Educaţie fără pedepse şi recompense vs Limbajul unic de iubire al copilului tău

   

 Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, consideră că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, "seminţele" aşa cum ştim cu toţii cresc şi se dezvoltă dacă le oferim protecţie, atenţie, dacă le îngrijim.
    Toate acestea trebuie să încercăm să nu le pierdem din vedere atunci când ne gândim la modul în care ne dorim să crească şi să se dezvolte un copil.
   Un copil este "darul" cel mai de preţ primit de părinţi din partea Divinităţii, dar pentru că acest copil să crească şi să se dezvolte frumos, liber şi indepedent precum face o "sămânţă", trebuie să îi oferim şi posibilitatea, spaţiul, timpul, înţelegerea şi răbdarea necesară.
   În zilele noastre, educaţia a început să capete usor-usor mai multe dimensiuni, tehnica se dezvoltă zi de zi şi acestea ar trebui să vină în ajutorul nostru şi nu să ne împiedice să creştem un copil cu aspiraţii şi dorinţe înalte, ci dimpotriva , sa crestem un copil fără temeri, anxietate, fără fobie socială sau tulburări somatice.
   Atunci când, vorbim despre educaţia fără pedepse şi recompense vorbim şi despre un rezorvor emoţional plin al copilului, vorbindu-i copilului în propriul sau limbaj de iubire îi umplem rezervorul emoţional, iar pe termen lung nu mai avem nevoie să folosim pedepse emoţionale sau materiale, dar nici recompense materiale sau emoţionale.
Un exemplu: Copilul vine de la şcoală, părintele îi spune că trebui să se dezbrace, să mănânce şi să se pună la lecţii. Până aici totul e obişnuit şi cred că aşa procedează mulţi părinţi din ziua de astăzi. Când copilul nu vrea să facă întocmai cum i s-a cerut, părintele îi mai repetă o dată, de două ori, dar pe urmă răbdarea dispare şi părintele trece la "ameninţări cu pedeapsa", "dacă nu te duci acum să faci ce trebuie să faci, două zile eşti pedepsit, te las fără tabletă, laptop sau telefon."
   Există şi o altă modalitate de a mobiliza copilul să facă ceea ce îşi doreşte părintele şi anume: înainte de a-l trimite la teme pe copil, trebuie să încercăm să ne acordăm împreună cu copilul 15-20 minute de relaxare pentru a afla nevoile copilului din acel moment, care a fost la şcoală 5-6 ore în aceea zi, unde îi sunt doar solicitate lucruri, unde nu se ţine cont în mare parte de nevoia lui, considerându-se că el este acolo pentru că trebuie să înveţe.
Atunci, repet, când se întoarce de la şcoală copilul are nevoie de aceste 15-20 de minute pentru satisfacerea unei nevoi, pentru o eliberare de un surplus de energie adunat în timpul celor 5-6 ore de curs, în care copilul în majoritatea timpului trebuie să stea în bancă.
Fiecare copil are un rezervor al iubirii, un loc care reprezintă puterea sa şi de unde se poate alimenta, atunci când traversează momente dificile, solicitatente sau stresante, importanta acestui rezervor este foarte mare. Acest rezrevor al iubirii, o să facă ca adolescentul de mâine să fie unul echilibrat şi stăpân pe sentimentele lui.
Sigur vă întrebaţi cum putem să umplem acel rezervor, răspunsul este evident cu iubire, dar cu acel gen de iubire care să îi ofere copilului posibilitatea să crească frumos şi să se dezvolte fără inhibiţii, temeri sau tot felul de fobii sau imagine de sine eronat formată. Trebuie să fie o iubire echilibrată şi nu o super-protectie. Trebuie să fim foarte atenţi să nu confundăm iubirea pură cu super-protectia, mulţi dintre părinţii din ziua de astăzi cad în această capcană.
Atunci când, îi oferim copilului tot ceea ce solicită, fără a ne gândi dacă chiar aceea e nevoia lui nu înseamnă iubire.
   Exemplu: Mergem cu copilul cel mic la cumpărături, fără să îi explicăm ceea ce avem nevoie să cumpărăm, tocmai am făcut un pas greşit pentru că nu o să înţeleagă de ce nu îi cumpărăm şi lui ce îşi doreşte. Trebuie să ne aşezăm la nivelul lui să îi spunem ce vom cumpăra şi să îi oferim şi lui posibilitatea să îşi pună un lucru dorit pe lista de cumpărături spunându-i în prealabil ce gen de cumpărături o să facem în aceea zi. Copiii sunt mult mai uşor de mulţumit şi înţeleg mult mai multe, dacă repet le vorbim în funcţie de nevoi.
   Cum simte un copil că este iubit, cu siguranţă nu prin ai oferii tot ceea ce ne solicitată atunci când ne solicită, sau nu recompensându-l la fiecare lucru pe care îl face cu ceva material. Său dimpotrivă cu siguranţă nu se simte iubit, dacă îl pedepsim, fără ca el să înţeleagă pe deplin ceea ce a greşit, fără un contră exemplu doar spunându-i "fac acest lucru pentru că eu ca părinte ştiu ce e mai bine pentru tine" sau "mai târziu o să îmi mulţumeşti pentru că astăzi te-am pedepsit". În nici un caz prin aceste metode de recompense său pedepse el nu o să se simtă iubit.

Pentru ca un copil să se simtă iubit trebuie să învăţăm să vorbim limbajul sau unic de iubire. Fiecare copil are un mod special de a percepe iubirea, există cinci modalităţi în care copiii şi oamenii în general îşi exprimă şi înţeleg iubirea.
Mângâieri fizice (dimineaţa la trezirea copilului pentru se pregăti de şcoală, încearcă ca părinte să îl trezeşti cu 5-10 minute mai repede pentru ca, copilul să îţi simtă căldură fizică printr-o mângâiere său un gest, să aveţi timpul vostru de la început de zi.)
Cuvintele de încurajare (de cele mai multe ori dimineaţa sau la amiază când copilul se pregăteşte să plece la şcoală, ne grăbim să facem totul ca să putem pleca la timp la şcoală, iar acolo unde mama are de pregătit doi copii e cu atât mai dificil, dar să nu uităm de cuvintele de încurajare - în loc să îi spunem copilului de şcoală "îmbracă-te pentru că suntem în întârziere", am putea să încercăm să îi spunem copilului " mami ţi-a pregătit hainele, ai posibilitatea să îţi alegi din aceste două ţinute, sunt sigură că o să o alegi pe ceea care îţi place mai mult, uite ai la dispoziţie 10 minute să te îmbraci, eu ştiu că poţi să o faci singură pentru că acum eşti mare, chiar şi prinesele ca tine se imbraca singure si tu te descurci grozav.")
Timpul acordat (in cele mai multe situatii, ne dorim ca ceea ce ii solicitam copilului sa fie in timpul solicitat, dar sa nu uitam ca si o floare pentru a creste are mevoie de timp pentru a avea loc acest proces.)
Darurile (Sa incerci sa nu promiti copilului ceva ce nu se poate realiza, pentru ca atunci o sa cresti un copil care nu o sa mai aiba incredere in promisiunile altora.)
Servicile (Ceea ce ii soliciti copilului sa realizeze trebuie sa fie in concordanta atat cu nevoile lui cat si cu capacitatea lui de intelegere. Nu doar pentru ca este fratele mai mare el o sa trebuiasca sa indeplineasca mereu si servicile pe care ar trebui sa le faca fratele mai mic.)
Atunci cand, in familie sunt mai multi copii, limbajele lor de iubire de cele mai multe ori sunt diferite pentru ca si nevoile lor sunt diferite, personalitatile lor sunt diferite. In general doi copii trebuie iubiti diferit, aici nu ma refer a face diferenta intre ei din punct de vedere material sau afectiv ci pur si simplu sa fim atenti la nevoile fiecaruia si sa nu consideram ca ei trebuie sa fie la fel din toate punctele de vedere.

Cum rezolvăm o criză emoţională a copilului: Având în vedere ceea ce l-a determinat pe copil să facă aceea criză - un refuz al părintelui la care nu se aştepta pentru că de cele mai multe ori părintele îi îndeplinea orice dorinţă, un moment de gelozie pentru ca mama îşi petrece mai mult timp cu copilul mic pentru că acesta în momentul respectiv avea nevoie de prezenţa mamei.
Ce facem în aceste două cazuri: În primul caz, îi oferim copilului un exemplu datorită căruia noi l-am refuzat, dacă copilul zbiară în continuare şi plânge, ne punem la acelaşi nivel cu copilul sau îl punem pe un scăunel, îl ştergem pe faţă, timp în care îi spunem că îi înţelegem furia, dar că în prezent are două alternative şi îi oferim două alternative ale situaţiei, dar nu folosim cuvântul "pedeapsă". În nici un caz nu ar trebui să recurgem la bătaie. Cu siguranţă este dificil, dar să nu uităm de limbajele iubirii şi de rezervorul lui emoţional.
Gelozia faţă de fratele mai mic: Încercăm să îl implicăm pe fratele mai mare în nevoile copilului mai mic, astfel îl facem să se simtă responsabil, de ajutor şi apreciat. Folosind desigur şi magaieri fizice, cuvinte de încurajare şi chiar şi un "dar", dacă simţim că este nevoie, fără să folosim cuvântul recompensă pentru ceea ce a făcut.

Vreau ca părinţii să înţeleagă ca intenţia mea nu e de ai critica în vreun fel nici pe părinţi, nici pe cadrele didactice.
 Îmi doresc doar să se înţeleagă şi să se încerce de către părinţi şi/sau cadre didactice să cresca şi să dezvolte un copil, fără "pedeapse" sau "recompense", în funcţie de situaţii, dacă îşi doresc ca mai târziu să aibă un adolescent respectiv un tânăr echilibrat pentru că acolo unde există iubire, acceptare, răbdare şi perseverenţă, nimic nu e imposibil.

Psiholog- Psihoterapeut :

Ababi Alexandra

Tu ... cand nu esti tu...

"Nicio fiinţă umană nu este o insulă. Trebuie să vă amintiţi mereu acest lucru, deoarece el reprezintă unul din adevărurile fundamentale ale vieţii. Insist asupra acestui fapt, deoarece există mereu tendinţa de a-l uita. Facem cu toţii parte din aceeaşi energie a vieţii, din aceeaşi existenţă oceanică. Şi tocmai datorită faptului că rădăcinile noastre sunt ancorate în aceeaşi unitate, este posibilă iubirea. Dacă nu am fi o singură unitate, iubirea nu ar fi nicidecum posibilă." Osho

In decursul calatoriei noastre pe Pamant intalnim oameni si oameni, ne confruntam cu situatii care ne aduc o schimbare , daca ne dorim schimbarea, cunoastem oamenii dincolo de aspectul fizic, daca ne dorim sa ii cunoastem. Indiferent de ceea ce facem in aceasta calatorie numita viata, toate se intampla daca ne dorim. Chiar si atunci cand traversam o etapa mai putin pozitiva a "calatoriei", este mai putin pozitiva pentru ca asa o vedem noi. Nimic nu este si   nu o sa fie niciodata la voia intamplarii, chiar si cele mai tragice momente din viata nu sunt intamplatoare. Totul are un scop, important e sa avem in permanenta "ochii mintii" deschisi.

V-ati gandit vreodata cine sunteti atunci cand de fapt nu sunteti mai mult decat o masca pe care fiecare o vede in felul in care este dispus sa o vada, sa o perceapa sa si-o reprezinte, sa si-o imagineze? Cine esti tu cand nu esti tu? Cand esti tu cu adevarat inseamna ca te-ai acceptat, inseamna ca in sfarsit ai privit oglinda dimineata cu ochii sufletului tau, cu "ochii mintii" tale si  nu cu ochii persoanelor care te inconjoara.

In "Viata este aici si acum"- Osho spunea ca primul lucru important in aceasta viata  este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. De ce mereu avem tendinta de a ne compara cu celalalt, de ce sa nu cautam resursele care sigur se afla in fiecare. poate uneori este mai bine sa te bazezi pe puterea ta , astfel incat cei din jurul tau sa te perceapa asa cum esti tu si nu asa cum esti tu, cand nu esti tu.

Tot Osho spunea ca, fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient.

 Cand te "doare" sufletul spune ca te "doare", nu ascude durerea , asta nu te va face mai puternic si nu o sa indeparteze durerea, fi tu insuti si atunci o sa realizezi ca nimic nu este mai placut decat sa te vezi si sa te accepti pe tine, inainte sa ii accepti pe alti. Cand esti fericit iti vine sa strigi sa se auda din strafundul sufletului ceea ce simti, incearca sa faci acelasi lucru si atunci cand esti trist, dezamagit si o sa descoperi ca exista oameni care se intalnesc in functie de imprejurari, dar sufletele intodeauna se vor intalni dincolo de orice imprejurare.

Acceptarea trebuie vazuta si simtita din mai multe unghiuri nu inseamna doar sa iti accepti aproapele, acceptarea inseamna sa accepti ca ai fost ales sa fi altfel, dar asta nu pentru ca Divinitatea te-a uitat, dimpotriva ai fost ales sa fi altfel pentru ca Divinitatea te-a considerat special, te-a considerat persoana care poate sa tina o lectie pe acest Pamant si aceasta este lectia ta.

Cand un copil vine pe acest Pamant, soseste cu un bagaj  de sentimente, emotii, asteptari, vise, dar intodeauna o sa aiba cu el si o lectie pe care trebuie sa o "predea" parintilor lui, de aceea parintii nu sunt alesi deloc intamplator, iar copiii speciali au parinti speciali capabili sa vada dincolo de aparente si sa expuna din experienta lor de viata celorlalti.

Drepturile la o viață normală a unui copil cu Sindromul Down

In fiecare an in 21 Martie este ziua internationala a Sindrom-ului Down, practic nu sarbatorim copilul cu tabloul clinic ci noile investigatii si cercetari in acest domeniu precum si capacitatile de adaptare la o viata normala a copilului cu Sindrom Down.

In acest articol o sa regasiti tipurile trisomniei 21 si putin din ceea ce inseamna sau ar trebui sa fie integrarea in comunitatea de invatamant a copilului cu Sindrom Down.

Trei tipuri sub formă trizomniei 21:

1. Trizomnia 21 pură: este formă ceea mai frecventă (90% din cazuri), ea rezultă dintr-un accident de meioză. Se poate întâmpla ca un cromozom să rămână la acelaşi pol ca şi celălalt cromozom din aceeaşi pereche, provocând un fenomen nondisjunctiv meiotic. Se obţine deci o celulă cu 24 de cromozomi şi una cu 22 de cromozomi care nu este viabilă.
Celulă cu 24 de cromozomi rezultă de la tată (30% din cazuri) sau de la mamă se va uni cu celulă 23 de cromozomi a partenerului formând o primă celulă cu 47 de cromozomi. Această celulă de 47 de cromozomi va da două celule întotdeauna purtătoare de 47 de cromozomi. Se poate spune că intervine o eroare de distribuţie cromozomială înaintea fertilizării, în timpul primei diviziuni celulare care va formă embrionul.(Iolanda Tobolcea, 2002)

2. Trizomnia 21 mozaicală: este vorba de un mecanism diferit ce este determinat de cauze mai greu de stabilit. În acest caz celulele fecundate materne şi paterne sunt normale, a câte 23 de cromozomi. Celula iniţială are 46 de cromozomi şi da două celule a câte 46 de cromozomi, dar după una sau două diviziuni apare o celulă cu 45 de cromozomi care moare şi o celulă cu 47 de cromozomi. Prin urmare va există în organism un amestec ca, într-un mozaic, de celule cu 46 şi 47 de cromozomi. (Iolanda Tobolcea, 2002)

3. Trizomnia 21 prin translocaţie: această formă nu este tot timpul evidenta. De fapt găsim la un copil toate semnele trizomniei 21, dar studiul cariotipului ne relevă 46 de cromozomi. Un examen atent arată că există 3 cromozomi 21:2 sunt liberi şi ultimul este fixat la un alt cromozom. Dacă se examinează cariotipul părinţilor acestui copil, în 50 % din cazuri, se constată că unul din părinţi nu are decât 45 de cromozomi, dar de fapt şi acolo descoperim un cromozom 21 liber şi un cromozom 21 legat de un alt cromozom. (Iolonda Tobolcea 2002).

Integrarea în comunitatea şcolară a copiilor cu Sindrom Down

Marilyn Ferguson, “nimeni nu poate convinge pe altul să se schimbe. Fiecare din noi stă de pază la uşă transformării care nu poate fi deschisă decât pe dinăuntru. Nu putem deschide uşa altuia nici prin argumente, nici prin seducţie sentimentală”.

Integrarea nu este o nouă metodă de educaţie, ci este vorba despre drepturile omului, de a fi alături de ceilalţi şi de a se bucura de aceeleas drepturi, şi de efectele pozitive pe care le pot simţi persoanele cu o anumită deficienta dacă li se da această şansa.

“Curentul” educaţiei incluzive pentru copiii cu dizabilităţi în învăţare a fost un răspuns la câteva realităţi evidente. Şcolile speciale, cu programele individualizate construite, specifice copiilor cu nevoi speciale, cu raportul numeric mai scăzut profesor-elev, cu personalul specializat de care beneficiază nu duc obligatoriu la o îmbunătăţire semnificativă a capacităţilor cognitive generale. (Case & colab., 1998 cât în Mihaela Moldovan, p. 40, 2002)

Integrarea copilului cu Sindrom Down într-o clasă obişnuita are avantaje incontestabile dar poate avea şi dezavantaje. Clasele obişnuite cu copii integraţi furnizează un mediu lingvistic mai bogat “o baie de cuvinte” pentru dezvoltarea deprinderilor de comunicare (Guralnick, 1984 cât si în Mihaela Moldovan, 2000) şi pentru dezvoltarea relaţiilor dintre membrii săi. În acelaşi timp se aşteaptă îmbunătăţirea comportamentelor prin imitarea copiilor obişnuiţi (Guralnick, 1984 ) şi prin ocazia de a dezvolta la şcoală relaţii de prietenie cu copiii din aceeaşi grupă de vârstă (Byrne, Cunningham&Sloper, 1989). De asemenea clasele cu copiii cu dizabilităţi incluşi dau şansa celorlalţi copiii obişnuiţi de a trai experienţa dizabilităţilor de învăţare, astfel reuşindu-se să se cultive o mai mare tolerantă şi înţelegerea a diversităţii capacităţilor umane.

Şcolile sunt microcosmosul societăţii şi reducerea stigmatului ataşat copiilor cu dificultăţi este un obiectiv major al educaţiei inclusive (Falvey, 1995, cât si în M. Moldovan, 2000).

Relaţiile dintre colegi de clasă sunt foarte importante pentru dezvoltarea cognitive şi socială (Piaget 1932, cât si în M. Moldovan 2000). Ele influenţează dezvoltarea sinelui (Sullivan, 1953, cât si în Moldovan, 2000) facilitând dezvoltarea cognitivă a propriei persoane şi contribuind la dezvoltarea competenţelor de comunicare.

Gottman şi Parkhurst, (1890) precum şi Parker şi Gottman (1989), când caracterizează relaţiile dintre colegi vorbesc de 3 perioade:

• Copilăria timpurie 3-7 ani când jocul simbolic oferă copilului multe satisfacţii dar în care i se cere deprinderi de comunicare şi sociale. Din acest ultime două motive copiii cu deprinderi de limbaj limitate pot fi parteneri mai puţi valoroşi în acest important joc al fanteziei.
• 8-12 ani când comportamentele verbale cum ar fi “pălăvrăgeala şi scanceielile” sunt importante în formarea grupului social şi multe reguli de grup tratează cu conţinutul şi stilul de vorbire. Deprinderile sărace de limbaj vor face dificilă participarea copilului în aceste complicate interacţiuni verbale.
• În adolescentă 13-18 ani o activitate verbală sporită, caracteristică pentru acesta vârstă va fi un impediment pentru aceea cu deprinderi lingvistice sărace.

Totuşi, deficientele de limbaj nu pot reduce în mod inevitabil potenţialul pentru relaţiile bune cu colegii.

În toată lumea, ca şi în România angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este fundamentală pentru reuşita participării şcolare. La orice copil, în mod particular la copiii cu cerinţe educative speciale (CES), gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu şcoala este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele şcolare obţinute de copii. Psihopedagogia modernă, centrată pe copil se bazează pe convingerea că familia este primul educator şi cu cel mai mare potenţial de modelare.

Familiile copiilor cu cerinţe educative sunt adesea responsabile de copiii lor tot restul vieţii. Un rol foarte important al şcolii este acela de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, de a face faţă greutăţilor cu care ele se confruntă.

Implicarea familiilor în ameliorarea educaţiei copiilor cu cerinţe educative speciale a condus la multe schimbări pozitive, adesea în modalităţi radicale.

Este important să se plece de la premisa că părinţii sunt cei mai importanţi „profesori” din viaţa copilului; respectul şi tactul dovedit de cadrul didactic faţă de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc. Atitudinea imparţială, care solicită gândirea pozitivă şi deschisă despre familii, evitarea judecăţilor evaluative şi dezaprobatoare. Atitudinea imparţială înseamnă descurajarea familiilor de către profesori să-şi evalueze propriile decizii, fără a influenţa cu propria părere. Empatia faţă de părinte poate fi uşor sesizată de acesta prin deschiderea la dialog şi comunicare sinceră, sensibilă.

Articolul acesta se gaseste si pe : (http://novatv.ro/2016/03/drepturile-la-o-viata-normala-a-unui-copil-cu-sindromul-down/)

Workshop- "Constientizarea autismului - Dincolo de Aparente"

In cadrul primului modul al workshop-ului "Constientizarea autismului- Dincolo de aparente", desfasurat in cadrul proiectului: "Retea de servicii mobile de recuperare pentru copii si tineri cu dizabilitati din mediul rural - Asociatia Caritas Blaj, am dorit sa oferim   suport pentru cadrele didactice din sistemul de invatamant primar.





Mai jos am redat o parte din ceea ce s-a prezentat la acest modul, desfasurat in luna iunie 2015 la Medias in cadrul "Centrului de Recuperare Neuromotorie "Pruncul Isus" Medias.

Sunt în primul rând un copil. Am autism. 

Nu sunt în mod primordial „autist”.

Cuprins:

¢Modul1

¢Copilul cu autism de la 0 la 6 ani

vTSA – Date , teorii , studii si informatii de care ar trebui sa dispuneti pentru o mai buna intelegere a copilului cu autism.

vMultiplele “masti” ale autismului.

vCum sa inteleg manifestarile copilului  cu autsim?

“Nu exista nimic rau si nimic bun, 

dar gandirea face sa existe lucruri bune si lucruri rele.”William Shakespeare

Ce este autismul?

  Caile de comunicare astazi , la un simplu click ne ofera informatii dorite si nedorite in legatura cu aceasta intrebare.  Pe langa raspunsurile stiintifice eu vreau sa va spun astazi, ca autsimul e un alt mod de a vedea lumea, e un mod care te determina sa vrei sa vezi dincolo de aparente.

  Autismul este o formă de funcţionare dezordonată a creierului, care generează deficienţe de comunicare şi interacţionare în relaţiile sociale, precum şi de comportament. Absenţa semnelor de autism la vîrsta de trei ani exclude acest diagnostic.

Termeni utilizati 

       1.Autism principal-atipic (clasic)
2.Pdd-nos- Tulburarea pervaziva de dezvoltare
3. Sindrom asperger
4. Sindorm rett
5.autismul infantil

Codul de bare

Exista un cod de bare care ne explica faptul ca avem cu totii caracteristici ale autismului dar ca difera de la persoana la persoana 

       Nu aveti obiceiuri stabilite de la care nu doriti sa va abateti?
Nu va deranjeaza cand agenda dvs. este intoarsa pe dos?
Se spune ca barbatii ( din cauza gandirii lor analitice) sunt mai autisti decat femeile? 

Ultimul cod de bare reprezinta o persoana obisnuita.

        Ce ne spun teoriile stiintifice despre autism?
Copiii care sufera de autism pot prezenta probleme severe sau mai putin severe in ceea ce priveste abilitatile de comunicare, abilitatile sociale sau problemele comportamentale.
Unii copii care sufera de autism pot prezenta un retard din punct de vedere mintal.
 Sunt si copii cu autism care nu prezinta un retard mintal ci dimpotriva au un nivel inalt functional.
Copiii care sufera de autism sunt foarte putin interesati sau chiar deloc interesati in a-si face prieteni.

CARE SUNT MANIFESTARILE TIMPURII CARACTERISTICE TSA?

Lista cu manifestarile timpuri caracteristice TSA, conform  NMH (Institutul Pentru Sanatate Mintala):

        1.Copilul nu scoate sunete nearticulate , nu arata cu degetul si nu face anumite gesturi, care au o anume semnificatie pana la varsta de un an.
2. Copilul nu rosteste nici un cuvant pana la varsta de 16 luni.
3. Copilul nu leaga doua cuvinte pana la varsta de doi ani.
4. Nu raspunde atunci cand este strigat pe nume.
5. Pierde din abilitatile de comunicare si cele sociale pe care le-a intalnit.
6. Priveste rar in ochi persoanele cu care vine in contact.
7. Pare ca nu este in stare sa se joace cu jucariile.
8. Exagereaza in a pune in ordine jucariile sau alte obiecte.
9. Este atasat in mod deosebit de o anumita jucarie, respectiv de un anumit obiect.
10.Nu zambeste.
11. Cateodata pare sa nu auda bine.

CARE SUNT MANIFESTARILE

 TIMPURII CARACTERISTICE TSA?

 - De asemenea este posibil sa nu reactioneze atunci cand li se zambeste, asa cum fac majoritatea copiilor de un an. 

- Putem intalni cazuri in care un copil cu varsta cuprinsa intre 3-5 ani nu intelege instructiuni simple (Du-te  si ia-ti canita si pune-o pe masa) sau nu poate sa arate cu degetul diferite parti ale corpului.

 - Exista cazuri in care copilul nu se implica in activitati fizice (sarituri, alergare, catarare) sau nu deseneaza cercuri sau lini pe hartie, asa cum fac copiii tipici de aceasta varsta.

Copilul de la clasa ta, 

cu varsta cuprinsa intre 2 si 5 ani

1. Nu raspunde cand il strigi pe nume si nu reactioneaza in general?

2. Nu se foloseste de degetul aratator pentru ati arata ce doreste sau pentru a indica ceva?

3. Nu se foloseste de exprimarea verbala pentru a cere ceva ci te ia de mana si te duce la locul de unde doreste ceva?

4. Are contact vizual intermitent sau nu are deloc contact vizual?

5. Nu vorbeste inca?

6. Are un mod de exprimare ciudat sau inexplicabil, repetand, de exemplu, versuri pentru copii mici, imitand cuvinte sau expresii sau scotand sunete neobisnuite?

7. Are un comportament ciudat sau idiosincratic, batand de pilda din palme, pocnind din degete, fulturand din degete sau invartindu-se ?

8. Manifesta o regresie in general, aici intrand abilitatile comportamentale, cele necesare la joaca si cele de ordin social?

9. Pare distant sau “aerian”?

10. Are manifestari ritualice asezand de exemplu cuburile dupa aceeasi culoare sau aceeasi forma?

11. Nu se joaca in mod spontan?

12. Nu ii place sa fie imbratisat, mangaiat sau atins?

13. Este hipo sau hiperactiv?

14. Prezinta o lipsa de sensibilitate sau o hipersensibilitate la sunete, atingere sau stimuli vizuali (zgomote puternice, materiale dure sau lumina puternica)

15. Mananca selectiv doar anumite preparate?

Perceptia copiilor cu autism in piese de puzzle

     Persoanele cu autism percep tot ceea ce este in jurul lor intr-o maniera diferita, fragmentata. Aceasta maniera diferita a perceptiei este esenta in autism. Deoarece copilul percepe altfel , ofera o alta semnificatie a lucrurilor. De exemplu , vezi ca cineva vine la usa de la intrare, auzi soneria, te ridici ca sa deschizi usa, fara sa te gandesti la toti pasii. Legatura dintre a vedea ca cineva vine, auzirea soneriei si a deschide usa pentru noi este logica. La un copil cu autism deschiderea usii, nu este neaparat o urmare logica a sunetului soneriei. Acest lucru deriva din faptul ca la el, informatiile obtinute prin organele sezoriale sunt introduse in creierul lui ca niste piese de puzzle separate.

Prelucrarea informatiei

-Stocarea informatiilor se face in felul urmator: copilul face un fisier nou cu datele noi, in acesta sunt introduse atat documentele cu regulile noi cat si exceptiile acestora.

-Cu cat este mai clara regula cu atat este mai usor pentru copil sa o puna in practica.

- Cu cat sunt exersate mai multe reguli, cu atat se vor intalni mai multe exceptii.

-Cand aceste exceptii sunt adaugate in documentul in care este stocata regula, copilul va putea sa invete sa reactioneze din ce in ce mai flexibil la ceea ce se intampla.

-Datorita acestui mod de a prelucra informatia copiii cu autism sunt atat de buni la memorare.

-Fiti clari si concisi si atunci  problemele o sa fie mai putine si rezultatele bune mai multe.

Exemple practice de prelucrare a informatiei

¢Cand copiii intra in clasa dupa o zi de joaca in curtea gradinitei ca sa isi ia lucrurile, A. (6 ani) isi ia cuminte caietele si incepe sa lucreze. Ceilalti copii rad de ea : “Ne ducem acasa , orele s-au terminat!”. Dar Ana a invatat ca a intra in clasa inseamna sa incepi sa lucrezi.

¢M. revine la sedinta de terapie in ziua obisnuita, intra in camera de terapie si pe jos nu mai sunt asezate placutele din lemn cu litere “Nu facem litere.”  M. pe parcursul a catorva sedinte a invatat alfabetul la terapie si pentru el era ceva normal sa gaseasca pe jos literele pentru a repeta alfabetul.