acest tip de terapie streseaza abilitatea clientului da a gandi prin ei insisi si abilitatea lor de a se schimba. Terapeutul rational-emotiv considera ca suntem nascuti cu abilitatea de a gandi rational dar cadem victime gandirii irationale. Ei streseaza abilitatea clientului de a gandi, atunci cand iau decizii si atunci cand fac judecati. Terapeutul va folosi terapia directiva. Acesta conisdera ca o nevroza este rezultatul comportamentului si gandirii irationale. Terapeutul rational-emotiv si cognitiv-comportamental considera ca problemele clientului sunt inradacinate in copilarie si in sistemul lor de credinte, format in copilarie. Terapia va include o metoda in rezolvarea si confruntarea cu problemele comportamentale sau emotionale. Terapeutul va ajuta clientul sa elimine orice defensa pe care le-ar putea avea si sa vada viata intr-un mod rational. Terapeutul nu va avea niciodata o relatie personala cu clientul. Terapeutul se va gandi la client ca la un student si la el ca la un profesor.

Terapia realitatii

Terapeutul realitatii isi invata clientul metode de a controla lumea din jurul lor si modul in care isi pot satisface nevoile personale. El considera ca, clientul poate si isi va schimba viata in mai bine. Terapeutul se concentreaza asupra “ce-ului” si a “de ce-ului” actiunilor clientului. O problema comportamentala sau emotionala reprezinta rezultatul direct al sentimentelor si credintelor clientului despre ei insisi. Terapeutul va ajuta clientul sa-si evalueaze sentimentele si comportamentele, sa ii provoace sa devina mai eficienti in satisfacerea nevoilor personale.

...

Te daruiesc, in zgomot si-n tacere

Sa te privesc in timp ca pe vanat

Sa vad esti somnul meu cel cautat

Sa te ucid?

Esti visul meu, din toate cel frumos

Eu nu intrazanesc sa te cobor din cer gramada…

DELICVENTA JUVENILA III

   Delicventii juvenili la fel ca si infractorii adulti pot fi calasificati in functie de o serie de criterii :

•       Prezenta sau absenta intentiei , acte delicvente spontan –intentionate , acte premeditate ;abesnta intentiei ;

•       In functie de numarul infractiunilor comise : prima infractiune , mai multe infractiuni (recidivism) ;

•       In functie de gradul de normalitate psihica (anaormal, bolnav mintale) ; normal ;

•       Gradul de responsabilitate :perfect responsabil , intelect redus , intoxicatie , dezorganizare psihica ;

•       In functie de motivatia ce sta la baza conduitei delicventei : predominat extrinseaca (interesul principal oreintat spre atingerea unor scopuri cum ar fi intrarea in posesea unor bunuri ) ; predominant intrinseci (interesul este predominanat spre aspectele de continut ale activitatii antisociale).

W.W.Wattenberg realizeaza o clasificare a delicventei care pleca de la cele sase structuri de reactii comportamentale asa cum sunt ele inscrise in Manualul statistic si diagnostic al tulburarilor mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Dosorders) elaborat de catre Asociatia psihologilor americani :

1.      reactia hiperkinetica specifica copiilor ce prezinta afectiuni neurologice minime ;

2.      reactia de retrage , ce poate sa apara atunci cand copilului  I se ofera prea putina satisfactie , aceasta situatie este specifica copiilor cu parinti care adopta inraport cu ei o conduita neadecvata (sunt detasati, excesiv de permisivi sau exagerati in aplicarea sanctiunilor) ;

3.      reactia superanxioasa , tiinde sa apara in mod particular in clasa mijlocie, in familile deosebit de ambitioase in plan educational in care copiii , sunt solicitati sa realizeze achizitii comportamentale in baza unor inalte standarde impuse;

4.      reactia agresiv nesocializata , tinde sa apara in cazul respingerii parentale ,cuplata cu superprotectie parentala;

5.      reactia de fuga , de evadare tinde sa apara ca o reactie la respingerea parentala parentala integrala

6.      reactia grupului delicvent tiinde sa apara ca rezultat al rebeliunii de grup din anii adolsecentei , in absenta supravegherii parentale si, mai ales , acelei paterne.

     Dupa cum se observa din aceasta clasificare , cu exceptia primului tip de reactie comportamentala , toate celalte vizeaza modul de relationare dintre parinti si copii.

         R.Mucchielli (1965) elaboreaza teoria disocialitatii , care pune accentul mai mult pe factori psihosociali in explicarea delicventei juvenile.

In viziunea lui disociabilitatea se exprima in :

a.       a societatii

b.      falsa perceptie sociala a celor din jur

c.       lipsa aprofundarii si evaluarii adecvate a consecintelor actelor comise

d.      respingerea rolului social ce i s-a acordat inainte de a deveni delicvent si pe care i-l pretindea colectivitatea.

GENURI DE INFRACTIUNI COMISE DE MINORI

Comportamentul, luat ca rezultanta dinamica a interactiunii complexe organism-mediu, are la baza multiple asocieri psihologice, elaborate in functie de dinamica mediului, de conditiile de viata si de educatie. Cand mediul actioneaza organizat, stabil si asigura satisfacerea trebuintelor minorului, atunci comportamentul sau este pozitiv, iar cand actiunea mediului este nefavorabila, comportamentul va fi negativ, deviant.In procesul socializarii, minorul opereaza relational cu atitudini adoptate dupa modelul oferit de mediul social. Prin repetare, atitudinile sale se consolideaza si se organizeaza in comportamente ce se pot modifica in functie de motivatie si interes. Psihologic, manifestarea exterioara a comportamentului apare ca o modalitate de actiune tipic umana influentata de insusirile temperamentale ale persoanei.
Debutul infractional al minorului este greu de precizat. Acesta capata semnificatie intr-un anumit context familial, scolar, social, reprezentand o perturbare a raportului relational al copilului cu obiecte sau persoane, constituind intotdeauna un raspuns la atitudinea altora. La varsta prescolara incep sa apara manifestari cu adresa relativ conturata. Ele apar cu precadere in mediul familial si pot lua expresia unei ostilitati la adresa unora dintre membrii familiei, ostilitate obiectivata in gesturi de neascultare, deteriorare sau distrugere de obiecte, impolitete, obraznicie, uneori chiar injurii si loviri etc.
La varsta scolara pot sa apara tulburari de comportament, cu semnificatie morala, care merg de la forma preinfractionala pana la cea infractionala propriu-zisa. Chiar daca minorii nu comit in toate cazurile acte cu caracter antisocial, comportamentul lor indezirabil, atitudinile lor in dezacord cu exigentele scolare, lasa deschisa ori grabesc aceasta posibilitate. La aceasta varsta incep sa apara unele conduite discordante: nesupunerea, obraznicia fata de profesori, violenta fata de colegi, absenteismul, minciuna, fuga si vagabondajul, furtul etc.
In ceea ce priveste infractiunile de furt din avutul public si privat, numarul deosebit de mare al acestora, diversitatea modurilor de operare, marimea grupurilor de minori si valoarea pagubelor, presupune o analiza cauzala mai atenta. Este de remarcat faptul ca, in timp ce furturile in dauna avutului public inregistreaza o usoara tendinta de scadere, cele din avutul particular cresc (Pitulescu, 1995). Principala explicatie a acestor tendinte consta in cresterea patrimoniului privat al unor persoane fizice dupa anul 1990, prin achizitionarea de bunuri si valori care suscita interesul minorilor.
Infractiunile de furt comise de minori au anumite particularitati, astfel:
• furturile savarsite de minori se disting in primul rand prin valoarea mai redusa a bunurilor furate. Ei sustrag obiecte mici si usor vandabile (radiocasetofoane, casete audio si video, minicalculatoare etc.), manifestand o anumita predilectie pentru furtul dulciurilor, tigarilor fine si chiar bauturilor;
• manifesta multa fantezie si ingeniozitate in comiterea furturilor, patrund prin locuri inaccesibile unui infractor major;
• de regula nu folosesc instrumente sau dispozitive specifice spargatorilor profesionisti, ci improvizeaza si utilizeaza mijloace gasite intamplator;
• in foarte putine situatii devin violenti; in conditiile in care sunt descoperiti de cele mai multe ori folosesc fuga;
• nu manifesta prea multa grija pentru a-si proteja urmele, ceea ce duce la descoperirea lor rapida;
• infractorii minori manifesta multa precipitare in a se debarasa de bunurile furate, astfel incat pot fi intalniti la scurt timp dupa comiterea faptei, oferind spre vanzare bunurile insusite, la preturi derizorii;
• de obicei, furturile sunt comise prin participarea mai multor minori conduse adesea de infractori recidivisti.
Dupa anul 1990 se manifesta o recrudescenta a infractiunilor comise de minori indreptate asupra vietii si integritatii persoanelor (omor, tentativele de omor si lovirile cauzatoare de moarte). Cea mai mare parte din aceste infractiuni au fost savarsite in grup, avand ca mobil jaful, violul etc. De obicei sunt vizate persoane varstnice, lipsite de aparare, care locuiesc in case izolate. Anterior savarsirii infractiunii, se remarca o anumita predispozitie a minorilor spre consumul de bauturi alcoolice sau spre inhalarea unor substante halucinogene.

PROFILAXIA DELINCVENTEI JUVENILE

Profilaxia delincventei juvenile se realizeaza prin interventia asupra cauzelor, conditiilor si circumstantelor care pot genera acte infractionale, actionandu-se atat asupra minorilor cat si asupra mediului micro si macrosocial caruia ii apartin. Prevenirea si combaterea delincventei juvenile presupune cercetarea stiintifica a fenomenului, perfectionarea cadrului legal de sanctionare a comportamentului deviant al minorilor si elaborarea unui sistem unitar si coerent de prevenire a acestuia.
Cercetarea stiintifica a infractionalitatii in randul minorilor implica studii complexe, interdisciplinare, care sa abordeze etiologia comportamentului infractional la nivel individual, de grup si la nivel social, global. Trebuie avuti in vedere factorii de control social, asistenta sociala si educativi care concura la activitatea profilactica si la ocrotirea minorilor aflati in situatia de a savarsi acte infractionale. In functie de complexitatea factorilor care genereaza comportamentul infractional al minorilor trebuie formulate si orientate masurile de prevenire.
Prevenirea eficienta a delincventei juvenile poate fi realizata numai printr-o interventie educativ-coercitiva a unor institutii specializate, exercitata printr-un control social strict, iar in cazuri de exceptie, in institutii inchise, anume create, profilate pe un sistem corespunzator de scolarizare, de pregatire profesionala si de redresare morala, pe o durata care sa poata fi individualizata de instantele judecatoresti in functie de gravitatea faptei savarsite si de particularitatile individuale ale minorului.
Prevenirea delincventei juvenile reclama necesitatea elaborarii unei strategii noi si unitare, cu actiuni concertate din partea tuturor institutiilor, organismelor si organizatiilor care pot contribui la reducerea fenomenului infractional, avandu-se in vedere:
• infiintarea unor organisme nationale si locale, care sa contribuie la cunoasterea exacta a situatiilor familiilor cu multi copii, indeosebi a celor cu greutati materiale si insuficient consolidate moral;
• cunoasterea familiilor care isi neglijeaza indatoririle fata de copii, ii abandoneaza, maltrateaza sau ii expun unor riscuri sociale;
• avandu-se in vedere deficitul de experienta pedagogica existent in prezent in interiorul unei familii, indeosebi a celor recent constituite, institutiile specializate vor trebui sa elaboreze impreuna cu alti factori educativi, actiuni menite sa deprinda parintii in legatura cu indatoririle ce le revin in domeniul ingrijirii si educarii copiilor, relatiile care trebuie sa caracterizeze o familie, perioadele critice din viata copiilor, metodele care trebuie folosite pentru depasirea momentelor dificile etc.;
• cunoasterea riguroasa, pe fiecare localitate si unitate teritoriala a minorilor care prezinta tulburari de comportament, tendinte de inadaptabilitate, astfel incat sa se poata lua masurile care se impun (medicale, educative etc.);
• cunoasterea pe baza de analiza a starii infractionale in randul minorilor si elaborarea unor strategii de diminuare a acesteia;
• instituirea unui sistem de pregatire a unor specialisti in probleme de prevenire si combatere a delincventei juvenile;
• asigurarea necesarului de institutii special amenajate pentru ocrotirea minorilor, care din diverse motive nu au nici un fel de camin, traind in strada;
• organizarea de catre autoritatile publice locale a unor actiuni de cuprindere in procesul de invatamant a copiilor care provin din familii de romi.
In prezent, mai mult ca oricand, institutiile de invatamant trebuie sa coopereze intr-o mai mare masura cu familia, organizatiile comunitare si toti factorii implicati in sistemul educativ al societatii. Invatamantul trebuie sa raspunda unitatilor socioprofesionale actuale si de perspectiva, astfel incat toti tinerii sa aiba posibilitatea de a se incadra in munca.
Majoritatea cercetarilor (Knopp, 1985) implicate in prevenirea delincventei juvenile opereaza cu strategii derivate din paradigme, conditionari operante, cognitiv-comportamentale si invatare sociala. Se propun cateva modele generale, avand drept tinta caracteristicile cognitiv-comportamentale:

a).reducerea neincrederii si stimularea motivatiei in vederea unei integrari sociale adecvate;

b).stimularea capacitatii empatice, cultivarea relatiei si dezvoltarea intelegerii pentru situatia victimelor;

c).furnizarea unor modalitati de actiune fata de evenimente, situatii neasteptate;

d).consilierea tinerilor victimizati;

 e).educatia sexuala, modificarea distorsiunilor cognitive in privinta comportamentului sexual inadecvat;

 f).utilizarea unor procedee de conditionare fata de modelele de comportament alterate;

g).dezvoltarea abilitatilor sociale si controlul anxietatii

 h).terapia familiala.

Mass-media exercita o influenta deosebita asupra personalitatii in formare a minorului. De aceea, se impune chiar interzicerea difuzarii, unor materiale (scene, cazuri) care elogiaza furtul, violenta, amoralul, nefirescul si excentricul in raport cu firescul, ceea ce degradeaza imaginea relatiilor interpersonale, contamineaza deosebit de periculos viata si comportamentul minorului.
Se impune o reconsiderare a conceptiei de organizare atat a centrelor de primire, cat si a celor de reeducare a minorilor, pentru a oferi conditii corespunzatoare de cazare, hrana, educatie, supraveghere si formare profesionala, elemente definitorii in reintegrarea sociala a delincventului minor.
Unitatile de politie trebuie sa-si infiinteze formatiuni distincte specializate pe probleme de minori, formatiuni incadrate cu specialisti din domeniul sociologiei, psihologiei, pedagogiei, criminologiei etc., care sa studieze acest fenomen sub toate aspectele (etiologia, evolutia si tendintele sale) pentru a intreprinde cele mai adecvate masuri de prevenire a delincventei juvenile.
Programa de invatamant preuniversitar trebuie sa cuprinda activitati de educatie morala, juridica si pregatire antiinfractionala a minorilor.
Directiile pentru munca si ocrotire sociala si autoritatile tutelare sa fie incadrate cu psihologi si asistenti sociali in mod corespunzator pentru a gasi cele mai optime solutii in problema minorilor.

Bibliografie

1.      Matei Basarab, 2001, Drept Penal , Partea Generala , ed.Lumina Lex Bucuresti.

2.      Nicolae Mitrofan ;Tudorel Butoi ; Voicu Zdrenghea , 2000, Psihologie Judiciara, ed. Sansa S.R.L. Bucuresti.

3.      Adrian Opre ; Daniel David ; Ioan Bus ; Mirecea Miclea 2004, Curs post universitar Psihologie Judiciara, ed. Clujeana , Cluj –Napoca.