Copiii cu CES vãzuţi dincolo de aparenţe vs Nevoile copiilor cu CES

"Nu exista copil perfect, asa cum nu exista parinte perfect,

 dar exista copilul special, vazut prin ochii parintelui special."

   Notiunea de CES este bogata in sensuri . Cerinţele educative speciale constituie un concept apărut recent care defineşte cerinţele specifice faţă de educaţie ale copilului derivate sau nu dintr-o deficienţă.

Cerinţele educative speciale reies din particularităţile individuale de dezvoltare, învăţare, relaţionare cu mediul, din experienţele anterioare ale copilului, din problemele sociale şi de existenţă ale lor. Cerinţele educative speciale pot fi temporare sau se pot instala pentru totdeauna, apărînd la etapele cele mai timpurii ale dezvoltării şi la toate nivelurile sistemului de educaţie. (Otilia Ivan Tugui, 2011).

Cerinţele educaţionale cuprind un registru larg de probleme speciale în educaţie, de la copiii cu deficienţe în dezvoltare pînă la cei dotaţi, fiecare dintre ei avînd cerinţe speciale individuale. Abordarea adecvată a acestor cerinţe ar asigura accesul egal la o educaţie de calitate, participarea şi includerea şcolară şi socială reală a tuturor copiilor.   Un copil cu cerinte educative speciale are cerinte similare celorlati copii fara cerinte educative speciale, dar prezinta si alte dificultati suprapuse specifice . Ca exemplu un copil diagnosticat cu Sindrom Asperger cu un nivel de inteligenta inalt functional, s-ar presupune ca nu ar avea nevoie de un certificat de orientare scolara ,  dar acel copil poate sa exceleze intr-un anumit domeniu si in altul totusi , sa prezinte cerinte educative speciale.

Un alt exemplu , copiii cu ADHD (Deficit de atentie si concentare si hiperactivitate), in cazul lor un certificat de orientare scolare poate sa reprezinte un "instrument" de sprijin in dezvoltarea continuua a capacitatii de a se concentra mult mai usor si in acelasi timp posibilitatea de intelegere a sarcinii mai repede , atunci cand, lectia predata la clasa ii este explicata si individual.

Adaptarea curiculara depinde de tipul şi gradul deficienţei/ nevoii copilului de posibilităţile fiecărei şcoli de a asigura ajutorul fiecărui copil cu CES în parte În planul dezvoltării curriculare pentru  copiii cu deficienţă, are loc o mişcare în sensuri diferite faţă de curriculum-ul general pentru elevii /copiii, care nu prezinta cerinte educative speciale.  Pe de o parte curriculum-ul acestora se restrânge, iar pe de alta parte se amplifică prin introducerea unor activităţi suplimentare individualizate, destinate compensării şi recuperării stării de deficienţă. 

Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:
             - copiii cu deficienţe senzoriale şi fizice:

·         tulburări vizuale,

·         tulburări de auz,

·         dizabilităţi mintale,

·         paralizia cerebrală);

-          copiii cu deficienţe mintale si comportamentale:

·         tulburări de conduită,

·         hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD,

·         tulburări de opoziţie şi rezistenţă;

-           copiii cu tulburări afective, emoţionale:

·         anxietatea;

·         depresia,

·         mutism selectiv,

·         atacul de panică,

·         tulburări de stres posttraumatic,

·         tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea;

-          copiii cu handicap asociat;

-          copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare:

·         sindromul Down,

·         dificultăţi de învăţare, dislexia, discalculia, dispraxia;

-          copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune:

·         tulburări din spectrul autistic,

·         sindromul Asperger,

·         întârzieri în dezvoltarea limbajului. 

   Parintii copilului cu nevoi speciale si/ sau cerinte educative speciale sunt deseori stresati, ingandurati si de mult ori rusinati, desi nu e normal sa fie asa, ei nu sunt vinovati ca, copilul lor are anumite deFicente. Sunt cazuri in care primesc acasa bilet/ telefon ca, copilul nu a reusit sa faca x lucru sau a avut comportamentul y.

   Trebuie sa intelegem ca uneori acest copii nu au un auto-control asupra propriului comportament. De exemplu in cazul copilului cu TSA, prezinta anumite steriotipii, se intampla sa nu reuseasca sa le gestioneze intotdeauna corespunzator sau nu reusesc sa pastreze permanent contactul vizual.

   Un alt exemplu, copilul cu ADHD : Desi copilul cu ADHD adesea doreste sa fi un elev bun, comportamentul impulsiv si dificultatile in concentrarea atentiei pot produce probleme. Profesorii, parintii si prietenii stiu ca copilul are un comportament problematic dar s-ar putea sa nu isi dea seama ce nu este in regula.

ADHD ( Attention Deficit Hyperactivity Disorder) înseamnă Deficit de Atentie-Tulburare Hiperkinetică si este una dintre cele mai frecvente afectiuni comportamentale întâlnite la copii si adolescenti. Exista tendinta abuziva de a atribui toate dificultatile ce le au copii in invatare si comportament, carentele educationale sau problemele de atitudine din partea copiilor, acestui sindrom numit ADHD.

Copiii cu dizabilitati si /sau cerinte educative speciale  au dreptul să meargă la școală cu un însoțitor plătit de familie, care poate sta în clasă și să participe la ore. Acest lucru este reglementat în ordinul comun publicat în Monitorul Oficial de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (nr. 1985/04.10.2016); Ministerul Sănătății (nr. 1305/17.11.2016) și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (5805/23.11.2016). 

Articolele care reglementeaza acest lucru sunt 63 și 64.

Art. 63 aliniatul (2) Măsurile de sprijin pentru prevenirea și combaterea barierelor de atitudine includ cel puțin:
punctul d) prezența facilitatorului, numit în literatura de specialitate shadow, alături de copil în unitatea de învățământ.
Art. 64 (1) Fiecare unitate de învățământ în care se află copii cu dizabilități și/sau CES include în regulamentul de organizare și funcționare proceduri privind aprobarea prezenței facilitatorilor în unitatea de învățământ, precum și modul de organizare a activității acestora, acestea fiind prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar.
(2) Facilitatorul menționat la art. 63 alin. (2) lit. d) poate fi unul dintre părinți, asistentul personal pentru copiii cu grad de handicap grav, o persoană numită de părinți față de care copilul are dezvoltată o relație de atașament sau un specialist recomandat de părinți/reprezentant legal. 
(3) Numirea, de către părinți/ reprezentant legal, a unui facilitator se face în urma includerii acestuia în planul de abilitare-reabilitare, respectiv planul de servicii psihoeducaționale. Includerea facilitatorului în plan se face fie la solicitarea părinților/reprezentantului legal, fie la recomandarea unui profesionist, cu acordul părinților/reprezentantului legal.
(4) Pentru copiii cu grad de handicap grav cu asistent personal, părinții/reprezentantul legal asigură obligatoriu facilitator.
(5) Un facilitator poate avea grijă de mai mulți copii cu dizabilități și/sau CES în aceeași clasă. 
(6) Părinții/ reprezentantul legal poate numi facilitatori provenind din cadrul unor organizații neguvernamentale, universități, alte instituții, cu care unitatea de învățământ încheie acorduri în acest sens.
(7) Pentru copiii cu dizabilități și/sau CES care necesită tratament pe parcursul programului școlar, dacă părinții/reprezentantul legal nu poate asigura facilitator, se includ prevederi pentru asigurarea tratamentului în contractul cu unitatea de învățământ.
(8) Atribuțiile facilitatorului sunt cel puțin următoarele:
a) Supravegherea și îngrijirea copilului în timpul orelor de curs, în pauze și în cursul activităților extrașcolare;
b) Facilitarea relației copilului cu colegii, în timpul orelor de curs și în pauze;
c) Facilitarea relației copilului cu cadrul didactic, în timpul orelor de curs;
d) Sprijin la efectuarea exercițiilor predate, în timpul orelor de curs;
e) Colaborarea cu cadrul didactic de la clasă, cu profesorul itinerant și de sprijin și cu alte cadre didactice și profesioniști din școală;
f) Facilitarea relației cu colegii și profesorii în cursul activităților extrașcolare;
g) Colaborarea cu părinții/reprezentanții legali.
(9) Prezența facilitatorilor la clasă nu poate fi condiționată de gradul de handicap.

Bibliografie :

1. Russell A. Barkely (2011) Copilul Dificil- Manualul Terapeutului pentru Evaluarea si pentru Traingul Parintiilor, Ed. ASCRED Cluj- Napoca;
2.  Verza F “Introducerea în psihopedagogia specială şi asistenţa socială”, Ed Fundatiei Humanitas, 2002

Un copil care ştie sã aprecieze lucrurile mãrunte ale vieţii, o sa fie adultul fericit de mâine?

"Permiteti-le copiilor sa fie fericiti in felul lor , 

caci ce alta metoda mai buna vor gasi?"-Samuel Johnson

 

Nimic nu este mai placut, mai frumos decat sa vezi o persoana zambind, cu atat mai mult cand este vorba despre un copil, un copil fericit este egal sau ar trebui sa fie egal cu un parinte fericit.

    Fericirea este o emotie esentiala in dezvoltarea armonioasa a unui copil, un copil care primeste aproape zilnic cadouri din partea parintilor nu o sa fie copilul fericit, o sa fie copilul incantat, entuziasmat , vesel pentru o perioada scurta de timp. 

   Cadourile sunt lucruri materiale care se vor deteriora la un moment dat, insa atentia, grija, afectiunea, un cuvant de incurajare la momentul potrivit pot sa creasca "cantitatea" de dompamina din creier si astfel sa ajungem la emotia pozitiva numita fericire, care este reprezentata de un raspuns psihic de o intensitate si durata mai mare decat cele enumerate mai sus (incantare, entuziasm, veselie).

   Stefan Klein, autorul cartii "Formula fericirii- minunatele descoperiri ale neuropsihologiei  din ziua de azi", releva in cartea sa , un caz al unei persoana in varsta de 47 de ani care a suferit o interventie chirugicala prin extirparea unei tumori aparuta in zona emotiilor din creier. Acest domn  dupa interventia realizata cu scucces a ramas cu aceleasi capacitati de atentie si concentrare, totuşi nu mai simţea pulsul lucrurilor, nu mai era conştient de simţămintele celor din jur astfel încât în puţină vreme dintr-un avocat de succes a ajuns într-un spital pe post de pacient de testări. Răspundea la teste precum un computer. A fost demonstrată prin asta că în alegerea acţiunilor noastre, raţiunea singură nu funcţionează fără sentimente. "Lipsa emoţiilor duce invariabil la ratare".

    Lipsa emotiilor pozitive din viata copiilor dezvolta mai tarziu nesiguranta, nemultumirea si intr-un final conduce la parintele care nu stie sa se bucure  de lucrurile marunte , transmitand aceeasi informatie si celor din jur.

Fericirea parintiilor nu o sa fie in permanenta si fericirea copilului tau, copilul tau atunci cand, se intoarce de la scoala nu asteapta sa fie intrebat "ce teme ai pentru astazi?", asteapta in schimb sa ii oferi atentie, un zambet, o imbratisare prin care ii arati ca ti-a fost dor si ca apreciezi faptul ca il ai langa tine, desigur dupa acest moment , poti linistit sa iti intrebi copilul de teme sau alte aspecte importante pentru tine legate de scoala.

     Comunicarea  poate conduce la fericire, comunicarea deschisa cu copilul tau , poate sa indrepte orice comportament mai putin placut al copilului tau.

     Daca tipi la copilul tau, nu te ajuta cu nimic, prima lectie pe care poti sa o predai copilului tau este aceea ca mama si tata il vor iubi si vor tine la el indiferent de comportamentele pe care le va avea, pentru ca intotdeauna vor exista solutii si o modalitate de rezolvare a dificultatilor.

      Atunci cand, un copil accepta imbratisari si contact fizic cand sunt mici si se lovesc sau sufara o mica dezamagire parintele este cel mai incatant ca poate sa isi ia copilul in brate si sa ii aline suferinta, in schimb cand copilul creste si se intampla sa aiba un mic accident sau un mic incident la scoala " se cearta cu un coleg", "ia o nota mai mica", temdinta parintelui este aceea de a-l certa sau ai tine morala, cand poate copilul lui are nevoie de o incurajare, de suport si clarificare a situatiei pe care tocmai a traversat-o. 

Cateva dileme ale fercirii : 

Fericirea poate fi mostenita? Conform studiilor stintifice contemporane si numai , raspunsul este unul afirmativ si anume faptul ca exista o predispozitie genetica a fericirii, ceea ce inseamna ca asa cum exista o predispozitie genetica a tristetii  si  un tip de personalitate predominant negativ asa exista si omul care gaseste partea pozitiva in majoritatea situatiilor dificile. Sunt oamenii aceea "enervant" de pozitivi . 😃

   Dispare furia  sau nervii produsi de o situatie sau comportamentul mai putin pozitiv al copilului tau?  Conform studiilor putem sa raspundem afirmativ, in anumite situatii ventilarea emotiilor negative poate sa te ajute  sa vezi situatia intr-o lumina mai buna, atata timp cat tu reusesti sa constientitezi ceea ce transmiti si ceea ce ti se intampla.

Banii aduc fericirea ? Aici raspunsul este cu siguranta unul negativ , cel putin nu s-a demostrat in nici un fel pana in prezent faptul ca ar exista un grad mai mare de fericire intre oamenii bogati in raport cu cei saraci ,si asta pentru ca fericirea e o emotie traita diferita , simtita si inteleasa diferit de fiecare om.

Sa nu uitati parintii ca fericirea nu consta intr-o jumatate de ora in plus pe telefon sau tableta, fericirea unui copil ar fi normal sa fie o jumatate de ora de joaca cu tatal sau mama, o iesire intr-un parc de distractie, o simpla imbratisare, un cuvant pozitiv spus la adresa copilului.

"Copilul de astazi  este adultul de maine, 

imbracat in emotiile pe care tu, ca parinte le-ai sadit in copilul tau."

Cu drag, Psih. Ababi Alexandra 

☺