Scoli de psihanaliza...tehnici in psihanaliza...

 Principalele scoli de psihanaliza includ:
-         psihologia sinelui, care subliniaza dezvoltarea unui sens stabil al sinelui prin contactul mutual empatic cu alte persoane
-         psihanaliza lacaniana, care integreaza psihanaliza, semiotica si filozofia Hegeliana
-         psihologia analitica, fondata de carl Jung, si care are o abordare de tip spiritual
-         teoria relatiilor obiectuale, care subliniaza dinamica relatiilor personale cu alte persoane interne, care sunt la nivel de fantezie; aceasta abordare a fost fondata de Melanie Klein
-         psihanaliza interpersonala, care accentueaza nuantele interactiunilor interpersonale
-         psihanaliza relationala, care combina psihanaliza interpersonala cu teoria relatiilor obiectuale
-         psihanaliza moderna, dezvoltata de Hyman Spotnitz, extinzand teoriile lui Freud astfel incat sa fie aplicabile unui spectru larg de tulburari emotionale.

Din punct de vedere al zeilor, această lume nu e mai mult decât un joc de copil; este sămânţa aruncată în pământ, pură potenţialitate. Întreaga lume a conştiinţei noastre este doar o sămânţă a viitorului. Doar când prin trezirea lui Kundalini, veţi depăşi starea de pură potenţialitate, veţi intra negreşit într-o lume care este a eternităţii, total diferită de lumea actuală.

Carl Gustav Jung 

Tehnicile in psihanaliza

Metoda de baza a psihanalizei este analiza transferului si rezistentei prin asociatie libera. Pacientul este incurajat sa spuna orice ii trece prin minte. In general psihanalistul pur si simplu asculta, facand comentarii ocazionale, cu scopul de a declansa insight-ul. Psihanalistul incearca sa mentina o neutralitate empatica cu scopul de a crea un mediu in care pacientul sa se simta in siguranta. Analistul cere analizandului (pacientul) sa discute onest despre orice apare la nivel constient, interpretand in acelasi timp tiparele si inhibitiile comportamentale ale pacientului.
Multi clinicieni sustin ca psihanaliza nu este recomandata in caz de afectiuni psihologice serioase, cum sunt psihozele, depresia suicidara, sau alcoolismul sever netratat. Asemenea pacienti sunt etichetati ca “ne-analizabili”. Cele mai tipice aplicatii ale psihanalizei sunt depresia clinica si tulburarile de personalitate.
Desi norma psihanalitica este reprezentata de sedintele de psihoterapie individuale, psihanaliza a fost adaptata si ca forma de psihoterapie de grup de catre Harry Stack Sullivan.

Eficacitatea psihanalizei

Cei mai multi psihanalisti la ora actuala sustin ca psihanaliza este eficienta ca metoda in cazuri d enevroza sau probleme de personalitate. Psihanaliza pare a fi foarte eficienta pentru problemele legate de intimitate si relatie si pentru problemele in care tiparele de viata prestabilite sunt problematice. Ca tratament in psihoterapie, psihanaliza se desfasoara cu o frecventa de trei- cinci sedinte de psihoterapie pe saptamana si dureaza trei pana la sapte ani.
Cercetarile privitoare la eficacitatea psihanalizei sunt insa destul de contradictorii.

Formarea in psihanaliza

Formarea in psihanaliza dureaza intre patru si zece ani, functie de institutul de formare profesionala.

Teoria in psihanaliza

Diversele teorii ale scolilor de psihanaliza in general includ urmatoarele ipoteze:
-         dezvoltarea umana este inteleasa in termeni de schimbare a obiectului dorintei sexuale
-         psihicul uman reprima dorintele, de obicei de natura sexuala sau agresiva, ajungand la nivel inconstient
-         conflictele inconstiente au tendinta de a se manifesta in vise si simptome
-         conflictele inconstiente sunt sursa nevrozelor
-         nevrozele pot fi tratate prin constientizarea dorintelor si amintirilor reprimate, in cursul tratamentului prin psihanaliza.

Faimosul “Complex al lui Oedip” in psihanaliza

Complexul lui Oedip este un concept inventat de Sigmund freud pentru a explica originile unor nevroze, ca provenind din copilarie. Freud credea ca acest complex al lui Oedip apare in copilarie si daca nu este rezolvat da nastere simptomelor la adult, ca urmare a interferentelor cu relatiile sexuale mature, Dorintele pozitive oedipale se refera la dorinta sexuala a copilului de a-si poseda parintele de sex opus. Dorintele oedipale negative se refera la dorinat de eliminare a parintelui de acelasi sex. Complexul lui oedip este mai mult sau mai putin constient si uneori este verbalizat in faza oedipala de dezvoltare, adica la varsta de trei- cinci ani. Ideea complexului lui Oedip se bazeaza pe mitul grec al lui Oedip, care din greseala isi omoara tatal, pe Laius, si se casatoreste cu mama sa, Jocasta.
In cartea sa, “Totem si tabu”, Freud combina ideea complexului lui oedip cu teoriile lui Charles Darwin legate de aranjamentele din societatile umane primitive, respectiv un singur mascul dominant inconjurat de un harem de femele. Astfel, Freud localiza inceputurile complexului lui Oedip la originile societatii umane, si postula ca religia este de fapt o solutie colectiva la problema vinii si ambivalentei legate de omorul tatalui, ceea ce era identificat de psihanaliza cu pacatul originar.

Psihanaliza si adaptarea culturala

Psihanaliza poate fi adaptata diverselor culturi atat timp cat psihoterapeutul intelege mediul cultural al clientului. De exemplu mecanismele de aparare sunt strans legate de valorile culturale.

Critici aduse psihanalizei

Psihanaliza a fost criticata de diversi psihoterapeuti si psihologi, mai ales datorita aparitiei altor tipuri de psihoterapie, moderne, cum sunt psihoterapia comportamentala, psihoterapia cognitiva, hipnopsihoterapia ericksoniana, psihoterapia gestalt si psihoterapia centrata pe persoana.
O consecinta a marii varietati de teorii in psihanaliza este faptul ca diverse scoli de psihanaliza isi aduc critici una alteia.
Dar chiar si cei mai infocati psihoterapeuti comportamentalisti recunosc ca mare parte a conditionarii operante are loc la nivel inconstient, cu profund impact asupra vietii emotionale. Ideile de inconstient si transfer au fost mult cercetate si se pare validate de psihologia cognitiva si psihologia sociala.

Psihanaliza...

 Psihanaliza a fost dezvoltată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea ca teorie generală a inconștientului. Modalitatea funcțiunii proceselor psihice au fost deduse de Freud în special din studiul semnificației viselor, interpretate de el ca realizare imaginară a îndeplinirii dorințelor ce derivă din aspirațiile refulate ale copilăriei. Calea recomandată pentru accesul în înconștient este înțelegerea sensului viselor și a actelor ratate (lapsus-uri).
Psihanaliza a devenit azi extrem de familiară publicului larg (din occident) după ce o vreme îndelungată a fost fie respinsă, fie adulată. Dar succesul din deceniul 5, de pildă, mai ales în Europa, a înstrăinat-o, paradoxal, de esența ei. Psihanaliza s-a răspîndit pretutindeni nu numai datorită interesului stîrnit de terapia psihanalitică. S-ar putea spune chiar că terapia a fost eclipsată de virtuțile psihanalizei aplicate. Psihanaliza aplicată în literatură, sociologie, antropologie și etnologie, în religie și mitologie a stîrnit interesul unui public care nu avea chemare pentru sfera clinică. În fine, psihanaliza s-a remarcat și prin mediatizarea pe căile cele mai comune: radio, TV sau prin intermediul scenariilor filmelor de cinema. Filme celebre au adus în prim plan psihanaliști. A exista chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care surprindea anii de incertitudine ai începuturilor sale în psihanaliză.
Ceea ce deosebeste in mod evident psihoterapia psihanalitica de celalte metode psihoterapeutice este cautarea sensului. Pentru toate celelalte terapii, simptomul (ex. atacul de panica, depresia, fobia etc ) este ceva care trebuie eliminat, fara a ne pune problema identificarii cauzelor sau a sensului sau. Pacientul este tratat oarecum dupa modelul omului-masina, simptomul este o simpla defectiune care trebuie remediata si… atat.
Una din cele mai mari descoperiri ale psihanalizei se refera la faptul ca simptomul este incarcat de semnificatie; mai mult, el este un strigat mascat de ajutor, strigat care nu a fost auzit in trecut si care acum apare sub forma simptomului tocmai in speranta ca de data aceasta se va face auzit si va fi luat in considerare.
Prin simptom, inconstientul incearca sa comunice intr-o forma acceptabila lucruri care nu pot fi comunicate altfel tocmai pentru ca in mare parte sunt lucruri despre care "am invatat" ca este interzis sa vorbesti. Sau ca sunt absolut "lipsite de importanta", in timp ce ele sunt esentiale pentru sanatatea noastra psihica.
Pornind de la ideea ca orice simptom ascunde o drama sufleteasca si ca acel simptom va persista atat timp cat acea drama nu va fi consumata, perlaborata, integrata, psihoterapia psihanalitica nu acorda atentie simptomelor, ci sentimentelor, gandurilor, dorintelor asociate acestora.
Aceste sentimente sunt accesate si retraite in relatia cu terapeutul, apoi verbalizate, analizate si intelese. Drama din spatele simptomului, care este in acelasi timp si motorul sau, este astfel consumata in relatia terapeutica, iar in acel moment simptomul isi pierde practic ratiunea de a exista. Misiunea lui a fost indeplinita.
Psihanalistul este avocatul pacientului, nu al societatii
Altfel spus, psihanalistul aude strigatul de ajutor camuflat in simptom al pacientului, il recunoaste ca atare si creeaza loc in spatiul psihic constient pentru ca acesta sa fie exprimat, pus in cuvinte. In total contrast cu vocea socialului, psihanalistul vede in simptom nu o problema care trebuie eliminata, ci o solutie. Practic, singura si cea mai buna solutie pe care pacientul a gasit-o pentru ca el sa nu moara sufleteste, sa nu devina alienat, robotizat, un "adaptat" perfect intr-o societate care ii ignora nevoile, bagatelizeaza trairile subiective (sufletul) si descurajeaza aspiratia la autenticitate. Relatia terapeutica ofera un cadru securizant in care pacientul invata sa se simta suficient de liber pentru a-si exprima revolta si a gandi tot ceea ce pana acum era"interzis"sa gandeasca, tabuu. Psihanaliza este o invitatie la libertate, la libertatea de a gandi si de a verbaliza, dupa cum este totodata si un foarte solicitant si dificil exercitiu de sinceritate.

"Fiecare om pe care il intalnesc in drumul meu imi este superior prin ceva , de aceea incerc sa invat cate ceva pe langa fiecare."Sigmund Freud