Cu siguranta nu este o tema de care sa va "loviti"
zilnic, insa poate va atrage atentia in vreun fel.
Cazurile de tulburare de personalitate multipla asa cum
sustin si specialistii nu sunt atat de dese din fericire, insa ele exista intr-o
anumita proportie si e bine sa stim cum se manifesta si cum putem sa venim in
ajutorul persoanelor care sufera de acesta tulburare de personalitate.
Din punct de vedere a modalitatilor de recuperare specialistii sustine ca , unul din tratamentele care
dau un rezultat este o combinatie intre terapia cognitiv- comportamentala
si hipnoza. O sa va lamuriti din materialul urmator de ce anume o asemena
combinatie a terapiilor este benefica. Ce este pana la urma tulburarea de
personalitate multipla?
Tulburarea de identitate
disociativa este o tulburare in care persoana are mai mult decat o identitate
distincta sau o stare de personalitate. Cel putin doua din aceste personalitati
preiau controlul asupra comportamentului persoanei afectate.
În „Manualul pentru
diagnosticarea tulburărilor mentale“ (DSM-IV), personalitatea multiplă este
inclusă în grupa tulburărilor disociative (sau a nevrozelor isterice).
Specificul îl constituie existenţa în aceeaşi persoană a
două sau mai multe personalităţi distincte. Aceste „alte“ personalităţi sunt
dezvoltate parţial sau în totalitate şi preiau în mod repetat controlul.
Trecerea de la o personalitate la alta se realizează într-un anumit interval
(de la câteva secunde sau minute, la câteva ore sau zile). Cauza acestei
tulburări este, în general, o situaţie de viaţă foarte dificilă căreia persoana
nu îi poate face faţă şi pe care o găseşte dezagreabilă. După ce a epuizat
toate mijloacele de luptă interioară cu această situaţie critică, persoana
încearcă să o evite şi se refugiază într-o „altă personalitate“. Această „altă
personalitate“ poate avea un alt temperament, un alt caracter, alte aptitudini.
Boala a fost
descrisă de Alfred Binet (1857–1911) în cartea Le dédoublement de la
personnalité et l'amnésie périodique, carte apărută și în România în 1998,
tradusă fiind de Michaela Brândușa Malcinschi cu titlul Dedublarea
personalității și inconștientul.
Acest fenomen
psihopatologic de disociere a unității personalității prin dedublarea ființei,
duce la apariția a două euri diferite, care evoluează succesiv sau simultan.
Cele două euri coexistă, unul fiind normal și conștient iar celălalt patologic
și bazat pe o motivație inconștientă. Acest sindrom este întâlnit în isterie,
stări maniacale, psihoze alcoolice și schizofrenie.
Personalitatea multiplă - fenomen
disociativ
Nu puţine sunt cazurile când se observă că, în funcţie
de situaţie, un individ
poate etala „faţete” diferite ale personalităţii sale,
fără ca această „disociere” să fie
cu necesitate, o expresie a fenomenului de
personalitate multiplă. Sintagma „faţetă”
a personalităţii, folosită ca figură de stil, trimite la
„faţă”, „înfăţişare” şi la grecescul „prosopee”, derivat din «prosopon» care
înseamnă „mască de teatru”, desemnând tendinţa irepresibilă a psihicului uman
de a-şi modela personalitatea, de a se exhiba de manieră teatrală, de „a face
faţă”.
Modificările personalităţii se reflectă uneori printr-o
„dedublare” sau, mai degrabă, o „fragmentare a Eului”1. La un număr mare de
persoane aflate în condiţii dintre cele mai diverse, se constată că
unitatea normală a conştiinţei este anulată şiîn consecinţă, apar mai multe
conştiinţe distincte, fiecare având „percepţiile sale,memoria sa şi chiar
caracterul său moral”. Cunoscute sub denumirile de „sindrom de personalitate
dublă sau multiplă”, „tulburare de identitate disociativă”, „personalităţi
alternante”, „clivaj al Eului” sau „diviziune subiectivă”, dintotdeauna
fenomenele de disociere a personalităţii au avut un efect magic, fascinându-i
în egală măsură, atât pe savanţi, cât şi pe profani.
Atracţia neobişnuită pentru acest tip de fenomene a
fost puternic întreţinută de credinţa, general răspândită (dar, „pe furiş”
admisă!), că într-unul şi acelaşi individ „sălăşluiesc” mai multe suflete...
Fenomenele disociative şi cel mai spectaculos aspect
al acestora, sindromul personalităţii multiple, constituie un
domeniu vast şi complex, care relevă că
„difracţia” personalităţii umane „afectează în egală
măsură atât oamenii de rând, cât şi savanţii”; atât unii cât şi ceilalţi se pot
dovedi a fi în anumite situaţii (de cele mai multe ori de natură patologică),
„alteraţi” (în sensul de alterare a relaţiei cu alter-ego) şi
„dedublaţi”.
Disocierea poate să apară la orice individ uman
„normal”, care ar prezenta tendinţe mai mult sau mai puţin disociative, ocupând
astfel poziţii diferite de-a lungul unui continuum linear, în timp ce
„multiplii” ar fi cei mai „disociaţi” dintre toţi; ei se situează la punctul
extrem al acestui continuum manifestând ceea ce se numeşte în limbajul
actual de specialitate: tulburare de identitate disociativă (I.Hacking,
1998, p. 44).
Natura acestor „lumi interioare”, structura şi complexitatea
lor este limitată de imaginaţia şi cadrul de referinţă al individului. Alter-ego-urile
sunt „reticente” atunci când trebuie să-şi dezvăluie identitatea. În
concepţia lui Karl Jaspers, tulburările de identitate sunt tulburări ale conştiinţei
de sine, caracterizate prin alterarea sau pierderea sentimentului de a fi identic
cu sine însuşi şi aparţin tabloului caracteristic sindromului de depersonalizare.
Pot fi însoţite de pierderea sentimentului de autonomie şi de unitate a Eului,
creând impresia de dedublare.Însă, pe lângă cazurile de dublă conştiinţă,
explicate prin „transformările” conştiinţei individuale, se întâlnesc şi cazuri
în care nu este scindată întreaga personalitate, ci „se desprind din ea doar
fragmente mai mici”, acest fenomen fiind mult mai probabil şi mai frecvent.
Pornind de la raportul de complementaritate dintre
conştient şi inconştient, fundamentat pe principiul coincidenţei contrariilor,
al lui W. Pauli, C. A. Meier lansează o întrebare cel puţin bizară, cu privire
la existenţa unui „conştient aproximativ”, adică o stare intermediară între
conştient şi inconştient, care ar putea explica în bună parte apariţia acestor
fenomene, la nivelul personalităţii umane.
Surse : Elena Osicianu "Personalitate multipla"
Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi
DSM IV