De ce noi, oamenii nu vrem intodeauna sa constientizam ce am primt la nastere si
calitatile cu, care am fost inzestrati de catre Divinitate, de ce noi nu
stim sa ne bucuram de darurile pe care le primim zilnic, de ce fugim de fericire? Si apoi ne intrebam constant "Ce am facut pentru a fii atat de nefericit/a"?
Stefan Klein , in cartea sa, numita "Formula fericirii" spune ca, fericirea o simtim chiar in momentul in care traim o anumita
experienta. Fericirea nu exista decat in prezent. Satisfactia este ceea
ce ramane ulterior in amintirea noastra; apare, asadar, numai
retrospectiv, iar pesimismul (care este tot mai prezent in viata oamenilor de rand)amplifica grijile si temerile inutile, ceea ce micsoreaza
capacitatea de a fi fericit. In plus, el impiedica din start experiente
pozitive, pentru ca atitudinea optimista sau pesimista influenteaza
adesea decisiv modul in care indeplinim o sarcina. Lipsa de speranta
franeaza avantul.
Oamenii
sunt precum perlele , nu isi vor pierde nicodata din valoarea cu, care
ei vin pe acest pamant si din darurile primite de la Dumnezeu , daca
stim sa ii privim asa cum sunt ei, dincolo de aspectul exterior.
Oamenii,stim cu totii ca pot sa fie buni sau mai putin buni, fericiti sau nefericiti dar atunci
cand sunt mai putin buni, sau mai putin fericiti o fac pentru ca este alegera lor, nu pentru ca
asa i-ar fii creat Dumnezeu sau pentru ca Dumnezeu le-ar fii luat din fericire.
Dumnezeu, ne-a lasat aceasta
deosebita capacitate de a distinge binele de rau si de a alege ce e bine
si nu pentru noi, ne-a lasat darul de a ne exprima bunatatea, iubirea,
admiratia, grija , fata de persoanele apropriate noua.
Exista
emotii, sentimente, stari pe care trebuie sa invatam sa le
auto-controlam, exista comportamente pe care trebuie sa vrem sa invtam
sa le modelam pana prind forma cea mai frumoasa. Asa cum spune acelasi autor amintit mai sus , tot noi avem libertatea, adesea ignorata, de a ameliora modul in care
percepem o situatie, chiar si atunci cand nu putem influenta noi insine
acea situatie. Apoi, putem invata sa evitam sentimentele negative
folosindu-le pe cele pozitive.
Daca am avea curajul sa privim omul dincolo de eticheta, dincolo de exterior si am
face cativa pasi pe harta fiecarui suflet de langa noi, am descoperii ca
lucrurile, oamenii sunt simpli si deosebiti, frumosi, am descoperi ca oamenii aduc fericire si atunci probabil ca ,am
oferi si ne-am opri si asupra "darurilor"cu, care am fost inzestrati si care ne-au fost date in dar pe
parcursul "calatoriei" noastre pe acest pamant.
Tot ce am primit
si vom mai primi in aceasta viata, fie ca este un lucru pe care il
consideram minunat, fie ca este ceva ce nu este intocmai pe placul
nostru , nu sunt primite la voia intamplarii, asa cum nici relatile cu
anumite persoane nu sunt intamplatoare. Oamenii se intalnesc pentru ca
au un scop de realizat, pentru ca au o misiune pe aceasta "scena" ,
numita viata, pentru ca au de impartit "daruri"!
Noi nu stim sa ne explicam lucrurile simple, nu stim sa acceptam bucuria in forma ei pura, mereu atasam acestor stari, emotii si alte atribute de genul "poate as fii mai fercit/a, daca as castiga mai mult"," poate ca as fii mai fericita, daca partenerul meu m-ar iubii mai mult", nu
stim sa acceptam ceva pentru ca asa a fost pur si simplu, mereu cautam
altceva si traim cu impresia ca fiecare lucru , emotie, imbratisare, magaiere care ne
este oferita a fost oferita pentru ca se asteapta ceva in schimb de la
noi... uneori poate ca asa este, insa, de cele mai multe ori ar trebui sa invatam sa
primim pur si simplu si sa daruim pur si simplu!
Sa invtam sa acceptam ca,
toate emotiile, fericirea isi are originea atat in corp, cat si
in creier. Starea de bine nu apare decat atunci cand creierul
receptioneaza semnalele adecvate venite de la inima, muschi si piele.
Fara implicarea corpului nostru nu am putea resimti fericirea.
Un zambet, o imbratisare, un cuvant frumos, un cuvant de alinare , nu e un sacrificiu , nu e un compromis, sunt emotii, sentimente pure, acceptale si daruiestele la randul tau cu sufletul deschis.
Incearca
sa faci acest "exercitiu", si anume ofera un zambet, o imbratisare, un
cuvant frumos, o magaiere pentru ca pur si simplu asa simti, fara sa
astepti ceva in schimb, o sa descoperi ca exista frumusete si fericire si in
nunatele de gri pe care singur/a ti le pictezi zi de zi.
Stefan Klein, mai spunea ca , un suflet receptiv la fericire va cauta automat situatii placute.
O sa inchei cu o frumoasa poveste terapeutica... poate o sa va "conduca" pasii spre un strop de introspectie, culoare si fericire.
O GUSTARE CU DUMNEZEU
A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu
şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu
o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine
valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi
setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi
umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte
de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se
uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa
că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea
o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea
bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu
tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri,
iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul
bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai
primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o
reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă,
mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se
înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu
gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să
facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă.
Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel
mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă
de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl
întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această
fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”.
Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are
cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul
său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată,
ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc
dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a
adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
Morala:
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a
unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest
compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a
face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al
vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri
prin care acţionează ajutorul divin.
