Educaţie fără pedepse şi recompense vs Limbajul unic de iubire al copilului tău

   

 Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, consideră că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, "seminţele" aşa cum ştim cu toţii cresc şi se dezvoltă dacă le oferim protecţie, atenţie, dacă le îngrijim.
    Toate acestea trebuie să încercăm să nu le pierdem din vedere atunci când ne gândim la modul în care ne dorim să crească şi să se dezvolte un copil.
   Un copil este "darul" cel mai de preţ primit de părinţi din partea Divinităţii, dar pentru că acest copil să crească şi să se dezvolte frumos, liber şi indepedent precum face o "sămânţă", trebuie să îi oferim şi posibilitatea, spaţiul, timpul, înţelegerea şi răbdarea necesară.
   În zilele noastre, educaţia a început să capete usor-usor mai multe dimensiuni, tehnica se dezvoltă zi de zi şi acestea ar trebui să vină în ajutorul nostru şi nu să ne împiedice să creştem un copil cu aspiraţii şi dorinţe înalte, ci dimpotriva , sa crestem un copil fără temeri, anxietate, fără fobie socială sau tulburări somatice.
   Atunci când, vorbim despre educaţia fără pedepse şi recompense vorbim şi despre un rezorvor emoţional plin al copilului, vorbindu-i copilului în propriul sau limbaj de iubire îi umplem rezervorul emoţional, iar pe termen lung nu mai avem nevoie să folosim pedepse emoţionale sau materiale, dar nici recompense materiale sau emoţionale.
Un exemplu: Copilul vine de la şcoală, părintele îi spune că trebui să se dezbrace, să mănânce şi să se pună la lecţii. Până aici totul e obişnuit şi cred că aşa procedează mulţi părinţi din ziua de astăzi. Când copilul nu vrea să facă întocmai cum i s-a cerut, părintele îi mai repetă o dată, de două ori, dar pe urmă răbdarea dispare şi părintele trece la "ameninţări cu pedeapsa", "dacă nu te duci acum să faci ce trebuie să faci, două zile eşti pedepsit, te las fără tabletă, laptop sau telefon."
   Există şi o altă modalitate de a mobiliza copilul să facă ceea ce îşi doreşte părintele şi anume: înainte de a-l trimite la teme pe copil, trebuie să încercăm să ne acordăm împreună cu copilul 15-20 minute de relaxare pentru a afla nevoile copilului din acel moment, care a fost la şcoală 5-6 ore în aceea zi, unde îi sunt doar solicitate lucruri, unde nu se ţine cont în mare parte de nevoia lui, considerându-se că el este acolo pentru că trebuie să înveţe.
Atunci, repet, când se întoarce de la şcoală copilul are nevoie de aceste 15-20 de minute pentru satisfacerea unei nevoi, pentru o eliberare de un surplus de energie adunat în timpul celor 5-6 ore de curs, în care copilul în majoritatea timpului trebuie să stea în bancă.
Fiecare copil are un rezervor al iubirii, un loc care reprezintă puterea sa şi de unde se poate alimenta, atunci când traversează momente dificile, solicitatente sau stresante, importanta acestui rezervor este foarte mare. Acest rezrevor al iubirii, o să facă ca adolescentul de mâine să fie unul echilibrat şi stăpân pe sentimentele lui.
Sigur vă întrebaţi cum putem să umplem acel rezervor, răspunsul este evident cu iubire, dar cu acel gen de iubire care să îi ofere copilului posibilitatea să crească frumos şi să se dezvolte fără inhibiţii, temeri sau tot felul de fobii sau imagine de sine eronat formată. Trebuie să fie o iubire echilibrată şi nu o super-protectie. Trebuie să fim foarte atenţi să nu confundăm iubirea pură cu super-protectia, mulţi dintre părinţii din ziua de astăzi cad în această capcană.
Atunci când, îi oferim copilului tot ceea ce solicită, fără a ne gândi dacă chiar aceea e nevoia lui nu înseamnă iubire.
   Exemplu: Mergem cu copilul cel mic la cumpărături, fără să îi explicăm ceea ce avem nevoie să cumpărăm, tocmai am făcut un pas greşit pentru că nu o să înţeleagă de ce nu îi cumpărăm şi lui ce îşi doreşte. Trebuie să ne aşezăm la nivelul lui să îi spunem ce vom cumpăra şi să îi oferim şi lui posibilitatea să îşi pună un lucru dorit pe lista de cumpărături spunându-i în prealabil ce gen de cumpărături o să facem în aceea zi. Copiii sunt mult mai uşor de mulţumit şi înţeleg mult mai multe, dacă repet le vorbim în funcţie de nevoi.
   Cum simte un copil că este iubit, cu siguranţă nu prin ai oferii tot ceea ce ne solicitată atunci când ne solicită, sau nu recompensându-l la fiecare lucru pe care îl face cu ceva material. Său dimpotrivă cu siguranţă nu se simte iubit, dacă îl pedepsim, fără ca el să înţeleagă pe deplin ceea ce a greşit, fără un contră exemplu doar spunându-i "fac acest lucru pentru că eu ca părinte ştiu ce e mai bine pentru tine" sau "mai târziu o să îmi mulţumeşti pentru că astăzi te-am pedepsit". În nici un caz prin aceste metode de recompense său pedepse el nu o să se simtă iubit.

Pentru ca un copil să se simtă iubit trebuie să învăţăm să vorbim limbajul sau unic de iubire. Fiecare copil are un mod special de a percepe iubirea, există cinci modalităţi în care copiii şi oamenii în general îşi exprimă şi înţeleg iubirea.
Mângâieri fizice (dimineaţa la trezirea copilului pentru se pregăti de şcoală, încearcă ca părinte să îl trezeşti cu 5-10 minute mai repede pentru ca, copilul să îţi simtă căldură fizică printr-o mângâiere său un gest, să aveţi timpul vostru de la început de zi.)
Cuvintele de încurajare (de cele mai multe ori dimineaţa sau la amiază când copilul se pregăteşte să plece la şcoală, ne grăbim să facem totul ca să putem pleca la timp la şcoală, iar acolo unde mama are de pregătit doi copii e cu atât mai dificil, dar să nu uităm de cuvintele de încurajare - în loc să îi spunem copilului de şcoală "îmbracă-te pentru că suntem în întârziere", am putea să încercăm să îi spunem copilului " mami ţi-a pregătit hainele, ai posibilitatea să îţi alegi din aceste două ţinute, sunt sigură că o să o alegi pe ceea care îţi place mai mult, uite ai la dispoziţie 10 minute să te îmbraci, eu ştiu că poţi să o faci singură pentru că acum eşti mare, chiar şi prinesele ca tine se imbraca singure si tu te descurci grozav.")
Timpul acordat (in cele mai multe situatii, ne dorim ca ceea ce ii solicitam copilului sa fie in timpul solicitat, dar sa nu uitam ca si o floare pentru a creste are mevoie de timp pentru a avea loc acest proces.)
Darurile (Sa incerci sa nu promiti copilului ceva ce nu se poate realiza, pentru ca atunci o sa cresti un copil care nu o sa mai aiba incredere in promisiunile altora.)
Servicile (Ceea ce ii soliciti copilului sa realizeze trebuie sa fie in concordanta atat cu nevoile lui cat si cu capacitatea lui de intelegere. Nu doar pentru ca este fratele mai mare el o sa trebuiasca sa indeplineasca mereu si servicile pe care ar trebui sa le faca fratele mai mic.)
Atunci cand, in familie sunt mai multi copii, limbajele lor de iubire de cele mai multe ori sunt diferite pentru ca si nevoile lor sunt diferite, personalitatile lor sunt diferite. In general doi copii trebuie iubiti diferit, aici nu ma refer a face diferenta intre ei din punct de vedere material sau afectiv ci pur si simplu sa fim atenti la nevoile fiecaruia si sa nu consideram ca ei trebuie sa fie la fel din toate punctele de vedere.

Cum rezolvăm o criză emoţională a copilului: Având în vedere ceea ce l-a determinat pe copil să facă aceea criză - un refuz al părintelui la care nu se aştepta pentru că de cele mai multe ori părintele îi îndeplinea orice dorinţă, un moment de gelozie pentru ca mama îşi petrece mai mult timp cu copilul mic pentru că acesta în momentul respectiv avea nevoie de prezenţa mamei.
Ce facem în aceste două cazuri: În primul caz, îi oferim copilului un exemplu datorită căruia noi l-am refuzat, dacă copilul zbiară în continuare şi plânge, ne punem la acelaşi nivel cu copilul sau îl punem pe un scăunel, îl ştergem pe faţă, timp în care îi spunem că îi înţelegem furia, dar că în prezent are două alternative şi îi oferim două alternative ale situaţiei, dar nu folosim cuvântul "pedeapsă". În nici un caz nu ar trebui să recurgem la bătaie. Cu siguranţă este dificil, dar să nu uităm de limbajele iubirii şi de rezervorul lui emoţional.
Gelozia faţă de fratele mai mic: Încercăm să îl implicăm pe fratele mai mare în nevoile copilului mai mic, astfel îl facem să se simtă responsabil, de ajutor şi apreciat. Folosind desigur şi magaieri fizice, cuvinte de încurajare şi chiar şi un "dar", dacă simţim că este nevoie, fără să folosim cuvântul recompensă pentru ceea ce a făcut.

Vreau ca părinţii să înţeleagă ca intenţia mea nu e de ai critica în vreun fel nici pe părinţi, nici pe cadrele didactice.
 Îmi doresc doar să se înţeleagă şi să se încerce de către părinţi şi/sau cadre didactice să cresca şi să dezvolte un copil, fără "pedeapse" sau "recompense", în funcţie de situaţii, dacă îşi doresc ca mai târziu să aibă un adolescent respectiv un tânăr echilibrat pentru că acolo unde există iubire, acceptare, răbdare şi perseverenţă, nimic nu e imposibil.

Psiholog- Psihoterapeut :

Ababi Alexandra