 |
| Persona- masca |
Jacob Levy Moreno s-a născut la București, în România, la 18 mai 1889, sub numele de Iacob Levi, într-o familie de evrei sefarzi. Tatăl său era Moreno Nisim Levi (1856 - 1925), un comerciant care emigrase din Turcia în România și se ocupa cu negoțul de lemn destinat confecționării de sicrie. La vârsta de 32 ani, Moreno Nisim Levi o luase de soție pe Paulina Iancu, de numai 14 ani. Iacob a fost întâiul lor născut când ea avea doar vârsta de 15 ani și jumătate. I-au urmat trei surori și doi frați (Rahel Victoria, Volf sau Valerian William (1892), Charlotta, Clara Lala și Norbert Buby. Paulina Iancu era orfană de amândoi părinții din copilărie și frații ei mai mari, celibatari, o predaseră spre creștere și educare călugărițelor unei mănăstiri catolice. În cele din urmă, de teamă că ea va părăsi credința strămoșilor și se va creștina, au retras-o de acolo și au măritat-o cu Nisim Moreno Levi, care era din aceeasi generație ca ei, mai vârstnic decât ea cu 18 ani. Viața conjugală a celor doi căsătoriți a cunoscut numeroase stări de tensiune și conflicte. Paulina se distingea printr-o fantezie bogată, prin intuiție și simț al umorului, stăpânea multe limbi, mai cu seamă ladino, româna, germana și franceza. Ea avea darul povestirii și, pe deasupra, era foarte pasionată de leacurile băbești și de îndeletniciri esoterice, plăcându-i să citească în cafea și în frunzele de ceai. Se povestește că odată l-ar fi vindecat pe fiul ei cel mare de rahitism prin „băi de soare” pe nisip, așa cum o sfătuise o lecuitoare rromă. Pe de altă parte, nu i-a fost întotdeauna ușor să înțeleagă pe acest copilul, atât de vioi și excentric. Iacob, care, poate, a moștenit de la mama lui pasiunea pentru profeții și darul pentru teatru, era legat mai mult de ea decât de tatăl, care lipsea ades de acasă, din pricina voiajelor de afaceri. În acelaș timp, și el trezea în copii respect și admirație. La 4 ani Iacob a primit primele lecții de Tora de la rabinul șef al evreilor spanioli din București, Behor Haim Bejarano. Dar, în afara de tradiția evreiască, curiozitatea lui era atrasă și de mesajele creștine și de credințele folclorice animiste, sub influența povestirilor mamei sale din cele învățate la mănăstire, precum și a obiceiurilor pe care le-a observat la servitoarea maghiară din casa părinților sai. Din anii copilăriei la București amintește Iacob Levi Moreno în memoriile sale de jocurile în tovărășia altor copii. Într-unul din ele, născocit de el, cam pe la vârsta de 4 ani, a jucat rolul lui „Dumnezeu”, în timp ce copiii ceilalți trebuiau să fie „îngerii”. Jocul era să se termine printr-o nenorocire atunci când grămada de scaune puse unele peste altele pentru a ajunge sus, „în rai”, s-a prăbușit în momentul când au încercat „să-și ia zborul”. Iacob însuși a căzut și și-a rupt o mână. Jocul de-a Dumnezeu și îngerii nu l-a uitat și mai târziu a scris, sub inspirația lui, o scenetă de teatru. În afara de jocuri, micului Iacob i-a mai plăcut și să cânte și să vorbească mai multe limbi, între care limba ladino sau judezmo, în care îi cânta mama cântece de leagăn.
Jacob Levy Moreno a studiat la Universitatea din Viena medicina, matematica și filozofia.
1894 În jocul său preferat îşi ia rolul lui Dumnezeu şi le dă celorlalţi copii rolul de îngeri – percepţia unui destin deosebit.
| 1908 – 1911 | Se întâlneşte cu copii în parcul public din Viena (Augarten), îi stimulează să inventeze basme, să îşi găsească nume noi şi noi părinţi, crează un teatru pentru copii. (Der Köningsroman, Moreno, 1923) |
| 1909 | Student la Filosofie pentru un an, se transferă la Medicină şi este licenţiat in 1917. |
| 1912 | Întâlnirea cu Freud: “Eu încep de unde dumneavoastră terminaţi! Dumneavoastră întâlniţi persoanele în decorul artificial al cabinetului, eu le întâlnesc pe străzi şi în casele lor, în mediul lor. Dumneavoastră le analizaţi visele. Eu le dau curajul de a visa în continuare”. (The First Psychodramatic Family, Moreno, 1964) |
| 1912 | Organizează grupe de discuţii cu prostituate şi realizează importanţa grupului: “O persoană poate deveni agent terapeutic pentru o alta şi în mintea mea a început să se definească, la nivelul realităţii, potenţialitatea psihoterapiei de grup” (Who Shall Survive?, Moreno, 1963) |
| 1914 – 1915 | Publică Invitaţie la o întâlnire (Einladung zu einer Begegnung): “În spaţiul de comandă stă împăratul/În spaţiul creativităţii stă creatorul/O întâlnire în doi: ochi in ochi, faţă în faţă. Şi când îmi vei fi alături îţi voi lua ochii/Şi-i voi pune în locul alor mei/Şi tu vei lua ochii mei/Şi-i vei pune în locul alor tăi/ Şi atunci eu te voi privi cu ochii tăi/Şi tu mă vei privi cu ai mei”. Se naşte ideea de psihodramă. (Autobiography, Moreno, 1985) |
| 1917 | Lucrează în două lagăre de refugiati (Mittendorf si Szolnok) – se naşte sociometria. (Foundations of Sociometry, Moreno, 1953) |
| 1918 -1920 | Participă activ în mişcarea culturală a intelectualităţii vieneze. Întâlniri la Café Herrenhof. Editeaza ziarul Daimon › Der Neue Daimon › Der Gefährten. Daimon – dublul interior al fiecărei persoane, aspiraţia sa şi sfătuitorul său secret, după Socrate – asociat puterii creative permite persoanei să depăşească regulile – se naşte schimbul de rol. Publică protocoalele: Dumnezeu ca actor, Dumnezeu ca autor, Dumnezeu ca orator (Die Gottheit als Komediant, Die Gottheit als Autor, Die Gottheit als Redner) – se naşte axiodrama. |
| 1919 | Se mută în Bad Vöslau, Mainthal 4. Întâlnirea cu Marianne Lörnitzo. |
| 1920 | Publică cartea Testamentul tatalui (Das Testament des Vaters): „Suntem toţi Dumnezei, creatori şi co-creatori ai unui Univers fără sfârşit. Să creem cu bucurie, energie şi spontaneitate şi să lăsăm ca imaginaţia să fie la baza acţiunilor noastre. Să lăsăm ca fiecare să aibă dreptul de a fi creator” – se conturează filosofia lui Moreno. |
| 1921 | Primul caz de psihoterapie psihodramatică, cu pacientul ca şi protagonist, Marianne ca eu-auxiliar şi Moreno conducător. |
| 1921 – 1924 | Este preocupat de arta teatrală. Se naşte Teatrul Spontaneităţii (actorii improvizează teme sugerate de public sau luate din ziare) la Café Museum (Café Nihilismus). |
| 1921 | Închiriază teatrul Komödienhaus: pe scenă
pune un fotoliu, o coroană şi o mantie roşie şi oricine poate să
interpreteze un rege, iar publicul e pe post de juriu – se naşte
sociodrama. Cazul Barbara (Anna Höllering) – descoperă importanţa anti-rolului, schimbului de rol şi a dublurii. (Psychodrama, vol.1, Moreno, 1946) |
| 1922 | Închiriază Maysedergasse 2, unde joacă Peter Lorre. Descoperă puterea terapeutică a jocului dramatic. |
| 1924 | Publică cartea Das Stegreiftheater. Descrie patru forme de teatru revoluţionar: teatrul de conflict sau teatrul critic, teatrul spontaneităţii sau teatrul imediat („aici şi acum”), teatrul terapeutic sau teatrul reciproc şi teatrul creatorului – baza triadei sociometrie, psihoterapie de grup şi psihodramă. |
| 1925 | Emigrează în Statele Unite. |
| 1925 | Inventează împreună cu fratele lui Marianne, Franz Lörnitzo, un aparat de înregistrare a sunetelor şi îl breveteaza în Austria. Este invitat de către Phonograph Company, Ohio în Statele Unite. Realizează nevoia unei schimbări, se mută în Statele Unite. |
| 1929 – 1931 |
Regizor la Teatrul Impromptu, Carnegie Hall, New York. |
| 1930 | Experimente cu exerciţiile de spontaneitate la New York Civic Repertory Theatre sub îndrumarea directă a Evei La Gallienne, unde lucrează cu actori ca John Garfield, Burgess Meredith şi Howard da Silva, care mai târziu devine asociat cu Teatrul Group. |
| 1931 |
Joacă Living Newspaper la Teatrul Guild pe Broadway (spațiul folosit şi de către Teatrul Group). Publică Impromptu, un jurnal devotat dezvoltării improvizaţiei în arta dramatică şi educaţie, conţinând articole scrise de către Moreno, A.B.W. Smith, J.J. Robins, Theodore Appia, Helen Jennings, Hans Kafka, Robert Müller şi alţii. |
| 1932 – 1934 | Organizează sesiuni de training al spontaneităţii la New York State Training School for Girls, Hudson, N.Y., care sunt surprinse în diverse filme. |
| 1935 | Înfiinţează compania Therapeutic Motion Pictures pentru a distribui filmele făcute la Hudson şi mai târziu la Beacon. |
| 1936 | Pune bazele sanatoriului Beacon Hill, Beacon, N.Y., care avea şi un studio de psihodramă sponsorizat de Gertrude Franchot Tone. |
| 1937 | Îndrumă pe Franchot Tone şi soţia acestuia, Joan Crawford, în explorarea problemelor maritale pe scena studioului de psihodramă din Beacon, îi întâlneşte pe Elia şi Stella Kazan, şi pe Luther Adler. |
| 1941 | Inaugurează un studio de psihodramă la Spitalul St. Elizabeths, Washington, D.C. Încorporează Editura Beacon. |
| 1942 | Deschide la New York un studio de psihodramă, 101 Park Avenue, redenumit în 1952 Institutul Moreno. Continuă sesiunile deschise de sfârşit de săptămână până la începutul anilor ’70, acestea fiind frecventate de actori (ex.: Eric Bentley, Dustin Hoffman). |
| 1946 | Publică Psychodrama, vol.1. |
| 1947 | Traduce şi revizuieşte Teatrul Spontaneităţii / The Theatre of Spontaneity. |
| 1949 | Înfiinţează un studio de psihodramă la Universitatea Harvard. Conduce sesiuni de psihodramă la Teatrul Mansfield (Broadway), New York. Se însoară cu Celine Zerka Toeman, care îi devine atât parteneră de viaţă cât şi în munca sa; aceasta încă mai predă şi scrie despre psihodramă. |
| 1951 – 1966 |
Profesor adjunct al Catedrei de Sociologie, absolvent al şcolii de ştiinţă şi Arte, Universitatea New York. |
| 1959 | Publică Psychodrama, vol.2 (în colaborare cu Zerka T. Moreno). |
| 1964 | La spitalul State, Moreno este televizat în circuit închis, în timp ce conduce sesiuni de psihodramă. Este urmărit de către toţi pacienţii. |
| 1969 | Publică Psychodrama, vol.3 (în colaborare cu Zerka T. Moreno). Premiat cu Golden Doctorate, Universitatea din Viena. Vizitează Bad Vöslau. |
| 1974 | Moare acasă, la Beacon, New York, pe 14 mai. |
| 1993 | Societatea Austriacă de Literatură transferă cenuşa lui Moreno la Honorary Grave, Zentralfriedhof, din Viena. |
Metoda care prin actiune confera autenticitate sufletului fiind stiinta care prin actiune exploreaza adevarul prin metodele dramei. Dezvoltarea unui sistem de metode ce permite medicului si ego-urilor auxiliare sa patrunda in universul pacientului in incercarea de a-l popula cu imagini interiorizate care au avantajul de a nu fi total iluzorii si de a nu apartine total realitatii. (Jacob Moreno)
Psihodrama este o metoda de psihoterapie de grup care prin jocul psihodramatic exploreaza relatiile interpersonale conflicte si probleme emotionale in scop terapeutic (G. Ionescu)
Principiile psihodramei. Viata ca model terapeutic. Construirea unei situatii terapeutice care sa integreze toate modalitatile de viata si existenta umana: timpul, spatiul, realitatea obiectiva, cosmosul, si detalii personale.
Principiul actiunii. Spre deosebire de psihanaliza ce se bazeaza pe forta cuvantului. psihodrama se bazeaza pe actiune. Pacientii trebuie sa isi exteriorizeze prin miscari, prin joc dramatic, prin mimico-gesticulatie propriile conflicte, visele, delirurile, halucinatiile care mai apoi sunt analizate in grup.
Principiul prezentificarii. Indiferent de momentul in care s-a produs situatia pacientul o prezinta si o interpreteaza in prezent. De aceea el poate sa-si manifeste tot ceea ce simte.
Psihodrama are doua scopuri:
- analiza totala (care viza obtinerea de catre pacient a discernamantului psihanalitic nedezvoltat spontan in timpul vietii)
- producerea totala a vetii (prezentarea plenitudinii realitatii, a evenimentelor traite de om, in felul acesta imbogatindu-si experienta traita)
Psihodramă intervine în mod esenţial asupra relaţiilor; prin tehnicile sale specifice metodelor de acţiune (dublul, inversiunea de rol, oglinda, solilocviul, sociometria), ea produce o restructurare a modurilor disfuncţionale de "a fi" în raport cu ceilalţi, provoacă persoana să descopere răspunsuri noi la o anume situaţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană. Astazi psihodrama este folosita in multe domenii in care oamenii invata, se schimba sau relationeaza cu ceilalti: O intalnim in scoli, spitale, organizatii, teatre.
P.S. Intentia mea a fost de a va trezi interesul spre aceasta scoala de formare. Mai multe detalii puteti gasi pe siteul: Asociatia Romana de Psihodrama Clasica .
www.psihodramaclasica.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu