Tulburarile afective bipolare

Intr-unul din articolele precedente am vorbit de tulburarea de personalitate multipla, am revenit cu acest articol , care vorbeste despre o alta tulburare  si anume tulburarea afectiva bipolara,  acestea  fiind intalnite frecvent, chiar si in randul oamenilor care nu au fost diagnosticati de un medic psihiatric.

As mai vrea sa precizez un aspect inainte de sa cititi acest articol , psihologul  nu este egal cu psihiatru, am vrut sa precizez acest lucru pentru ca mi s-a intamplat saptamana aceasta sa ma intalnesc cu persoane care, inca mai fac confuzie intre ceea ce este un psiholog si rolul pe care il indeplineste el si ceea ce este un psihiatru si rolul lui in medicina.

Pentru aceste lamuriri, puteti sa reveniti la un articol de pe blog, care vorbeste de diferentele dintre psiholog, consilier si psihiatru. 

In epoca moderna, mania, melancolia si relatia dintre ele isi gasesc corespondent in conceptul de tulburare maniaco-depresiva. Tulburarea maniaco-depresiva sau bipolara, cum a mai fost ea numita, face parte din grupul tulburarilor afective, caracterizate prin faptul ca deformeaza afectivitatea persoanei, fie spre polul negativ (melancolie, depresie), fie spre cel pozitiv (excitatie maniacala).
Orice analiza a tulburarilor maniaco-depresive se axeaza pe cele doua componente ale acestui tip de tulburare, si anume pe episoadele maniacale si pe cele depresive.
Tulburarile bipolare constau de fapt in alternarea episoadelor maniacale si a celor depresive, aceasta alternanta fiind intrerupta de perioade de normalitate.

Episoadele maniacale

Episoadele maniacale se caracterizeaza printr-o exaltare generala ce cuprinde mai multe sectoare ale vietii psihice si afective a individului astfel:
Mimica mobila, privire stralucitoare, expresie joviala si euforica, atitudie amicala; Comportamentul se remarca printr-o mare labilitate motorie; Limbajul este logoreic, insotit adesea de o gestica larga si dezordonata; Atentia nu poate fi fixata pe ceva anume, imaginatia este suprasolicitata, memoria la fel.
Persoanele aflate intr-o criza de tip maniacal rad intotdeauna zgomotos, gesticuleaza mult, miscarile lor expresive fiind perfect in concordanta cu trairea afectiva interioara. Tendinta lor de a face glume, de a dansa si canta, chiar si fara ca mediul ambiant sa fie potrivit pentru asemenea manifestari, constituie de asemenea expresia dispozitiei lor subiective, euforice.

Episoadele depresive

Episoadele depresive se caracterizeaza prin: activitate redusa, inexpresivitate a starilor afective; mimica trista, gesturi limitate si putine; stare de oboseala generala, inexplicabila, insomnii; scaderea eficientei intelectuale; atentie slaba si subsolicitata, dificultati de reamintire a unor situatii, evenimente etc; dispozitie trista, senzatie de apasare sufleteasca, o atitudine de pesimism si deznadejde legata de viitor. Persoanele afectate de un episod depresiv prezinta pe langa intreaga gama a tulburarilor de afectivitate si o inhibitie a proceselor intelectuale. Ei inteleg cu dificultate, isi amintesc greu, li se pare ca au uitat tot ce stiau, ca nu mai pot face nimic bine sau eficient. Le vine greu sa execute orice miscare, sunt chinuiti de idei autoacuzatoare, cele mai mici greseli comise in trecut devin acum, pentru individul aflat in criza depresiva, adevarate crime.
Persoanele depresive inteleg cu dificultate, isi amintesc greu, li se pare ca au uitat tot ce stiau, ca nu mai pot face nimic bine sau eficient.

Tipologia maniaco-depresivului

De regula tulburarea maniaco-depresiva apare cu o frecventa mai mare in cazul persoanelor cu temperament ciclotimic, caracterizat de treceri relativ bruste de la o stare emotionala la alta. De asemenea, exista si o corespondenta intre maniaco-depresie si tipul corporal picnic, corespunzator temperamentului ciclotimic. Tipul picnic se remarca printr-o constitutie robusta, cu o dezvoltare mai degraba pe orizontala decat pe verticala. Sunt persoane cu o aparenta joviala, robuste, de inaltime medie, cu fata rotunda, deseori puternic vascularizata.
Frecventa aparitiei maniaco-depresiei este de aprox. 2%, procentul de femei afectate de tulburari biploare fiind mai mare decat cel al barbatilor.

Sarbatori frumoase!

Invierea Domnului este cea mai mare sarbatoare a crestinismului, dogma fundamentala a credintei crestine. Este o sarbatoare a bucuriei depline, a luminii divine, a comuniunii, a sufletului. In noaptea Invierii crestinii se bucura de o stare harica deosebita, de o partasie speciala cu semenii si cu Dumnezeu. Putem vorbi de o tasnire deplina a vietii dumnezeiesti in sufletul nostru, in existenta noastra crestina.

Pe de o parte, aceasta bucurie amestecata cu o uimire desavarsita o putem percepe cel mai bine privind cu atentie la doua din icoanele ortodoxiei si anume cele care se numesc "Coborarea de pe Cruce" si "Plangerea de Ingropare". De ce aceasta? Pentru ca nu putem intelege deplin bucuria ucenicilor fara a cunoaste drama lor, fara a patrunde in atmosfera acelor zile intunecate, cand "mirele s-a luat de la ei".

Pe de alta parte, Invierea este bucuria sufletului care nu e nici trecatoare, nici ne-deplina. E bucuria prin excelenta, pentru ca e bucuria eterna si deplina. De aceea, In noaptea Invierii nimeni nu ar trebui sa fie trist. Nimeni nu ar trebui sa planga. Caci toate motivele de intristare apar acum fara insemnatate fata de biruirea mortii.

Invatatura centrala si pivotul de sustinere a religiei crestine este, fara indoiala, Invierea Domnului. De aceea, Apostolul Pavel spune: "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra" (I Cor. 15, 14). Fara Inviere n-ar fi fost nici altar, nici preoti, nici credinta, iar botezul nu ar fi avut nici o semnificatie.

Mare taina este aceasta dogma, cu greu se poate patrunde in intelesurile adanci ale Invierii. "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam de voi mai mult decat de Dumnezeu: noi nu putem sa nu vorbim despre ceea ce am vazut si am auzit. Dumnezeul parintilor nostri a inviat pe Iisus pe care voi l-ati omorat, spanzurandu-L pe lemn. Noi suntem martorii acestor lucruri" (F. Ap.), asa le raspundea apostolii membrilor tribunalului evreiesc de atunci.

Cu greu au inteles ucenicii lui Hristos, desi, unii dintre acestia au fost martori oculari la eveniment. Cu o si mai mare greutate au patruns in tainele dogmei cei care au primit darul iubirii si au vazut Invierea cu “ochii credintei”.

Majoritatea crestinilor accepta taina Invierii, l-au primit pe Iisus ca mantuitor personal, dar putin sunt cei care si vietuiesc crestineste, care il iau drept model in viata pe Hristos. In schimb, sunt multi oameni care nu accepta adevarurile Invierii, iar unii dintre acestia, in special iudeii, nici nu vor sa comunice pe aceasta tema.

Or, Invierea este, fara doar si poate, un fapt istoric, real si irevocabil, o siguranta absoluta a crestinilor ca Iisus a murit, luand cu el pacatele lumii, a inviat si este in Ceruri de-a dreapta Tatalui. Invierea devenind temelia de nezdruncinat, piatra de temelie a unei noi conceptii despre lume si viata, samburele viu din care s-a nascut uriasul copac al crestinatatii in lume.

Redescoperirea si retrairea de catre fiecare generatie de oameni a acestui fapt colosal si irevocabil al Invierii Domnului explica durata crestinatatii de acum doua mii de ani si pana astazi si care va dura pana la sfarsitul veacurilor.

Dar Invierea Domnului nu este numai un adevar irevocabil. El este totodata "un semn al semnelor lui Dumnezeu " tot atat de real in fata lumii intregi. Cu alte cuvinte, Invierea este semnul puternic, evident si clar pentru toti, ca Dumnezeu cel viu a intervenit in iconomia si istoria omenirii.

Mai mult, acest lucru capata o semnificatie aparte, pentru faptul ca Invierea Domnului nu este numai o simpla readucere a unui mort la viata, asa cum a fost cazul lui Lazar, prietenul Domnului, cu fiica lui Iair sau cu fiul vaduvei din Nain. Este vorba de o altfel de moarte, pentru pacatele lumii si o altfel de inviere, de un altfel de trup al lui Iisus, de un trup transfigurat.

Invierea Domnului este modelul si forta invierii tuturor oamenilor, la a doua venire a Sa: “Eu sunt Invierea si viata, in adevar, a zis El” (In, 11, 25). Invierea face referiri nu numai la fiinta umana, ci este vorba de toata creatia lui Dumnezeu: "Iata, Eu toate le fac noi…, si va fi un cer nou si un pamant nou", zice Mantuitorul.

“Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata Invierii, trasatura patimitoare. Din momentul mortii si a Invierii Domnului, istoria omenirii intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei”, ne spune Sfantul Maxim Marturisitorul.

Invierea Domnului ne daruieste, pe de o parte, o victorie asupra pacatului, pe de alta parte, o biruinta asupra mortii insasi. Mai mult, aceasta mare taina ne aduce la o stare harica de traire cu Dumnezeu care este fara de pacat si fara de moarte. Cu Hristos, noi pasim in vesnicie!

Asadar, Invierea Domnului este, prin excelenta, acela al indumnezeirii naturii noastre omenesti si al participarii trupului nostru trecator la bunurile vesnice, mai presus de fire, o calatorie in lumina launtrica a sufletelor noastre, iar in viziunea unor parinti ai Bisericii nu e altceva decat „o traire a luminii dumnezeiesti si o pregustare a Imparatiei Cerurilor, o transfigurare anticipata”. Este acel «fata catre fata» indreptat spre eternitate, cand “Dumnezeu coboara in suflet, iar sufletul urca la Dumnezeu“.

www.crestinortodox.ro Articolul nu imi apartine, l-am citit pe site-ul atasat si m-am gandit sa cititi si voi.
Sarbatori frumoase sa aveti dragilor, lumina Sfintei Sarbatori Pascale sa va inunde sufletul, sa va aduca zambetul pe chip!
Hristos a Inviat!