Mecanisme secundare de procesare a informatiei

« Tot ce citim, să nu lăsăm să rămână întocmai, ca să nu fie străin ci să asimilăm cele citite; altfel vor intra în memorie, nu în minte. »

Seneca

Psihicul reprezinta o organizare sistemica, structural eterogena si complexa.
Procesele psihice particulare nu sunt entitati izolate, cu existenta independenta, ci componente relationate si integrate intr-o organizare supraordonata.
Analiza oricarui proces psihic particular trebuie sa-i determine locul in cadrul organizarii sistemice de ansamblu si interactiunile sale cu celelalte procese.
Psihicul cuprinde urmatoarele categorii de mecanisme psihice:
Mecanisme psihice informational operationale :

Ø      Mecanisme primare de prelucrare a informatiei : senzatie, perceptie, reprezentare ;

Ø      Mecanisme secundare de procesare a informatiei : imaginatie , gandire, memorie.

Pentru ca traim intr-un mediu informational , omul are nevoie de o serie de instrumente care sa ii permita prelucrarea adecvata a informatiei, iar psihicul este cel care i le ofera.

Imaginatia este un proces cognitiv de elaborare a unor imagini si idei pe baza combinarii si transformarii datelor experientei anterioare.
M. Golu considera ca pe de o parte imaginatia vine in continuarea reprezentarii, bazandu-se pe memorie, pe de alta parte ea deviaza printr-o bucla traiectoriala care incepe spre gandire, ocupand astfel o pozitie aparte pe continuumul activitatii cognitive a omului.
Specificul imaginaţiei ni se dezvăluie în următoarele elemente:
1) generarea de imagini noi, pornind fie de la fapte reale date în experienţa anterioară,
fie crearea prin mecanisme proprii de imagini „pure”, fără legătură aparentă cu realul;
2) operarea cu imagini exclusiv în limitele imageriei secundare şi ale fanteziei,
realizându-se combinări, amplificări, reordonări, etc.;
3) o minimă originalitate a modului de operare cu datele iniţiale şi a produsului final;
4) caracterul convenţional, figurativ şi simbolistic al funcţiei designative a imaginilor
elaborate.

Imaginaţia este elementul central în structura creativităţii, ca dimensiune globală a personalitatii.
Imaginatia apare ca o zona a libertatii umane, e proprie numai omului si apare doar pe o anumita treapta a dezvoltarii (atunci cand s-au dezvoltat reprezentarile, gandirea, memoria si cand a fost achizitionata o anumita experienta).
Sursa imaginatiei o constituie: experienta anterioara, realitatea obiectiva
Imaginatia trebuie deosebita de imaginar, termen acreditat de J.P.Sartre care se refera la produsul creat de imaginatie. Acest produs nu este un echivalent al realitatii obiective ci, o iluzie, o lume aparte, o fictiune. Imaginarul permite omului sa se inchida in sine, sa traiasca in vis si reverie.
Imaginatia interactioneaza cu toate celelalte procese psihice si acest aspect a fost constientizat inca de timpuriu.
Bernis afirma faptul ca nu este nicio indoiala in faptul ca imaginatia reprezinta ,,psihismul in ansamblul sau cu tot dinamismul sau orientat spre posibil si cateodata spre real”.

Un alt mecanism de procesare secundara  a informatiei este gandirea ,  ea ocupă un loc central în psihologie, aşa încât părerile autorilor care subliniază acest fapt nu ne miră deloc. „Gândirea reprezintă, poate, subiectul cel mai important al întregii psihologii", scriau doi bine cunoscuţi psihologi americani (Lindsay şi Norman, 1980, p. 579).

Pentru ca am vorbit despre imaginatie trebuie sa stim ca imaginatia depinde de gandire si invers si anume : gandirea este cea care ghideaza si dirijeaza imaginatia.

Alain declara ca ,, a imagina inseamna a gandi un obiect si a reprezenta actiunea sa posibila asupra organelor noastre de simt”.
Bernis afirma ca sursa imaginatiei se afla in gandire deoarece, imaginatia nu se manifesta doar in inventie si si in formarea ideilor si judecatilor. Prin dinamismul  sau, imaginatia este sursa de imbogatire a gandirii.

M. Golu scria  in lucrarea sa ca , termenul ca atare de gândire este insuficient de bine circumscris din punct de vedere semantic.

În psihologie, el a pătruns prin intermediul filosofiei şi al logicii şi a fost asociat cu anumite forme ale activităţii mentale – de a opera cu concepte, cu abstracţiuni, de a judeca, de a raţiona şi de a genera cunoştinţe.

Descartes identifica gândirea cu conştiinţa şi o considera ca un dat (proba peremptorie a existenţei de sine era însăşi realizarea in vivo a procesului de gândire sau de cugetare: « gândesc, deci exist ».

Prin conţinutul reflectoriu, gândirea se integrează în continuumul cogniţiei, reprezentând segmentul calitativ superior al acestuia şi marcând, totodată, o discontinuitate prin realizarea saltului activităţii de cunoaştere de la senzorial la logic.

Spre deosebire de procesele senzoriale şi chiar de reprezentări, gândirea, ca proces reflectoriu, are un caracter mijlocit, generalizat, esenţializat şi abstract.

 In consecinta prin gândire, activitatea de cunoaştere a omului ajunge să ia în stăpânire generalul şi universalul, esenţialul şi legicul, devenind capabilă să diferenţieze, să identifice şi să descrie obiectele, dar şi să le înţeleagă, să le explice şi să le interpreteze prin prisma unor legi cauzale, genetice, structurale şi funcţionale şi, corespunzător, să organizeze activitatea practică de transformare sau reproducere a lor.

            Memoria un alt mecanism secundar de procesare a informatiei, la fel ca si gandirea, memoria este strans legata de imaginatie si anume : memoria reprezinta ,,rezervorul imaginatiei” deoarece, imaginatia isi extrage continuturile in cea mai mare parte din experienta anterioara furnizata de perceptie si stocata in memorie.

In cartea lui M. Golu « Fundamentele psihologiei », memoria este definita ca fiind o  modalitate de fiinţare şi manifestare în timp a fiecărui proces în parte şi a sistemului în ansamblu.
Memoria poate fi analizată sistemic pe baza schemei cibernetice „input-output-input”.

Ea nu este o entitate statică şi închisă, permanent aceeaşi în conţinut şi în raporturile dintre elementele componente. Condiţia existenţei şi menţinerii ei este comunicarea cu mulţimea evenimentelor de la „intrare” şi cu cea a „răspunsurilor” de la „ieşire”. Prin input prezentul intră în trecut, iar prin output trecutul intră în actualitate.

Structura input-ului mnemonic este eterogenă, cuprinzând fluxuri senzoriale (vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile, kinestezice, viscerale), fluxuri imaginative, fluxuri

conceptual-simbolice, logico-propoziţionale, fluxuri de trăiri emoţionale, fluxuri motivaţionale, fluxuri motorii (acţionale).

La fel de eterogenă va fi şi structura output-ului, blocul memorativ având două tipuri de „ieşiri”: specifice sau primare şi nespecifice sau secundare 

Ieşirile specifice constau în reactualizarea şi reproducerea unor conţinuturi cognitive, afective, motivaţionale, motorii etc. în formă „pură”, aşa cum au fost ele stocate şi conservate, fără să fie utilizate în alte forme de activitate. Ele se activează prin administrarea unor probe corespunzătoare de memorie: de recunoaştere imagistică sau obiectuală, de fixare şi reproducere a unor serii de cuvinte, de numere, de date, de elemente topografice etc.

Latura procesuală a memoriei se relevă în succesiunea şi intercondiţionarea a trei faze principale:

a)      engramarea sau fixarea memorarea în accepţiunea tradiţională;

b)       păstrarea sau conservarea;

c)        reactualizarea

Bibliografie

1. Edward E. Smith ,2006, Introducere in Psihologie , Editura Tehnica , Bucuresti
2. Mihai Golu , 2007, Fundamentele psihologiei, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti.



ANALIZA CONCEPTULUI DE LOIALITATE

 Analiza conceptului de loialitate:

Conceptul poate sta la baza strategiei de business dar rezultatele apar din zona operationala, in special din punctele de lucru direct cu clientii. Implementarea acestor concepte si in echipa  se poate face analizand situatia curenta, iar analiza se poate baza pe cateva  intrebari:

1. Cine sunt cei mai loiali si profitabili clienti? 
2. Care sunt asteptarile esentiale (cu castig emotional puternic) pe care acesti clienti le au? 
3. Ce avantaje competitive ai pentru serviciul oferit si care este castigul clientului tau de pe urma lor? 
4. Care este cea mai avantajoasa metoda de a crea experiente placute in mod consistent? 
5. Care sunt oportunitatile pe care le poti folosi pentru livrarea de servicii la un standard calitativ inalt in mod regulat?

Un avantaj important al acestui concept este ca experienta cu care ramane clientul nu se leaga de o consistenta a serviciului oferit bazat doar pe superlative pentru generarea unor legaturi emotionale puternice. Cu toate acestea este nevoie ca serviciul oferit sa surprinda in mod placut constant si sa se bazeze pe o intelegere cat mai clara a modului in care poti lega emotional clientul de produsul sau serviciul pe care il oferi. Pentru a putea dezvolta acea legatura emotionala pe care o dorim, client-produs sau client-serviciu, este obligatoriu sa oferim o experienta unica clientului, specifica brand-ului.

Loialitatea consumatorului

Auzim tot mai des cum loialitatea consumatorilor începe să-şi piardă sensul, să scadă pe zi ce trece şi cum mai toate serviciile adresate „clienţilor noştri, stăpânilor noştri” au nevoie de îmbunătăţiri semnificative.

 Prin definiţie loialitatea consumatorului reprezintă acel algoritm de găsire, atragere şi menţinere a interesului de a cumpara .Însă întrebarea este : poate fi loialitatea cumpărată?

Mulţi ar spune “uitaţi de programele de fidelizare, de cardurile acelea ce îţi oferă statutul de client fidel , de orice alt demers în acest sens.

 Loialitatea nu poate fi cumpărată!”Recompensarea clienţilor pentru cheltuirea unor sume considerabile poate crea un ciclu vicios de noi clienţi ce doresc şi caută acest surplus de beneficii. Iar dacă loialitatea nu o putem cumpăra, cum o câştigăm?

Înainte de toate prin câştigarea încrederii propriilor angajaţi. Cum te poţi aştepta la loialitate din partea clienţilor dacă nu o practici în propria-ţi companie. Ben McConnell scria în cartea sa “Citizen Marketers” “angajează pentru atitudine, instruieşte pentru abilitate.

 Loialitatea este adesea rezultatul direct al relaţiilor pe care angajaţii le crează şi menţin ”.Clienţii cumpără de cele mai multe ori relaţii, comportamente, chiar preferinţele lor în “ambalaje”prietenoase.
Pănă la urmă loialitatea nu o capeţi plătind, ci insuflănd valoare, ajutând a înţelege, respectând fiecare persoană în parte pentru preferinţele sale, dând sens alegerii ce le reflectă principiile şi ambiţiile. Oferind atenţia şi implicarea dorită de client îl vei putea determina să îşi ia un angajament pe o perioadă îndelungată faţă de ceea ce încerci să-i vinzi, la rândul lui creând perpetuare prin recomandările făcute.

Satisfacerea consumatorului şi loialitatea consumatorului sunt corelate pozitiv, deşi corelarea lor este mai scăzută în industriile cu o presiune competitivă înaltă. În acest caz,deoarece consumatorii nu au o relaţie puternică cu oferta întreprinderii, înclinaţia

spre concurenţă este mare chiar şi în rândul consumatorilor satisfăcuţi.

Loialitatea consumatorilor corespunde unui nivel superior al angajării consumatorului. Consumatorii loiali recompensează întreprinderea cu un înalt grad de vânzări în timp dând valoare ridicată a "vieţii - consumator" pentru preţuri mai joase pentru fiecare tranzacţie, preţuri reduse în caz de nereuşită, rezistenţă crescută la presiunea

concurenţei şi o sensibilitate faţă de preţuri scăzute. În plus, loialitatea consumatorului creşte motivaţia angajaţilor şi permite întreprinderii să câştige şi să reţină oameni mai

bine calificaţi. În sfârşit, clienţii loiali generează un flux de bani pozitiv, stabil, în timp, astfel atrăgând investitori pe piaţa de capital. Aceste efecte sunt legate pozitiv şi activează un ciclu de loialitate generatoare de valori.

Amurg De Toamnă

Din vârf de munti amurgul sufla
cu buze rosii
în spuza unor nori
si-atâta
jaraticul ascuns
sub valul lor subtire de cenusa.

O raza
ce vine goana din apus
si-aduna aripile si se lasa tremurând
pe-o frunza:
dar prea e grea povara -
si frunza cade.

O, sufletul!
Sa mi-l ascund mai bine-n piept
si mai adânc,
sa nu-l ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabusi.

E toamna.

Lucian Blaga