Alcoolismul - simptome si recuperare (Partea a doua)

Tratamentul alcoolismului

            Tratamentul alcoolismului implică trei paşi generali (Liska, 1981):

1.      Tratamentul episoadelor acute de intoxicaţie sau de sevraj având drept scop imediat salvarea vieţii;

2.      Tratamentul problemelor cronice de sănătate asociate cu alcoolismul;

3.      Schimbarea comportamentului pe termen lung faţă de alcool, astfel încât obiceiul distructiv de a bea să înceteze.

Perioada de tratament adresată intoxicaţiei cronice sau sevrajului este denumită de detoxifiere. După încetarea bruscă a consumului de alcool, în mod uzual la o persoană dependentă, într-o primă fază apar într-un interval de 12-48 ore simptome variate cum ar fi: tremor, cefalee, creşterea tensiunii arteriale, vărsături, pierderea apetitului, iritabilitate, anxietate, disforie, agitaţie, hiperemie facială. După aproximativ 36 ore pot apare halucinaţiile în toate modalităţile senzoriale. În mod uzual acestea dispar într-o zi sau două.

Simptomatologia cea mai severă, aceea a deliriumului tremens se poate instala între 1-3 zile de la încetarea consumului de alcool, cu dezorientare temporo-spaţială, hipoprosexie accentuată, hipomnezie, creşterea temperaturii, transpiraţii, uneori crize grand mal. Riscul de a muri al acestor pacienţi este de 5%. Sevrajul nu parcurge în mod obligatoriu toate aceste faze, el putându-se opri în prima fază, sau a 2-a, neatingând starea de delirium. Pacienţii cu delirium tremens se pot complica medical, motiv pentru care tratamentul acestora se face de multe ori în secţii de terapie intensivă în vederea restabilirii echilibrului hidroelectrolitic, reducerii pragului convulsivant, tratamentului cu antibiotice în cazul suprainfectării. Pentru controlul simptomelor psihice se utilizează benzodiazepine sau antipsihotice. Îngrijirea medicală a acestor pacienţi reclamă un mediu calm, liniştit, fără zgomote puternice, bine luminat (obscuritatea generează iluzii şi halucinaţii vizuale generatoare de anxietate marcată).

Pacientul este asigurat că halucinaţiile vor ceda; şi pe cît posibil reorientat în timp şi spaţiu făcându-se referire la mediul înconjurător în timpul conversaţiei. Va fi supravegheată atent ingestia de lichide şi alimente. Odată depăşit sevrajul şi starea pacientului fiind stabilă fizic şi psihic se poate trece în etapa următoare a tratamentului. Aceasta depinde de abilitatea pacienţilor de a recunoaşte şi schimba acele modele comportamentale maladaptative legate de alcool. Nu toate persoanele  internate în spital în urgenţă, având sevraje complicate cu crize grand mal sau delirium tremens sunt internate de bună voie. Ca atare, după restabilirea stării fizice şi psihice pacientul bagatelizează consumul de alcool, “Eu nu beau alcool, beau numai bere”, sau “Nu sunt alcoolic, beau şi eu ca omul”, nu consideră că aceasta este principala cauză a internării sale, sau încearcă să transfere vina asupra altora “Beau, ce să fac dacă m-a lăsat soţia, sau “Nu am serviciu”, etc. Această etapă a tratamentului poartă numele de confruntare.

Confruntarea se poate constitui şi în prima fază a abordării pacientului alcoolic, în ambulator înainte de internarea sa, dar în mod uzual constituie a doua fază de abordare a pacientului dependent de alcool aflat în spital după detoxifiere. Pacientul trebuie ajutat în recunoaşterea problemelor de sănătate şi de viaţă pe care alcoolul i le-a generat. Confruntarea implică convingerea pacientului că este responsabil pentru acţiunile proprii, că este răspunzător pentru ceea ce i se întâmplă (destrămarea familiei, pierderea locului de muncă, etc.).

Obiectivul confruntării este de a creşte motivaţia unui tratament de aversiune şi de a continua abstinenţa. De obicei o singură abordare este insuficientă, fiind necesare mai multe discuţii pe această temă cu pacientul, lărgirea cunoştiinţelor despre alcoolism şi consecinţele sale. Pacienţii care urmează tratament de aversiune trebuie să fie motivaţi pentru ca tratamentul să reuşească. Terapia are efecte numai în cazul în care pacientul doreşte cu adevărat să renunţe la alcool. Ea nu se poate face la cererea familiei sau a colectivelor de muncă.

Terapia de aversiune implică administrarea unei substanţe cum ar fi disulfiramul (Antalcool, Antabuz) concomitent cu alcool, moment în care apar simptome cum ar fi greaţă, vărsături, hipotensiune, dureri de cap, tahicardie, polipnee. Aceste reacţii se menţin atâta timp cât este alcool în sânge. Pacienţii trecuţi de 50 de ani, cu afecţiuni severe ale inimii, diabet, epilepsie, boli hepatice sau boli psihice nu vor fi supuşi probelor de aversiune. Următoarea etapă a tratamentului este aceea a reabilitării.

Reabilitarea include două componente:

Ø      continuarea eforturilor pentru a menţine şi motiva abstinenţa;

Ø      ajutarea pacientului în a-şi reajusta viaţa fără alcool;

Reabilitarea se poate face în centre speciale (având o durată de 3-6 luni) sau în ambulatoriu. Ea implică:

Ø      includerea pacientului în grupuri de autosusţinere de tipul Alcoolicilor Anonimi sau în psihoterapie de grup sau individuală;

Ø      constituirea unor programe pentru evenimente sociale şi recreaţionale fără alcool;

Ø      restabilirea comunicării cu membrii de familie şi prieteni;

Ø      identificarea situaţiilor în care riscul de recădere este mare, în vederea evitării lor

Alcoolismul - simptome si recuperare

Stiu ca este o tema mult dezbatuta prin toate medile, o intanim in fiecare stire de la ora 17, dar in ultimii aproape doi ani , intamplarea a facut sa intru tot mai des in contact cu persoane care consuma alcool, insa ajungandu-se la partea patologica , care nu mai intra in categoria "consum" , ci abuz nociv de etanol.
Alcoolismul , ne place sau nu inca este un subiect tabu (la fel ca si temele legate de sexualitate), insa din pacate persoanele care ajung sa faca abuz de alcool sunt din ce in ce mai multe si aici nu ma refer numai la adulti ci chiar si la adolescenti ...Astfel ca m-am gandit ca tema pentru articolul din seara de luni in aceasta saptamana sa cuprinda"Alcoolismul - simptome  si recuperare".
O sa incep cu aspecte generale dupa care o sa ajung la concret , o scurta prezentare a alcoolismul, desi cred ca stiti cu totii despre ce este vorba... in linii mari...

Alcoolismul este o boală progresivă şi cronică caracterizată prin lipsa de control asupra consumului de alcool, cu consecinţe serioase fizice, psihologice, legale şi sociale.

Alcoolismul sau dependenţa de alcool este un model maladaptativ al uzului de alcool care conduce la o semnificativă suferinţă sau invalidare în funcţionarea socio-profesională a individului. 

După DSM-IV dependenţa de alcool se evidenţiază atunci când într-un interval de 12 luni apar trei sau mai multe din următoarele simptome:

A.    Toleranţa. Ea este definită în două moduri:

Ø      nevoia marcată de a creşte cantitatea de alcool pentru a atinge efectele dorite (sau intoxicaţia) sau

Ø      diminuarea marcată a efectului la utilizarea continuă a aceleiaşi cantităţi de alcool.

Toleranţa poate fi evidenţiată de testele de laborator care arată un nivel seric înalt de alcool în condiţiile unei mici evidenţe de intoxicaţie. Astfel dacă la o persoană normală nivele serice de 100 – 150 mg/dl determină apariţia intoxicaţiei acompaniată de vorbire dizartrică, incoordonare, mers ebrios, nistagmus, perturbarea atenţiei sau memoriei, urmând ca la valori de peste 200 mg/dl să apară perturbarea severă a semnelor vitale cu stare de torpoare, stupor, comă, iar la valori de peste 300 mg/dl se poate instala moartea prin depresia centrilor respiratori, la persoane care au dezvoltat toleranţa semnele de intoxicare sunt mai reduse la aceste valori (la 300 –400 mg/dl le poţi vedea pe picioare).

B.     Sevrajul. Adaptarea organismului la expunerea prelungită de mari cantităţi de alcool este capabilă să producă dependenţa fizică care stă la baza fenomenului de sevraj la alcoolici. Sevrajul apare când concentraţia alcoolului din sânge sau ţesuturi scade la un individ cu consum prelungit şi în cantităţi mari. Sindromul de sevraj la alcool  este caracterizat prin două sau mai multe din următoarele simptome:

Ø      hiperactivitate vegetativă (transpiraţii, tahicardie, creşterea tensiunii arteriale);

Ø      diverse grade de tremor;

Ø      greaţă, vărsături;

Ø      insomnie;

Ø      anxietate;

Ø      agitaţie psihomotorie;

Ø      iluzii, halucinaţii tranzitorii,

Ø      crize convulsive.

Tulburările perceptuale pot apare în sevraj în absenţa deliriumului (pacientul realizează caracterul neveridic al halucinaţiilor induse de alcool).

Atunci când persoana este convinsă de realitatea lor şi apar de asemenea tulburări ale conştiinţei cu hipoprosexie, tulburări de memorie imediată, dezorientarea temporală şi/sau spaţială, vorbirea incoerentă alături de tulburări de somn, de comportament, de afectivitate, vegetative este vorba de delirium indus de sevrajul la alcool denumit şi delirium tremens.

Evidenţierea toleranţei şi a sevrajului – sunt suficiente pentru a diagnostica dependenţa de alcool.

Alte simptome care definesc uzul compulsiv de alcool caracteristic dependenţei:

Ø      alcoolul este utilizat în cantităţi mai mari sau pe perioade mai lungi decât intenţiona individul

Ø      există o dorinţă persistentă sau eforturi lipsite de succes de a înceta sau controla uzul de alcool

Ø      mare parte a timpului este petrecută în activităţi necesare procurării alcoolului, consumării lui sau recuperării din efectele sale

Ø      virtual toată activitatea individului se învârte în jurul alcoolului cu reducerea importantă a activităţilor profesionale, ocupaţionale, sociale sau recreaţionale

Ø      utilizarea de alcool este continuată în ciuda evidenţei de a avea probleme psihologice sau fizice persistente sau recurente cauzate sau exacerbate de acesta (de exemplu individul continuă să bea în ciuda faptului că recunoaşte că ulcerul său gastric merge mai rău, sau a problemelor materiale sau familiale generate de alcool).

Toleranţa şi sevrajul constituie caracteristici ale dependenţei fizice şi sunt asociate cu un risc crescut de afecţiuni somatice sau recădere în cazul abstinenţei.

Se consideră că alături de factori psihologici, socio-culturali, de mediu (responsabili mai degrabă de vârsta de debut şi evoluţia bolii), cel puţin pentru anumite cazuri s-a relevat importanţa factorilor genetici în alcoolism printr-un mecanism poligenic.

Riscul pentru dependenţa de alcool (alcoolism) este de 3-4 ori mai mare la rudele de gradul I al persoanelor cu această tulburare decât în populaţia generală (riscul descendenţilor este cu atât mai mare cu cât în familie sunt mai mulţi indivizi de acest fel). Studiile arată că rata de concordanţă pentru alcoolism este mai mare la gemenii monozigoţi comparativ cu cei dizigoţi.  Studiile de adopţie arată apariţia bolii la copiii provenind din părinţi cu alcoolism chiar dacă au fost adoptaţi de familii fără această problemă şi invers, neapariţia unor probleme severe legate de alcool la copiii provenind din părinţi biologic sănătoşi chiar dacă au fost crescuţi în familii de alcoolici.

Efectele alcoolului (după două băuturi pe zi) în organism sunt multiple:

-Efectele asupra SNC:

Ø      fenomenul Mallenby caracterizat prin schimbări de comportament legate de nivelul de alcool din sânge;

Ø      fenomenul de black out caracterizat prin amnezia evenimentelor trăite în perioada în care persoana a fost intens băută;

Ø      tulburări psihice severe (delirium, tulburare psihotică indusă de alcool, tulburare de dispoziţie legată de alcool – 10 % din pacienţii cu alcoolism se sinucid – tulburare amnestică, demenţă).

-Efecte gastrointestinale:

-Efecte cerebrale şi cardiovasculare (HTA, AVC)

-Efecte asupra imunităţii:

-Efecte endocrinologice:

21 Martie - Ziua Internationala a persoanelor cu Sindrom Down! La multi ani frumosi!

La multi frumosi si sanatosi ani, suflete dragi!!
Maine e ziua voastra si numai a voastra- 21 Martie , Ziua Internationala a Persoanelor cu Sindrom Down!
Va doresc fiecaruia dintre voi sa intalniti in drumul vietii, oameni deosebiti care sa prinda curaj sa priveasca impreuna cu voi dincolo de aparente, dincolo de cuvinte! Va doresc sa intalnti suflete gingase, dar puternice asa cum sunteti voi, care sa fie acolo in fiecare moment , sa se bucure, sa zambeasca, sa planga alaturi de voi! Imi doresc sa ramaneti mereu asa cum v-am cunoscut eu, suflete blande, curate, pline de afectiune! Ma bucur enorm pentru ca am avut deosebita placere sa lucrez si sa imi fac prieteni printre voi, copii si oameni dragi cu Sindromul Down, mi-ati aratat la fiecare pas ca, trebuie sa mergem mai departe. La multi ani dragilor! La multi ani Victoras!!!!

Un gand de inceput de saptamana...

Am citit o poevestioara tare interesanta, care m-a pus putin pe ganduri...de aceea am spus ca, poate ar fi interesant sa o cititi si voi aceea care nu aveti un cont de facebook, dar care imi vizitati , razant cu pamantul si blogul meu :)

 

Intr-o zi oarecare, marele Socrate s-a intalnit, in calea sa, cu un cunoscut. Acela, vazandu-l, l-a oprit si i-a zis:
- Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum de...spre unul dintre studentii tai?
Auzind aceasta, Socrate zise:
- Stai o clipa. Mai inainte de a-mi spune tu cele ce ai aflat, as vrea sa treci printr-un mic test, numit "Testul celor trei".
- Trei ?
- Da, trei. Inainte de a-mi vorbi despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
- Nu. De fapt doar am auzit despre el.
- E-n regula. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum, sa incercam testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
- Nu, dimpotriva...
- Deci, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?
Omul din fata lui Socrate a dat din umeri, putin stanjenit de situatia in care se baga de unul singur.
Socrate a continuat.
- Totusi, mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba, a folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?
- Nu, nu chiar...
In cele din urma, Socrate incheie discutia, cu o intrebare retorica:
- Ei bine, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu stii daca este adevarat, nici de bine, nici macar de folos, atunci de ce sa-mi mai spui?!

 

P.S. Nu imi aprtine articolul, l-am citit pe facebook, aveti mai jos link-ul :)

povesti motivationale cu talc.·

http://www.facebook.com/#!/pages/Povesti-motivationale-cu-talc/338902019510903

Autismul diagnostic si recuperare

Ce este autismul?

 în acest moment, cea mai utilizată definiţie a autismului este cea publicată în 1944 de către Asociaţia Psihiatrică Americană în Manualul de diagnostice şi statistice al bolilor mintale (Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorder)- DSM-IV. Pentru a se stabili un diagnostic de autism, această definiţie presupune ca individul să manifeste:

(1)     o scădere în interacţiunea socială;

(2)     o scădere în comunicare ;

(3)     un comportament, interese şi activităţi restrictive, repetitive şi stereotipe ;

(4)     simptomele apărute înaintea vârstei de 3 ani.

De multe ori anormalităţile comportamentale sunt observabile de la cele mai fragede vârste. Totuşi, într-un mic număr de cazuri există o perioadă de dezvoltare normal

Alte boli similare cu autismul

De la prima descriere a autismului făcută de Kanner,  au fost observate alte boli care sunt similare cu autismul dar diferă în prezentare. împreună cu autismul, aceste boli (sindromul Rett, sindromul Asperger, dezvoltare pervaziva, “childhood disintegrative disorder” etc) sunt categorizate sub numele de boli pervazive de dezvoltare ( PDD – pervasive developmental disorders).

 Dintre acestea, probabil cel mai cunoscut sindrom este Asperger. Această boală este uneori greu de deosebit faţă de autism la indivizii care au un nivel normal de inteligenţă, validitatea acestor diferenţe este dezbătută în prezent de către cercetători si doctori. Definiţia dată de DSM-IV specifică faptul că in cazul sindromului Asperger, pe lângă inteligenţa normală,  impedimente în interacţiunile sociale, comportament stereotip şi repetitiv , indivizii ar trebui sa nu aibă nici o întârziere în dezvoltarea limbajului ( de exemplu  copiii spun cuvinte până la 2 ani şi fraze până la 3 ani ). Se pune diagnosticul unei boli pervazive de dezvoltare în cazul în care individul are deficite în toate domeniile tipice pentru indivizii autişti.

Ultimele două boli care fac parte din categoria PDD, “childhood disintegrative disorder” si sindromul Rett sunt mult mai puţin întâlnite decât celălalte trei boli din această categorie.  “Childhood disintegrative disorder” este diagnosticat la copii de 2 sau mai mulţi ani de dezvoltare aparent normală şi care au o regresie marcantă şi ulterior manifestă comportamentul asociat autismului. În cazul copiiilor cu această boală este foarte important să se excludă orice altă boală care poate fi identificată ( de exemplu “metachromatic leucodystrophy”) şi care ar putea fi cauza simpotmelor manifestate.

AUTISMUL SI RETRADUL MENTAL

Aproximativ 75% din indivizii cu autism au abilităţi intelectuale în zona retardării mintale ( de exemplu un I.Q mai mic de 70 ). Prezenţa unei retardări mentale severe ( de exemplu un I.Q. mai mic de 35) deseori îngreunează diagnosticarea autismului datorită numărului limitat de activităţi/comportamente şi abilităţi care sunt necesare în observarea bolii.

Pe lângă retardarea mintală, autismul apare în conjunctură cu alte dificultăţi în comportament cum ar fi hiperactivitate şi agresivitate către propria persoana sau către cei din jur la un nivel atât de ridicat încât necesită intervenţi adiţionale celor menite să lupte cu boala propriu-zisa.

 Care sunt criterile  pentru diagnosticarea autismului ?

1. Un total de 6 ( sau mai multe) din urmatoarele:

(1)   impedimente în interacţiunea socială, manifestate sub forma a cel puţin două din următoarele:

(a)     impedimente marcante în utilizarea unor comportamente nonverbale cum ar fi privitul ochi în  ochi, expresiile faciale, poziţiile corpului

(b)    eşecul în dezvoltarea unor relaţii caracteristice nivelului de dezvoltare

(c)     lipsa dorinţei de a impărtaşi plăcere, interese sau realizari cu alte persoane( de exemplu nu sunt arătate sau aduse obiectele de inters de către pesoanele autiste )

(d)    lipsa reciprocităţii sociale sau emoţionale

(2)   imedimente in comunicare, manifestate sub forma a cel puţin unuia dintre următoarele:

(a)    întârzierea sau lipsa totală a limajului verbal ( fără a fi însotită de încercarea de a compensa această lipsă prin moduri alternative de comunicare cum ar fi gesturile sau mimarea)

(b)   la indivizii cu un limbaj potrivit apare un imepdiment în abilitatea de a iniţia sau susţine o conversaţie cu ceilalţi

(c)    limbaj stereotip şi repetitiv sau limbaj idiosincratic

(d)   lipsa jocului variat şi spontan sau a jocului social imitativ potrivit vărstei

(3)   comportamente, interese şi activitaţi reduse, repetitive şi stereotipe, manifestate sub forma a cel puţin unuia din următoarele:

(a)     interes redus şi anormal în intensitate sau concentrare

(b)    aderenţa aparent inflexibilă pentru un ritual specific şi nefuncţional

(c)     maniere stereotipe sau repetitive ( de exemplu: fâlfâirea sau răsucirea mâinii sau a degetului, sau mişcari complexe ale întregului corp)

(d)    preocupări insistente pentru părţi ale obiectelor

1.      întarzieri  sau funcţionări anormale într-unul din următoarele domenii:

(1)   interacţiune socială

(2)   limbaj asemănător cu cel din comunicarea socială

(3)   joc simbolic sau imaginative


Tratarea persoanelor autiste:

De ce este importanta diagnosticarea din timp a autismului?

Pe lângă diagnosticarea din timp, un pas critic în tratamentul unui copil autist este o evaluare iniţială foarte minuţioasă. Această evaluare necistă prezenţa unei echipe multidisciplinare de medici, incluzând un psiholog care să testeze abilităţile intelectuale ( IQ ), un medic logoped care să evalueze limbajul, un consultant în educaţie care să determine apitudinile de citire si comportament şcolar, un psiholog sau psihiatru care să decopere o potenţială problemă de comportament.

Exista tratament medicamentos in cazul autismului si bolilor similare cu autismul?

Se pare că şi anumite medicamente au un efect benefic în problemele de comportament, cum ar fi  cele care inhibă serotonina; acestea descresc numărul comportamentelor repetitive, ritualistice şi stereotipe precum şi a agresivităţii. Şi alte medicamente au fost folositoare în tratarea unor comportamente care nu sunt trăsături definitorii ale bolii( stimulanţi ai hiperactivităţii, , neuroleptice pentru agresivitate şi antidepresive pentru schimbări episodice de stări, somn, pofta de mâncare, nivel al energiei şi grad de iratibilitate despre care se crede că reflectă o boală afectivă ).

Desigur pe langa tratamentul medicamentos este extreme de indicat sa aiba loc si o consiliere suportiva a familiei persoanei cu autism, terapie cognitive comportametala pentru persoana cu autism , terapie ocupationala si cum precizam si mai sus, logopedie, acolo unde exista probleme de limbaj.

P.S. In acest articol sunt cateva aspecte pe care le-am discutat saptamana trecuta (miercuri 06.03.2013) la emisiunea "Medias 120" cu Ada Gheorghe la Nova TV.

Terapia ocupatinola si Logopedia

 Ce este terapia ocupationala?

Terapia ocupationala este un tratament ce se concentreaza in a ajuta oamenii pentru a dobandi independenta in toate zonele de activitate pe care le desfasoara. Terapia ocupationala ofera copiilor metode variate, activitati placute, distractive, pentru a imbogati deprinderile cognitive, fizice si motorii si pentru a spori increderea in sine.

Cu ajutorul terapiei ocupationale, un copil cu probleme in dezvoltare va invata sa interactioneze cu membrii familiei si sa dezvolte relatii sociale cu alti copii si parteneri de joc.

 

Caror tipuri de probleme se adreseaza terapia ocupationala?

- copii cu probleme senzoriale

- copii cu probleme de invatare

- copii cu autism

- copii cu tulburari de dezvoltare

- copii cu tulburari mentale sau de comportament

- copii cu probleme fizice si motrice

- copii cu boli cronice

Terapeutul poate lucra si pentru dezvoltarea coordonarii motrice fine, cat si a coordonarii dintre mana si ochi cum ar fi implicarea in jocurile de aruncat la tinta fixa, jocul cu mingea, scrisul.

Terapia ocupationala este necesara atunci cand este afectata performanta in mai multe domenii:

Abilitati de motricitate fina: miscarea si dexteritatea muschilor mici din maini si degete.

Abilitati de motricitate grosiera: miscarea muschilor mari din brate si picioare.

Abilitati vizuo-motrice: deplasarea unui copil pe baza perceptiei informatiilor vizuale.

Abilitati oral-motorii:miscarea muschilor din gura, buze, limba si maxilar, incluzand suptul, muscatel, mestecatul si linsul.

Abilitati de auto-ingrijire: imbracat, hranit si mersul la toaleta.

Integrare senzoriala: abilitatea de a primi, sorta si raspunde la informatiile primite din mediu.

Abilitati de planificare motorie: abilitatea de a planifica, implementa si imparti secventele sarcinilor motorii.

Alte informatii:

Recuperarea prin terapie ocupationala imbraca mai multe forme: terapia prin invatare, ludoterapia si ergoterapia. Ergoterapia sau activitatile de tip lucrative sunt un mijloc de exprimare, permitand persoanei sa creeze in realitate ceea ce a vazut, trait sau imaginat. Activitatile ergoterapeutice implica gandire, planificare, presupunere si alegere, pentru ca la finalul activitatii, persoana cu handicap sa fie mandra ca a creat o jucarie, un panou decorativ, sau un obiect util. Acest lucru le da un sentiment revigorant si le confera un simt al realizarii si increderii in sine, contribuind la structurarea statutului si rolului persoanei, recunoscute din punct de vedere social.

Activitatile ergoterapeutice cu ajutorul uneltelor, ajuta la dezvoltarea membrelor superioare si contribuie la progresul capacitatilor de coordonare. In general, prin activitatile de ergoterapie se obtine progresul si nu regresul personalitatii umane, fie ea cu handicap sau nu.

Obiectivele pentru activitatile de ergoterapie sunt: • dezvoltarea deprinderilor manuale
• dezvoltarea respectului fata de rezultatele muncii lor
• consolidarea deprinderilor tehnice (ex. taiat, lipit, indoit, bobinat, insurubat si formarea unor noi deprinderi- impletitul, imbinarea
• consolidarea abilitatilor de a finaliza lucrul inceput si disciplina pastrarii materialelor in ordine
• educarea rabdarii, respectarii regulilor, cooperarea cu alte persoane in vederea realizarii unor lucrari de grup
• familiarizarea persoanelor cu dizabilitati cu diferite materiale, pe care incep sa le analizeze in timp ce le folosesc: forma, marime, culoare, consistenta.

Activitatile ergoterapeutice pun accentul pe reeducarea gestualitatii, a indemanarii, invatarea unor deprinderi noi, utile, dezvoltarea expresivitatii, readaptarea/ adaptarea la efort. Activitati ca desenul, pictura, modelajul sunt foarte importante in dezvoltarea proceselor gandirii, pentru o mai buna coordonare oculara si manuala, pentru dezvoltarea motricitatii fine (dactilo-pictura si modelaj).

 Ce este logopedia?

Logopedia este disciplina psihopedagogica ce se ocupa cu educarea si, in special, cu reeducarea (terapia corectiva) limbajului. Logopedia studiaza natura si formele de manifestare ale defectelor, tulburarilor de limbaj si de vorbire, propunand metode si procedee de corectare adecvate.

Atat la copii normali, cat si la cei cu diverse handicapuri senzoriale, tulburarile de limbaj survenite din diverse cauze impiedica intelegerea, receptionarea si transmiterea mesajului verbal. Comunicarea prin limbaj este cea mai importanta cale de integrare scolara si sociala a copilului.

“Prin tulburarile limbajului intelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestarile verbale tipizate, unanim acceptate in limba uzuala, atat sub aspectul reproducerii cat si al perceperii, incepand de la dereglarea diferitelor componente ale cuvantului si pana la imposibilitatea totala de comunicare orala sau scrisa” (M. Gutu, 1975) .

Caror tipuri de probleme se adreseaza logopedia?

◊ Tulburari de pronuntie: - dislalie;
- disartrie;
- rinolalie.

◊ Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii: - balbaiala;
- logonevroza;
- tahi/bradilalie, etc.
◊ Tulburari de voce:
- afonie;
- disfonie;
- fonastenie.

◊ Tulburari ale limbajului citit-scris:
- dislexie-alexie;
- disgrafie-agrafie.

◊ Tulburari polimorfe:
- afazie-alalie

◊ Tulburari de dezvoltare a limbajului:
- mutism psihogen-electiv sau voluntar;
- retard in dezvoltarea generala a vorbirii.

◊ Tulburari ale limbajului pe baza unor disfunctii psihice:
- dislogii;
- ecolali;
- jargonofazii;
- bradifazii, etc.

Care sunt sarcinile logopedului?

Terapia Tulburarilor de Limbaj este o propunere de cadru metodologic si o insumare de programe corespunzand principalelor dezordini de limbaj.

Iata cateva din atributiile logopedului evidentiate in fisa postului a logopedului:
- depistarea si diagnosticarea elevilor (copiilor)

Practic prima vizita la logoped consta in testarea copilului, ca logopedul sa depisteze problema. Dupa o prima constatare a tulburarilor de limbaj, copiii logopati sunt programati pentru terapia logopedica. Primul moment al terapiei tulburarilor de limbaj il constituie examinarea complexa a copilului depistat.

- alta sarcina la fel de importanta in terapia logopedica este elaborarea si aplicarea programelor de recuperare si terapie logopedica in functie de diagnostic.
- de asemenea, logopedul stabileste diagnosticul si supervizeaza activitatile de terapie cognitiva, ludoterapie, terapia psihomotricitatii si abilitate manuala, organizarea si formarea autonomiei personale si sociale.

Gandirea... partea a doua...

Ideea delirantă constă în judecăţi şi raţionamente care reflectă în mod eronat realitatea în ciuda evidenţei incontestabile de contrariu. Nu este o idee acceptată în mod uzual de ceilalţi membri ai grupului socio-cultural căruia îi aparţine pacientul. Spre deosebire de eroarea de judecată, ideea delirantă are următoarele caracteristici:

a.       este o judecată eronată care stăpâneşte conştiinţa persoanei, şi-i modifică în sens patologic comportamentul

b.      este impenetrabilă la contraargumente în ciuda contradicţiilor evidente cu realitatea

c.       este incompatibilă cu existenţa atitudinii critice, pacientul fiind lipsit de capacitatea de  a-i sesiza esenţa patologică

Ideile delirante pot avea un conţinut verosimil, sau din contră neverosimil, absurd, fantastic.

Ideile delirante sunt deosebit de variate sub aspectul conţinutului tematic. Se descriu astfel :

Ø      Ideile delirante de grandoare al căror conţinut comportă un simţ exagerat al propriei importanţe, bogăţii, puteri, cunoştinţe sau identităţi (convingerea pacientului că posedă averi, sau că are puteri supranaturale sau că este Dumnezeu).

Ø      Ideile delirante de invenţie ce constau în elaborarea unor planuri sau încercări de realizare a unor dispozitive sau aparate de interes major, ce preocupă în general pe oamenii de ştiinţă în perioada respectivă, convingerea pacientului că este posesorul unei descoperiri sau invenţii epocale.

Ø      Ideile delirante de reformă ce constau în convingerea pacientului de a fi elaborat un nou sistem filozofic sau politic.

Ø      Ideile delirante de filiaţie ce constau în convingerea pacientului de a fi descendent al unor familii renumite sau moştenitorul unor persoane cu situaţie economică şi socială înaltă.

Ø      Ideile delirante erotomane ce constau în convingerea pacientului că este iubit de către o persoană de obicei cu statut socio-cultural superior lui şi căreia îi atribuie sentimente de dragoste faţă de el, interpretând în acest sens orice act sau manifestare întâmplătoare a acesteia.

Ø      Ideile delirante mistice ce constau în convingerea pacientului că este purtătorul unei misiuni, al unui mesaj transcedental în virtutea căruia el este menit să instaureze pacea în lume, să împartă dreptatea pe Pământ.

Ø      Ideile delirante de persecuţie ce constau în convingerea pacientului că este urmărit, că se complotează împotriva lui, că se urmăreşte defăimarea, deposedarea lui de bunuri, prejudicierea sa morală sau materială.

Ø      Ideile delirante de revendicare ce izvorăsc din convingerea pacientului că a fost victima unei nedreptăţi, motiv pentru care îşi canalizează întreaga activitate spre recunoaşterea drepturilor lui. Ca atare intentează procese, face sacrificii economice mai mari decât drepturile şi proprietăţile pe care le revendică. Uneori lupta lui este îndreptată spre obţinerea unui beneficiu moral ,,să iasă adevărul la lumină”, ,,să i se facă dreptate”.

Ø      Ideile delirante de gelozie ce constau în convingerea pacientului că partenerul sexual este infidel. Ele se traduc clinic prin suspectarea gesturilor, expresiei mimice, intonaţiei, atitudinii şi dispoziţiei afective ale partenerului, pe care pacientul le interpretează drept probe de adulter. Uneori aceste idei se deosebesc greu de gelozia fondată, situaţie în care se ţine seama de amplitudinea ideilor, de aspectul incredibil, puţin verosimil al acuzaţiilor, de conduita generală a persoanei în cauză.

Ø      Ideile delirante de relaţie sau de referinţă ce constau în convingerea pacientului că evenimentele, obiectele, comportamentul oamenilor din imediata apropiere au o semnificaţie particulară şi neobişnuită cu referire la sine. Ex. Pacientul are impresia că la radio, la TV, se vorbeşte despre el, sau că anumite pasaje dintr-o carte au o anumită semnificaţie pentru el, de ex. arată că va muri.

Ø      Ideile delirante de vinovăţie. Pacientul se consideră vinovat pentru situaţia grea în care se află, de nereuşita copiilor, de nenorocirile prietenilor, se poate considera cel mai mare păcătos din lume, vinovat de iminente catastrofe. Aceste idei pot duce nu numai la suicid, ci şi la omucidere, situaţie cunoscută în psihopatologie sub denumirea de homicid altruist.

Ø      Ideile delirante hipocondriace. Pacientul are convingerea că suferă de o boală incurabilă (cancer, SIDA).

Ø      Ideile delirante de negaţie (nihiliste), implică tema nonexistenţei parţiale sau totale a persoanei respective, a altora sau a întregii lumi. Pacientul neagă realitatea funcţiilor vitale, existenţa unor organe, a unui proces psihic. Spre exemplu nu mai mănâncă pentru că organele sale sunt atrofiate, au putrezit, sau afirmă că nu mai respiră.

Ø      Ideile delirante somatice, al căror conţinut principal se referă la funcţionarea propriului corp. Spre exemplu pacienta are convingerea că i-a putrezit creierul sau că este gravidă deşi se află de mult la menopauză. O idee delirantă somatică poate fi de asemenea o idee delirantă nihilistă dacă accentul este pus pe nonexistenţa corpului sau a unei părţi a corpului.

Ø      Ideile delirante de ruină, sau sărăcie, constau în convingerea persoanei că şi-a pierdut sau îşi va pierde toate sau aproape toate posesiunile materiale (pacientul este îngrijorat că nu poate plăti spitalizarea deşi este asigurat că nu trebuie să plătească, sau că el şi familia lui vor ajunge să cerşească).

Ø      Ideile delirante de transformare, constau în convingerea pacientului că a suferit o metamorfoză fizică, parţială sau totală, sau că a fost transformat în animal.

Ø      Ideile delirante de influenţă sau de control exprimă convingerea pacientului de a se afla sub imperiul unei forţe xenopatice. Această forţă exterioară, îi influenţează gândurile, sentimentele, acţiunile care sunt trăite ca nefiind ale sale (proprii). Această forţă xenopatică poate fi reprezentată de : diavol, ocultism, sugestie, hipnoză, unde electromagnetice, raze cosmice, laser.

Ø      Ideile delirante bizare, sunt acele idei al căror conţinut este total implauzibil şi de neînţeles. Altfel spus ele nu derivă din experienţe obişnuite de viaţă, (ex. Un pacient crede că cineva i-a înlocuit un anumit organ intern cu un aparat, fără să lase nici o cicatrice sau un semn cât de mic). Ideile delirante de influenţă sunt considerate şi ele a avea un caracter bizar.

            Ideile delirante apar în :

Ø      schizofrenie 

Ø      alte tulburări psihotice primare (tulburarea schizoafectivă, tulburarea psihotică acută, tulburarea delirantă) ;

Ø      în tulburări psihotice determinate de o condiţie medicală generală sau induse de o substanţă psihoactivă ;

Ø      în anumite tulburări cognitive ;

Ø      în unele tulburări de dispoziţie.

 

 

Imi doresc ca prin aceste articole sa putem face diferenta clara intre a juca un rol ,a fi un personaj si a avea cu adevarat nevoie de ajutor.

Urmatorul articol o sa fie din categoria semiologia proceselor afective (depresie, anxietate, atacul de panica, fobia, dipozitia )