 |
| Persona- masca |
Jacob Levy Moreno s-a născut la București, în România, la 18 mai 1889, sub numele de Iacob Levi, într-o familie de
evrei sefarzi. Tatăl său era Moreno Nisim Levi (1856 - 1925), un
comerciant care emigrase din
Turcia în România și se ocupa cu negoțul de
lemn destinat confecționării de
sicrie.
La vârsta de 32 ani, Moreno Nisim Levi o luase de soție pe Paulina
Iancu, de numai 14 ani. Iacob a fost întâiul lor născut când ea avea
doar vârsta de 15 ani și jumătate.
I-au urmat trei surori și doi frați (Rahel Victoria, Volf sau Valerian
William (1892), Charlotta, Clara Lala și Norbert Buby. Paulina Iancu era
orfană de amândoi părinții din copilărie și frații ei mai mari,
celibatari, o predaseră spre creștere și educare
călugărițelor unei
mănăstiri catolice. În cele din urmă, de teamă că ea va părăsi credința strămoșilor și se va
creștina,
au retras-o de acolo și au măritat-o cu Nisim Moreno Levi, care era din
aceeasi generație ca ei, mai vârstnic decât ea cu 18 ani. Viața
conjugală a celor doi
căsătoriți a cunoscut numeroase stări de tensiune și
conflicte. Paulina se distingea printr-o
fantezie bogată, prin
intuiție și simț al
umorului, stăpânea multe limbi, mai cu seamă
ladino,
româna,
germana și
franceza. Ea avea darul povestirii și, pe deasupra, era foarte pasionată de
leacurile băbești și de
îndeletniciri esoterice, plăcându-i să citească în
cafea și în
frunzele de
ceai. Se povestește că odată l-ar fi vindecat pe fiul ei cel mare de
rahitism prin „
băi de soare” pe
nisip, așa cum o sfătuise o lecuitoare
rromă. Pe de altă parte, nu i-a fost întotdeauna ușor să înțeleagă pe acest copilul, atât de vioi și excentric. Iacob, care, poate, a moștenit de la mama lui pasiunea pentru
profeții și darul pentru
teatru,
era legat mai mult de ea decât de tatăl, care lipsea ades de acasă, din
pricina voiajelor de afaceri. În acelaș timp, și el trezea în copii
respect și admirație. La 4 ani Iacob a primit primele lecții de
Tora de la
rabinul
șef al evreilor spanioli din București, Behor Haim Bejarano. Dar, în
afara de tradiția evreiască, curiozitatea lui era atrasă și de mesajele
creștine și de credințele
folclorice animiste, sub influența povestirilor mamei sale din cele învățate la mănăstire, precum și a
obiceiurilor pe care le-a observat la servitoarea
maghiară din casa părinților sai. Din anii copilăriei la București amintește Iacob Levi Moreno în
memoriile sale de
jocurile în tovărășia altor copii. Într-unul din ele, născocit de el, cam pe la vârsta de 4 ani, a jucat rolul lui „
Dumnezeu”, în timp ce copiii ceilalți trebuiau să fie „
îngerii”. Jocul era să se termine printr-o nenorocire atunci când grămada de
scaune puse unele peste altele pentru a ajunge sus, „în
rai”,
s-a prăbușit în momentul când au încercat „să-și ia zborul”. Iacob
însuși a căzut și și-a rupt o mână. Jocul de-a Dumnezeu și îngerii nu
l-a uitat și mai târziu a scris, sub inspirația lui, o scenetă de
teatru. În afara de jocuri, micului Iacob i-a mai plăcut și să cânte și
să vorbească mai multe limbi, între care limba
ladino sau judezmo, în care îi cânta mama
cântece de leagăn.
Jacob Levy Moreno a studiat la Universitatea din Viena medicina, matematica și filozofia.
1894
În jocul său preferat îşi ia rolul lui Dumnezeu şi le dă celorlalţi copii rolul de îngeri – percepţia unui destin deosebit.
| 1908 – 1911 |
Se întâlneşte cu copii în parcul public
din Viena (Augarten), îi stimulează să inventeze basme, să îşi găsească
nume noi şi noi părinţi, crează un teatru pentru copii. (Der
Köningsroman, Moreno, 1923) |
| 1909 |
Student la Filosofie pentru un an, se transferă la Medicină şi este licenţiat in 1917. |
| 1912 |
Întâlnirea cu Freud: “Eu încep de unde
dumneavoastră terminaţi! Dumneavoastră întâlniţi persoanele în decorul
artificial al cabinetului, eu le întâlnesc pe străzi şi în casele lor,
în mediul lor. Dumneavoastră le analizaţi visele. Eu le dau curajul de a
visa în continuare”. (The First Psychodramatic Family, Moreno, 1964) |
| 1912 |
Organizează grupe de discuţii cu
prostituate şi realizează importanţa grupului: “O persoană poate deveni
agent terapeutic pentru o alta şi în mintea mea a început să se
definească, la nivelul realităţii, potenţialitatea psihoterapiei de
grup” (Who Shall Survive?, Moreno, 1963) |
| 1914 – 1915 |
Publică Invitaţie la o întâlnire (Einladung zu einer Begegnung):
“În spaţiul de comandă stă împăratul/În spaţiul creativităţii stă creatorul/O întâlnire în doi: ochi in ochi, faţă în faţă.
Şi când îmi vei fi alături îţi voi lua ochii/Şi-i voi pune în locul
alor mei/Şi tu vei lua ochii mei/Şi-i vei pune în locul alor tăi/
Şi atunci eu te voi privi cu ochii tăi/Şi tu mă vei privi cu ai mei”.
Se naşte ideea de psihodramă. (Autobiography, Moreno, 1985) |
| 1917 |
Lucrează în două lagăre de refugiati (Mittendorf si Szolnok) – se naşte sociometria. (Foundations of Sociometry, Moreno, 1953) |
| 1918 -1920 |
Participă activ în mişcarea culturală a intelectualităţii vieneze. Întâlniri la Café Herrenhof.
Editeaza ziarul Daimon › Der Neue Daimon › Der Gefährten. Daimon –
dublul interior al fiecărei persoane, aspiraţia sa şi sfătuitorul său
secret, după Socrate – asociat puterii creative permite persoanei să
depăşească regulile – se naşte schimbul de rol.
Publică protocoalele: Dumnezeu ca actor, Dumnezeu ca autor, Dumnezeu ca
orator (Die Gottheit als Komediant, Die Gottheit als Autor, Die
Gottheit als Redner) – se naşte axiodrama. |
| 1919 |
Se mută în Bad Vöslau, Mainthal 4. Întâlnirea cu Marianne Lörnitzo. |
| 1920 |
Publică cartea Testamentul tatalui (Das
Testament des Vaters): „Suntem toţi Dumnezei, creatori şi co-creatori ai
unui Univers fără sfârşit. Să creem cu bucurie, energie şi
spontaneitate şi să lăsăm ca imaginaţia să fie la baza acţiunilor
noastre. Să lăsăm ca fiecare să aibă dreptul de a fi creator” – se
conturează filosofia lui Moreno. |
| 1921 |
Primul caz de psihoterapie psihodramatică, cu pacientul ca şi protagonist, Marianne ca eu-auxiliar şi Moreno conducător. |
| 1921 – 1924 |
Este preocupat de arta teatrală. Se naşte
Teatrul Spontaneităţii (actorii improvizează teme sugerate de public sau
luate din ziare) la Café Museum (Café Nihilismus). |
| 1921 |
Închiriază teatrul Komödienhaus: pe scenă
pune un fotoliu, o coroană şi o mantie roşie şi oricine poate să
interpreteze un rege, iar publicul e pe post de juriu – se naşte
sociodrama.
Cazul Barbara (Anna Höllering) – descoperă importanţa anti-rolului,
schimbului de rol şi a dublurii. (Psychodrama, vol.1, Moreno, 1946) |
| 1922 |
Închiriază Maysedergasse 2, unde joacă Peter Lorre. Descoperă puterea terapeutică a jocului dramatic. |
| 1924 |
Publică cartea Das Stegreiftheater.
Descrie patru forme de teatru revoluţionar: teatrul de conflict sau
teatrul critic, teatrul spontaneităţii sau teatrul imediat („aici şi
acum”), teatrul terapeutic sau teatrul reciproc şi teatrul creatorului –
baza triadei sociometrie, psihoterapie de grup şi psihodramă. |
| 1925 |
Emigrează în Statele Unite. |
| 1925 |
Inventează împreună cu fratele lui Marianne, Franz Lörnitzo, un
aparat de înregistrare a sunetelor şi îl breveteaza în Austria. Este
invitat de către Phonograph Company, Ohio în Statele Unite. Realizează
nevoia unei schimbări, se mută în Statele Unite. |
1929 – 1931
|
Regizor la Teatrul Impromptu, Carnegie Hall, New York. |
| 1930 |
Experimente cu exerciţiile de
spontaneitate la New York Civic Repertory Theatre sub îndrumarea directă
a Evei La Gallienne, unde lucrează cu actori ca John Garfield, Burgess
Meredith şi Howard da Silva, care mai târziu devine asociat cu Teatrul
Group. |
| 1931 |
Joacă Living Newspaper la Teatrul Guild pe Broadway (spațiul folosit şi de către Teatrul Group).
Publică Impromptu, un jurnal devotat dezvoltării improvizaţiei în arta
dramatică şi educaţie, conţinând articole scrise de către Moreno, A.B.W.
Smith, J.J. Robins, Theodore Appia, Helen Jennings, Hans Kafka, Robert
Müller şi alţii.
|
| 1932 – 1934 |
Organizează sesiuni de training al
spontaneităţii la New York State Training School for Girls, Hudson,
N.Y., care sunt surprinse în diverse filme. |
| 1935 |
Înfiinţează compania Therapeutic Motion Pictures pentru a distribui filmele făcute la Hudson şi mai târziu la Beacon. |
| 1936 |
Pune bazele sanatoriului Beacon Hill, Beacon, N.Y., care avea şi un studio de psihodramă sponsorizat de Gertrude Franchot Tone. |
| 1937 |
Îndrumă pe Franchot Tone şi soţia
acestuia, Joan Crawford, în explorarea problemelor maritale pe scena
studioului de psihodramă din Beacon, îi întâlneşte pe Elia şi Stella
Kazan, şi pe Luther Adler. |
| 1941 |
Inaugurează un studio de psihodramă la Spitalul St. Elizabeths, Washington, D.C. Încorporează Editura Beacon. |
| 1942 |
Deschide la New York un studio de
psihodramă, 101 Park Avenue, redenumit în 1952 Institutul Moreno.
Continuă sesiunile deschise de sfârşit de săptămână până la începutul
anilor ’70, acestea fiind frecventate de actori (ex.: Eric Bentley,
Dustin Hoffman). |
| 1946 |
Publică Psychodrama, vol.1. |
| 1947 |
Traduce şi revizuieşte Teatrul Spontaneităţii / The Theatre of Spontaneity. |
| 1949 |
Înfiinţează un studio de psihodramă la Universitatea Harvard.
Conduce sesiuni de psihodramă la Teatrul Mansfield (Broadway), New York.
Se însoară cu Celine Zerka Toeman, care îi devine atât parteneră de
viaţă cât şi în munca sa; aceasta încă mai predă şi scrie despre
psihodramă. |
1951 – 1966
|
Profesor adjunct al Catedrei de Sociologie, absolvent al şcolii de ştiinţă şi Arte, Universitatea New York. |
| 1959 |
Publică Psychodrama, vol.2 (în colaborare cu Zerka T. Moreno). |
| 1964 |
La spitalul State, Moreno este televizat
în circuit închis, în timp ce conduce sesiuni de psihodramă. Este
urmărit de către toţi pacienţii. |
| 1969 |
Publică Psychodrama, vol.3 (în colaborare cu Zerka T. Moreno).
Premiat cu Golden Doctorate, Universitatea din Viena. Vizitează Bad Vöslau. |
| 1974 |
Moare acasă, la Beacon, New York, pe 14 mai. |
| 1993 |
Societatea Austriacă de Literatură transferă cenuşa lui Moreno la Honorary Grave, Zentralfriedhof, din Viena. |
Definitii ale psihodramei:
Metoda care prin actiune confera autenticitate sufletului fiind
stiinta care prin actiune exploreaza adevarul prin metodele dramei.
Dezvoltarea unui sistem de metode ce permite medicului si ego-urilor
auxiliare sa patrunda in universul pacientului in incercarea de a-l
popula cu imagini interiorizate care au avantajul de a nu fi total
iluzorii si de a nu apartine total realitatii. (Jacob Moreno)
Psihodrama este o metoda de psihoterapie de grup care
prin jocul psihodramatic exploreaza relatiile interpersonale conflicte
si probleme emotionale in scop terapeutic (G. Ionescu)
Principiile psihodramei. Viata ca model terapeutic.
Construirea unei situatii terapeutice care sa integreze toate
modalitatile de viata si existenta umana: timpul, spatiul, realitatea
obiectiva, cosmosul, si detalii personale.
Principiul actiunii. Spre deosebire de psihanaliza ce se
bazeaza pe forta cuvantului. psihodrama se bazeaza pe actiune.
Pacientii trebuie sa isi exteriorizeze prin miscari, prin joc
dramatic, prin mimico-gesticulatie propriile conflicte, visele,
delirurile, halucinatiile care mai apoi sunt analizate in grup.
Principiul prezentificarii. Indiferent de momentul in
care s-a produs situatia pacientul o prezinta si o interpreteaza in
prezent. De aceea el poate sa-si manifeste tot ceea ce simte.
Psihodrama are doua scopuri:
- analiza totala (care viza obtinerea de catre pacient a discernamantului psihanalitic nedezvoltat spontan in timpul vietii)
- producerea totala a vetii (prezentarea plenitudinii
realitatii, a evenimentelor traite de om, in felul acesta
imbogatindu-si experienta traita)
În psihodramă oamenii află ce înseamnă să înveţi prin a face. Grupul
are o atmosferă prietenoasă şi stimulatoare care îndeamnă persoana să se
exprime prin a pune în scenă diferite dimensiuni ale vieţii sale. Dând
viaţa pe scena situaţiilor problematice, psihodrama facilitează
stabilirea unui echilibru mai armonios între exigenţele intrapsihice şi
cerinţele realităţii, prin redescoperirea şi antrenarea resurselor de
spontaneitate şi creativitate ale persoanei. Omul devine actorul
propriei vieţi, un scenariu care se scrie în vivo. Scena înlocuieşte
divanul şi devine spaţiul în care se pun în acţiune conţinuturile lumii
interne. Aici individul se întîlneşte cu resursele, îndoielile,
dorinţele, blocajele şi visele sale pe care le explorează într-un cadru
securizant.
Psihodramă intervine în mod esenţial asupra
relaţiilor; prin tehnicile sale specifice metodelor de acţiune (dublul,
inversiunea de rol, oglinda, solilocviul, sociometria), ea produce o
restructurare a modurilor disfuncţionale de "a fi" în raport cu
ceilalţi, provoacă persoana să descopere răspunsuri noi la o anume
situaţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană.
Astazi psihodrama este folosita in multe domenii in care oamenii
invata, se schimba sau relationeaza cu ceilalti: O intalnim in scoli,
spitale, organizatii, teatre.
P.S. Intentia mea a fost de a va trezi interesul spre aceasta scoala de formare. Mai multe detalii puteti gasi pe siteul: Asociatia Romana de Psihodrama Clasica .
www.psihodramaclasica.ro
