duminică, 20 martie 2011

Mecanismele emotionale in psihologie

 
Avantajul emotiilor este ca ne induc in eroare,
Iar avantajul stiintei este ca nu e emotionala.
Oscar Wild

Apologia controlului de sine continua : este indecent sa te dai in spectacol , sa nu iti stapanesti furia , temerile , dezgustul , tristetea . Orice manifestare afectiva va fi judecata ca deplasata, infantila si ridicola , sau va fi perceputa ca o lipsa de slabiciune , chiar labilitate. Singurele exceptii : manifestarile de bucurie sau de suparare colectiva ocazionate de anumite evenimente.
Emotiile pot fi definite ca stari specializate , modelate de selectia naturala pentru a creste adaptabilitatea in situatii specifice .
De ce avem capacitatea de a iubi, de a ne infuria, de ce exista bucuria, tristetea si frica ? Toate fenomenele biologioce necesita doua tipuri de explicatii : o explicatie proxima despre mecanismul unui proces sau fenomen si o explicatie volutionista care explica cum s-a ajuns ca un organism sa detina asemenea functii, mecanimse ,de ce exista ele.
Conceptul de « emotie » este asemanator celui de « timp », daca nu ne intreaba nimeni , stim ce este emotia , daca suntem intrebati nu gasim cuvintele pentru a formula un raspuns. Problema este atat de obscura , incat nu exista definiti si clasificari definitive pentru « emotie » , desi atat filozofii (ca Aristotel, de pilda) cat si psihologi sau aplecat asupra acestui subiect dintotdeauna.
De ce avem de fapt sentimente ? Emotiile ne controleaza organismul , dar acest proces ar avea loc daca ele,  asemenea reflexelor nu s-ar manifesta activ . Cand doctorul ne loveste cu ciocanelul in genunchi , piciorul se ridica brusc fara ca noi sa simtim mare lucru. Multe masini isi controleaza si ele procesele interioare , astfel incat nici un robot folosit la sudura nu sare vreodata in sus de bucurie si nici nu plange cu lacrimi amare.
Exista si oameni care nu simt nimic. Unul dintre acestia , un pacient al neurologului Damasio, a devenit cunoscut sub numele de Elliot(Damasio, ed.rom.2005).
Pe de alta parte sentimentele se hranesc din experienta . In sistemele emotiionale ale creierului ele sunt stocate mult mai profund decat ar fi posibil in constient. Asa cum o imagine poate sa transmita mai multe informatii decat nenumarate cuvinte, la fel emotiile comunica mai mult decat gandurile . Persoana care vede o bricheta aprinsa apropriindu-se de mana trebuie sa analizeze mai intai posibilele consecinte ale unei atingeri « Cine s-a ars o data sufla si in iaurt ».

Tristetea nu ar trebui sa fie considerata o boala, ea face parte din viata fiecaruia.Tristetea are naravul de a se transforma rapid in depresie, avertizeaza psihiatrii, si chiar si atunci cand exista motive serioase sa fii trist ar fi normal sa poti lua medicamente ca sa indepartezi aceasta stare. Unii cercetatori spun insa ca asta reprezinta transformarea unei parti din mostenirea noastra biologica.
Cand e vorba despre un fenomen biologic, se presupune ca a fost selectat in mod natural pentru ca ofera un avantaj, altfel nu ar fi existat", potrivit lui Jerome Wakefield, de la Universitatea din New York, autor al cartii :
"Pierderea tristetii: Cum a transformat psihiatria tristetea in boala".
Potrivit cercetatorilor, tristetea ar fi o strategie de aparare si o modalitate prin care invatam din greseli. Chiar si primatele au tendinta de a fi triste, un mascul care da semne de resemnare dupa ce a fost invins de un rival nefiind capabil sa mai atace inca o data (lucru care i-ar fi fatal).
O functie a emotiilor negative ar fi aceea de a ne face sa ne concentram asupra unui lucru o perioada de timp, de a ne opri activitatea normala", mai spune Wakefield, adaugand ca tristetea ne poate opri sa facem greseli.
Frica este una dintre emoţiile fundamentale. Nu există om care să nu experimenteze frica în decursul vieţii, fie că este vorba despre pericolele iminente, ca întâlnirea cu un urs pe o cărare de munte, fie că este vorba numai de imaginarea unei situaţii periculoase. Dar ce se întâmplă în creier atunci când se declanşează sentimentul de frică?
În acest caz, al fricii, neurologii au reuşit să traseze labirintul de comunicaţii intern în cele mai mici detalii. Deşi nu vom merge cu explicaţiile la un nivel foarte profund, vom încerca să evidenţiem principalele aspecte ale mecanismului fricii.Componenta centrală a senzaţiei de frică este amygdala (denumit şi corpul amigdalian, pentru a nu se confunda cu amigdalele, cele două glande de natură limfatică, situate de o parte şi alta a omuşorului). În fapt amygdala este constituită din două componente, câte una în fiecare emisferă a creierului, localizate în interiorul creierului. Nucleul amigdalian şi hipocampul sunt cele două zone cheie ale unui creier primitiv pe care îl moştenim pe cale evolutivă şi care au dat naştere cortexului şi apoi neocortexului.
Fie că trebuie să vorbiţi în faţa unui auditoriu (inima vă bate cu putere, palmele devin umede, genunchii par să se mişte incontrolabil), fie că sunteţi într-o cabană la munte şi de afară se aud zgomote suspecte (creşte atenţia, fiecare zgomot, oricât de mic, vă înfioară, organismul este încordat), ceea ce coordonează sistemul de răspuns al creierului este amygdala.



Iubirea-  natura şi rolul îndeplinit de iubire în viaţa oamenilor a primit în istoria culturii interpretări variate. Una dintre cele mai vechi interpretări este aceea mitologică-cosmologică, în care iubirea apare ca o forţă cosmică grandioasă, generatoare şi creatoare (Erosul orficilor, principiul organizator al Universului la Empedocle, entuziasmul eroic al lui G. Bruno, principiul unificator al cerescului şi al teluricului, al finitului şi infinitului în romantismul german, forţa motrice şi diriguitoare a evoluţiei la Ch. Peirce). Distingând genuri diferite ale iubirii şi considerand-o pe cea spirituală (raţională) ca superioară, numeroşi gânditori i-au atribuit virtuţi cognitive fundamentale (cunoaşterea frumosului ideal ca atare, identificare a iubirii şi cunoaşterii la Platon, accederea către culmile lumii inteligibile, beatitudinea iubirii divine la M. Ficino, libertate interioara izvorată din cunoaşterea raţională, “amor dei intellectualis” la Spinoza, penetrarea conţinutului ideal sau absorbirea în noi a lucrului cunoscut ca o contopire erotică la F. Schlegel).
Din punct de vedere psihologic, iubirea ia naştere printr-un fenomen de ” cristalizare” care a fost descris de Stendhal( Despre iubire, 1822) şi care este analizat ca o fixaţie progresivă a bucuriei pe care ne-o procură relaţiile cu o persoană determinată ; Stendhal opune iubirea adevarată ” loviturii de fulger”, care cel mai adesea este destinată să dispară tot atât de repede pe cât a venit.
Din punct de vedere psihanalitic, iubirea, sentiment de ataşare a unei fiinţe faţă de o alta, adesea profund, chiar violent, dar despre care psihanaliza arata că poate fi marcat de ambivalenţă şi că, mai ales, nu exclude narcisismul .Studiul iubirii nu poate fi realizat de o singură ştiinţă, ci necesita o abordare multidisciplinară şi interdisciplinară. Această calitate interdisciplinară o îndeplineşte psihologia socială, ştiinţa care studiază fenomenele de graniţă generate de interacţiunea dintre factorii sociali şi cei psihologici.
Noi nu studiem doar iubirea de dragul iubirii, deoarece nu există raporturi fără suporturi, ci studiem şi suportul acesteia, OMUL şi prin aceasta personalitaea umană.


Rolul  subconstientului si inconstientului  in emotii

Mecanismele de aparare ale subconstientului

Experienta de viata presupune, intre altele, formarea si exersarea unor mecanisme de aparare, care tin de structura propriei personalitati si de maturitate. Utilitatea cunoasterii acestora consta, in primul rand, in a le constientiza existenta si a le accepta ca atare.
Mecanismele de aparare, in sens comun, constituie "instrumente" care apar constient sau inconstient, in vederea protejarii sinelui, si cuprind masuri defensive sub diferite forme.
Acestea apar frecvent in diverse situatii stresante: de subsolicitare sau suprasolicitare fizica sau psihica, divort, decesul parintilor, decesul unuia dintre parteneri, stari reactiv-emotionale la unele evenimente traumatizante: accidente, pierderea locului de munca, deceptii amoroase, conflicte care au loc acasa sau la serviciu etc.

Activismul
Se refera la inlocuirea starilor nedorite, in cazul unor conflicte sau situatii stresante, cu actiunea, care se opune reflectarii indelungate. Cu alte cuvinte, sa devii foarte activa, pentru a-ti distrage atentia de la faptele negative care te afecteaza.
Activismul, ca mecanism defensiv, este o forma de aparare psihica, menita sa indrepte atentia intr-o alta directie decat cea care ar avea o conotatie negativa, stresanta si ar putea deveni nociva psihicului, transformandu-se intr-o bariera in desfasurarea altor activitati.
Aceasta modalitate de aparare a sinelui se regaseste frecvent in viata cotidiana, de exemplu in activitatea febrila a viitoarei mame, in perioada dinaintea nasterii, sau in activitatile sportive pe care le practica unele femei cu functii de conducere, motivand ca vor sa isi pastreze silueta armonioasa (desi poate fi si acesta un motiv plauzibil).
Exemple de manifestari extreme ale activismului defensiv sunt workaholism-ul (munca in exces) si shopaholism-ul (cumparaturile in exces).
Afilierea
Se refera la solicitarea ajutorului si sprijinului altcuiva, atunci cand treci printr-o situatie dificila, generatoare de stres si stari neplacute.
In acest sens, exista mai multe moduri in care poti face afilierea:
  • in mod spontan, gasind in jurul tau persoanele cele mai potrivite care te pot ajuta si asculta: parinti, prieteni, colegi;
  • datorita apartenentei la comunitatea din care faci parte;
  • cu ajutorul unor grupuri de sprijin, alcatuite din persoane care au trait o experienta identica.
Prin afiliere, cauti, de fapt, un refugiu, un "adapost" pentru a-ti proteja sufletul si a te  apara de stari negative insuportabile. are ar putea fi cele mai importante mecanisme de aparare ale sinelui:
Altruismul
Este un comportament prin care te gandesti foarte putin la persoana ta si te intereseaza mai mult sa le fie cat mai bine celor din jur.
Altruismul devine un mijloc de a evita agresivitatea generata de anumite situatii conflictuale si se poate manifesta prin acceptarea inconstienta a celuilalt, a ideilor pe care le sustine, precum si prin diminuarea importantei propriilor pareri. Astfel, altruismul devine, in mod inconstient, o metoda de evitare sau de aplanare a conflictului propriu-zis.
 Refularea
Se refera la respingerea in inconstient a unor conflicte, in acest fel devenind inaccesibile sferei constiente.
Probabil ai constatat faptul ca, in unele cazuri, aceste refulari revin in constient - acest lucru se intampla doar in situatiile in care refularea nu s-a produs integral sau in cazul unui esec legat direct de subiectul  refularii.
Niciodata nu se poate pune semnul egalitatii intre refulare si uitare, in consecinta, te poti astepta ca acestea sa revina in sfera constienta si sa te deranjeze in continuare, deoarece, de fapt, reprezinta probleme nerezolvate, insa "puse la colt", temporar sau definitiv, de catre mecanismele de aparare.
Din pacate insa, nu exista persoane care sa nu aiba refulari, chiar daca nu vor sa recunoasca acest lucru.
 Detasarea constienta
Are rol de protectie si este compusa din indiferenta afectiva, din restrictionarea relatiilor sociale si din supunere in fata evenimentelor.Detasarea iti poate permite suportarea anumitor situatii foarte dificile. Este, in esenta, o detasare emotionala. Chiar si sentimentele pot fi "ferecate", trecute intr-o "faza damortire" prin acest mecanism de aparare, instalandu-se un calm benefic pentru sinele tau.
Umorul
Acest mecanism poate fi folosit in mod constient, in anumite situatii traumatizante, prin reliefarea unor aspecte placute sau ironice.
Aspectul defensiv al umorului te protejeaza de efectele dureroase pe care situatia respectiva ar trebui sa le genereze. De asemenea, datorita glumei, iti permite sa eviti exprimarea consecintelor negative. Astfel, daca reusesti sa te amuzi pe seama lucrurilor nefavorabile, vei putea evita dezvoltarea suferintei.

Rolul inconstientului
Daca emotiile sunt uneori atat de greu de descifrat este din cauza ca ne amagesc, fiind ghidate de incosntient. Pentru bunastarea noastra unele emotii sunt refulate, deplasate, corporalizate , lansate asupra altora pentru a evita sa fie percepute in sine sau transformate in opusul lor.
Un fiu isi va petrece viata camuflandu-si ura pe care o simte pentru mama lui, printr-o iubire indatoritoare . O femeie isi va deghiza in dezgust dorinta sexuala pentru un anumit tip de barbat inaceptabil in ochii proprii. Tristetea se va exprima printr-o excitatie euforica , o bucurie intensa poate determina plansul , in timp ce altii izbucnesc in ras pentru a nu fi coplesiti de suparare.
Toate aceste mecanisme de aparere impotriva emotiilor ne epuizeaza energia psihica si corporala . Mai rau, sfarsesc mereu prin a esua.
Cei care isi deghizeaza emotiile pentru ai manipula pe ceilati nu sunt la adapost . Putem stimula o izbucnire in ras, plans, putem mintii asupra sentimentelor pentru un moment insa adevaratele noastre emotii ne ajung mereu din urma. E mai bine sa stii cum sa le intampini.

 

2 comentarii:

  1. Chiar foarte interesant si pe intelesul tuturor. Are efect pozitiv prin argumentele care completeaza sustinerile stiintifice alese de autor.Materialul in final, iti inlatura cumva ideea ca esti afectat si-ti intareste convingerea ca totul depinde de tine ,ca tine de normalul vietii si poti iesi din situatiile neplacute prin activitate si nu prin asteptare, meditaii, ganduri aiurea sau o minune care nu mai vine niciodata.Am simtit acest lucru si va multumesc .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos ptr feed-back. Ma bucur ca v-a placut articolul.
      Seara frumoasa ...
      Puteti sa imi lasati un mesaj privat sa stiu cin mi-a scris?

      Ștergere