De ce noi, oamenii nu vrem intodeauna sa constientizam ce am primt la nastere si calitatile cu, care am fost inzestrati de catre Divinitate, de ce noi nu stim sa ne bucuram de darurile pe care le primim zilnic, de ce fugim de fericire? Si apoi ne intrebam constant "Ce am facut pentru a fii atat de nefericit/a"?
Stefan Klein , in cartea sa, numita "Formula fericirii" spune ca, fericirea o simtim chiar in momentul in care traim o anumita experienta. Fericirea nu exista decat in prezent. Satisfactia este ceea ce ramane ulterior in amintirea noastra; apare, asadar, numai retrospectiv, iar pesimismul (care este tot mai prezent in viata oamenilor de rand)amplifica grijile si temerile inutile, ceea ce micsoreaza capacitatea de a fi fericit. In plus, el impiedica din start experiente pozitive, pentru ca atitudinea optimista sau pesimista influenteaza adesea decisiv modul in care indeplinim o sarcina. Lipsa de speranta franeaza avantul.
Oamenii sunt precum perlele , nu isi vor pierde nicodata din valoarea cu, care ei vin pe acest pamant si din darurile primite de la Dumnezeu , daca stim sa ii privim asa cum sunt ei, dincolo de aspectul exterior.
Oamenii,stim cu totii ca pot sa fie buni sau mai putin buni, fericiti sau nefericiti dar atunci cand sunt mai putin buni, sau mai putin fericiti o fac pentru ca este alegera lor, nu pentru ca asa i-ar fii creat Dumnezeu sau pentru ca Dumnezeu le-ar fii luat din fericire.
Dumnezeu, ne-a lasat aceasta deosebita capacitate de a distinge binele de rau si de a alege ce e bine si nu pentru noi, ne-a lasat darul de a ne exprima bunatatea, iubirea, admiratia, grija , fata de persoanele apropriate noua.
Exista emotii, sentimente, stari pe care trebuie sa invatam sa le auto-controlam, exista comportamente pe care trebuie sa vrem sa invtam sa le modelam pana prind forma cea mai frumoasa. Asa cum spune acelasi autor amintit mai sus , tot noi avem libertatea, adesea ignorata, de a ameliora modul in care percepem o situatie, chiar si atunci cand nu putem influenta noi insine acea situatie. Apoi, putem invata sa evitam sentimentele negative folosindu-le pe cele pozitive.
Daca am avea curajul sa privim omul dincolo de eticheta, dincolo de exterior si am face cativa pasi pe harta fiecarui suflet de langa noi, am descoperii ca lucrurile, oamenii sunt simpli si deosebiti, frumosi, am descoperi ca oamenii aduc fericire si atunci probabil ca ,am oferi si ne-am opri si asupra "darurilor"cu, care am fost inzestrati si care ne-au fost date in dar pe parcursul "calatoriei" noastre pe acest pamant.
Tot ce am primit si vom mai primi in aceasta viata, fie ca este un lucru pe care il consideram minunat, fie ca este ceva ce nu este intocmai pe placul nostru , nu sunt primite la voia intamplarii, asa cum nici relatile cu anumite persoane nu sunt intamplatoare. Oamenii se intalnesc pentru ca au un scop de realizat, pentru ca au o misiune pe aceasta "scena" , numita viata, pentru ca au de impartit "daruri"!
Noi nu stim sa ne explicam lucrurile simple, nu stim sa acceptam bucuria in forma ei pura, mereu atasam acestor stari, emotii si alte atribute de genul "poate as fii mai fercit/a, daca as castiga mai mult"," poate ca as fii mai fericita, daca partenerul meu m-ar iubii mai mult", nu stim sa acceptam ceva pentru ca asa a fost pur si simplu, mereu cautam altceva si traim cu impresia ca fiecare lucru , emotie, imbratisare, magaiere care ne este oferita a fost oferita pentru ca se asteapta ceva in schimb de la noi... uneori poate ca asa este, insa, de cele mai multe ori ar trebui sa invatam sa primim pur si simplu si sa daruim pur si simplu!
Sa invtam sa acceptam ca, toate emotiile, fericirea isi are originea atat in corp, cat si in creier. Starea de bine nu apare decat atunci cand creierul receptioneaza semnalele adecvate venite de la inima, muschi si piele. Fara implicarea corpului nostru nu am putea resimti fericirea.
Un zambet, o imbratisare, un cuvant frumos, un cuvant de alinare , nu e un sacrificiu , nu e un compromis, sunt emotii, sentimente pure, acceptale si daruiestele la randul tau cu sufletul deschis.
Incearca sa faci acest "exercitiu", si anume ofera un zambet, o imbratisare, un cuvant frumos, o magaiere pentru ca pur si simplu asa simti, fara sa astepti ceva in schimb, o sa descoperi ca exista frumusete si fericire si in nunatele de gri pe care singur/a ti le pictezi zi de zi.
Stefan Klein, mai spunea ca , un suflet receptiv la fericire va cauta automat situatii placute.
O sa inchei cu o frumoasa poveste terapeutica... poate o sa va "conduca" pasii spre un strop de introspectie, culoare si fericire.
O GUSTARE CU DUMNEZEU
A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
Morala:
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu